Regula necurăţiei la om


in biserica

Am promis şi mă ţin de cuvânt, că voi scrie pe rând, toate argumentele care susţin rânduiala pusă de Dumnezeu în om şi în Biserică, temeliuită de Sfinţii Părinţi prin Dreptul Canonic, că:
-NU au voie, atât femeile cât şi bărbaţii în timpul necurăţiei trupeşti, să intre în Sfânta Biserică, fiind sfinţită şi târnosită de episcop.
-NU au voie, atât femeile cât şi bărbaţii în timpul necurăţiei trupeşti, să intre în Pridvorul Bisericii, ce a fost sfinţit odată cu biserica de către episcop şi face corp comun cu ea, exceptând: catehumenii, femeile după 40 zile de lehuzie, ce s-au curăţat. Dar nu şi femeia în timpul necurăţiei ei trupeşti şi nici bărbatul întinat;
-NU au voie, atât femeile cât şi bărbaţii în timpul necurăţiei trupeşti, să calce în Curtea Bisericii, ce a fost sfinţită de episcop înainte de zidirea acelei biserici. Toate Bisericile sunt construite pe pământ sfinţit;
-NU au voie, atât femeile cât şi bărbaţii în timpul necurăţiei trupeşti, să se atingă de Lucrurile Sfinte, din Biserică, de acasă şi de ori unde s-ar afla, de: icoane, candele, veşminte preoţeşti, sfinte vase, Sfântul Mir, Sfânta Evanghelie, Sfintele Cununii, Sfânta Cruce, cristelniţa botezului, etc.;
-NU au voie, atât femeile cât şi bărbaţii în timpul necurăţiei trupeşti, să bea sau să mănânce nimic din ceea ce este sfinţit: Sfânta Împărtăşanie, Sfânta Anaforă, Aghiazmă mare sau mică, prescură, arthos, untdelemn sfinţit etc.

Redau mai jos câteva texte din Sfânta Scriptură ce vorbesc în mod direct despre femeia în timpul scurgerii de sânge lunare, că este necurată. Natura ei devine în stare de necurăţie, pentru 7 zile din lună (să nu se confunde nevoia de igienă corporală cu natura întinată a omului), iar prin atingere de lucruri sau de oameni, toate cele atinse devin necurate.

ARGUMENTUL BIBLIC
– sau ce spune Biblia despre necurăţia omului?

 

1.- FEMEIA NECURATĂ:

• -“De va avea femeia curgere de sânge, care curge din trupul său, trebuie să stea şapte zile pentru curăţirea sa. Tot cel ce se va atinge de ea, necurat va fi până seara.
Tot lucrul pe care se va culca ea în timpul necurăţiei va fi necurat şi tot lucrul pe care va şedea va fi necurat./…/
De va dormi ea cu bărbatul, necurăţia ei va fi şi pe el şi necurat va fi el şapte zile, iar tot patul, în care va dormi, necurat va fi” [176].

• –„Grăieşte fiilor lui Israel şi le zi: Dacă femeia va zămisli şi va naşte prunc de parte bărbătească, necurată va fi şapte zile, cum e necurată şi în zilele regulei ei”[177].

• -“Iar de va naşte fată, necurată va fi două săptămâni, ca şi în timpul regulei ei; apoi să mai stea şaizeci şi şase de zile pentru a se curăţi de sângele său” [178].

• -“Dacă femeii îi va curge sânge mai multe zile şi nu în timpul regulii ei, sau dacă ea are curgere mai mult decât timpul regulii ei obişnuite, atunci în tot timpul curgerii necurăţiei ei va fi necurată, ca şi în timpul regulii ei”[179].

2.- BĂRBATUL NECURAT:

-Bărbatul ce are scurgere de sămânţă este necurat atât el cât şi patul lui şi toate lucrurile pe care le-a atins.

• -„Grăiţi fiilor lui Israel şi le spuneţi: Dacă un bărbat va avea curgere din trupul său, pentru curgerea lui este necurat” [180];

• -“Şi legea necurăţiei lui este aceasta: Ori de se face curgere din trupul lui, ori de este împiedicată curgerea în trupul lui, el este necurat”[181];

• -“Tot patul, pe care doarme cel ce are curgere, este necurat; tot lucrul, pe care va şedea cel ce are curgere, este necurat”[182];

• –“Dacă un om va avea din întâmplare curgerea seminţei, acela să-şi spele cu apă tot trupul său şi va fi necurat până seara” [183];
•- “Dacă bărbatul se va culca cu femeia şi va avea el curgerea seminţei, să se spele amândoi cu apă şi necuraţi să fie până seara” [184];

•- “Aceasta este rânduiala pentru cel ce are curgere şi pentru cel ce i se va întâmpla pierderea seminţei, care-l face necurat” [185];

3.- BISERICA ŞI LUCRURILE SFINTE:

-Cel necurat să nu intre în BISERICĂ, pentru că spurcă locaşul cel sfânt:

• –“Iar dacă vreun om va fi necurat şi nu se va curăţi, omul acela se va stârpi din obşte, căci a spurcat Locaşul Domnului…Acesta să fie aşezământ veşnic pentru dânşii” [186];

• –“Aşa să feriţi pe fiii lui Israel de necurăţia lor, ca să nu moară ei în necurăţia lor, spurcându-Mi Locaşul Meu cel din mijlocul vostru” [187];

•- “A aşezat de asemenea portari la porţile templului Domnului (Biserică), ca să nu poată intra cel ce este necurat prin vreo faptă” [188];

• -“Şi au intrat preoţii înăuntrul templului Domnului (Biserică) pentru curăţire şi au scos afară în curtea templului tot ce au găsit necurat în locaşul sfânt al Domnului”[189].

-Cel necurat să nu se atingă sau să nu mănânce din cele sfinte.

-“Omul… care… va avea curgere de sânge să nu mănânce din cele sfinte, până nu se va curăţi; şi cine se va atinge de ceva necurat de la mort, sau cine va suferi de curgerea seminţei”[190].

-Biserica trebuie curăţită de necurăţia ce se adună în ea.

• –“Şi au curăţit sfintele şi au dus pietrele necurăţiei la loc necurat”[191].

4.- PENTRU PREOŢI ŞI MIRENI:

-Pentru cei ce nu fac deosebire între curat şi necurat şi pângăresc lucrurile sfinte, şi care este datoria preoţilor?

• –“Cine ar putea să scoată ceva curat din ceea ce este necurat? Nimeni!” [192];

• –“Preoţii calcă legea Mea şi pângăresc lucrurile sfinte ale Mele; nu osebesc ce este sfânt de ce nu este sfânt şi nu fac deosebire între curat şi necurat…., şi Eu sunt înjosit de către aceştia” [193];

• -“Ei , preoţii, trebuie să înveţe pe poporul Meu a deosebi ce este sfânt de ce nu este sfânt şi să le lămurească ce este curat şi ce este necurat” [194].

5.- CÂND POATE DEVENI OMUL NECURAT?

-Cel ce se atinge de necuraţie omenească şi de tot lucrul necurat va fi necurat:

• –“Dacă vreun om, care s-a atins de ceva necurat, de necurăţenie omenească, sau de dobitoc necurat, sau de vreo târâtoare necurată, va mânca din carnea jertfei de izbăvire, adusă Domnului, omul acela se va stârpi din poporul său„[195];

• -“Tot lucrul de care se va atinge cel necurat va fi necurat; şi tot ce se va atinge de acel lucru va fi necurat până seara”[196];

• –De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi pe voi”[197].

-Cel ce se atinge de trupul de animale necurate va fi necurat toată ziua.

• -“Să deosebiţi dobitocul curat de cel necurat şi pasărea curată de cea necurată; să nu vă întinaţi sufletele voastre cu dobitoc sau cu pasăre, nici cu toate cele ce se târăsc pe pământ, pe care Eu le-am deosebit ca necurate”[198].

-Cel ce mănâncă din animale domestice moarte (mortăciuni) necurat este toată ziua.

