DUMNEZEU A LĂSAT LOC DE POCĂINȚĂ PENTRU DIAVOLI?


Cu siguranță, ca să știm și să cunoaștem răspunsul la această întrebare nu ne poate fi de folos la propria mântuire. Dacă ar fi fost important să știm aceasta Dumnezeu ne-ar fi descoperit, ne-ar fi spus și am fi citit în Sfântele Scripturi. Știm că Dumnezeu ne-a vorbit prin Sfintele Scripturi despre tot ceea ce ne este de folos la mântuire. De aceea pe unii care se află pe calea mântuirii, nu-i interesează să știe dacă Dumnezeu a acordat sau nu, și îngerilor căzuți timp de pocăință și loc de întoarcere înapoi la starea de la început, iertându-i și restabilindu-i, ci vor să știe cum se pot mântui ei. Alții din curiozitatea specifică firii omenești, chiar dacă știu că nu le folosește la nimic poate mai mult le strică și le îngreunează urcușul duhovnicesc, ar dori să știe dacă Dumnezeu le-ar fi acordat sau nu și îngerilor căzuți ca și omului căzut timp de pocăință și de mântuire. Cu alte cuvinte sunt curioși și ar dori să știe dacă Dumnezeu a fost drept și cu îngerii căzuți. Întotdeauna curiozitatea omului i-a adus cădere, și este una din armele diavolului folosită în ispită pentru a determina voința omului să i se supună mai ușor și să cadă. În acest caz ispita pentru cel curios este judecata și îndoiala în dreptatea lui Dumnezeu. Sfântul Vasile cel Mare pentru a potoli ispita celor curioși, spune: -”Probabil înainte de a fi omul creat, i-a fost lăsat și diavolului loc de pocăință și dacă vanitatea, chiar dacă era o boală mai veche, ar fi fost totuși îngrijită, iar el s-ar fi vindecat prin pocăință se putea ca el să fie repus la început. Dar de la pregătirea lumii, sădirea raiului și omul din el, porunca lui Dumnezeu, pizma diavolului și uciderea celui cinstit, i s-a închis și locul pocăinței.”(1) Aflăm că Dumnezeu, le-ar fi acordat și îngerilor căzuți ”loc de pocăință” prin care s-ar fi putut întoarce înainte de crearea lumii văzute, dar pe care nu l-au folosit, nu s-au putut ”pocăi”, din cauza alterăririi firii lor cu mândria și răutatea și l-au pierdut. Mândria și răutatea fac parte din natura lor, s-au prefăcut în izvor de mândrie și de răutate. Când Dumnezeu a creat lumea văzută, când a ”sădit raiul și omul din el”, când a dat prima poruncă omului ”să nu mănânce”, diavolul a devenit ”pizmătăreț” adică invidios pe om și l-a ”ucis”, și astfel, pentru el s-a închis ”locul de pocăință” și nu se mai poate întoarce, ci i s-a pregătit iezerul cel foc și veșnic ”diavolului și îngerilor lui”, ca pedeapsă pentru toată răutatea și stricarea a tot ce a zidit Dumnezeu.


(1).-Sf. Vasile cel Mare, Comentariu la cartea Profetului Isaia, PSB, Vol. 2, Cap. 13, pct. 279, edit. Basilica, 2009, pag. 327.

S P O V E D A N I A nemulţumire, sfat şi canon,


spovedanie_23

Sigur că probleme sunt. Unii au mai puţine iar alţii mai multe şi grele. Nemulţumiri sunt, poate şi pentru faptul că nu suntem destul de iscusiţi şi hotărâţi să alegem pentru noi ceea ce ne-ar putea fi de folos. Tendinţa pentru ceea ce ne nemulţumeşte este să dăm vina pe preoţi. Vii ca un vinovat în faţa preotului, cerând iertare pentru vina cu care ai supărat pe Dumnezeu, şi pleci cu vina preotului că te-a nemulţumit, spunându-l tuturor.

