De ce nu mă ascultă fiul meu…?


943252_662350690446215_235773724_n

Părinte, v-am mai scris eu că am doi copii, un băiat și o fată, iar cu băiatul nu mă înțeleg. Când m-am căsătorit cu soțul meu, soacra mea nu a fost de acord cu această căsătorie. După cinci ani am plecat în străinătate, pot să vă spun că de atunci ne-am înțeles foarte bine. De când ne-am întors eu și soțul meu ne înțelegem bine, fata învață bine, iar băiatul nu mai învață deloc, îmi ia banii, dacă îi zic ceva îmi spune că pleacă, nu mai ascultă, iar dacă îi zic să învețe se duce la calculator, devine agitat, zbiară, mi-a luat telefonul mie și fetei să nu-l pot suna soț și să-i spun să vină acasă ca să-l liniștească, se comportă copilul meu ca un nebun. Nu știu ce să mai fac cu băiatul. Vă rog părinte ajutați-mă cu un sfat?

Băiatul este la o vârstă, când se vrea liber și pe picioarele lui, iar intervenția părinților în anumite momente, o vede ca o piedică, ca o îngrădire și de aceea are aceste reacții violente și lipsite de respect. Nu este bine să fie așa. Probabil, n-a fost învățat și obișnuit de mic, cu răbdarea și ascultarea de cuvântul părinților și nici de a suporta observațiile. Dacă nu ați vrut să fiți și iubitoare și dreaptă și severă și consecventă în același timp, în creșterea copiilor dumneavoastră și i-ați lăsat de mici după cum au vrut ei și până ce au crescut mari la voia înțelegerii lor, acum, căutați să vă faceți înțeleasă de ei și să-și dea seama că greșesc.

Ascultarea și respectul față de părinți este pe primul loc pentru un copil, este o poruncă dumnezeiască, porunca a-5-a din cele 10 porunci care spune:”Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta ca să-ți fie ție bine și să trăiești mulți ani pe pământ”. Neascultarea și lipsa de respect față de părinți îl supără mult pe Dumnezeu și din cauza aceasta copiii vor avea multe necazuri în viață și chiar viața li se scurtează.

Ascultarea și respectul copiilor față de părinți se aseamănă cu ascultarea și respectul pe care trebuie să îl avem față de Dumnezeu.

Părinții au obligația de a educa pe copii, să-i învețe să-i asculte și să-i respecte. Să le impună copiilor de mici, respectul și ascultare, și nu când sunt mari. Să se învețe de mici cu acest mod de viață, să-i obișnuiască să accepte cuvântul părinților chiar atunci când nu e după voia lor și nu le convine. Să-i învețe cu răbdarea și ascultarea. Cuvântul părinților în fața copiilor are caracter de lege.

Nu înțeleg, de ce unii părinți se coboară din demnitatea de părinte la aceea de a fi “prieten” copilului lor? Statutul de părinte este mult mai presus decât statutul de “prieten”, care, de multe ori, este o forma nepotrivită în educarea unui copil. Aud pe multe mame exprimându-se ”sunt prietenă cu fata mea”. De aceea nu te mai ascultă întru totul fiică, pentru că te-ai coborât de pe treapta de mamă la aceea de prietenă. Ca fiică, unei mamei te confesezi cu toate și discuți de toate și ai cea mai mare încredere în sfatul ei, pe când unei prietene, fie ea și mama, nu-i împărtășești toate intimitățile tale, toate gândurile tale, ci ești mai reținută.

Sau, un tată care spune că este prieten cu fiul său, înseamnă că s-a coborât de pe treapta de tată responsabil, pe treapta de a fi prieten cu fiul său și ce fac băieții care spun că sunt prieteni, același lucru îl face și tatăl cu fiul, adică, îl învață să fie bărbat, îl învață să bea, să fumeze, să nu se lase călcat picioare, să fie dur, și să-și arate bărbăția, etc.

Spuneați, de dependența de calculator a băiatului dumneavoastră, a căpătat-o datorită îngăduinței pe care i-ați acordat-o. Nu v-ați dat seama cât de nociv și periculos este calculatorul pentru sănătatea mentală a copilului, cât de mult deformează imaginea lui despre viață. Acum este foarte greu să-l opriți. Trebuie să-l faceți să înțeleagă răul din această obișnuință.

