Despre legătura credinciosului cu Biserica.(3)


laIerihon3a

Părinte, care este diferenţa dintre o persoană care merge de timpuriu la biserică şi se roagă la Dumnezeu pentru sănătate şi pace sufletească şi o altă persoană care se îndreaptă spre biserică şi Dumnezeu, mult mai târziu (la bătrânețe), că Dumnezeu iartă şi pe cel tânăr şi pe cel bătrân.

-Cel ce este credincios de mic şi cinstitor de Dumnezeu, este plăcut lui Dumnezeu, tot timpul Dumnezeu este cu el şi el este cu Dumnezeu. Este fericit şi iubit de cetele cerești. Condiția este, să se mențină pe această linie până în ultima clipă a vieții sale, luptându-se pentru mântuirea sa şi să învingă toate cursele vrăjmașului. Să rămână în credință neclintită şi în lucrarea faptelor bune. Postul, rugăciune şi mersul la Sfânta Biserică, de la Sf. Liturghie să nu lipsească. Milostenia şi iubirea față de aproapele, în ele să se ostenească. Smerenia şi răbdarea să-i fie modul de viață.

Cel ce este necredincios o viață, pentru că nu a avut cine să-i cultive dragostea de Dumnezeu, iar la o vârstă mai înaintată (la bătrâneţe) îl descoperă pe Dumnezeu, este primit ca şi cel din ”ceasul întâi”. Dacă se întoarce cu fața către Dumnezeu, pentru el se face bucurie mare în ceruri, se bucură cetele cereşti pentru că Împărăția lui Dumnezeu a mai câștigat un suflet. Dumnezeu primeşte pe cel de pe urmă ca şi pe cel dintâi. Pe tâlharul care a fost răstignit pe cruce împreună cu Mântuitorul, l-a primit Dumnezeu în ultimul ceas al vieții sale, numai pentru faptul că a crezut, că, Mântuitorul cel răstignit împreună cu el este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu şi a crezut în El, după ce mai întâi şi-a recunoscut starea lui de păcat şi mărturisea că pedeapsa la care era supus o merită pe drept pentru faptele sale. Ca dovadă a credinței sale, tâlharul L-a rugat pe Mântuitorul zicând: „Pomenește-mă Doamne când vei veni întru Împărăția Ta” iar Mântuitorul îi răspunde: „Azi vei fi cu Mine în Rai”.

 Atenție la capcana diavolului, nu lăsa credința şi îndreptarea ta la bătrânețe, pentru că nu ştii dacă ajungi bătrânețele şi nu ştii care este ultima clipă a vieţii tale şi nu știi dacă vei ajunge să poți să mai faci ceva pentru mântuirea ta. Fii înţelept şi socoteşte fiecare zi ca fiind ultima, pentru că nu poţi şti dacă mai apuci ziua de mâine, lucrează în fiecare moment credința şi faptele bune.

Diferența dintre unii şi alții este lesne de aflat. Cel ce este de mic credincios şi pe cale mântuiri se împodobeşte cu faptele credinţei, are comoară în ceruri şi are nădejde că va primi mântuirea, pe când cel necredincios totă viaţa şi doar la bătrâneţe este credincios, Dumnezeul îl primeşte şi pe el ca pe primul dar comoara faptelor credinţei este puţină şi are mereu riscul să-şi piardă mântuirea, din cauza că a rămas nepregătit și ”nerăscumpărând vremea” venind clipa morţii.

Reclame

Despre legătura credinciosului cu Biserica. (1)


in biserica

Părinte, şi eu sunt preot mai tânăr, mi s-a dat să construiesc o biserică, aş vrea să merg să colectez pe la fraţii preoţi cu parohii mai mari dar mi-e jenă şi nu vreau să fiu cerşetor. Poate nu ma va lăsa Dumnezeu şi le rânduieşte el cumva.