Unii învinovăţesc preotul că prea dă canoane; că prea le respectă pe cele din carte şi că nu ar trebui, sau, ar fi trebuit ceva mai puţin şi foarte puţin, pentru că omul este o fiinţă firavă, gingaşă şi sensibilă; Alţii, nemulţumiţi că preotul nu dă canoane pentru păcatele lor şi iată că din cauza aceasta nu-şi pot răscumpăra păcatele şi nu se mântuiesc; Alţii, că preotul lor este prea superficial şi permisiv la mărturisire, fapt pentru care, omul nu pleacă uşurat de la scaunul mărturisirii; Alţii, că prea întreabă preotul de toate şi nu ar trebui decât într-o anumită limită şi decenţă.
Şi iată că nicicum nu este bine. Ce este bine pentru unii este rău pentru alţii.
 .
Privindu-le pe toate în ansamblu, dintr-un alt punct de vedere, îţi dai seama în câte forme şi feluri reuşeşte diavolul să batjocorească o Sfântă Taină, cea a Mărturisirii, prin care primim iertarea păcatelor. Pentru că, prin ea, omul câştigă şi diavolul pierde. Prin ea, se aduce iertarea păcatelor şi desfiinţarea ostenelilor depuse de diavol la a-i atrage pe oameni la păcat. Pierde pe cei ce i-a câştigat, văzându-şi munca năruită.
 .
Sfatul meu, ca duhovnic, este următorul:
Alegeţi-vă duhovnicul potrivit sufletului, care vă poate ajuta la îndreptare şi la mântuire.
Nu-l cârtiţi pe preotul care nu vi se potriveşte, pentru că el este cel din a cărui mână se va cere sufletul.
Nu cârtiţi canoanele poruncite de Sfinţii Părinţi şi de Sinoadele Ecumenice, că sunt pentru fiecare dintre noi porunci de a le îndeplini şi afurisenie de a le ignora.
Nu cârtiţi pe duhovnici, pentru aplicarea canoanelor, pentru că nu sunt date după voia lor, nici după preferinţa lor şi nici de a face vreun favor cuiva, ci, de a cântări cu ele greutatea păcatelor, ce stau ca nişte bolovani în spatele nostru şi este medicamentul prin care se vindecă sufletul nostru cel rănit de greutatea lor.
Nu cârtiţi canonul primit la mărturisire şi nu-l vorbiţi de rău pe preotul care l-a dat, pentru că nu vi se iartă păcatele mărturisite, ci se adaugă mai multe şi devin mai grele.
Nu mergeţi la mărturisit fără să vă faceţi înainte o revizuire, o cercetare, a stării morale în care vă aflaţi, descoperind păcatele pe care trebuie să le mărturisiţi, nădăjduind că veţi primi iertare.
Când te afli sub epitrahilul preotului, începe să-ţi mărturiseşti singur păcatele, fără să fie obligat preotul să te întrebe pentru tăcerea ta, este mărturisirea ta şi nu a lui, a păcatelor tale, iar preotul, nu are de unde să ştie cu ce ai greşit înaintea lui Dumnezeu ca să te poată întreba.
Nu lăsa nici un păcat nemărturisit, ca să nu le ai îndoit pe toate.
Mărturisirea ta să fie taină şi pentru tine ca şi pentru preot, despre care nu ai voie să vorbeşti cu alte persoane, nici măcar cu părinţii, soţul (a), fraţii şi prietenii.
Fiţi smeriţi, lăsaţi mândria, lăsaţi orgoliile, lăsaţi ura, lăsaţi bârfa, lăsaţi judecata.
Fiţi necârtitori, neîmpotrivitori, mult râvnitori la a face canonul, cu răbdare să aşteptaţi vrednicia de a vă Împărtăşi.
Fiţi hotărâţi să părăsiţi păcatul şi plângeţi din suflet, căindu-vă sincer, ca Dumnezeu să vă ierte păcatele. Amin.