Despre P O S T (2)


1908127_1681439972084071_4625293377326678174_n

-Părinte, când postim ce trebuie și ce nu trebuie să facem, ca să fie postul adevărat?

-În zilele de post, nu trebuie să te cerţi cu nimeni, orice s-ar întâmpla, oricât te-ar supăra cineva, orice ispite ai avea, nici cu cei din casă și nici cu cei din afară. Îţi învingi orgoliile, îţi tai voia, îţi stăpâneşti firea, treci cu vederea orice umbră a răului sau a răutăţii cuiva, rabzi şi ierţi orice. Dacă nu faci așa, ţi-a furat diavolul postul, degeaba mai posteşti.

Postul, este un exercițiu de smerenie și de a învinge tot ce este răutate și necurat din viața fiecărui creștin, pe care ar trebuie să-l facă în fiecare zi, pentru a deveni și a trăi ca un adevărat creștin. Creștini sunt toți cei botezați sau ”născuți din apă și Duh” și care au nași ca părinți duhovnicești, dar nu toți sunt crescuți duhovnicește pe măsura ”îmbrăcămintei” pe care au primit-o la botez; ”Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat”, și au rămas ca niște ”pădureți” în mijocul celor crescuți. Pentru aceștia și pentru toți, postul adevărat este ca un ”îngrășământ duhovnicesc” ce te crește la statura omului desăvârșit.

-Părinte, de ce când omul este bolnav poate să țină post, dar când e sănătos de ce nu poate?

Omul când e sănătos îi este bine, e lăcomos, ar mânca tot timpul de toate și e mai puțin râvnitor la osteneala de a se ruga și a posti, este mai leneș. Acest fapt îi slăbește voința, credința și spiritul de a fi smerit. Însă, explicația este și alta. I se trage din copilărie, de când a început să priceapă lucrurile. Omul care nu a fost învățat să postească pentru el postul este ca un munte ce-i stă în față și pe care n-are curajul să-l treacă. Omul nu se învață să postească când este mare, sau să se roage, sau să meargă la biserica, ci el trebuie învățat de când e mic și să crească cu asemenea deprinderi. Greșeala părinților de astăzi și a nașilor, este că nu pun pe copiilor lor să postească, pe motiv că este mic și trebuie să crească; că este elev și trebuie să învețe; că este student și mănâncă ceea ce i se dă. Și așa omul devine persoană matură fără să fie învățat că el trebuie să postească și ce folos sufletesc îi aduce postul. Pentru el miercurile și vinerile și posturile mari rânduite de biserică sunt ca orice zi obișnuită, nu vor trezi în ființa lui nici un fior, nici mustrare de conștiință. Nu va ști că postul este o poruncă dată de Dumnezeu și rânduită de Sf. Biserică și că nu trebuie călcată. Vina o poartă în primul rând părinții și apoi nașii care la botez pentru sufletul omului aceluia si-a pus sufletul lor garanție că-l vor crește și duhovnicește, ceea ce nu au făcut. Fiecare ne vom dezvinovăți în fața lui Dumnezeu, la judecată, dând vina pe părinți și nașii care nu și-au făcut datoria. Însă, cea mai mare pagubă pentru omul neînvățat de mic să postească este faptul că nu va ști sau nu va folosi postul ca armă împotriva potrivnicului și a necazurilor care vin de la el și de la lume. Pentru omul neînvățat de mic cu postul Părintele Ilarion Argatu recomandă, ca acestia, să înceapă a posti puțin câte puțin și tot mai mult până ce se obișnuiesc cu postul. Pentru omul obișnuit cu postul, nu este nici o greutate când ține o zi de post. Dimpotrivă de abia așteaptă și se simte mai bine în post decât în câșlegi. Deci, este o chestiune de voință și de obișnuință pe fondul unei evlavii smerite și a modului de a trăi.

-Părinte, vă mai deranjez cu o întrebare, nu mi-e clar, citind; „-În toate zilele Postului mare de luni până vineri, nu se dezleagă la vin şi untdelemn, dar se mănâncă fiertură de 2 ori pe zi.” (Îndrum.B.Crestin, pg.53); și citind; „-În sâmbetele şi duminicile din Postul Mare se dezleagă la vin şi untdelemn, iar de luni până vineri, mâncăm numai seara mâncare uscată”. (Tipicul Mare, pg.42); trebuie să întelegem că se mănâcă numai seara mâncare uscată, dar se poate dezlega la fiertură? această dezlegare trebuie să o cerem de la duhovnic?

-Nu trebuie să cereți de la duhovnic nimic, ci să postiți  așa cum puteți sau cum spun canoanele. Numai dacă nu puteți posti, cereți de la duhovnic dezlegare. Omul postești cum poate. Nu toți pot la fel, așa cum nu toți suntem la fel. Într-un fel postesc cei întăriți cu postul și într-un fel cei slabi. Pe măsura puterii și a voinței nostre se va cere de la noi postul, dimensiunea și greutatea lui, a rugăciunilor și a faptelor bune. În pravilă și în tipicul de care ați amintit se recomandă cum să se țină postul în mănăstiri, cum trebuie să postească călugării. Pentru ei asprimea postului este alta decât pentru cei din lume. Pe cei din lumea,  postul din mănăstiri, este model de postire, de care trebuie să ne apropiem și chiar să ne asemănăm. A ține postul după Pravila și Tipicul Mare, este cu osteneală și cu adevărată smerenie, care ne aduce un mare folos sufletesc. Este un adevărat post. Mâncare uscată, înseamnă: pâine, fructe, legume, măsline, alune, semințe, prune uscate, mere uscate, adică nu mâncare gătită. Fiertură înseamnă; cartofi fierți, fasole fiartă, orez fiert, păstăi fierte, paste fierte, linte, zarzavaturi fierte, varză fiartă, etc. Pot fi numai în zeama lor sau apa în care au fiert, fără să fie preparate sau îmbunătățite cu ceva, fără ingrediente, doar cu sare, fără ulei. Ambele sunt recomandate și bine de postit.

-Părinte, postul adevărat, e numai postul negru?

 

-Toate posturile sunt adevărate. Părintele Ilarion spunea despre post așa:  că orice post fie el cât de mic, dă de furcă diavolilor. (citiți în cartea „Pe treptele suirii către cer”),

Pr.Ioan

Despre P O S T (1)


ascultarea

– Sărut mâna părinte. Am o fetita 7 ani și jumătate vreau să vă întreb trebuie să o pun să țină și ea post? De acum când începe postul să o pun și pe ea la post?

-Copiii care au împlinit 7 ani intră în rânduielile bisericești ale omului adult. Adică, se spovedește, postește toate posturile mari și mici. Dacă vreți să aveți copii credincioși, rugători și postitori, de mici învățați-i să postească. Chiar dacă au de învățat postul îi ajută, le limpezește mintea, se întăresc duhovnicește și se apropie de Dumnezeu. Este o părere falsă că dacă sunt elevi să nu postească ca să poată învăța sau să nu se îmbolnăvească. Din potrivă, dacă vor posti vor avea trupul și mintea sănătoasă.

-De ce majoritatea bărbaților nu postesc, din motiv că nu pot, nu se satură??? De ce ei sunt altfel decât femeile ???

-Pentru că, în comparație cu femeia, bărbatul are mai puțina râvnă la post și la rugăciune, un fel de insensibilitate. Se vede și în prezența la Sf Biserică. Bărbatul este mândru și orgolios. Chiar dacă mai postește și se mai roagă, o face adesea tot de pe această poziție. Mai greu se îndoaie și mai greu se smerește. Verticalitatea lui, de multe ori, nu este din virtute, ci din oarecare insensibilitate sau încăpățânare. Pus la încercare de ispite, coloana lui înțepenită, i se modifică ușor, înfrățindu-se și el cu smerenie.

Nu toți bărbații sunt la fel. Găsim printre ei bărbați foarte credincioși, evlavioși, râvnitori, postitori, rugători, simțitori și sensibili, plini de virtuți, cumpătați și echilibrați, așa cum și femeile, nu sunt toate de lăudat.