-Părinte drag, să nu mai ziceți niciodată aşa ceva. Nu mai rostiți cuvântul „cerşetor” când e vorba de biserica lui Hristos. Eu socot că este păcat. Primii „cerşetori”, vreţi să spuneţi, au fost Sfinții Apostoli? Hristos a întemeiat Biserica Sa și a ales Apostolii Săi pentru ceșetorie? Greșit. Greșesc cei ce se exprimă și consideră astfel pe preoți.  Când avem de înălțat un Altar, o biserică, pentru o comunitatea de credincioși, preotul, ca  reprezentantul acelor credincioși, n-o face pentru el și nici în numele lui, ci în numele credincioșilor și pentru credincioși și în numele lui Dumnezeu. Nu cerşetor trebuie să spus, pentru că nu cerşiţi pentru dvs., ci corect se spune „colectori”. Acesta este cuvântul potrivit pentru misiunea pe care o aveţi, colectaţi ofrandele ce i se cuvin lui Hristos de la credincioşi pentru biserica lui Hristos, sunteţi un instrument, în mâna lui Dumnezeu, o slugă credincioasă,  prin care El îşi adună jertfa credincioșilor la zidirea Bisericii Sale. Dacă aţi înţeles atunci cu curaj făceţi-vă misiunea.

Slavă lui Dumnezeu că se mai ridică un Altar pe care se va Jertfi Hristos şi în care se vor mântui multe suflete.

-Nu merg la Sfânta Biserică. Sunt un suflet cu credinţă în Bunul Dumnezeu cu toate că biserica este la doi paşi de casa mea.

-Cei ce nu iubesc biserica şi nu o cercetează, de fapt, nu-L iubesc cu adevărat pe Dumnezeu. Numai cu gura o spun, sau, în mod declarativ, dar nu și faptic. ”Credința fără fapte este moartă” (Iacov 2,17 și 26). Dacă iubeşti pe cineva, te duci în vizită la el, îl vizitezi, îl cercetezi, îl cauți. Dacă sunteți la doi pași de biserică şi niciodată n-ați cercetat-o, așa veți fi şi dvs. la doi pași de rai, de mântuire, dar nu-l veți putea să-l vedeți şi nu veți putea să intrați şi bucurați într-nsul.

Nu-i fericesc pe cei ce nu se duc în fiecare duminică și sărbătoare la Sfânta Liturghie, care numai în Sfântă Biserică se face.

Te poți ruga şi acasă şi oriunde, dar, Sfânta Liturghie, care este Jertfa nesângeroasă de răscumpărare pentru fiecare, se face numai în Biserică şi nu o găseşti nicăieri în afară de biserică.

-Sărut mâna părinte, scuzați-mă că vă adresez cu o întrebare: au voie femeile să cânte în biserică? Mă refer nu cele din corul mixt al bisericii, ci la celelalte femei, credincioase.

-”Toată suflarea să laude pe Domnul”, așa ne îndeamnă Sfânta Scriptură (Ps.150,6). Au voie să laude în cântări pe Dumnezeu, să participe efectiv şi afectiv la toate slujbele şi rugăciunile care se săvârşesc în biserică, dar, nu au voie să vorbească şi să înveţe în Biserică. Din acest punct de vedere ”femeia trebuie să tacă în biserică” şi să asculte după cum ne învață Sf. Apostol Pavel.(I Cor.14,34)

Pr.Ioan

Cine persecută Biserica şi pe slujitorii ei?