• -“Iar de va muri vreun dobitoc din cele ce se mănâncă şi se va atinge cineva de stârvul lui, acela necurat va fi până seara”[199];

• –“Şi tot cel ce va mânca mortăciune sau sfâşiat de fiară, acela, fie băştinaş sau străin, să-şi spele hainele, să se spele cu apă şi necurat va fi până seara, iar apoi va fi curat”[200].

 

ARGUMENTUL CANONIC [201]

 

1.- Canonul 2 al Sfântului Dionisie Alexandrinul (+264):

“În privinţa femeilor care au necurăţie lunară, dacă se cuvine, aflându-se ele în această stare, să intre în Casa lui Domnezeu (în Sf.Biserică), socotesc că şi a întreba este de prisos (adică este bine ştiut lucrul acesta şi nu ar avea rost să mai întrebe cineva); deoarece cred că nici ele, fiind credincioase şi cucernice, n-ar îndrăzni să intre, aflându-se aşa, sau să se apropie de masa cea sfântă, sau să se atingă de trupul şi sângele lui Hristos; căci nici aceea ce avea scurgerea sângelui de 12 ani nu s-a atins de El spre vindecare, ci numai de poalele Lui; dar este lucru neprihănit a se ruga (adică, poate să se roage), oricum ar fi cineva, şi a-şi aduce aminte de Stăpânul, oricum s-ar afla, şi a se ruga spre a dobândi ajutor (acasă şi nu în Biserică); iar cel ce nu este cu totul curat, şi cu sufletul şi cu trupul, se va opri de a se apropia de cele sfinte şi de Sfintele Sfinţilor”.

Canonul interzice în mod direct femeilor aflate în perioada lunară de necuraţie, de a intra în Biserică, subliniind că fiecare femeie trebuie să ştie de acest lucru din natura şi firea lucrurilor, iar conştiinţa să-i interzică de a se atinge de lucrurile cele sfinte sau de Biserică, care este Casa lui Dumnezeu şi este sfinţită nici măcar de preot, ci, de arhiereu.

Nici o femeie credincioasă, cucernică, cu râvnă şi evlavie faţă de Sfânta Biserică şi de lucrurile sfinte, nu ar îndrăzni din conştiinţă să se atingă de acestea. Doar cei necredincioşi, nepioşi, necunoscători în cele sfinte şi duhovniceşti, dar care dau sfaturi şi fără de nici un respect faţă de Sfânta Biserică şi de lucrurile cele sfinte şi cei care nu-şi pun osteneala sau nu ştiu cum să facă de a îndrepta şi a mântui pe cineva, ar îndrăzni să nesocotească acest canon, şi a contrazice până şi pe sfinţi şi pe Dumnezeu prin cuvântul Sfintelor Scripturi, după a lor “înţelepciune” având conştiinţa laxă, după care nu trebuie să se ia nimeni.

Observăm că şi Sfântul Dionisie al Alexandriei, consideră a fi necurate femeile ce se află în perioada de necurăţire lunară (menstruaţie), şi el este sfânt părinte din Noul Testament.

2.- Canonul 28 al Sfântului Ioan Postitorul (Ajunătorul):

“Canonul al 2-lea al Sfântului Dionisie, dar şi al 7-lea a lui Timotei, porunceşte ca femeile care sunt în curăţirea lunară să nu se atingă de nimic dintre cele sfinte până la a şaptea zi. Şi legea cea veche porunceşte aceasta. Dar nici nu îngăduie să se împreune cu bărbaţii; căci din aceasta se întâmplă ca cei ce se zămislesc să se facă slabi şi fără putere. De aceea şi Dumnezeiescul Moise a ucis pe tatăl leprosului, fiindcă din cauza neînfrânării n-a aşteptat curăţirea femeii. Iar ceea ce nu va ţine seama de aceasta în timpul necurăţeniei sale şi va atinge dumnezeieştile taine, 40 de zile porunceşte să fie neîmpărtăşită.”

Canonul interzice femeii care se află în necurăţie lunară să nu se atingă de nimic sfânt, stabilind şi timpul de înfrânare, 7 zile. În acest interval de timp femeia trebuie să aibă conştiinţa trează că nu se poate atinge de nici un lucru sfânt. Lucrurile sfinte sunt cele sfinţite şi închinate slujirii şi laudei lui Dumnezeu: sf. biserică, sf. icoane, sf. cruce, sf.evanghelie, sf. veşminte, sf. împărtăşanie, sf. anaforă, aghiazmă, sf. Taine, etc. de care omul se foloseşte pentru a ajunge şi el la starea de sfinţenie. Unii se fac că nu ştiu care sunt lucrurile cele sfinte pe care trebuie să le respecte.

3- Canonul 6 al Sf Timotei:

“Întrebare: Dacă o femeie catehumenă şi-a dat numele său ca să se boteze, iar în ziua botezării sale i s-au întâmplat cele după obiceiul femeiesc, se cuvine ei a se boteza în acea zi? Ori să amâne? Şi cât să amâne?
Răspuns: Se cuvine să amâne până ce se va curăţi”

Acest canon este similar şi pentru interzicerea primirii celorlalte Sfinte Taine cum ar fi: Mirungerea, Sfânta Împărtăşanie, Spovedania, Sfantul Maslu, şi Cununia. Sfintele Taine fiind acte văzute prin care se transmite Harul cel nevăzut al lui Dumnezeu, femeia în stare de necurăţie nu poate primi acest Har. Având în vedere că Duhul cel Sfânt nu se coboară peste nimic necurat, femeia în această stare ar rămâne vădită de intenţia de a batjocori sfinţenia Harului prin prezenţa necurăţiei ei dacă nu se păzeşte, iar ca act văzut, femeia nu poate primi Sfintele Taine şi nici să se atingă de lucrurile sfinte, cum ar fi: Biserica, Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului, Sfintele Icoane, Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce, Sfintele Veşminte, Sfintele Cununii, aghiazma şi untdelemnul sfinţit. Atât acest canon cât şi canonul 2 al Sfântului Dionisie, cât şi Canonul 28 al Sfântului Ioan Postitorul, cât şi Sfânta Scriptură poruncesc ca femeia să nu se atingă de nimic sfânt în perioada lunară de necurăţire.

4- Canonul 7 al Sfântului Timotei:

“Întrebare: Dacă o femeie va şti că are cele obişnuite femeilor (necurăţie lunară, menstruaţie), se cuvine a se apropia de Taine în ziua aceea ori nu?
Răspuns: Nu se cuvine până ce nu se va curăţi”.

Atât în canonul 6 cât şi în canonul 7 ale Sfântului Timotei, femeia la ciclul lunar este socotită a fi necurată sau în stare de necurăţie lunară, fapt pentru care prin aceste canoane i se porunceşte femeii că nu se cuvine să se atingă de nimic sfânt. Sfântul Timotei este un sfânt părinte al Noului Testament, respectă porunca lui Dumnezeu dată în Vechiul Testament. Nu spune nicăieri că, necurăţia femeii ar fi o prescripţie iudaică sau regulă vechitestamentară şi nu trebuie respectată de cei de azi. La fel face şi Sfântul Ioan Postitorul, la fel Sfântul Dionisie şi Sfinţii Părinţi de la Sinodul de la Laodiceea şi toţi Sfinţii Părinţi consideră că Vechiul Testament ca fiind parte a Sfintei Scripturi care are aceeaşi valoare ca Noul Testament. Este greşit să spunem ca arienii, că Vechiul Testament aparţine în exclusivitate iudaismului şi trebuie să ne separăm total de el şi să nu mai ţinem cont de el, aflându-ne strict sub Legea Harului. Sunt a aceluiaşi Dumnezeu, atât Vechiul Testament cât şi Noul Testament, pe care le respectăm deopotrivă şi nu împotrivă.

5- Canonul 44 al Sfântului Sinod din Laodiceea (+343):

“Nu se cuvine ca femeile să intre în Altar…se interzice aceasta femeilor, care, independent de voinţa lor, au lunar scurgere de sânge”.