-Doamne ajută! părinte….îmi cer scuze că îndrăznesc să vă întreb ceva mai intim…., dacă țin post și mă culc cu soțu țin post degeaba? Iertați-mă că vă întreb, dar nu înțeleg, unii spun că nu, alții spun că da.

 

-Sfântul Apostol Pavel spune că, soții prin înțelegere să țină postul. Adică amândoi să fie de acord să se înfrâneze când postesc. Bineânțeles, că postul cuprinde înfrânare de la relații conjugale nu numai de la mâncare, și înfrânare de la păcate, de la răutate și invidie, de la judecata și clevetirea aproapelui, de la tot ce poate întina. Atunci este un post sfânt, curat, plăcut lui Dumnezeu, și are putere multă. Însă, trebuie să fie cu înțelegere între soți și nu cu sila sau cu ceartă, pentru că vrăjmașul caută să câștige pe cel mai slab în credință, îl va împinge să facă alte păcate mai rele. Deci, cu înțelegere și cu râvna postului.

Pentru cei ce merg la spovedit…


spoveditul

Cercetaţi canoanele ce ar trebui să le dea duhovnicul pentru fiecare păcat şi comparaţi-le cu cele pe care le primiţi, ca să vedeţi cât de grele sunt păcatele pe care le facem, cât de mult ne îndepărtează de Dumnezeu şi de Sfânta Împărtăşanie şi cât de îngăduitori sunt duhovnicii, ca dumneavoastră, să nu vă îndepărtaţi, ci să vă îndreptaţi şi să nu mai greşiţi.

Păcatele care opresc de la Sfânta Împărtăşanie şi canonisirea lor după Sfintele Canoane[31]:
-Fermecătorii sau vrăjitorii, 20 de ani să nu se împărtăşească;
-Cei care se duc la fermecători, 6 ani să nu se împărtăşească;
-Cei care dau în cărţi, care dau cu bobii, care ghicesc în cafea, care dau cu ghiocul, care descântă şi cei care se duc la ei; cei care poartă talismane, mărţişoare, buruieni descântate sau altceva de acest fel; cei care pun semne la copii şi la vite să nu se deoache, 6 ani să nu se împărtăşească[32];
-Cine cheamă vrăjitori sau fermecători pentru a face rău altora, ca un ucigaş se socoteşte şi 20 de ani să nu se împărtăşească[33];
-Preacurvarii (Cei căsătoriţi, desfrânând cu persoane străine căsătorite se numesc preacurvari), homosexualii (Homosexuali se numesc aceia care desfrânează anal bărbat cu bărbat sau bărbatul cu soţia lui desfrânând în chipul arătat mai sus), cei care se împreună cu dobitoacele, cei ce se împreună cu femeile lor peste fire (împreunarea peste fire este atunci când bărbatul sau o femeie îşi fac demonica plăcere sărutându-se unde nu trebuie), 15 ani să nu se împărtăşească;
-Curvarii (Curvie se cheamă atunci când doi necăsătoriţi sau văduvi desfrânează), 7 ani să nu se împărtăşească;
-Cine va curvi cu sora lui de un tată şi de o mamă, 20 de ani să nu se împărtăşească;
-Cine va curvi cu nora sau cu mama soacrei, 11 ani să nu se împărtăşească;
-Cine va curvi cu cumnata lui sau cu vara primară, 10 ani să nu se împărtăşească;
-Cine va curvi cu a doua vară, 9 ani să nu se împărtăşească;
-Cine va curvi cu naşa care l-a botezat, 20 de ani să nu se împărtăşească;
-Cine va curvi cu cumătra, adică cu mama naşei care a botezat, cine va curvi cu două surori sau, femeia, cu doi fraţi, 11 ani să nu se împărtăşească;
-Cine va curvi cu mama vitregă şi cine a desvirginat o fecioară mai mică de 12 ani, acela 12 ani să nu se împărtăşească;
-Cel ce a curvit cu femeia sa peste fire (împreunarea peste fire este atunci când bărbatul sau o femeie îşi fac demonica plăcere sărutându-se unde nu trebuie), să nu se împărtăşească 15 ani; la fel şi femeia se canoniseşte dacă a fost cu voia ei; iar dacă a fost silită (adică fără voia ei), 6 ani să nu se împărtăşească;
-Cel ce s-a căsătorit a doua oară, 1 an să nu se împărtăşească;
-Cel ce s-a căsătorit a treia oară, 10 ani să nu se împărtăşească; iar de are copii sub 40 de ani, 5 ani să nu se împărtăşească. Dacă a trecut de 40 de ani şi are copii, să nu i se mai îngăduie a treia căsătorie;
-A patra căsătorie nu este îngăduită; iar dacă cineva a încheiat-o, acea căsătorie să se desfacă şi 8 ani să nu se împărtăşească;
-Dacă se va împreuna cineva înainte de cununia religioasă, 1 an să nu se împărtăşească;
-Dacă cineva va curvi cu mama logodnicei lui sau cu o altă rudă a ei, acea căsătorie se opreşte;
-Cel ce a făcut malahie (Onania), 40 de zile să mănânce hrană uscată şi să facă câte o sută de metanii pe zi şi cu mare căinţă în suflet hotărându-se de a nu mai greşi; se poate împărtăşi cu Sfintele Taine. Dacă nu îndeplineşte canonul arătat mai sus, 1 an să nu se împărtăşească;
-Femeia fiind în timpul periodului, adică în zilele necurăţiei ei, (la menstruaţie) să nu se împreune cu bărbatul şi nici în biserică nu poate să intre, să nu ia anaforă şi aghiazmă, ori să sărute sfintele icoane, mai înainte de opt zile, adică mai înainte de a fi trecut periodul ei. Dacă femeia, după opt zile nu s-a făcut bine, atunci mai prelungeşte timpul până s-a făcut deplin sănătoasă. În duminici şi sărbători, miercuri şi vineri şi în cele patru sfinte posturi de peste an, soţul şi soţia să se păstreze în curăţie (Pentru duminici şi sărbători soţul şi soţia să nu aibă împreunare de vineri orele 24 şi până luni orele 17);
-Cei căsătoriţi dorind să se împărtăşească la praznice, sărbători, duminica, sau în oricare alt timp să aibă 7 zile. Fără împreunare înainte şi trei zile după împărtăşanie;
-Cei tineri, însă, de curând căsătoriţi, pot să se împărtăşească cu trei zile de curăţie mai înainte de a se împărtăşi şi o zi după aceea;
-Cei care fac malahie unul cu altul sau femeie cu femeie, 80 de zile să se canonisească mâncând hrană uscată în toate zilele şi făcând câte o sută de metanii pe zi. De nu va împlini acest canon, 2 ani să nu se împărtăşească şi să facă câte o sută de metanii pe zi;
-Cel ce a ucis de bunăvoie, 20 de ani să nu se împărtăşească;
-Cel ce a ucis fară voia lui (din greşeală), 10 ani să nu se împărtăşească;
-Cel ce a ucis în război sau apărându-se de tâlhari, 3 ani să nu se împărtăşească;
-Cel ce de bunăvoia lui s-a lepădat de Hristos şi revine, la sfârşitul vieţii lui să se împărtăşească;
-Cel ce din cauza chinurilor s-a lepădat de Hristos, 8 ani să nu se împărtăşească;
-Cel ce a furat şi singur a spus fapta sa, după ce va înapoia cele furate, 1 an să nu se împărtăşească; iar dacă a fost descoperit de alţii, 2 ani să nu se împârtăşească şi să înapoieze cele furate sau costul lor, dacă nu le mai are;
-Jefuitorii de morminte, 10 ani să nu se împărtăşească;
-Furtul de cele sfinte, fie din biserică sau din altă parte, 15 ani să nu se împărtăşească;
-Călcătorii de jurământ, ca şi cei care au jurat strâmb, 10 ani să nu se împărtăşească;
-Cei ce joacă în horă, cad sub afurisenie [34];
-De se va căsători un bărbat cu o femeie evreică, sau, o femeie ortodoxă cu un bărbat evreu, sau cu bărbat eretic, sau bărbatul ortodox cu femeie eretică, acea căsătorie să se desfacă; dar dacă iudeul sau ereticul primeşte credinţa ortodoxă, atunci căsătoria să rămână încheiată;
-De va muri pruncul nebotezat din neglijenţa părinţilor, aceştia 3 ani să nu se împărtăşească şi să facă câte o sută de metanii pe zi;
-Femeia care şi-a omorât pruncul fară să vrea, în timpul somnului, 7 ani să nu se împărtăşească;
-Femeile care îşi omoară pruncii în pântece, care avortează sau fac raclaj, 10 ani să nu se împărtăşească, iar dacă se feresc să nu facă copii, 1 an să nu se împărtăşească;
-Femeia care pierde pruncul fară voia ei, 1 an să nu se împărtăşească;
-Cel ce ocărăşte sau batjocoreşte pe cineva, trei zile să se afurisească şi să mănânce numai pâine cu apă, pentru că: … cel ce va zice fratelui său nebun, vinovat este de gheena focului “ [35];
-De va avea cineva vrajbă asupra altuia şi unul dintre ei moare fără ca ei să se fi împăcat, cel rămas în viaţă se opreşte de la Sfânta Împărtăşanie 1 an, şi timp de 40 de zile va merge la mormântul celui mort şi va cere iertare cu lacrimi de durere şi va face câte 50 de metanii pe zi;
-Dacă va ocărâ şi va batjocori cineva pe părinţii săi, cu greu canon să se canonisească, iar dacă îi va bate, pe unul ca acela numai arhiereul, iar la mare nevoie şi preotul, poate a-l dezlega de acel mare păcat şi numai după ce şi-a împlinit canonul ce i-a fost dat şi numai după ce şi părinţii lui iarăşi l-au primit şi l-au iertat;
-Părinţii care îşi nedreptăţesc copiii, pe unii iubindu-i, iar pe alţii defăimându-i, deşi ei sunt cu bună cuviinţă şi nu le împart drept zestrea ce li se cuvine, dacă nu se vor îndrepta să fie lipsiţi de Sfânta Împărtăşanie şi lepădaţi de Biserică, adică să se afurisească;
-Acela care ar ocărâ, ar bârfi, ar necinsti sau ar bate pe vreun preot, chiar dacă ar fi preotul vinovat, unul ca acela va fi dat anatemei şi lepădat de la Biserică ca unul ce s-a îndepărtat de Sfânta Treime şi la un loc cu Iuda va fi partea lui şi 2 ani să nu se împărtăşească, chiar de l-ar ierta preotul, căci zice Scriptura:
„Pe mai marele poporului tău să nu-l vorbeşti de rău”[36];
-Cel învrăjbit cu cineva, mai înainte de a se împăca, nu poate intra în biserică şi nici să trimită prinos şi să facă câte 50 de metanii pe zi până ce se va împăca cu cel pe care l-a supărat, cerându-şi iertare cu toată umilinţa, iar dacă acela este vinovat şi tot el nu vrea să se împace, vina rămâne asupra lui, iar acesta nu mai este sub canon;
-Dacă va mânca cineva de dulce miercurea sau vinerea precum şi în Postul Paştelui, 2 ani să nu se împărtăşească (numai cei ce au pogorământ);
-Dacă va intra cineva ca să se roage cu ereticii: catolicii, protestanţii, adventiştii, pocăiţii, tudoriştii, baptiştii şi alţii de acest fel, sau dacă va mânca la praznicele lor, unul ca acela să se afurisească şi dacă nu se va căi să se taie cu totul de la Biserica lui Hristos, ca unul ce a căzut din har;
-Dacă va lucra cineva în duminici sau în sărbători, să se afurisească, fară numai dacă va face aceasta fară voia lui;
-Acela care nu merge la Sfânta Liturghie trei duminici la rând, să se afurisească, fară numai dacă este greu bolnav;
-Dacă a ştiut cineva despre altul că păcătuieşte şi nu l-a oprit, cu toate că putea să-l oprească, unul ca acela să se canonisească, la fel cu acela care a săvârşit păcatul;
-Dacă cineva se împodobeşte ca să facă sminteală şi se dă cu mirodenii, dacă îşi vopseşte părul, unghiile, faţa, sprâncenele şi buzele, să se afurisească [37];
-Sinucigaşului nu i se face prohodire (înmor- mântare cu preot) şi nici în cimitir nu se îngroapă; aceasta însă numai dacă n-a fost inconştient (nebun)
când s-a sinucis;
-Dacă cineva ar vrea să intre în cler, dar a căzut în vreunul din păcatele: fermecătorie, ghicitorie, vrăjitorie, curvie, preacurvie, malahie, recăsătorie, ucidere, lepădarea de Hristos, acela nu se mai poate face preot [38].