iisinnchis
Cred că e o neînţelegere în toată povestea asta cu Catedrala Neamului. Lumea nu vrea FINANTAREA ei de la stat, indiferent de cotă, vrea să-i simtă şi să-i vadă pe preoţi mai umani şi implicaţi în societate, făcând lucruri pentru nevoiaşi, nu etalându-şi  limuzine….Nu credinţa ne lipseşte, ci exemplul pentru a continua şi pentru a atrage tineretul. Biserici se vor mai ridica, spre norocul nostru, pentru a ne hrăni sufletele. Doamne ajută-ne să avem un post liniştit!
Tocmai credinţa ne lispseşte, dacă facem asemenea lucruri, mai precis credinţa lucrătoare. În loc ca lumea să se bucure că se finanţează (cu duhul zgârceniei) unele biserici de către guvernanţi şi că banii se duc măcar aici cu folos, se vede ceva în urma lor, şi o să dăinuie sute ani, unii trec cu vederea marile furturi din vistieria statului de cei ce conduc , desfiinţarea scolilor şi spitalelor, distrugerea locurilor de muncă a cetăţenilor, desfiinţarea fabricilor şi uzinelor,  plecarea de acasă şi distrugerea familiilor prin străinătate pentru o bucată de pâine, reducerea salariilor şi pensiilor până la limita de jos, lipsa şi umilinţa zilnică. Stimată doamnă sau domnişoară unde-i dreptatea şi credinţa. „Nu credinţa ne lipseşte, ci exemplu pentru a continua şi a atrage tineretul” Ce vreţi să spuneţi ? Nu înţeleg? La care din cele doua apropouri induse vă referiţi că au preoţii „limuzine” (dacă există în Românie aşa ceva) care din ei şi câţi au? Câţi dintre ei se luptă cu sărăcia, ştiţi? Câte costuri şi greutăţi are un preot la construcţia unei Biserici, ştiţi? Ca banii daţi de Guvern la construcţia unei biserici  se întorc înapoi la popor, stiţi? Pentru cine se construiesc bisericile acum, stiţi? Ştiţi că nepoţii şi strănepoţii dvs vor avea unde să se boteze, unde să se cunune ,  unde să se roage,  unde să stea de vorbă cu Dumnezeu, unde să găsească sprijin şi ajutor la necazurile prin care vor trece şi ei în viaţa lor, pentru că noi cei de astăzi, n-am fost nişte ticăloşi şi netrebnici, ci le-am zidit biserici şi luându-ne de exemplu pe noi aşa vor face ei? Sau stiţi să criticaţi pe slujitori Domnului şi pe cei care se ostenesc la construrea de biserici, aşa geralizând fără discernământ ? Să nu-mi spuneţi că după dvs. preoţii ar trebui să nu aibă nimic, sa nu mănâce nimic, aşa cum veniseră la Vatra Dornei cu 20 ani în urmă, un grup de 12 tineri îmbrăcaţi în cămăşi albe de la gât până la tălpi, desculţi, ca ei nu au maşini ca preoţii merg pe jos, pe cap nu purtau nimic, aveau fire de iarba în mâini din care mâncau şi strigau că ei sunt apostolii domnului şi că aşa ar trebui să fie şi „preoţii voştri” . Lumea impresionată , unii inclinau să le dea dreptate. Duminica la predică le spun credincioşilor că Mântuitorul şi Sf Apostoli n-au exagerat cu nimic faţă de restul poporului, se purtau la fel cum se poartă fiecare om, se îmbrăcau la fel, munceau la fel, nu aveau pe atunci maşini dar aveau din mijlocele moderne de transport ale timpului: animale, corăbii, bărci, probabil căruţe, şi şarete. Aşa trebuie să fie şi un preot în rând cu lumea, nu exagerat, dar nu lumesc. Şi am zis să fie sinceri şi să-mi răspundă  dacă l-aţi vedea acum pe Pr Argatu (pe mine) îmbrăcat într-un cămeşoi alb de la gât până la tălpi, desculţ pe străzile oraşului, în capul gol şi cu un smoc de iarbă în mână din care ar mânca precum animalul ce aţi zice? Ce părere v-aţi face? Că a înebunit părintele nostru, nu-i aşa? Aţi mai asculta de el? V-aţi distra pe seama lui, nu-i aşa? Şi mai este o problemă de care trebuie să ţinem cont, preotul nu este singur, el are şi familia, vreo 2, 4, 6 copii, pe care trebuie să-i hrănească, să-i îngrijească şi să-i crească, să fie exemplu de familist convins ca să poată da exemplul şi tinerilor, care au pierdut această noţiune şi această valoare.

Al doilea apropo indus, să înţeleg că, pentru a-i atrage pe tineri ar trebui şi noi slujitorii lui Dumnezeu să dansăm prin cluburi şi discoteci, sau băgăm în Biserică baterii şi chitări ca să-L caute tinerii pe Dumnezeu. Au facut-o fără succes catolicii. Tinerii tot nu vin la Biserică şi nici lumea în general, bisericile sunt majoritate goale. Am fost în localitatea Adrano în Sicilia, şi am asistat la o Liturghie făcută de un preot catolic. După terminare, pentru a atrage pe tineri, a băgat în biserică concert cu instrumente şi  cantau  muzica de diferite genuri. Mi-ar fi plăcut dacă era la o casă de cultură, dar în locul ce se numeşte Altar şi cu spatele la Crucea Răstignirii din care se vedea cum curge sângele din rănile Mântuitorului şi zdrăngănitul chitarelor mi s-a părut un sacrilegiu, o blasfemie. Dar am văzut şi ceva ce mi-a plăcut, catehizarea tinerilor. Catehizare înseamnă lecţii de religie, cu scopul de a-i face mai religioşi şi de a cunoaşte tinerii credinţa. Ceea ce nou ne lipseşte.