ARGUMENTUL CULT
sau din cărţile de cult ( slujba)

 

1.- Molitfelnicul Cel Bogat (Evhologhiul)

În moltfelnicele şi aghiazmatarele ce conţin slujba Sfintelor Taine, a ierurgiilor şi a rugăciunilor la diferite trebuinţe din viaţa omului şi a bisericii, (nu în toate ediţiile), se prevede această regulă a „femeii necurate”, că nu are voie să intre în Biserică, nu are voie să se atingă de icoane şi de lucrurile cele sfinte, nu are voie să se împărtăşească. Ceea ce ne dă de înţeles, că această stare a femeii de necurăţie în timpul ciclului lunar nu este o simplă prescripţie iudaică, cum tendenţios o aduc unii contra-argument, referindu-se la Vechiul Testament, ci este o poruncă dată de Dumnezeu omului, valabilă şi în Noul Testament. Este o poruncă şi o rânduială transmisă omului cu caracter permanent sau veşnic. Acest lucru trebuie să înţeleagă susţinătorii ideii de tip arian, că este o poruncă dumnezeiască şi ca atare o lege veşnică şi nu o prevedere rituală iudaică, a Vechiului Testament, de care nu trebuie să mai ţinem seama, deoarece suntem discipolii Noului Testament. Este o gravă eroare sau rătăcire, să se promoveze noutestamentarea respingându-se vechitestamentarea, ca şi cum Dumnezeu a înlocuit Vechiul Testament cu Noul Testament. Ca şi cum am avea doi dumnezei, fiecare cu testamentul şi legea lui. Mântuitorul n-a făcut lucrul acesta, nici Sfinţii Apostoli şi nici Sfinţii Părinţi. Trebuie să se înţeleagă că Legile şi poruncile date de Dumnezeu în mod direct patriarhilor, proorocilor culminând cu Moise, o parte le-a desâvârşit Mântuitorul prin Legea Harului şi o parte au rămas neschimbate şi veşnice. Atât cele desăvârşite cât şi cele ce au rămas neschimbate, le respectăm cu sfinţenie şi nu ne abatem. Sfinţii Părinţi au respectat Voinţa lui Dumnezeu, dând canoanele şi scriind în cărţile de slujbă, ţinând cont de aceste legi, indiferent de testament şi timp. Dacă vii cu contra-argument pentru cele din V.T., nu faci altceva decât să-L contrazici pe Dumnezeu, lovind în atributul de neschimbabilitate şi atemporaneitate. Adică, Dumnezeu nu se schimbă niciodată în Voile şi poruncile Sale şi pentru El cursul istoriei omeneşti este un mereu prezent. Pentru Dumnezeu cuvintele Sale nu s-au învechit, ci ne aşteaptă să le împlinim şi să le respectăm.

Redau mai jos, extras în format foto-copie din una din carţile de cult, cărţile de slujbă,” Molitfelnicul Mare” sau Evhologhiul Mare, tipărit la anul 1896 şi retipărit în zilele noastre cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Calinic Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, la editura Pelerinul Român. M-a impresionat un paragraf citind „cuvântul înainte”, redau textual: „Şi pentru că adevărul credinţei nu va suferi nicicând învechire sau trecere, după spusele Scripturii: „dacă este cineva întru Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi” (II Cor.5,17), se cuvenea aşadar să căutăm, să folosim, să retipărim, şi să păstrăm neschimbată moştenirea cea duhovnicească a Sfinţilor Părinţi, înaintaşii noştri întru Hristos”. „Femeia ce va fi intru scurgerea sângelui ei, adică: după obicei având cele fireşti ale sale, să nu se împărtăşească de Paşti, până ce nu se va curăţi; nici să nu intre în biserică, până la 7 zile, nici cu bărbatul ei să nu se împreuneze, până ce nu se va curăţi…”

Untitled

Foto-copia, pagina 143, din Nomocanonul cuprins în Evhologhiul Mare (Molitfelnicul Mare, tipărit la Bucureşti în anul 1896, (retipărit cu binecuvântarea IPS Calinic al Argeşului), de către M-rea Petru Vodă din judeţul Neamţ).

2.- Pravila Bisericescă

După cum se poate citi şi din foto-copie, scrie clar cu litere şi cuvinte că femeia care se află la necurăţia ei obişnuită:
1.- Nu are voie să se împărtăşească până ce nu se va curăţi;
2.- Nu va intra în Biserică până în 7 zile;
3.- Nu se va împreuna cu bărbatul său până nu se va curăţi;
4.- Dacă se află în Biserică şi simte că i-a venit necurăţia, pe loc fără întârziere să iasă afară;
5.- Dacă se află în Biserică şi-i vine necurăţia şi de ruşine nu va ieşi afară, ci va îndrăzni să rămână şi să ia anaforă, se canoniseşte cu 7 zile, cu câte 10-20 metanii zilnic.

Untitled2 Untitled3

Argumente de ordin dogmatic, de ordin canonic, de ordin liturgic, unde se spune clar despre necurăţia bărbatului şi a femeii. Ca să anulezi toate acestea pe baza unor interpretări mai mult sentimentale şi pe nimic concret, consinder ca este o ofensă adusă lui Dumnezeu. Vreau un singur text din biblie, din canoane sau din cărţile de slujbă unde să se spună ad-literam că „Iisus a desfinţat această poruncă şi a repus-o pe femeie în egalitate cu bărbatul” . Interpretări de tip pro-arian culese dintr-o carte aprocrifă numită „Constituţiile Apostolice”, o carte eretică ce a fost condamnata de Sfinţii Părinţi la Sinodul Trulan 690, prin canonul II.


[176].- Levitic 15,19-20,24.
[177].- Levitic 12,2.
[178].- Levitic 12,5.
[179].- Levitic 15,25.
[180].- Levitic 15,2.
[181].- Levitic 15,3.
[182].- Levitic 15,4.
[183].- Levitic 15,16.
[184].- Levitic 15,18.
[185].- Levitic 15,32.
[186].- Numeri 19,20-21.
[187].- Levitic 15,31.
[188].- 2 Paralipomena 23,19.
[189].- 2 Paralipomena 29,16.
[190].- Levitic 22,4.
[191].- 1Macabei 4,43.
[192].- Iov 14,4.
[193].- Iezechiel 22,26.
[194].- Iezechiel 44,23.
[195].- Levitic 7,21.
[196].- Numeri 19,22.
[197].- II Corinteni 6,17.
[198].- Levitic 20,25.
[199].- Levitic 11,39.
[200].- Levitic 17,15.
[201].- Canoanele Bisericii Ortodoxe –note şi cometarii, Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Sibiu, 2005, pag. 250, 442, 488.

Molifta miresei… necurate ?


cununie_2

-„Eu ştiam că se poate face o moliftă, în cazul că mireasa se află în aceasta perioadă de necurăţie, este greşit acest lucru?”

-Este foarte greşit. Mai greşit decât atât nu se poate. Fără să exagerez. Am auzit şi eu de această practică pe care o fac unii preoţi, în special cei tineri. Eram foarte curios să aflu ce fel de moliftă poate fi aceasta şi de unde au luat-o. Ca să aflu, că au adaptat molifta de la femeia lehuză. Mai greşit nici că se poate.

Cum ai putea să citeşti rugăciunea de la molifta lehuzei, când starea femeii la ciclu nu se aseamănă cu starea femeii lehuze? Cum ai putea să citeşti această rugăciune, când pentru lehuză, se citeşte rugăciunea după ce a ieşit din necuraţia ei, adică după 40 de zile împlinite şi ea este deja curată când i se face molifta, pe când femeia la ciclu este chiar în timpul necuraţiei ei?