______________
[31].- Molitfelnicul Mare, Chişinău, 1820, pag. 501-527.
[32].- Canonul 61 Trulan.
[33].- Canonul 72 al Sfântului Vasile cel Mare.
[34].- Afurisenie înseamnă despărţire şi lepădare de Biserică.
[35].- Matei 13, 12.
[36].- Faptele Apostolilor 23, 5.
[37].- Canonul 103 Trulan.

Deasa împărtăşanie şi nevrednicia.


167857_170389642998822_6350389_n

Dacă sunt diferenţe de păreri de la duhovnic la duhovnic, acest fapt nu este rău, dacă nu depăşeşte în mod peioirativ atribuţiile, nu alterează adevărul revelat şi mântuirea credinciosului. Că mai sunt unii duhovnici care nu lucrează cât ar trebui sau nu zidesc tot timpul pe credincioşi, iar alţii prea mult exagerează, este foarte adevărat. Însă, tot ce zideşte face parte din Împărăţia lui Dumnezeu. Se deosebesc duhovnicii, pentru că nu la toţi le dă Dumnezeu acelaşi dar lucrător al Harului şi pentru că nu toţi se silesc de a lucra cu Harul pe care l-au primit la Taina Hirotoniei, de aceea Mântuitorul ne spune: „Râvniţi la darurile cele mai desavărşite”[39], pentru că darurile sunt de multe feluri. Acest lucru nu trebuie să stârnească invidia cuiva pentru harul lucrător al altuia.

Credincioşii trebuie să caute în fiecare preot, aşa diferit cum este el, lucrarea harului pe care-l are şi să se folosească de el, sufleteşte. La un preot vei găsi darul de a sfătui cum este bine, la alt preot darul rugăciunii împlinite, la alt preot darul vorbirii frumoase şi convingătoare ce-ţi urcă mintea în cer, la alt preot darul cântării frumoase ce-ţi înalţă sufletul printre îngeri, la alt preot darul izgonirii duhului necurat ce-l chinuie pe om, la alt preot darul vindecării de boli şi împlinirea dorinţelor. Mii de daruri diferite şi dacă stai şi le analizezi constaţi că ai nevoie de lucrarea acestor daruri. Dacă părintele duhovnic, vă dă voie să vă împărtăşiţi, ca în primele veacuri creştine, foarte des, înseamnă că are darul de a vă menţine în stare de vrednicie de a vă împărtăşi şi nu din consideraţii principiale, nici măcar în virtutea cum a fost odată, pentru că lumea de azi, faţă de lumea cum a fost odată nu mai seamănă, curată, nepătată şi neîntinată, păcatele s-au înmulţit şi în raport de ele s-a mărit şi timpul de penitenţă.