În ceea ce privește relația dumneavoastră cu soacra care nu v-a prea dorit de noră, dar, care până la urmă v-a acceptat, să procedați mereu așa cum îndeamnă Părintele Ilarion Argatu: „luați un buchet de flori și o cutie cu bomboane și vizitați-vă soacra, cu urări frumoase de sănătate, pentru că ea este aceea care a născut și a crescut pentru dumneavoastră bărbatul pe care-l iubiți și cu care întemeiați o familie și faceți casă și așa relația o să se îndrepte și o să vă iubească soacra”.

Datorită caracterelor și firilor diferite dintre generații, este bine ca orice familie să viețuiască separat ne amestecându-se una în treburile celeilalte. De aceea și Dumnezeu zice: Va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa se va alipi de femeia sa…” (Fac. 2, 24; Mat.9, 5). Cât ați stat departe unii de alții a fost bine, a fost înțelegere și armonie.

Pentru a îndepărta răul din casa și a reveni la o armonie mai bună, vă spovediți, chemați preotul să vă facă sfeștanie în casă. Rugați-vă lui Dumnezeu citind Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos și Acatistul Acoperământul Maicii Domnului, faceți metanii și țineți zile de post.. Participați împreună cu soțul și copiii, cu regularitate, la Sfânta Biserică, ascultând Sfânta Liturghie. O să fie bine.

Pr.Argatu V Ioan

Anunțuri

Sfat pentru părinții care se amestecă în viața fiilor căsătoriți. O iubire exagerată !!?


1521374_1426890257546883_637686606_n

Părinte, simt că fiul nostru s-a îndepărtat enorm de noi, părinții, și nora. De când s-au căsătorit, chiar și pe fetele care le au, le vedem foarte rar. De unde atâta răutate și ură la nora noastră, pentru noi? Nu le dorim decât tot binele din lume.

 

Încercați să nu vă amestecați cu nimic în căsnicia lor, la un moment dat, o să se întoarcă cu dragoste și respect față de dumneavoastră. În toate cazurile de neînțelegere dintre copiii, care se căsătoresc și părinți, pornesc de la prea multă grijă a părinților și preocupare, de felul cum se conduc copii în viața lor de cuplu.

Încercați să nu mai faceți nici o observație, fie ea și de bine, pentru nimic, lăsați-i pe ei să-și rânduiască viața și să se conducă, fără să le dați sfaturi dacă nu vi le cer. Orice intervenție de a dumneavoastră în viața lor, pe ei îi deranjează. Știu că vă este greu ca mamă, să nu ziceți nimic, pentru că până la căsătoria lor, dumneavoastră le-ați purtat de grijă, zilnic, educându-i și învățându-i ce este bine și cum să crească. Acum, a venit vreme, când atitudinea grijulie de mamă încetează, parcă prea deodată și trebuie să acceptați acest lucru. Ce spune Sfânta Scriptură: „Va lăsa omul pe tatăl și pe mama sa, se va lipi de femeia sa, și vor fi amândoi un trup”(Mat. 19,5).

Așa a rânduit Dumnezeu să se întâmple, trebuie să înțelegem aceasta, oricât de mult i-am iubi pe fii noștri și oricât de mult bine le-am vrea. Ei trebuie, să se separe și oarecum, să ne părăsească, în sensul de a fi independenți, conducându-se de acum singuri, fără noi părinții.

Nu fiți revoltată și geloasă pe această rânduială a lui Dumnezeu și renunțați la ambiția și conceptul că sunteți mamă și că trebuie, ca fiul și nora, să vă asculte ca până acum în toate.

Mai bine, lăudați-i și binecuvântați-i că se înțeleg bine, că muncesc, că se iubesc, că au copii, că v-au făcut bunică, s.a.m.d. În rest, cum își vor așterne, așa vor dormi, cum vor munci, așa vor mânca, cum se vor înțelege, așa vor avea tihnă, cum își vor crește copii, așa vor avea cinste de pe urma lor, să fie treaba lor în toate, nu vă amestecați cu nimic. Puneți pază gurii, ca să nu mai ziceți nimic; gard pornirilor, ca să stați cuminte acasă lângă soț; bariera gândurilor, ca să nu vă mai frământați de grija lor; portiță vizitelor, pe care s-o deschideți doar din când în când, ca să-i vizitați, să vedeți ce mai fac, să vă vedeți nepoții, fără să-i plictisiți sau să-i mâhniți. Ei sunt o familie și vor să se conducă singuri.

Copii și nora dumneavoastră, sunt copii buni, nu au ură și nici răutate asupra dumneavoastră, ci așa înțeleg ei acum, deocamdată, că vor mai stopa intervențiile dumneavoastră, posesive și nedorite, în viața lor, și ca un scut de apărare, față de insistențele și atitudinea posesivă pe care aveți față de ei.