Cum citeşti această rugăciune, care nu poate s-o vindece pe femeie de necurăţie? Lehuza după moliftă devine curată fapt pentru care i se permite să intre în biserică, pe când mireasa după moliftă intră în biserică tot necurată. Întreb pe acel preot şi pe credincioasa în cauză, dacă a citit acea rugăciune, mireasa a devenit curată, s-a rezolvat cu necuraţia din trupul ei? S-a curăţit cumva în urma citirii făcute de preot, ca să poată intra în Biserică sau a rămas tot necurată? Dacă rugăciunea ar avea efect imediat vindecător, iar mireasa ar deveni curată, atunci rugăciunea ce s-a citit este de folos, dacă nu degeaba s-a citit că tot necurată a rămas. Mireasa a intrat tot necurată în Biserică şi a primit Taina Cununiei pe necurăţie trupească, întinând Biserica, Evanghelia, Crucea, Cununiile, pe preot, pe naşi, pe toţi de care s-a atins şi întinându-şi propria cununie. Mă întreb, nu este aceasta o mare înşelătorie? L-am păcălit pe Dumnezeu sau ne-am păcălit pe noi? Nu este acesta un mare păcat?

Dacă ar fi fost o astfel de rugăciune folositoare în cultul ortodox, de mult timp era pusă în rânduielile bisericeşti şi ar fi fost folosită de toţi preoţii în astfel de situaţii. Dar, ea nu există.

Un singur efect poate avea o astfel de practică: de a adormi conştiinţa păcatului, prin care întinăm Locaşul cel Sfânt, înjosindu-L pe Dumnezeu şi întinându-ne viaţa noastră, pe care ar fi trebuit s-o începem în curăţie trupeasca şi cu binecuvântarea lui Dumnezeu.
Apoi, Canoanele 6 şi 7 al Sfântului Timotei, poruncesc că femeile necurate nu pot primi Sfintele Taine, printre care şi Taina Sfintei Cununii, dând singura soluţie, de a se amâna cununia.

Dacă, o astfel de moliftă nu există în cultul ortodox, preotul care face aceasta nu-şi bate joc de: Dumnezeu, biserică, preoţie, taine şi credincioşi?
Este o înşelătorie; este o inovaţie care contravine canoanelor şi Sfintelor Scripturi, un mare păcat, pentru care Sfântul Apostol Pavel spune că „nimic necurat, nu va intra în Împărăţia lui Dumnezeu” [63].
_____________
[63].- Efeseni 5,5.

Nu uita de Dumnezeu…, de preot…, când hotărăşti data nunţii!


cununii2

Să înţeleg că vă referiţi la faptul, dacă se întâmplă ca mireasa să fie necurată în ziua nunţii? Sfântul Timotei dă răspunsul în această situaţie, adică:
“Se cuvine să se amâne până când se va curăţi”[61]. Nu este altă soluţie care să fie corectă şi cu “Doamne ajută”. Orice altă soluţie sau rezolvare este păcătoasă.

De vină nu sunt canoanele, nici preoţii, nici bisericile, nici Dumnezeu. Cel care a pus această rânduială în trupul femeii, tot El i-a dat poruncă să nu întineze “Locaşul lui Dumnezeu”[62]. De vină este lipsa de grijă a femeii sau a familiei, când au fixat data nunţii. Trebuie să recunoaştem că astăzi, prea puţini se mai gândesc şi la aspectul acesta. Doar când se văd în faţa faptului împlinit, vin la preot, întrebându-l, ce să facă că uite ce s-a întâmplat?

Când se fixează data nunţii, nimeni nu vine la preot să stea de vorbă cu el, să cerceteze toate impedimentele la o cununie. La preot vin, exact, în momentul când le trebuie să se cunune. Atunci încep întrebările şi e prea târziu să mai îndrepţi ceva.

La o cununie nu numai necurăţia femeii este o problemă, ci mai multe sunt, reguli şi rânduieli de care trebuie ţinut seama. De pildă, cercetarea dacă nu cumva tinerii sunt rude apropiate, dacă nu cumva data nunţii cade într-o zi când sunt interzise nunţile, dacă naşii nu sunt cununaţi la biserică şi dacă sunt ortodocşi, dacă părinţii sunt de acord cu cununia copiilor şi dacă le dau binecuvântarea, pentru că sunt canoane care prevăd lucrurile acestea.

Consider că este normal ca mai înainte de a fixa data nunţii să meargă tinerii şi familia la preot şi să discute despre rânduielile săvârşirii unei cununii, care sunt condiţiile, ce impedimente sunt şi ce-i de făcut ş.a.m.d. Dar aşa, preotul este ignorat şi tratat ca pe un funcţionar public care “trebuie” să-i facă omului ceea ce-i cere, dacă nu, se supără, îl critică şi nu mai merge la biserică.

Nu dragii mei, nu este corect! Nu vă închipuiţi cât de jignitor şi umilitor este. Şi când te gândeşti că binecuvântarea unei căsnicii frumoase şi fericite în viaţă, o primeşti de la Dumnezeu prin mâna şi graiul preotului cu puterea Harului ce i-a fost dat şi o va face cu conştiinţa încărcată şi cu sufletul amărât.
Cum alergi după local, după muzică, după naşi, aleargă, dragul meu, în primul rând la preot, începe cu preotul şi vei vedea că Dumnezeu te va ajuta mai mult şi toate vor merge ca pe roate, cum spunem noi când avem spor.

__________________
[61].- Canonul 6 şi 7 al Sf. Timotei.
[62].- Numeri 19, 20.

ADEVĂRUL DESPRE “CONSTITUŢIILE APOSTOLICE”


cxcxv

1.- Preliminarii

Astăzi, o parte neînsemantă de clerici tineri susţin şi promovează învăţături străine de Biserică Ortodoxă, învăţături cu care prin sec. IV-VI, se ducea o luptă, pentru a nu fi cuprinsă biserica lui Hristos, de erezii şi de invăţături greşite, semănate la tot pasul într-un mod violent.
Pr. Prof. Ică Ioan Junior face un studiu de specialitate, cercetând în scriptele şi analele vremurilor, tema ce face titlul a primului volum, intitulat: „Canonul Apostolic al primelor secole”. Volum grandios, tipărit la Sibiu în anul 2008, desfăşurat pe o suprafaţă imprimată de peste 1000 pagini, din minuţioasa lucrare, de amploare, intitulată generic şi neinspirat: „Canonul Ortodoxiei”. Părintele Profesor, prezintă lucrarea ca pe un studiu de specialitate şi nici într-un caz, ca pe un normativ canonic ortodox.

În acest volum „Canonul Apostolic al primelor secole”, autorul însumează şi textul scrierilor, mai puţin original, preluat ca formă de la latini şi cu comentarii de specialitate, colecţii canonice şi necanonice apărute în primele veacuri creştine, indiferent de legimitatea sau canonicitatea operabilităţii lor în spaţiul ortodox.

Printr-un studiu amplu, pe baza elementelor istorice, dogmatice şi canonice, autorul în lucrarea sa diferenţiază cu argumente istorice apariţia sau provenienţa acestor colecţii sau scrieri. Majoritatea, din cauza tulburărilor provocate de nenumărate erezii, erau compilate şi infestate de adepţii comunităţilor eretice ariene.

Printre colecţiile denunţate a fii eretice şi prezentate în volumul amintit, se numără şi colecţia de dispoziţii şi canoane, intitulată „Constituţiile Apostolice”, pusă pe seama Sfântului Clement Romanul, ca şi alte scrieri, denumite toate, inclusiv aceasta, scrieri pseudo-clementine.

2.- Cine este autorul scrierilor „Constituţiile Apostolice”?

Cartea “Constituţiile Apostolice” este o compilaţie făcută în atelierele de scriere a sectei ariene din Antiohia, în anul 380. Este o scriere „canonico-liturgico-pseudoepigraf” [282].

Autorul acestei scrieri „Constituţiile Apostolice”, a fost un arian sau semiarian [283] din Antiohia, ce a scris-o cu scopul de a o folosi ca mijloc de propagandă în serviciul unei comunităţi heterodoxe şi nici într-un caz nu poate fi atribuită Sfântului Clement Romanul.
Sfântul Clement Romanul a fost cel de al 3-lea episcop al Romei, între anii 91-100, fiind de origine iudeu şi prin formaţie intelectuală elenist, şi ucenic al Sfântului Apostol Petru. Singura lucrare recunoscută ca fiind a Sfântului Clement este „Scrisoarea (epistola) către Corinteni”, pe care o adresează credincioşilor din Corint, pentru a aplana conflictul dintre ei şi preoţi, scrisă între anii 96-98 [284]. În rest, sunt pseudo-scrieri sau scrieri pseudo-clementine: Didascalii, Tradiţii, Omilii, Recunoaşteri, Octateuhul, Constituţiile Apostolice, Testament al Domnului, adică nu sunt scrierile Sfântului Clement.