Unii încearcă să îndrume la o deasă împărtăşanie fără de socoteală, fără spovedanie, venind cu argumentul aplicabil preotului cum poate acesta ca la fiecare Liturghie să se împărtăşească? Este total greşit şi în cazul mirenilor să argumentăm în felul acesta, pentru că preotul este şi el om, dar faţă de omul de rând are ceva ce acesta nu are, Harul Preoţiei. Preotul este săvârşitorul Sfintei Liturghii iar omul creştin este primitorul. Nu-i poţi pune unul în locul celuilalt, nici preotul în rândul mirenilor şi nici mireanul în rândul preoţilor. Preotul înainte de săvârşirea Sfintei Liturghii se pregăteşte cu, curăţie trupească şi sufletească. Dacă nu face această pregătire şi vine întinat, nici el n-are voie să liturghisească şi nici să se împărtăşească. Preotul înainte de Sfânta Liturghie face canonul de liturghisitor, ceea ce credinciosul nu. Preotul se spovedeşte şi el la duhovnic, ca preot şi om.
Spun toate acestea aşa ca cel ce face o analiză a lucrurilor în lumina învăţăturii bisericii noastre pentru credincioşi să cunoască aceste lucruri, să nu se smintească, văzând diferenţe la preoţi, ca cei ce n-au o înţelegere sau o cunoaştere a lucrurilor de acest fel.

Sfântul Ioan Gură de Aur, nu îndeamnă la o împărtăşire deasă, dar nici rară. Este de părere că, nu ar trebui lăudat nici cel care se împărtăşeşte odată pe an şi nici cel care se împărtăşeşte la 40 de zile, sau mai des, ci pune mare accent pe vrednicia cu care se împărtăşeşte cineva:
„Nici pe cei ce se împărtăşesc o dată, şi nici pe cei ce de multe ori, nici pe cei ce de puţine ori, ci îi laud pe cei cu conştiinţa curată se împărtăşesc şi a căror viaţă nu se poate reproşa… De ce? Fiindcă aceştia primesc asupra lor judecată, osândă, cât şi pedepsirea şi pedeapsă… Crezi că-ţi ajung 40 de zile spre a te curăţi de păcatele făcute timp îndelungat şi după o săptămână iarăşi te întorci la cele mai dinainte….? Pentru aceea diaconul rosteşte „sfintele sfinţilor”, adică cel ce nu este sfânt să nu se apropie. Nu zice numai: Cel ce este curat de păcate, ci cel ce este sfânt” [40].

Iar Sfântul Atanasie, dă un răspuns canonic Patriarhului Antiohiei (561), de felul cum ar fi mai bine să ne împărtăşim, mai des sau mai rar, spunând:
”Este lămurit că mai înainte trebuie să ne curăţim şi să ne eliberăm de toată fapta vrăjmaşă şi astfel să ne apropiem de dumnezeiasca slujbă tainică, ca nu cumva să fie spre peirea sufletului şi a trupului…” [41].

Părintele Arhimandrit Cleopa Ilie spune :
„Sfânta Împătăşanie, fiind strâns legată de Spovedanie, se poate da, cu dezlegarea duhovnicului, în cele patru posturi, sau cel mai des odată pe lună pentru cei mai evlavioşi şi cel mai rar la Sfintele Paşti. Însă numai după săvârşirea canonului dat.” [42]

Sfântul Ioan Gură de Aur recomandă iarăşi credincioşilor că se pot împărtăşi cel mai des de douăsprezece ori pe an, la cele douăsprezece praznice Împărăteşti, cu dezegarea duhovnicului lor „însă cu frică şi cu cutremur, ca să nu luăm osândă în loc de hrană şi moarte în loc de viaţă” [43].

IPS Mitropolit Serafim Joantă [44], unul dintre cei mai duhovniceşti ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, dacă citim cu atenţie interviul dat pe tema „deasa împărtăşanie” şi analizăm tot ce spune, vom descoperi nu numai iconomie ci şi acrivie. La prima vedere, pare că este de acord cu desa împărtăşanie, dar foarte subtil subliniază, că nu o poate face omul fără a se găndi la păcatele care îl opresc. Pentru o asemenea comuniune trebuie o viaţă de sfinţenie. Îmbracă frumos şi armonios lucrurile cum au fost, mă refer la începuturi, cum ar trebui să fie şi cum sunt în zilele noastre. Totul depinde de starea morală a fiecărui credincios şi de vrednicia cu care se prezintă în faţa Sfântului Potir şi propriei sale conştiinţe. Psihologia omului de astăzi este una pervertită şi mai puţin bazată pe conştiinţă şi credinţă. Primează regula generală, obiceiul şi obişnuinţa.

Câţi dintre noi avem conştiinţa păcatului dreaptă, trează şi sensibilă? La câţi dintre noi cântarul păcatelor este conştiinţa? Facem păcate grele sau păcate de moarte şi păcate împotriva apropelui nostru aproape zilnic, fără să apelăm la conştiinţă, mai bine zis o înăbuşim uneori în prea marea încredere în bunătatea lui Dumnezeu şi în dezvinovăţirea de sine.

Înalt Prea Sfinţia Sa spune şi de necesitatea postului, al canonului şi al desei spovedanii, toate contribuind la vrednicia credinciosului de a se împărtăşi des.

Păcatele grele din care fac parte cele capitale, cele împotriva Duhului Sfânt şi cele strigătoare la cer sunt despărţirea creştinului de Biserică şi de Sfânta Împărtăşanie şi implicit, mărirea distanţei ca timp de la o împărtăşanie la alta, din cauza penitenţei ce trebuie s-o facă penitentul. Nu mai vorbesc de păcatele personale uşoare, care şi ele întinează pe om, dar făcând apel la iconomie, credem că se iartă chiar prin primirea Sfintei Împărtăşanii. Însă, despre aceste păcate uşoare şi mai lesne de iertat, un sfânt părinte spune că: „cel obişnuit cu păcatele subţiri şi făcându-le des şi multe sunt la fel de grele ca cele mari. Că, ce diferenţă este în greutatea unui sac umplut cu bolovani mari şi unul umplut cu nisip mărunt? Nu cântăresc la fel?„(a.p.)
Este şi acesta un punct de vedere, un adevăr de care trebuie să ţinem cont.

Care preot sau duhovnic nu ar vrea, ca toţi credincioşii bisericilor pe care le păstoresc, să nu se împărtăşească mai des sau chiar duminică de duminică? Nu cred că s-ar împotrivi cineva şi ar ţine morţiş la regula rarei împărtăşiri. Ce am pierde noi preoţii, dacă credincioşii noştri ar fi vrednici şi pregătiţi, în curăţenie trupească şi sufletească şi ar veni la fiecare Sfântă Liturghie să se împărtăşească? Nu am pierde, ci am câştiga sufletele. Dar, păcatul este opritor, păcatul este cel ce opreşte, să lepădăm păcatul şi să ne îmbrăcăm în vrednicie. Sfântul Apostol Pavel spune:
„oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de trupul şi sângele Domnului. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului” [45].
Păcatul şi această „osândă” de care se vorbeşte ne opreşte de a ne împărtăşi des.

Am spus că zilnic facem păcate mari, de multe ori conştient şi de multe ori inconştient. Despre ele vorbea foarte fin IPS Serafim că făcându-ne nevrednici de o deasă împărtăşanie, ne obligă la o deasă spovedanie şi penitenţă. Exemple de păcate mari, pe care le facem zilnic, sau foarte des, cum ar fi: mândria, care izvorăşte din inima omului, mai ales lauda şi preţuirea de sine, peste măsură şi atitudinea noastră de superioritate, cu un dispreţ mascat faţă de aproapele. Care credincios nu este ispitit zilnic de acest păcat?; sau, desfrânarea, când astăzi pe toate gardurile, în toate instituţiile în care intri, vezi chipul desfrânării, pe străzi vezi desfrânare, la televizor zilnic vezi desfrânare şi facem desfrânare dacă nu trupeşte cu gândul şi cu inima, care are aceeaşi valoare şi greutate cu fapta, după cum spune Mântuitorul: „Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui”[46].