Nu-i deranjați, lăsați-vă să fiți dorită și iubită. Să vă ceară să mai mergeți pe la ei, să vă ceară să mai stați a vreme la ei, să vă dorească.

Binele pe care-l spuneți că le doriți, nu înseamnă grija dumneavoastră, exagerată, pentru viața lor, ci binele trebuie să vină din partea dumneavoastră, numai atunci, când ei au nevoie de el și vi-l cer. Atunci, când vor zice: mamă, tată, ajutați-ne să ieșim din impasul și din necazul acesta, sau, ajutați-ne cu un sfat.

Aduceți-vă aminte de timpul când erați ca ei, atunci când v-ați căsătorit, sunt sigur, că nu vă doreați să se amestece nimeni în căsnicia dumneavoastră, nici părinții și nimeni altcineva. Să nu știe nimeni cum o duceți bine sau rău, de felul cum vă conduceți și cum vă descurcați, acest lucru vor și copii dumneavoastră. Vor să vă demonstreze, că se știu descurca singuri și că se pot lupta cu propria forță, cu greutățile vieții și ajutați fiind de Dumnezeu, prin Taina Cununiei.

Dumneavoastră, ca părinți, nu vă supărați, ci rugați-vă pentru ei, ca Dumnezeu să le dea ajutor și tot binele și bucurați-vă de ei, de reușitele și realizările lor.

Dacă veți ține cont de aceste sfaturi, pe care vi le dau, și veți privi cu o atitudine de încredere, optimistă și ne pătimașă pe ei și căsnicia lor, se va schimba relația dintre dumneavoastră și fii în bine, și o să fiți fericiți și iubiți. Amin.

Pr. Argatu V Ioan

Stop “violenţei” !


11203055_956027291108391_6573528023591229045_n

Eu zic că ar fi corect să spunem: stop neascultării faţă de părinţi, din partea copiilor şi stop violenţei din partea părinţilor.
Dacă ai un copil cu o fire îndărătnică, adică nu vrea să te asculte în nimic, nici de vorbă bună, nu vrea să primească de la tine nici un fel de povaţă, nici un sfat, oricât de mult efort ai depune să-l lămureşti că nu este bine ce face, este în zadar. Ţi se urcă în cap, face obrăznicii şi te face de râs; te strâmbă, te îngână, te înjură (că aşa a învăţat de la prieteni) şi chiar se răsteşte la tine văzându-te că nu reacţionezi mai sever, ce faci? Îl laşi aşa? Ai terminat cu educaţia lui? Pleci de acasă?

Nu cred că strică o mângâiere ”finuţă” a unei vărgute, numai pe ”funduleţ”, unde masa de muschi face vătămarea mai uşoară, pentru a-l face prieten cu cuminţenia. Este ultimul argument de convingere până la urma urmei. Un proverb popular spune: ”Unde dă tata sau mama cu varga acolo copilul creşte”, ce creşte? Creşte cuminţenia şi înţelepciunea. Sau alt proverb:”foloseşte vărguţa cât este copilul de-a curmezişul patului nu când este de-a lungul patului, pentru că atunci îţi arată el cine este şi ce poate”.

Nu cred să nu fie cineva de acord sau împotriva cu ce spune Sfânta Scriptură:
Cine cruţă varga îşi urăşte copilul, iar cei care-l iubesc, îl ceartă devreme” [102].
“Deprinde pe tânăr cu purtarea care trebuie s-o aibă; chiar când va îmbătrâni nu se va abate de la ea” [103].
”Nu cruţa pe feciorul tău de pedeapsă, chiar dacă îl loveşti cu varga, nu moare. Tu îl baţi cu varga, dar scapi sufletul lui din împărăţia morţii” [104].
”Ai feciori? Învaţă-i pe ei şi încovoaie din pruncie grumazul lor. Ai fete? Veghează la curăţia lor şi să le araţi o față serioasă” [105].
Vedeţi câte sfaturi înţelepte ne dă Sfânta Scriptură? Dacă le urmăm cu multă cumpănire şi folosim seriozitatea în educaţia copiilor noştri, ne vom bucura de pe urma lor.

1.-Nu cred că a stricat cuiva că părinţii l-au tras de urechi sau i-au aplicat o vărguţă când era obraznic, prea obraznic şi neîntrecut de obraznic. Mie cel puţin mi-a prins bine, recunosc. De fiecare dată când călcam pe alături vărguţa îmi arăta precis drumul drept pe unde să merg şi mulţumesc părinţilor pentru aceasta. Dacă n-o foloseau, cu siguranţă nu aş fi ajuns preot, poate…un vagabond, un hoţ, un curvar, un boschetar, un beţiv, un delicvent, un recidivist şi certat cu toată lumea.