-Sunt convinsă părinte,  că aţi înţeles exact ce am vrut să spun.
Am înţeles foarte bine, dar vă sfătuiesc să vă abţineţi de la păreri de genul acesta pentru că este un subiect sensibil şi nu cunoaşteţi în profunzime cum stau lucrurile. Nu va luaţi după campania de deningrare a Bisericii şi a slujitorilor ei pentru că se ştie cine o face şi se folosesc de tineri. Nu este a tinerilor este iniţiativa aceasta ci a denigratorilor care conduc mass-media şi care sunt opoziţie cu Biserica. Noi ne-am dat seama de lucrul acesta , mai trebuie şi tinerii să-şii dea seama. Dacă ar fi din iniţiativa tinerilor ar fie o catastrofă pentru ei, şi o ruşine de proporţii, că nu a existat în istoria oamenirii vre-un popor să arunce cu pietre în propria biserică, in propria credinţă şi mai ales tinerii care sunt mlădiţele Bisericii. Ar fi o pată mare pe obrazul acestei naţiuni care a născut mari voivozi, în ţara lui Ştefan Cel Mare, a lui Constantin Brâncoveanu, a lui Vasile Lupu, a lui Mihai Viteazul, a lui Matei si Neagoe Basarab, conducători care au apărat credinţa şi care au zidit zeci de biserici şi mănăstiri. Un bluf pentru un popor binecredincios român.
Ori cum, ne-am făcut de râs şi de pomină faţă de cele mai atee popoare din Europa. Si cel mai ateu popor (Franta si Olanda) nu a fost în stare să-şi denigreze ierarhii şi preoţii şi nici să-şi bată bisericile cu pietre cum s-a făcut la noi..

Regula necurăţiei la om


in biserica

Am promis şi mă ţin de cuvânt, că voi scrie pe rând, toate argumentele care susţin rânduiala pusă de Dumnezeu în om şi în Biserică, temeliuită de Sfinţii Părinţi prin Dreptul Canonic, că:
-NU au voie, atât femeile cât şi bărbaţii în timpul necurăţiei trupeşti, să intre în Sfânta Biserică, fiind sfinţită şi târnosită de episcop.
-NU au voie, atât femeile cât şi bărbaţii în timpul necurăţiei trupeşti, să intre în Pridvorul Bisericii, ce a fost sfinţit odată cu biserica de către episcop şi face corp comun cu ea, exceptând: catehumenii, femeile după 40 zile de lehuzie, ce s-au curăţat. Dar nu şi femeia în timpul necurăţiei ei trupeşti şi nici bărbatul întinat;
-NU au voie, atât femeile cât şi bărbaţii în timpul necurăţiei trupeşti, să calce în Curtea Bisericii, ce a fost sfinţită de episcop înainte de zidirea acelei biserici. Toate Bisericile sunt construite pe pământ sfinţit;
-NU au voie, atât femeile cât şi bărbaţii în timpul necurăţiei trupeşti, să se atingă de Lucrurile Sfinte, din Biserică, de acasă şi de ori unde s-ar afla, de: icoane, candele, veşminte preoţeşti, sfinte vase, Sfântul Mir, Sfânta Evanghelie, Sfintele Cununii, Sfânta Cruce, cristelniţa botezului, etc.;
-NU au voie, atât femeile cât şi bărbaţii în timpul necurăţiei trupeşti, să bea sau să mănânce nimic din ceea ce este sfinţit: Sfânta Împărtăşanie, Sfânta Anaforă, Aghiazmă mare sau mică, prescură, arthos, untdelemn sfinţit etc.

Redau mai jos câteva texte din Sfânta Scriptură ce vorbesc în mod direct despre femeia în timpul scurgerii de sânge lunare, că este necurată. Natura ei devine în stare de necurăţie, pentru 7 zile din lună (să nu se confunde nevoia de igienă corporală cu natura întinată a omului), iar prin atingere de lucruri sau de oameni, toate cele atinse devin necurate.

ARGUMENTUL BIBLIC
– sau ce spune Biblia despre necurăţia omului?

 

1.- FEMEIA NECURATĂ:

• -“De va avea femeia curgere de sânge, care curge din trupul său, trebuie să stea şapte zile pentru curăţirea sa. Tot cel ce se va atinge de ea, necurat va fi până seara.
Tot lucrul pe care se va culca ea în timpul necurăţiei va fi necurat şi tot lucrul pe care va şedea va fi necurat./…/
De va dormi ea cu bărbatul, necurăţia ei va fi şi pe el şi necurat va fi el şapte zile, iar tot patul, în care va dormi, necurat va fi” [176].