Nu mai zic de păcatele conjugale pe care le face omul; Sau, invidia, care este cea mai nestăpânită şi întâlnită la tot pasul, pe cine nu-l muşcă preţ de o secundă şarpele invidiei asupra aproapelui?; Sau, lenea, care greu poate fi controlată şi învinsă, iar ispita ei o simţim zilnic şi ne lăsăm antrenaţi în duhul ei, confundând-o foarte des, cu starea de oboseală sau cu o stare falsă de neputinţă. Nu mai zic de : lăcomie, şi iubirea de argint.

Nu mai vorbesc de păcatele împotriva Duhului Sfânt, pe care le facem zilnic: cele împotriva credinţei, poate şi de 3-4 pe zi ne îndoim în credinţă; cele împotriva nădejdii, poate tot de atâtea ori cădem în neîncredere în puterea lui Dumnezeu, că nu mai poate ajuta; cele împotriva dragostei, faţă de Dumnezeu şi mai ales faţă de aproapele, faptele dragostei noastre lipsesc, nu le săvârşim zilnic.

Apoi, păcatele strigătoare la cer: uciderea, dacă nu omorâm fizic pe cineva, dar moral facem ucideri poate zeci într- o zi, lovind în cinstea şi demnitatea aproapelui, prin vorbirea de rău, clevetire, defăimare, pâră, reclamaţii, etc. Sodomia şi împiedicare venirii pruncilor; asuprirea săracilor şi a văduvelor, apoi oprirea plăţii lucrătorilor.

Sunt credincioşi care se păzesc de aceste păcate şi duc o viaţă de creştin autentic, îi fericesc. Aceştia se pot împărtăşi des cu spovedania deasă.
Când noi preoţii, vom reuşi să-i aducem pe credincioşii pe care îi păstorim, la o astfel de trăire şi vrednicie, îi putem împărtăşi des, la fiecare Sfântă Liturghie, fără să-i împingem la „osânda” despre care vorbeşte Sfântul Apostol Pavel [47].

Părintele Ilie Cleopa atrage atenţia preoţilor care cu uşurinţă dau Sfânta Împărtăşanie:
„Trebuie să ştim că nu numai acei creştini ce primesc Preacuratele Taine cu nevrednicie se vor munci în veci, ci mult mai mare muncă vor lua acei preoţi care, ştiind pe cineva nevrednic, îl vor împărtăşi cu Trupul şi Sângele Domnului” [48].

În ultimul timp se vorbeşte tot mai mult de acest aspect, deasa împărtăşanie şi se aduc tot felul de argumente, dar dacă nu-i curăţim pe creştini de păcate şi nu-i învăţăm să aibă o trăire curată, nu putem vorbi de deasa împărtăşanie. Nu este imposibil să ajungem şi în acest stadiu de trăire creştinească, numai că preoţii trebuie să pregătească pe credincioşi să lucreze, să fie lucrători adevăraţi, în acelaşi timp şi responsabili.


[39].- I Corinteni 12,31.
[40].- Canonul 6, Sf. Ioan Gura de Aur, Prescripţii canonice, Arhid.  Ioan Floca „Canoanele Bisericii Ortodoxe Române” Sibiu 2005, pag. 526-527.
[41].- Canonul 7, a Sf. Atansie, Prescripţii canonice, Arhid. Ioan Floca Canoanele Bisericii Ortodoxe Române, Sibiu 2005, pag. 526-527.
[42].- Arhim. Ilie Cleopa, „Îndrumări duhovniceşti pentru vremelnice şi veşnice”, Cluj-Napoca, 2004, Ed. Teognost, cap. 1264,  pag. 275.
[43].- Sfântul Ioan Gură de Aur “ Împărţirea de grâu” cuvinte 53 şi 54.
[44].- ortodoxiatinerilor.ro/euharistia-continua/20504-interviu –ips- serafim-desapa-împartaşire.
[45].- I Corinteni 10, 27-29.
[46].- Matei 5,28.

[47].- I Corinteni 10,29.
[48].- Arhim. Ilie Clopa, „Îndrumări duhovniceşti pentru vremelnice şi veşnice”, Cluj Napoca, 2004, cap. 1256, pag. 274.

Deasa împărtăşanie şi nevrednicia.


167857_170389642998822_6350389_n

Dacă sunt diferenţe de păreri de la duhovnic la duhovnic, acest fapt nu este rău, dacă nu depăşeşte în mod peioirativ atribuţiile, nu alterează adevărul revelat şi mântuirea credinciosului. Că mai sunt unii duhovnici care nu lucrează cât ar trebui sau nu zidesc tot timpul pe credincioşi, iar alţii prea mult exagerează, este foarte adevărat. Însă, tot ce zideşte face parte din Împărăţia lui Dumnezeu. Se deosebesc duhovnicii, pentru că nu la toţi le dă Dumnezeu acelaşi dar lucrător al Harului şi pentru că nu toţi se silesc de a lucra cu Harul pe care l-au primit la Taina Hirotoniei, de aceea Mântuitorul ne spune: „Râvniţi la darurile cele mai desavărşite”[39], pentru că darurile sunt de multe feluri. Acest lucru nu trebuie să stârnească invidia cuiva pentru harul lucrător al altuia.

Credincioşii trebuie să caute în fiecare preot, aşa diferit cum este el, lucrarea harului pe care-l are şi să se folosească de el, sufleteşte. La un preot vei găsi darul de a sfătui cum este bine, la alt preot darul rugăciunii împlinite, la alt preot darul vorbirii frumoase şi convingătoare ce-ţi urcă mintea în cer, la alt preot darul cântării frumoase ce-ţi înalţă sufletul printre îngeri, la alt preot darul izgonirii duhului necurat ce-l chinuie pe om, la alt preot darul vindecării de boli şi împlinirea dorinţelor. Mii de daruri diferite şi dacă stai şi le analizezi constaţi că ai nevoie de lucrarea acestor daruri. Dacă părintele duhovnic, vă dă voie să vă împărtăşiţi, ca în primele veacuri creştine, foarte des, înseamnă că are darul de a vă menţine în stare de vrednicie de a vă împărtăşi şi nu din consideraţii principiale, nici măcar în virtutea cum a fost odată, pentru că lumea de azi, faţă de lumea cum a fost odată nu mai seamănă, curată, nepătată şi neîntinată, păcatele s-au înmulţit şi în raport de ele s-a mărit şi timpul de penitenţă.

Unii încearcă să îndrume la o deasă împărtăşanie fără de socoteală, fără spovedanie, venind cu argumentul aplicabil preotului cum poate acesta ca la fiecare Liturghie să se împărtăşească? Este total greşit şi în cazul mirenilor să argumentăm în felul acesta, pentru că preotul este şi el om, dar faţă de omul de rând are ceva ce acesta nu are, Harul Preoţiei. Preotul este săvârşitorul Sfintei Liturghii iar omul creştin este primitorul. Nu-i poţi pune unul în locul celuilalt, nici preotul în rândul mirenilor şi nici mireanul în rândul preoţilor. Preotul înainte de săvârşirea Sfintei Liturghii se pregăteşte cu, curăţie trupească şi sufletească. Dacă nu face această pregătire şi vine întinat, nici el n-are voie să liturghisească şi nici să se împărtăşească. Preotul înainte de Sfânta Liturghie face canonul de liturghisitor, ceea ce credinciosul nu. Preotul se spovedeşte şi el la duhovnic, ca preot şi om.
Spun toate acestea aşa ca cel ce face o analiză a lucrurilor în lumina învăţăturii bisericii noastre pentru credincioşi să cunoască aceste lucruri, să nu se smintească, văzând diferenţe la preoţi, ca cei ce n-au o înţelegere sau o cunoaştere a lucrurilor de acest fel.