Arienii latini şi elini le-au compus, atribuindu-le autoritatea Sfântului Clement, Episcop al Romei, ca ucenic al Sfântului Apostol Petru (Întemeietorul comunităţii creştine din Roma), pentru a fi acceptate ca Lege.

3.- Cine era Arie, arianismul şi semi-arianismul

Nu trebuie să uităm cine a fost Arie (256-336) şi ce învăţa acesta. Era de origine libiană şi preot la biserica Sf Baucalis din Alexandria-Egipt. În anul 318 a început să răspândească o învăţătură eretică, fapt ce-l determină pe Sfântul Alexandru, episcop în Alexandria, să-i ceară să renunţe la învăţăturile sale, ceea ce Arie a refuzat. Faţă de atitudinea lui Arie, Sfântul Alexandru, se vede nevoit să convoace un sinod, cu participare a 100 de episcopi, care condamnă pe Arie şi învăţătura sa. Arie se îndârjeşte şi mai mult. Îşi face adepţi din ce în ce mai mulţi, printre care se numără o parte din episcopi şi preoţi. Găseşte suţinere printre colegii săi şi este susţinut în mod special de episcopul Eusebiu al Nicomidiei. Astfel se face în biserică confuzie şi tulburare.

Împăratul Constantin cel Mare pentru a restabili pacea şi liniştea în imperiu, convoacă Sinodul I Ecumenic, în localitatea Niceea, la anul 325, cu 318 episcopi (Sfinţi Părinţi) care-l condamnă pe Arie şi adepţii lui, precum şi învăţătura sa.

Arie a fost exilat de împărat împreună cu Eusebiu al Nicomidiei, în Ilyria. După trei ani, în anul 328, a fost rechemat din exil, cerându-i-se lepădare de erezie. Împăratul a stabilt ca reconcilierea lui Arie cu biserica, să se facă în mod public şi solemn în faţa Arhiepiscopului din Constantinopol, dar cu o seară înainte Arie moare (336), de o moarte foarte urâtă [285].

Ce învăţa Arie?

Învăţătura lui Arie era una raţionalistă. Pierzându-şi credinţa curată şi luminată, învăţătura pe care o propovăduia Arie, se baza numai pe potenţa raţiunii, care şi ea devenise întunecată şi prinsă în plasa rătăcirilor. Atacă dumnezeirea Fiului. Ne minunăm, în sens negativ şi ne cutremurăm de ceea ce a putut să spună.

Am să redau pe puncte din învăţătura sa, culeasă din scrisorile Sfinţilor Părinţi, nu pentru sminteală, ci pentru a şti şi a ne feri, de scrierile
arianismului şi semiarianismului, care mai circula şi astăzi într-o formă cosmetizată pe la catolici şi protestanţi, căutând pe cine să înşele şi pe cine să “înghită”:

-„Dumnezeu, voind să zidească natura creată şi văzând că această natură nu poate atinge mâna Tatălui celui pur, creează pe unul singurul şi-l numeşte Logos, Înţelepciune, pentru ca prin intermediul Său, să poată zidi”[286];
-“Fiul are un început, pe când Dumnezeu nu are început”;
-“Fiul provine din nimic, pentru că El nu e nici parte din Dumnezeu, nici ceva în subordine”;
-“Dumnezeu n-a fost tata, ci a fost o vreme când era numai Dumnezeu. Dumnezeu a ajuns tată ulterior”;
-“Fiul n-a existat dintotdeauna. El a ieşit prin voinţa Tatălui din cele neexistente”;
-“Fiul este o creatură ca toate creaturile”;
-“Fiul nu exista înainte de a fi fost născut” pe pământ din Fecioara Maria;
-“Fiul…nu este propriu fiinţei Tatălui”;
-“Hristos nu este Dumnezeu adevărat”;
-“Logosul nu este copilul propriu ieşit din natura Tatălui, ci o creatură prin har”;
-“Există un Logos şi o Înţelepciune proprie lui Dumnezeu din care a ieşit Logosul şi Înţelepciunea de care vorbesc oficialii Bisericii”;
-“Hristos nu este adevărata putere a lui Dumnezeu, ci una din cele numite puteri”;
-“Logosul este schimbător ca noi oamenii, prin natura liberului său arbitru e bun, cât timp vrea. Dumnezeu ştiind că El este bun, i-a dat cu anticipaţie slava pe care a avut-o ca om prin virtute.”
-“Fiul…este străin şi neasemănător la fiinţă cu Tatăl,
ca toate celelalte creaturi”
-“Tatăl este invizibil Fiului, care nu poate vedea pe Dumnezeu decât cu propriile sale dimensiuni, adică aşa cum cunoaştem şi noi, după puterea noastră”

Erezie Trinitară:
-“Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt prin natură împărţiţi, înstrăinaţi, izolaţi, deosebiţi şi în necomuniune unii cu alţii. Ei sunt infinit neasemănători unii cu alţii, atât sub raportul fiinţei, cât şi sub acela al slavei”.

E uşor de bănuit ce s-ar fi întâmplat dacă arianismul ar fi reuşit să dăltuiască creştinismul după chipul său. Ar fi ajuns o simplă sectă iudaică sau gnostică şi ar fi dispărut după un timp [287].

Arianismul a mai continuat să se răspândească şi să se lupte cu Ortodoxia şi după Sinodului I Ecumenic (325), prin susţinerea lui, de către împăraţii care i-au urmat lui Constantin Cel Mare, Constanţiu şi Valens, aducând exilări şi persecuţii în rândul episcopilor ortodocşi, provocându-se o confuzie de nedescris în viaţa şi activitatea Bisericii. Au mai avut loc sinoade pe tema arianismului: în anul 341 la Roma şi Antiohia, în anul 343 la Sardica, la Sirmium în anul 351 şi 357, la Arles în anul 353, la Milano în anul 355, la Seleucia în anul 359, la Alexandria în anul 362, până la Sinodul II Ecumneic în anul 381, ţinut la Constantinopol când victoria Ortodoxiei asupra arianismului a fost definitivă. Părinţii capadocieni: Sf. Vasile cel Mare, Sf. Atanasie, Sf. Grigore de Nazianz şi Sf. Grigore de Nyssa, au scris “întinse tratate antiariene, adevărate monumente de gândire teologică” [288]. Care au zguduit din temelii arianismul.

4.- Ce s-a urmărit de către arieni, prin redactarea „Constituţiilor Apostolice”?

a.-Stabilirea unei noi ordine şi recunoaşteri canonice în Biserică a principalelor scaune episcopale.

În cap. 7 XLVI şi cap. 8 x.7, ordinea primelor scaune episcopale este amintită, astfel: Ierusalim, Cezareea Palestinei, Antiohia Siriei şi apoi Alexandria (contrar canoanelor 3 şi 7 de la Sinod. I Ec. Niceea, 325), Roma [289], iar scaunul de Constantinopol nu apare nicăieri [290]. Scaunul Romei, prin papii care se vor succeda la putere, vor căuta mereu prilej de a câştiga supremaţia Scaunului de Roma, de a conduce întreaga Biserică, pe baza dreptului de „întâi născut”. Prin canonul 3 al Sinodului II Ec. din anul 381, se stabileşte locul 2 după Roma, ambele ca patriarhii fiind primate: Episcopia Roma pentru Biserica de Apus, este prima, fiind înfiinţată de către Sfântul Apostol Petru, prima episcopie; Patriarhia Constantino-polului (Roma Nouă), fiind prima pentru Bisericile din partea de ceea ce până la urmă, în mod inevitabil va duce la Marea Schismă din 1054.