Înclinaţia oricărui copil este de a face ceea ce li se porunceşte să nu facă. Conştiinţa la copii se formează treptat şi la care trebuie să lucreze părinţii.
Nimeni nu s-a născut cu conştiinţa formată. Recunoaştem. Să nu-mi spună cineva că el de când s-a născut şi până la vârsta maturităţii a înţeles de cuvânt şi a ştiut ce este bine şi ce este rău, că s-a ferit de rău şi a făcut numai binele, fără intervenţia convingătoare a părinţilor. Doar dacă ne place să fim demagogi. Copiii nu se nasc doxaţi de ştiinţă, de educaţie şi de maniere, să poţi spune că laşi pe copii să-şi dea seama ei singuri că au greşit, ci cu creşterea le dobândesc de la cei mari: părinţi, educatori, învaţători, profesori, preoţi, folosind fiecare metoda specifică lui.

Dacă suntem radicali în a respinge ca nefolositoare seriozitatea convingătoare în educaţie: fie cuvântul, fie nuiaua sau alte privaţiune materiale (mă refer la bomboane, la jucarii, la bani, îmbrăcăminte, televizor, calculator,etc.), nu cred că este bine. Pentru mine era de ajuns să-mi spună tata:
”n-am să-ţi cumpăr haine noi de Paşti, la Biserică ai să te duci cu cele vechi şi o să râdă lumea şi colegii de tine”, mă faceau băiat cuminte şi mă străduiam să iau note mari la şcoală. Când promiţi astfel de măsuri, trebuie să fie la modul cel mai serios.

Ţin minte când eram în clasa a patra, pentru că luasem note mici la şcoală, tata nu mi-a cumpărat costum nou de Paşti. Am suferit mult şi-mi era ruşine.
Ţin minte că într-alt an, am venit numai cu note mari, nu numai costum şi pantofi mi-a luat tata, ci a venit şi cu un acordeon, spunându-mi:
Pentru că anul acesta ai învăţat şi ai luat note de 9 şi 10, ţi-am cumpărat un acordeon”.
Eram în al nouălea cer de bucurie, pentru că îmi era foarte drag acordeonul şi îmi doream unul. Aşa ştiau părinţii mei să ne educe încurajându-ne când eram buni şi pedepsindu-ne când întreceam măsura răutăţii, însă o făceau la modul cel mai serios. Amândoi părinţii mergeau în acelaşi ton şi cântau aceeaşi muzică, pe acelaşi ritm după care eram obligaţi să jucăm. Nu era situaţia, aşa cum întâlnim la părinţii de astăzi, dacă mă certa unul, găseam alinare în braţele celuilalt.

2.- Să nu creadă cineva că exclud realitatea existenţei unor părinţi violenţi, iuţi la mânie, neiertători, terorizând şi maltratând copiii; aspri şi prea severi în educarea copiilor, care pur şi simplu traumatizează sufletul, psihicul, conştientul, intelectul şi fizicul copiilor. Părinţi ireponsabili, fără dragoste şi fără de milă faţă de copiii lor. Am întâlnit şi astfel de părinţi, care nu au măsură în ceea ce fac şi cum fac, inconştienţi; părinţi care maltratează copiii pentru orice greşeală cât de mică.

Copilului trebuie să-i mai ierţi anumite greşeli mici pentru a nu-l teroriza, şi de a-l obliga moral, să consimtă că nu va mai repeta greşeala şi pentru a simţi bunătatea ta că a fost iertat şi căldura ta de părinte.

Acei inconştienţi, care prin bătaie nesocotită îşi terorizează copiii, ei merită ”cureaua” şi asprimea legii. Din cauză lipsei de milă cu care au educat copiii, au crescut copiii schilodiţi sufleşte, bolnavi psihic şi fizic. Acei părinţi sunt nişte călăi şi brute pentru copiii lor şi trebuiesc luate măsuri cu astfel de părinţi, mergând până la căderea din drepturi părinteşti, pentru a salva integritatea fizică, psihică şi intelectuală a copilului de azi şi a cetăţeanului şi credinciosului de mâine.

_________________
[102].- Pilde 13,24.
[103].- Pilde 22,6.
[104].- Pilde 23,13-14.
[105].- Isus Sirah 7, 24-25.