Sfântul Ioan Gură de Aur, nu îndeamnă la o împărtăşire deasă, dar nici rară. Este de părere că, nu ar trebui lăudat nici cel care se împărtăşeşte odată pe an şi nici cel care se împărtăşeşte la 40 de zile, sau mai des, ci pune mare accent pe vrednicia cu care se împărtăşeşte cineva:
„Nici pe cei ce se împărtăşesc o dată, şi nici pe cei ce de multe ori, nici pe cei ce de puţine ori, ci îi laud pe cei cu conştiinţa curată se împărtăşesc şi a căror viaţă nu se poate reproşa… De ce? Fiindcă aceştia primesc asupra lor judecată, osândă, cât şi pedepsirea şi pedeapsă… Crezi că-ţi ajung 40 de zile spre a te curăţi de păcatele făcute timp îndelungat şi după o săptămână iarăşi te întorci la cele mai dinainte….? Pentru aceea diaconul rosteşte „sfintele sfinţilor”, adică cel ce nu este sfânt să nu se apropie. Nu zice numai: Cel ce este curat de păcate, ci cel ce este sfânt” [40].

Iar Sfântul Atanasie, dă un răspuns canonic Patriarhului Antiohiei (561), de felul cum ar fi mai bine să ne împărtăşim, mai des sau mai rar, spunând:
”Este lămurit că mai înainte trebuie să ne curăţim şi să ne eliberăm de toată fapta vrăjmaşă şi astfel să ne apropiem de dumnezeiasca slujbă tainică, ca nu cumva să fie spre peirea sufletului şi a trupului…” [41].

Părintele Arhimandrit Cleopa Ilie spune :
„Sfânta Împătăşanie, fiind strâns legată de Spovedanie, se poate da, cu dezlegarea duhovnicului, în cele patru posturi, sau cel mai des odată pe lună pentru cei mai evlavioşi şi cel mai rar la Sfintele Paşti. Însă numai după săvârşirea canonului dat.” [42]

Sfântul Ioan Gură de Aur recomandă iarăşi credincioşilor că se pot împărtăşi cel mai des de douăsprezece ori pe an, la cele douăsprezece praznice Împărăteşti, cu dezegarea duhovnicului lor „însă cu frică şi cu cutremur, ca să nu luăm osândă în loc de hrană şi moarte în loc de viaţă” [43].

IPS Mitropolit Serafim Joantă [44], unul dintre cei mai duhovniceşti ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, dacă citim cu atenţie interviul dat pe tema „deasa împărtăşanie” şi analizăm tot ce spune, vom descoperi nu numai iconomie ci şi acrivie. La prima vedere, pare că este de acord cu desa împărtăşanie, dar foarte subtil subliniază, că nu o poate face omul fără a se găndi la păcatele care îl opresc. Pentru o asemenea comuniune trebuie o viaţă de sfinţenie. Îmbracă frumos şi armonios lucrurile cum au fost, mă refer la începuturi, cum ar trebui să fie şi cum sunt în zilele noastre. Totul depinde de starea morală a fiecărui credincios şi de vrednicia cu care se prezintă în faţa Sfântului Potir şi propriei sale conştiinţe. Psihologia omului de astăzi este una pervertită şi mai puţin bazată pe conştiinţă şi credinţă. Primează regula generală, obiceiul şi obişnuinţa.

Câţi dintre noi avem conştiinţa păcatului dreaptă, trează şi sensibilă? La câţi dintre noi cântarul păcatelor este conştiinţa? Facem păcate grele sau păcate de moarte şi păcate împotriva apropelui nostru aproape zilnic, fără să apelăm la conştiinţă, mai bine zis o înăbuşim uneori în prea marea încredere în bunătatea lui Dumnezeu şi în dezvinovăţirea de sine.

Înalt Prea Sfinţia Sa spune şi de necesitatea postului, al canonului şi al desei spovedanii, toate contribuind la vrednicia credinciosului de a se împărtăşi des.

Păcatele grele din care fac parte cele capitale, cele împotriva Duhului Sfânt şi cele strigătoare la cer sunt despărţirea creştinului de Biserică şi de Sfânta Împărtăşanie şi implicit, mărirea distanţei ca timp de la o împărtăşanie la alta, din cauza penitenţei ce trebuie s-o facă penitentul. Nu mai vorbesc de păcatele personale uşoare, care şi ele întinează pe om, dar făcând apel la iconomie, credem că se iartă chiar prin primirea Sfintei Împărtăşanii. Însă, despre aceste păcate uşoare şi mai lesne de iertat, un sfânt părinte spune că: „cel obişnuit cu păcatele subţiri şi făcându-le des şi multe sunt la fel de grele ca cele mari. Că, ce diferenţă este în greutatea unui sac umplut cu bolovani mari şi unul umplut cu nisip mărunt? Nu cântăresc la fel?„(a.p.)
Este şi acesta un punct de vedere, un adevăr de care trebuie să ţinem cont.

Care preot sau duhovnic nu ar vrea, ca toţi credincioşii bisericilor pe care le păstoresc, să nu se împărtăşească mai des sau chiar duminică de duminică? Nu cred că s-ar împotrivi cineva şi ar ţine morţiş la regula rarei împărtăşiri. Ce am pierde noi preoţii, dacă credincioşii noştri ar fi vrednici şi pregătiţi, în curăţenie trupească şi sufletească şi ar veni la fiecare Sfântă Liturghie să se împărtăşească? Nu am pierde, ci am câştiga sufletele. Dar, păcatul este opritor, păcatul este cel ce opreşte, să lepădăm păcatul şi să ne îmbrăcăm în vrednicie. Sfântul Apostol Pavel spune:
„oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de trupul şi sângele Domnului. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului” [45].
Păcatul şi această „osândă” de care se vorbeşte ne opreşte de a ne împărtăşi des.

Am spus că zilnic facem păcate mari, de multe ori conştient şi de multe ori inconştient. Despre ele vorbea foarte fin IPS Serafim că făcându-ne nevrednici de o deasă împărtăşanie, ne obligă la o deasă spovedanie şi penitenţă. Exemple de păcate mari, pe care le facem zilnic, sau foarte des, cum ar fi: mândria, care izvorăşte din inima omului, mai ales lauda şi preţuirea de sine, peste măsură şi atitudinea noastră de superioritate, cu un dispreţ mascat faţă de aproapele. Care credincios nu este ispitit zilnic de acest păcat?; sau, desfrânarea, când astăzi pe toate gardurile, în toate instituţiile în care intri, vezi chipul desfrânării, pe străzi vezi desfrânare, la televizor zilnic vezi desfrânare şi facem desfrânare dacă nu trupeşte cu gândul şi cu inima, care are aceeaşi valoare şi greutate cu fapta, după cum spune Mântuitorul: „Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui”[46].

Nu mai zic de păcatele conjugale pe care le face omul; Sau, invidia, care este cea mai nestăpânită şi întâlnită la tot pasul, pe cine nu-l muşcă preţ de o secundă şarpele invidiei asupra aproapelui?; Sau, lenea, care greu poate fi controlată şi învinsă, iar ispita ei o simţim zilnic şi ne lăsăm antrenaţi în duhul ei, confundând-o foarte des, cu starea de oboseală sau cu o stare falsă de neputinţă. Nu mai zic de : lăcomie, şi iubirea de argint.

Nu mai vorbesc de păcatele împotriva Duhului Sfânt, pe care le facem zilnic: cele împotriva credinţei, poate şi de 3-4 pe zi ne îndoim în credinţă; cele împotriva nădejdii, poate tot de atâtea ori cădem în neîncredere în puterea lui Dumnezeu, că nu mai poate ajuta; cele împotriva dragostei, faţă de Dumnezeu şi mai ales faţă de aproapele, faptele dragostei noastre lipsesc, nu le săvârşim zilnic.

Apoi, păcatele strigătoare la cer: uciderea, dacă nu omorâm fizic pe cineva, dar moral facem ucideri poate zeci într- o zi, lovind în cinstea şi demnitatea aproapelui, prin vorbirea de rău, clevetire, defăimare, pâră, reclamaţii, etc. Sodomia şi împiedicare venirii pruncilor; asuprirea săracilor şi a văduvelor, apoi oprirea plăţii lucrătorilor.