Biserica Catolică, încearcă să aducă ca argument că, Scaunul Romei a fost de la început conducătoarea întregii Biserici şi că toate scaunele episcopale au fost supuse ei.  „Scrisoarea către Corinteni” scrisă de Sfântul Clement Romanul, prin care intervine pentru aplanarea conflictului din Corint, catolicii o aduc argument, că ar demonstra autoritatea pe care o avea Episcopia Romei asupra acestei părţi.

b.- Separarea totală a creştinismului de iudaism.

Prin respingerea „prescripţiilor iudaice” şi a Vechiului Testament ca normă canonică, creştinismul ar putea să existe numai pe baza Noului Testament, susţinând că este o religie nou testamentară şi al unui alt testament: „Testamentul Domnului”, o scriere pseudo-clementină, scrisă de arieni şi atribuită Sfântului Clement Romanul. Se folosesc de autoritatea de ucenic al apostolilor al acestuia, de a fi inclusă în Sfânta Scriptură prin modificarea canonului 85 al Sfinţilor Apostoli, alături de „Constituţiile Apostolice” şi eliminând Apocalipsa Sfântului Ioan Evanghelistul din Noul Testament.

Prin aceasta, arienii latini, folosesc numai anumite părţi din Vechiul Testament, care să le convină, pe care le citează şi în rest, susţin neobligativitatea de a se respecta Vechiul Testament, lansând ideea că de fapt Mântuitorul ar fi desfiinţat Vechiul Testament, spunând:
„Această a doua Lege a fost împlinită şi abolită de Iisus-Trimisul-Apostolul Tatălui şi care a luat locul lui Moise” [291].
Ceea ce este foarte greşit, antidogmatic şi anticanonic. Ar însemna să respingem Revelaţia Supranaturală a lui Dumnezeu Tatăl şi s-o acceptăm numai pe a Fiului lui Dumnezeu. Ar mai însemna să se renunţe la tot cultul divin extern ce-şi are justificare în bună parte în textul biblic a Vechiului Testament (Biserică, preoţie, veşminte, lumânări, tămâie, obiecte de cult, rugăciuni şi texte biblice din ritualul liturgic, profeţiile vechi testamentare – mesianice, eshatologice, mariologice, de răscumpărare, apocaliptice ş.a.m.d).

Un alt argument eronat, pe care-l invocă de a nu se mai supune cineva canonicităţii Vechiului Testament, este Sinodul Apostolic de la Ierusalim, ţinut în anul 50, în cadrul căreia Sfinţii Apostoli ar fi hotărât ca „neobligatorie Legea Mozaică” şi în general Vechiul Testament, ceea ce nu este adevărat.

c.-Introducerea în canonicitatea cărţilor Sfintelor Scripturi, în locul Apocalipsei a cărţilor ariene.

Puse pe seama Sfântului Clement: „Constituţiile Apostolice”, „Epistolele Sfântului Clement Romanul” şi „Testamentul Domnului”, şi pe autoritatea canonului 85 al Sfinţilor Apostoli, pe care l-au modificat [292], se stabilişte introducerea acestora, printre cărţile canonice ale Vechiului Testament şi ale Noului Testament [293]. Astfel, din cărţile canonice ale Sfinei Scripturi a arienilor, trebuiau să facă parte: Vechiul Testament (VT), de care nu mai trebuie să se mai ţină cont canonic, decât istoric, referindu-se mare parte la istoria poporului evreu; Noul Testament (NT); Testamentul Domnului (DT); Constituţiile Apostolice, şi Epistola către Corinteni a Sfântului Clement, cu aceste scrieri introduse în Sfânta Sriptură, arianismul ar fi avut putere de Lege.

d – Câteva dintre problemele dogmatice pe care le atacă arienii prin Constituţiile Apostolice:

d1.- text citat: “Că noi, care credem în Hristos, suntem sub har, dar nu sub sclavia legii introduse ulterior. Voi aţi fost dezlegaţi din legături şi aţi fost eliberaţi din sclavie: „Căci nu vă voi mai numi sclavi, ci prieteni..” [294].

-textul corect:De acum nu vă mai zic slugi, fiindcă sluga nu ştie ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru toate câte le-am auzit de la Tatăl Meu, vi le-am făcut cunoscute” [295].

-Mântuitorul nu-i numeşte „sclavi” celor aflaţi sub Lege, sau sub „povara” ei, aşa cum încearcă arianiştii să o interpreteze, ca să aibă argument la desfiinţarea Legii, ci foloseşte termenul de „slugă” ca cei ce sunt în slujba Legii sau în slujba lui Dumnezeu.

-Arienii şi cei ce împărtăşesc părerile lor, vor să sugereze că respectarea Legii şi a poruncilor lui Dumnezeu este o povară sub care omul este supus unei „sclavii” şi că Hristos a desfiinţat-o, eliberându-ne de acestă sclavie, dezlegându-ne de legăturile ei.

Tocmai, ascultarea de poruncile lui Dumnezeu ne face pe noi liberi, nu există o altă libertate sau adevărata libertate decât împlinind poruncilor Lui:
Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenici ai Mei; Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi”[296];   “Dacă ai fi luat aminte la poruncile Mele, fericirea ta ar fi fost asemenea unui râu şi dreptatea ta ca valurile mării”[297].

d2.- text citat: „Dacă vrei să aduci jerfă, jertfeşte-Mi deşi n-am nevoie”(Psalmul 49,8) [298]

-textul corect: „Nu pentru jertfele tale te voi mustra, nu, arderile-de-tot sunt pururea înaintea Mea…”[299].

-Scriere greşită în textul citat de arieni, pentru că în Vechiul Testament, jertfele au fost poruncite de Dumnezeu să le săvârşească poporul evreu şi îşi aveau un scop bine definit, cel de îndreptare, curăţie, iertarea păcatelor, etc. Însă, jertfele erau sângeroase şi nesângeroase şi nu aduceau desăvârşire pentru că lipsea răscumpărarea. Mântuitorul acest lucrul îl împlineşte, Jertfa de Răscumpărare, prin care lumea se răscumpără şi se desăvârşeşte prin Har.

d3.-text citat: „Să nu socotiţi că am venit să stric Legea (Naturală) sau Profeţii; n-am venit să stric, ci să împlinesc”[300], dar a desfiinţat cele introduse ulterior în ea, chiar dacă nu toate, cele mai apăsătore”[301].

-Când a făcut referire Mântuitorului că nu a venit să strice Legea, s-ar fi refereit de fapt la Legea Naturală şi nicidecum la Legea lui Moise?
-Ce numesc arienii Legea Naturală şi în ce constă ea? Legea firii lucrurilor? Care sunt legile ulterioare introduse pe care le-ar fi desfiinţat Mântuitorul? Nu toată Scriptura este cuvântul lui Dumnezeu? Sau se socotesc că ar fi şi cuvântul oamenilor! Nu se referea Mântuitorul la toată Legea, când spune: „Să nu socotiţi că am venit să stric Legea..”? Şi Decalogul este legea dată de Dumnezeu ulterior şi pe acesta l-a desfiinţat Mântuitorul? Ca şi cum Mântuitorul a venit să-şi desfiinţeze propriile Legi, propriile porunci?