Sunt credincioşi care se păzesc de aceste păcate şi duc o viaţă de creştin autentic, îi fericesc. Aceştia se pot împărtăşi des cu spovedania deasă.
Când noi preoţii, vom reuşi să-i aducem pe credincioşii pe care îi păstorim, la o astfel de trăire şi vrednicie, îi putem împărtăşi des, la fiecare Sfântă Liturghie, fără să-i împingem la „osânda” despre care vorbeşte Sfântul Apostol Pavel [47].

Părintele Ilie Cleopa atrage atenţia preoţilor care cu uşurinţă dau Sfânta Împărtăşanie:
„Trebuie să ştim că nu numai acei creştini ce primesc Preacuratele Taine cu nevrednicie se vor munci în veci, ci mult mai mare muncă vor lua acei preoţi care, ştiind pe cineva nevrednic, îl vor împărtăşi cu Trupul şi Sângele Domnului” [48].

În ultimul timp se vorbeşte tot mai mult de acest aspect, deasa împărtăşanie şi se aduc tot felul de argumente, dar dacă nu-i curăţim pe creştini de păcate şi nu-i învăţăm să aibă o trăire curată, nu putem vorbi de deasa împărtăşanie. Nu este imposibil să ajungem şi în acest stadiu de trăire creştinească, numai că preoţii trebuie să pregătească pe credincioşi să lucreze, să fie lucrători adevăraţi, în acelaşi timp şi responsabili.


[39].- I Corinteni 12,31.
[40].- Canonul 6, Sf. Ioan Gura de Aur, Prescripţii canonice, Arhid.  Ioan Floca „Canoanele Bisericii Ortodoxe Române” Sibiu 2005, pag. 526-527.
[41].- Canonul 7, a Sf. Atansie, Prescripţii canonice, Arhid. Ioan Floca Canoanele Bisericii Ortodoxe Române, Sibiu 2005, pag. 526-527.
[42].- Arhim. Ilie Cleopa, „Îndrumări duhovniceşti pentru vremelnice şi veşnice”, Cluj-Napoca, 2004, Ed. Teognost, cap. 1264,  pag. 275.
[43].- Sfântul Ioan Gură de Aur “ Împărţirea de grâu” cuvinte 53 şi 54.
[44].- ortodoxiatinerilor.ro/euharistia-continua/20504-interviu –ips- serafim-desapa-împartaşire.
[45].- I Corinteni 10, 27-29.
[46].- Matei 5,28.

[47].- I Corinteni 10,29.
[48].- Arhim. Ilie Clopa, „Îndrumări duhovniceşti pentru vremelnice şi veşnice”, Cluj Napoca, 2004, cap. 1256, pag. 274.

Câtă treabă are diavolul în post !?


vraj4

Într-adevăr, în post sunt multe ispite. În posturi diavolul are mult de muncit, se osteneşte, nu doarme, nu se odihneşte. În zilele de „câşlegi” este ceva mai liber, oamenii dedaţi şi învăţaţi fac munca în locul lui şi pe voia lui. Postul este cea mai grea perioadă prin care trece acest ispititor şi începător al răutăţilor.
Ca să poată sta printre postitori şi să nu-l ardă, să nu-l usture, diavolul: întărâtă orgoliile, aprinde mâniile, slobozeşte ambiţiile, dezleagă gurile, goleşte inimile, întunecă minţile, încătuşează voinţele, cosmetizează mândriile, coboară smereniile, eliberează înfrânările, înmulţeşte judecăţile, savurează clevetirile, sporeşte amăgirile, se joacă cu patimile, scurtează răbdările, coboară rugăciunile, înmoaie metaniile, acoperă mărturisirile, grăbeşte împărtăşirile, amână pocăinţele, reduce ascultările, adoarme conştiinţele, înmulţeşte poftele, slăbeşte canoanele, încurcă cărările, adună păcatele, numără căderile şi răneşte sufletele.
Dacă ne-a mai rămas un gram de înţelepciune, de voinţă şi de credinţă, vom întoarce armele împotriva acestui ispititor care este în stare să facă atâtea isprăvnicii, tot timpul stă împotriva noastră, ca să ne coboare din post şi din demnitatea de creştin şi dacă poate să ne piardă.

Cum ar trebui să postim Postul cel Mare ?


ascultarea

(Câteva dispoziţii canonice şi tipiconale)

Lăsata secului pentru Postul Mare cade între 15 februarie şi 21 martie, după cum şi Sfintele Paşti cad între 4 aprilie şi 8 mai.

Săptămâna brânzei(Săptămâna Albă):

Lăsându-se sec de carne, urmează săptămâna brânzei sau săptămâna albă, în care nu se mănâncă carne şi nici grăsimi animale, ci: lapte, brânză, ouă, unt şi peşte.
-“Oricine, care va mânca carne în lunea săptămânii de brânză şi cine va mânca brânză în lunea primei săptămâni din Postul Mare, 4 ani să se pocăiască şi metanii 300” [68];
-Monahii să nu mănânce miercurea şi vinerea din Săptămâna Brânzei, doar seara să mănânce brânză[69].

Postul Mare:

-Tot Postul cel Mare să se ajuneze cu mâncare uscată [70];
-În toate zilele Postului Mare de luni până vineri, nu se dezleagă la vin şi untdelemn, dar se mănâncă fiertură de 2 ori pe zi [71];
-Luni şi marţi din prima săptămâna a Postului Mare, nu se mănâncă nimic, doar marţi seara se mănâncă pâine caldă din seminţe şi zeamă caldă de fructe fierte [72];
-În toate vinerile din Postul Mare la slujba vecerniei şi a pavecerniţei nu se fac metanii, decât cele însemnate la Liturghia Darurilor mai Înainte Sfinţite: “Să se îndrepteze rugăciunea mea..” se fac 3 metanii; după Vohodul cu Sfintele Daruri, se fac 3 metanii; la “Fie numele Domnului binecuvântat…”, se fac 3 metanii [73];
-În prima sâmbătă din săptămâna întâi din Postul Mare (a Sfântul Toader), mâncăm: bob fiert, măsline, fiertură cu untdelemn şi un pahar de vin [74];
-În sâmbetele şi duminicile din Postul Mare se dezleagă la vin şi untdelemn, iar de luni până vineri, mâncăm numai seara mâncare uscată [75];
-Dacă vreun monah ar îndrăzni să mănânce peşte în Postul Mare înafară de Buna Vestire şi Duminica Stâlpărilor (Floriilor), unul ca acesta să nu se împărtăşească cu Sfintele Taine la Paşti, ci să se pocăiască şi să facă 300 metanii pe zi şi pe noapte [76];
-Cel ce va mânca carne, brânză, lapte, ouă în Postul Mare sau miercurile şi vinerile de peste an, 2 ani să nu se împărtăşească [77];
-Dacă vreun episcop, preot, diacon, citeţ sau cântăreţ nu posteşte Postul Cel Mare sau miercurea şi vinerea de peste an, să se caterisească, înafară de este bolnav, iar de va fi laic, să se afurisească [78].
-În Postul Mare cel bolnav este dezlegat de a lua hrană şi băutură cât îi trebuie[79];
-Femeile care vor naşte în Postul Mare se dezleagă la vin şi untdelemn, carne să nu mănânce, măcar de s-ar afla şi la moarte [80];
-În duminicile Postului Mare, în afară de cea a Întrării Mântuitorului în Ierusalim, la masă mâncăm fiertură cu untdelemn, bem cu măsură vin, câte 2 pahare şi seara 2 pahare [81];
-În miercurea înjumătăţirii postului, la masă nu se cuvine a dezlega la untdelemn şi vin că mai vârtos este zi de plângere, iar nu de bucurie [82];
-Buna Vestire, de va cădea în Săptămâna Patimilor, înafară de vineri şi sâmbătă, se dezleagă la vin, untdelemn şi peşte [83];
-Buna Vestire, de va cădea în Joia Mare sau Vinerea cea Mare, gustăm vin şi peşte [84];
-Buna Vestire, de va cădea în orice zi din Sfântul Post se dezleagă la vin şi untdelemn, iar mirenii se dezleagă şi la peşte. În vinerea Mare se dezleagă numai la vin[85];
-În Joia Canonului celui Mare (din Săptămâna a 5-a), se dezleagă la vin şi untdelemn [86];
-În Vinerea Acatistului, se dezleagă la vin şi untdelemn [87];
-În Joia Mare, se dezleagă la vin şi untde-lemn[88];
-În Joia Mare a Postului Mare, mâncăm fiertură cu untdelemn, (de linte, bob fiert) bem vin (2 pahare) şi mâncare uscată [89];
-Mirenii datori sunt a nu se atinge de femei în tot Postul Mare. Iar de va păcătui cu femeia sa în Postul Mare, nici la Paşti să nu se împărtăşească, pentru că a defăimat tot postul [90].