Dumnezeu a dat omului poruncile pe care le-a vrut şi când a vrut, iar de desfiinţat n-a desfiinţat nici una, pentru că pe toate le-a făcut bune pentru om. Este o lipsă de pietate şi un plus de răzvrătire din partea acelora care fac o sortare şi o ajustare în Legea lui Dumnezeu. Nici măcar nu le-a înlocuit pe unele, ci le-a făcut mai bune, desăvârşindu-le, pentru omul răscumpărat şi aflat în har. Se atacă în mod grosolan unul din atributele lui Dumnezeu, Neschimbabilitatea. Căt despre schimbarea a ceea ce zice Scriptura, zice:
“Căci adevărat zic vouă: Înainte de a trece cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce se vor face toate”[302] .
Atunci, cum spun că ”a desfiinţat cele introduse ulterior în ea (în Lege), chiar dacă nu toate, cele mai apăsătoare”. Şi dacă am spune că nu le-a desfiinţat ci „le-a făcut să înceteze”[303], chiar dacă unele dintre ele au încetat, este opera oamenilor şi nu a lui Dumnezeu.

d4.-text citat: -„Iar dacă păzesc obiceiurile iudaice privitoare la scurgeri de sămânţă, scurgeri în vis, relaţii sexuale, potrivit Legii (Levitic 12;15;22)… se feresc să se roage, să se împărtăşească din Euharistie sau să se atingă de Carte….evident că sunt goi de Duhul Sfânt…, Căci dacă socoteşti, femeie, că atunci când eşti în 7 zile ale scurgerii tale (Levitic 15,12) eşti goală de Duhul şi atunci dacă mori pe neaşteptate goală de Duhul, vei pleca la Dumnezeu fără îndrăznirea nădejdii”[304].

Unele porunci ale lui Dumnezeu sunt denumite de ereticii arieni “obiceiuri iudaice” sau “prescripţii iudaice”, delimitându-le din Lege că, s-ar referi strict la iudaism şi care ar separa iudaismul de creştinism.

Dacă ar fi obiceiuri pornite din tradiţia poporului evreu, aş zice, pe bună dreptate, că ar trebui să ne separăm de ele, dar nu sunt, ele fiind preluate la porunca lui Dumnezeu, care a pus poporul evreu sub ascultare de a fi respectate. Ascultarea de Dumnezeu.

Odată ce Dumnezeu a poruncit să I se facă casă, prima biserică, un cort sfânt pentru că erau în deşert, apoi templu sfânt, le-a dat porunci şi cum să-l construiască, cum să-l împartă, cum să-l împodobească, cum să slujească, cine să slujească – preoţii (Leviţii), ce veşminte să poarte la slujire, precum şi reguli de a se păstra sfânt şi curat, pentru care poruncind femeilor necurate şi bărbaţilor necuraţi să nu intre şi să pângărească Locaşul Domnului.

Acestea nu sunt “obiceiuri” strict ale iudeilor, ci sunt “reguli” poruncite de Dumnezeu care sunt valabile atunci ca şi acuma. Necurăţia femeii şi a bărbatului fac parte din Legea Naturală a omului, pentru că aşa l-a creat Dumnezeu pe om, de a se supune Legii dată de Dumnezeu, punându-l pe om în raport de ascultare cu Dumnezeu.

d5.- text citat:se feresc să se roage, să se împărtăşească din Euharistie, sau să se atingă de Carte”[305].

Vreau să întreb: Cine-i interzice femeii în perioada de necurăţie, în cele 7 zile, să nu se roage? Nimeni. Chiar este recomandat femeii să stea acasă şi să se roage lui Dumnezeu. Singura posibilitate pentru femeia necurată de a ţine legătura cu Dumnezeu este rugăciunea. Se poate îmbrăca în rugăciune. Prin rugăciune primeşte tot binele de la Dumnezeu, poate fi în comuniune cu El şi cu toţi sfinţii; poate fi păzită de orice primejdie; poate fi păzită de atacurile şi de toată puterea vrăjmaşului. Femeia aflată în această perioadă poate să facă metanii şi să postească. Toate acestea îi sunt permise, o ajută să stea în permanentă legătura cu Dumnezeu şi sub ocrotirea Duhului Sfânt. Această perioadă pentru femeia necurată este o perioada de 7 zile de răbdare, smerenie şi ascultare faţă de Dumnezeu.

Din supunere şi respect faţă de lucru cel sfânt, nu poate intra în Biserică, nu se poate împărtăşi, nu se poate atinge de nimic sfânt, nu poate participa şi primi Sfintele Taine. Dacă nu poate participa şi primi Sfintele Taine, atunci, poate intra în Sfânta Biserică şi participa la Sfânta Liturghie? Poate? Sunt mai mari Sfintele Taine decât Sfânta Liturghie? Dacă îngerii privesc la Sfânta Liturghie şi se cutremură, omul necurat din cauza păcatelor şi a necurăţiei, în stare necurată, îi este permis? Nu trebuie să se cutremure, să fugă sau să moară? Câtă orbire şi înşelare!

d6.- text citat:eşti goală de Duhul“ [306].

Iarăşi întreb: pe baza cărui text al Sfântei Scripturi, se afirmă că femeia în perioada necurăţiei ar fi “goală” de Duhul Sfânt? Unde scrie ce se întâmplă cu ea în această perioadă? Cine şi ce o goleşte? O goleşte necurăţia, neascultarea sau lipsa de la locul sfânt, lipsa din Biserică? De parcă am fi la moară! Aberant de spus.

Mai bine spus, ereticii folosesc vorbe goale, care n-au susţinere, de a o speria pe femeie şi a o determina să calce ceea ce Dumnezeu i-a poruncit să nu facă. I-am auzit pe mulţi preoţi spunând lucrul acesta. Iarăşi întreb: cum poate fi părăsită de Duhul Sfânt sau departe de Dumnezeu, o femeie care ascultă şi împlineşte porunca lui Dumnezeu şi se supune unei reguli pe care El a poruncit-o? Dumnezeu se îndepărtează de omul care-I împlineşte poruncile? Pe cel ce împlineşte poruncile, Dumnezeu îl părăseşte şi nu-l iubeşte? De ce ÎL auzim, zicând: “De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele”[307].

Mai degrabă se mântuieşte o femeie, în timp ce împlineşte o poruncă, chiar dacă între timp vine moartea, pentru că o găseşte în ascultare de Dumnezeu.

5.-Constituţiile Apostolice, o scriere necanonică, eretică şi controversată.

Teza „Constituţiile Apostolice” nu se susţine şi este denunţată. Întrucât între anii 363-381 (în 380 a fost scrisă), Antiohia Siriei a fost reşedinţa împăraţilor arieni şi capitala arianismului oficial.

În anul 380, în Antiohia pe scaunul patriarhal se afla arianul Dorotei (376-381). Pe lângă scaunul oficial se mai aflau încă 3 scaune cu episcopi rivali: Paulin, recunoscut de Episcopia din Roma; Meletie ce a fost exilat în 360-379; Vital, un apolinarist 372 [308].

Arianismul imperial a monopolizat scena oficială, comunităţile se confruntau cu dificultăţi sugerate de impunerea forţată a unei delimitări de iudaism şi de iudeo-creştinism [309].

Teza „Constituţiile Apostolice” este denunţată ca eretică de Sinodul Trulan din anul 692 prin canonul 2 care spune:
„…Dar de vreme ce în aceste canoane ni se porunceşte nouă să primim orânduirile aceloraşi sfinţi apostoli date prin Clement, cărora încă din vechime li s-au mai adăugat prin oricare rătăciţi unele lucruri mincinoase şi străine dreptei credinţe, spre paguba Bisericii şi care ne-au întunecat frumuseţea cuviincioasă a dumnezeieştilor învăţături (dogme), – am făcut lepădarea cea de cuviinţă a unor astfel de orânduieli, spre zidire şi ferirea de primejdii a preacreştineştii turme, nici într-un chip judecând a pune în rând cu învăţătura curată şi desăvârşită a apostolilor născocirile mincinoasei vorbiri eretice...”[310].

În comentariu canonului, autorul subliniază:
Canonul de care ne ocupăm declară apocrife aşa zisele Orânduiri Apostolice sau Constituţiile Apostolice – atribuite uneori lui Clement Romanul sau puse numai sub numele acestuia, ca unul care le-ar fi trimis de la Sfinţii Apostoli, arătând că în unele dintre ele, ereticii ar fi strecurat greşeli care ar întuneca lumina învăţăturii adevărate” [311].

Ca urmare, „Constituţiile Apostolice” niciodată nu s-au numărat printre cărţile canonice şi ca document normativ cu, care Biserica Ortodoxă să fi operat în vreo perioadă de-a lungul istoriei sale.

De asemenea, Constituţiile Apostolice a fost denunţată ca scriere eretică şi necanonică de codicele 113 al Bibliotecii Patriarhului Fotie (+891). Lui i se alătură teologii catolici Usherr în 1644, Cotelier în 1672 şi C.H.Turner în 1914-1920.

6.- Cine şi de ce a reluat în discuţie teza „Constituţiile Apostolice”, în perioada contemporană?

Răspunsul îl aflăm din volumul 1 al cărţii „Canonul Ortodoxiei”.
Redeschiderea discuţiilor, după secole de tăcere, o provoacă tot Biserica Catolică, prin „liturghisiştii romano-catolici” în căutarea unui precedent pentru reformele liturgice făcute prin Conciliul II Vatican (1962-1965), un loc privilegiat îl ocupă „Constituţiile Apostolice”[312]. Se vede că Biserica Catolică în loc să revină şi să elimine din ereziile care o plasează între bisericile schismatice şi eretice şi la distanţă de Biserica Ortodoxă, tot mai mult se afundă făcând reforme liturgice, canonice şi dogmatice, după scrieri ereticeşti ale arianismului.

Conciliul II Vatican a durat 3 ani, cu îndelungi dezbateri pe următoarele teme: Despre Liturghie; Despre izvoarele Revelaţiei; Despre Biserică; Despre Ecumenism; Despre Bisericile Orientale Catolice; Constituţia dogmatică a Bisericii; Primatul papal şi infaibilitatea papei; Ridicarea excomunicării cu Patriarhia de Constantinopol [313].

Astfel, Prof. Marcel Metzger (preot catolic), coleg la Facultatea de Teologie Catolică din Strasburg, cu un alt teolog catolic susţinător al reformelor în Biserica Catolică pe nume Alexandre Faivre, tipăreşte „Constituţiile Apostolice” într-o ediţie de lux cu o „comentată magistrală” între anii 1985-1987, după ce a scos mai înainte la Paris încă o ediţie în 1985 [314].  Ca ediţii anterioare, prima a fost tipărită de Biserica Catolică în anul 1563, fiind cea mai veche.

În epoca modernă teologul catolic Franz X. Funk a scos o ediţie revizuită a „Constituţiilor Apostolice”, tipărită în 2 volume, în anul 1905 la Paderboru, încercând s-o scoată de sub stigmatul de „eretică”, a corectat ereziile ariene. Faţă de care un alt teolog, C.H.Turner îl critică vehement în mai multe rânduri (1913, 1914 şi 1920) că „a acoperit heterodoxia compilatorilor arieni din Constituţiile Apostolice” [315] .

Reprezentanţii Bisericii Catolice consideră că dacă cosmetizează această scriere, ce a fost anatematizată la Sinodul Trulan prin canonul 2, ca fiind “eretică şi pierzătoare de suflete”, poate aduce ceva bun Bisericii. De fapt, prin editarea în mai multe rânduri, Biserica Catolică dovedeşte că, de fapt nu s-a dezis niciodată de această scriere şi că la întocmirea ei, se află şi amestecul Bisericilor Orientale Catolice şi chiar a Bisericii Romei prin Episcopul Paulin rivalul susţinut de Roma pentru scaunul Antiohiei.

7.-Argumente în susţinerea „Constituţiilor Apostolice”.

Cei care susţin şi promovează teza „Constituţiile Apostolice” folosesc aceleaşi argumente pe care le foloseau şi vechii arieni şi anume: dând exemple de opere ale Sfinţilor Părinţi în textul cărora, se face amintire că aceste scrieri ar fi autentice şi demne de urmat. Începând din sec. III şi până în sec.VII, au fost modificate de arieni toate scrierile Sfinţilor Părinţi, introducând pasaje care, să arunce o lumină favorabilă.


[282].- Diac. Prof. Ică I. Junior, Canonul Ortodoxiei, Sibiu 2008,
pag.233.
[283].- Op. cit, pag. 255.

[284].- Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu „Istoria Bisericească
Universală”, Bucureşti 2004, pag. 89.

[285].- Patrologie, vol. 3, Bucureşti, 1988, pag. 78.

[286].- Patrologie, vol. 3, Bucureşti, 1988, pag. 79-80.

[287].- Patrologie, vol. 3, Bucureşti, 1988, pag. 80.

[288].- Patrologie, vol. 3, Bucureşti, 1988, pag. 82.
[289].- Op. cit. pag. 254 si 732.
[290].- Istoria Bisericii Universale, Bucureşti, 2004, pag. 567-573.
Prin canonul 3 al Sinodului II Ec. din anul 381, se stabileşte locul 2 după Roma, ambele ca patriarhii fiind primate: Episcopia Roma pentru Biserica de Apus, este prima, fiind înfiinţată de către Sfântul Apostol Petru, prima episcopie; Patriarhia Constantinopolului (Roma Nouă), fiind prima pentru Bisericile din partea de Răsărit. Fiind ambele scaune primate nu sunt subordonate uneia alteia. Ambiţia care a provocat schisma între cele două scaune a fost cea a Romei de a fie singura autoritară asupra întregii biserici (cea de Apus şi cea de Răsărit).
Ordinea canonică a primelor 4 scaune patriarhale din Biserica Ortodoxă de Răsărit, este: Patriarhia Ecumenică de Constantinopol; Patriarhia Alexandriei; Patriarhia Antiohiei; Patriarhia Ierusalimului.

[291].- Op. cit. pag. 254.

[292].- Arienii latino-elenişti, susţineau că Mântuitorul după
Învierea Sa şi înainte de a se Înălţa la Cer, ar fi stat de vorbă cu Sfinţii Apostoli şi le-ar fi dat un „Testament al Său”, testament ce se află cu textul integral în volumul 1 al cărţii „Canonul Ortodoxiei” la pag. 785. Acest testament este alcătuit din alte scrieri printre care „Tradiţii Apostolice”, „Canoanele Sfinţilor Apostoli” şi „Constituţiile Apostolice”. Este o traducere în versiune latină după textul siriac de către Ignatie Efrem II Rahmani în 1899 sub titlul de „Testamentum Domini nostri Jesu Cristi”. Este o scriere compusă din 8 cărţi şi atribuită Sfântului Clement Romanul, ucenicul Sfântului Apostol Petru.
[293].- D. Prof. Ică I. Junior, Canonul Ortodoxiei, Sibiu, 2008, pag. 784.

[294].- Diac. Ioan I. Ică Jr.”Canonul Apostolic al primelor secole”, 2008,
cap. IV „Constituţiile Sfinţilor Apostoli”, XXI, pag. 704.
[295].- Biblia, Buc. 2001, ediţia Bartolomeu Anania, Ioan 15,15.
[296].- Ioan 8,31-32.

[297].- Isaia 48,18.
[298].- Dic. Ioan I. Ică Jr, op. cit., XX, pag. 702.
[299].- Biblia, Buc. 2001, ediţia Bartolomeu Anania, Ps.49,8.
[300].- Matei 5,17.
[301].- Dic. Ioan I. Ică Jr, op. cit., XXII, pag. 702-704.

[302].- Biblia, Buc. 2001, ediţia Bartolomeu Anania, Matei 5,18.
[303].- Dic. Ioan I. Ică Jr, op. cit., XXII, pag. 704.

[304].- Diac. Ioan I. Ică Jr, op. cit., XXVII, pag. 707.

[305].- Ibidem.

[306].- Ibidem.
[307].- Ioan 14,15.

[308].- op. cit. pag. 254.
[309].- op. cit. pag. 255.

[310].- Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca „Canoanele Bisericii Ortodoxe,
note şi comentarii”, Sibiu 2005, pag. 110.
[311].- Idem, pag.111.

[312].-Diac. Prof. Ică I. Junior,Canonul Ortodoxiei, Sibiu 2008, pag.25
[313].-Istoria Bisericii Universale, Bucureşti 2004, pag. 560-563.
[314].-Diac. Prof. Ică I. Junior, op. cit. pag. 253.

[315].- Idem, pag. 287.