_____________________
[68].- PB, pg. 391, pc. 1583.
[69].- Ibidem.
[70].- Canonul 50 de la Laodiceea.

[71].- Îndrumătorul Bunului Creştin, pg. 53.
[72].- Tipicul Mare, pg. 42.
[73].- Idem, pg. 511.
[74].- Idem, pg. 512.
[75].- Idem, pg. 42.
[76].- Ibidem.

[77].- PB, pg. 391, pc. 1584.
[78].- Canonul 69 Sf. Apostoli.
[79].- Canonul 10 Sf.Timotei.
[80].- PB, pg. 391, pc. 1586.
[81].- Tipicul Mare, pg. 515.
[82].- Tipicul Mare, pg. 523.
[83].- PB, pg. 390, pc. 1577.
[84].- Canonul 5 Sf. Nechifor.

De ce carnea şi laptele sunt de frupt şi nu se mănâncă în post?


dezlegare la peste1a

La Părintele Vasile [67], vine un colonel din armată, fiul cântăreţului din Leheceni, (judeţul Bihor), pentru a cere o lămurire asupra unei chestiuni, care-l frământa de multă vreme şi nu reuşea nimeni să-l lămurească. În virtutea serviciului, avea relaţie şi tangenţă cu mulţi preoţi, stareţi, fiecare îi dădea câte un răspuns care nu-l mulţumea. El făcea serviciul în Oradea. Fiind fiul satului, vine la Părintele Vasile, în Postul Mare, şi îl întreabă:

– Domn Părinte, vă rog dacă puteţi să mă lămuriţi într-o problemă, la care numai nu găsesc răspunsul, care să mă convingă şi să mă mulţumească. Suntem în Postul Paştelui, aş vrea să ştiu de ce nu avem voie, noi ortodocşii, să mâncăm: carne, lapte, brânză şi ouă? De ce catolicii postesc cu lapte, branză şi ouă iar noi nu avem voie? De la carne înţeleg să postim, dar de lapte, brânză şi ouă, de ce trebuie să postim?

– Uite ce, dragă, omul e liber să mănânce tot ce i-a dat Dumnezeu pe pământ, din pământ şi din ape.

Numai ce iese din pământ îl ajută pe om să se hrănească ca să fie sănătos. Din pământ ies: legumele, plantele hrănitoare şi fructele, toate sunt pline de vitamine şi de substanţe hrănitoare care-l întăresc, îl hrănesc, nu-l îmbuibează, nu-l îngreunează şi nu-l îmbolnăvesc pe om. Toate legumele, plantele şi fructele sunt cea mai uşoară mâncare pentru o viaţă sănătoasă a omului. Ca atare, tot ce iese din pământ îi sunt permise omului, fără de nici o oprire sau interdicţie. De la nimic nu-l opreşte Dumnezeu.

Tot ceea ce se naşte şi trăieşte pe pământ: animale, păsări şi târâtoare, unele sunt date de Dumnezeu pentru hrana omului, dar într-o măsură mai mică, pentru că este hrana cea mai grea, plină de grăsimi şi sânge, dacă sunt consumate tot timpul şi în cantităţi mari, îmbuibează, creează lăcomia pântecelui, îngreunează şi poate îmbolnăvi trupul omului. Prin urmare, carnea animalelor şi a păsărilor, care intră în consumul omului, este un „frupt”, adică, o mâncare plină de sânge, grasă, grea, care poate îmbolnăvi trupul prin îmbuibare şi poate îmbolnăvi sufletul prin lăcomia pântecelui, de la care omul trebuie să se înfrâneze prin două moduri: abţinerea de a mânca carne sau să mănânce cât mai rar şi a doua metoda este înfrânarea în posturi, care poate fi o perioadă mai lungă, aşa cum este Postul cel Mare şi celelalte posturi rânduite de Sfânta Biserică (miercurile, vinerile, Postul Sfinţilor Apostoli, Postul Adormirii Maicii Domnului, Postul Crăciunului şi alte zile de post).

De ce laptele, ouăle şi brânza sunt de frupt? Pentru că sunt produse fabricate de carne şi trec prin carnea animalelor şi a păsărilor. Tot ceea ce trece prin carne şi sânge este de frupt. Chiar dacă hrana pe care o consumă animalele şi păsările (iarba, fân, paie, porumb, grâu) fabrică laptele şi ouăle acestea sunt de frupt.

De ce mănâncă catolicii în posturi, lapte, brânză şi ouă? Pentru că Papa le-a dat dispensă şi derogare de la canoane şi de la rânduielile bisericeşti. Ceea ce nu este prea corect. Canoanele nu le poate dezlega un singur om, fie el şi Papa sau Patriarhul, pentru că sunt legături date de un Sinod Ecumenic şi tot un Sinod le poate dezlega. În plus cu lapte, brânză şi ouă mâncând în post, mai mult te îmbuibezi decât să te smereşti.

În concluzie, tot ceea ce înseamnă carne şi sânge şi tot ceea ce trece prin carne se numeşte „frupt”, de la care, Biserica ne porunceşte să ne înfrânăm în zilele de post.

Animalele care se nasc, cresc, se hrănesc şi trăiesc în apă (peştii, racii, şi alte animale ce trăiesc numai în apă), carnea lor este o carne uşoară, săracă în grăsimi şi cu foarte puţin sânge. Carnea lor nu îmbuibă, nu îngreunează şi nici nu crează lăcomie pântecelui şi este sănătoasă pentru trupul omului.
Sfânta Evanghelie ne spune că Mântuitorul numai carne de peşte a mâncat, pâine, miere şi fructe. Din acest motiv, se dezleagă în anumite momente din posturi (sărbători şi la Praznicele Împărăteşti) la Buna Vestire şi la Florii în Postul Mare, când este prilej de mare bucurie şi de sărbătoare, în orice zile ar cădea se dezleagă la vin, untdelemn şi peşte.

-Mulţumesc, părinte, acum m-am lămurit şi am aflat răspunsul şi explicaţia pe care o căutam. Nimeni nu mi-a putut da această explicaţie pe câţi i-am întrebat.

Duminică, întâlnindu-se Părintele Vasile cu cântăreţul la slujbă, acesta din urmă îi zice:

-Îţi mulţumesc domn`părinte că mi-ai lămurit băiatul. Aşa de bucuros a venit de la dumneata. Mi-a zis că a stat de vorbă cu oameni mari şi n-au reuşit să-l mulţumeacă cu răspunsul, aşa cum ai făcut dumneata, un preot simplu de ţară. Băiatul meu îi aşa de pretenţios că rar l-am văzut să fie mulţumit de câte ceva. Nimic nu-l mulţumeşte. Dacă dumneata ai reuşit să-l mulţumeşti este mare lucru.

_____________________
[67].- Preot Vasile Argatu, fratele mai mic al Părintele Ilarion Argatu, pe când era preot în parohia Leheceni, com. Cărpinet – Bihor.