• –„Grăieşte fiilor lui Israel şi le zi: Dacă femeia va zămisli şi va naşte prunc de parte bărbătească, necurată va fi şapte zile, cum e necurată şi în zilele regulei ei”[177].

• -“Iar de va naşte fată, necurată va fi două săptămâni, ca şi în timpul regulei ei; apoi să mai stea şaizeci şi şase de zile pentru a se curăţi de sângele său” [178].

• -“Dacă femeii îi va curge sânge mai multe zile şi nu în timpul regulii ei, sau dacă ea are curgere mai mult decât timpul regulii ei obişnuite, atunci în tot timpul curgerii necurăţiei ei va fi necurată, ca şi în timpul regulii ei”[179].

2.- BĂRBATUL NECURAT:

-Bărbatul ce are scurgere de sămânţă este necurat atât el cât şi patul lui şi toate lucrurile pe care le-a atins.

• -„Grăiţi fiilor lui Israel şi le spuneţi: Dacă un bărbat va avea curgere din trupul său, pentru curgerea lui este necurat” [180];

• -“Şi legea necurăţiei lui este aceasta: Ori de se face curgere din trupul lui, ori de este împiedicată curgerea în trupul lui, el este necurat”[181];

• -“Tot patul, pe care doarme cel ce are curgere, este necurat; tot lucrul, pe care va şedea cel ce are curgere, este necurat”[182];

• –“Dacă un om va avea din întâmplare curgerea seminţei, acela să-şi spele cu apă tot trupul său şi va fi necurat până seara” [183];
•- “Dacă bărbatul se va culca cu femeia şi va avea el curgerea seminţei, să se spele amândoi cu apă şi necuraţi să fie până seara” [184];

•- “Aceasta este rânduiala pentru cel ce are curgere şi pentru cel ce i se va întâmpla pierderea seminţei, care-l face necurat” [185];

3.- BISERICA ŞI LUCRURILE SFINTE:

-Cel necurat să nu intre în BISERICĂ, pentru că spurcă locaşul cel sfânt:

• –“Iar dacă vreun om va fi necurat şi nu se va curăţi, omul acela se va stârpi din obşte, căci a spurcat Locaşul Domnului…Acesta să fie aşezământ veşnic pentru dânşii” [186];

• –“Aşa să feriţi pe fiii lui Israel de necurăţia lor, ca să nu moară ei în necurăţia lor, spurcându-Mi Locaşul Meu cel din mijlocul vostru” [187];

•- “A aşezat de asemenea portari la porţile templului Domnului (Biserică), ca să nu poată intra cel ce este necurat prin vreo faptă” [188];

• -“Şi au intrat preoţii înăuntrul templului Domnului (Biserică) pentru curăţire şi au scos afară în curtea templului tot ce au găsit necurat în locaşul sfânt al Domnului”[189].

-Cel necurat să nu se atingă sau să nu mănânce din cele sfinte.

-“Omul… care… va avea curgere de sânge să nu mănânce din cele sfinte, până nu se va curăţi; şi cine se va atinge de ceva necurat de la mort, sau cine va suferi de curgerea seminţei”[190].

-Biserica trebuie curăţită de necurăţia ce se adună în ea.

• –“Şi au curăţit sfintele şi au dus pietrele necurăţiei la loc necurat”[191].

4.- PENTRU PREOŢI ŞI MIRENI:

-Pentru cei ce nu fac deosebire între curat şi necurat şi pângăresc lucrurile sfinte, şi care este datoria preoţilor?

• –“Cine ar putea să scoată ceva curat din ceea ce este necurat? Nimeni!” [192];

• –“Preoţii calcă legea Mea şi pângăresc lucrurile sfinte ale Mele; nu osebesc ce este sfânt de ce nu este sfânt şi nu fac deosebire între curat şi necurat…., şi Eu sunt înjosit de către aceştia” [193];

• -“Ei , preoţii, trebuie să înveţe pe poporul Meu a deosebi ce este sfânt de ce nu este sfânt şi să le lămurească ce este curat şi ce este necurat” [194].

5.- CÂND POATE DEVENI OMUL NECURAT?

-Cel ce se atinge de necuraţie omenească şi de tot lucrul necurat va fi necurat:

• –“Dacă vreun om, care s-a atins de ceva necurat, de necurăţenie omenească, sau de dobitoc necurat, sau de vreo târâtoare necurată, va mânca din carnea jertfei de izbăvire, adusă Domnului, omul acela se va stârpi din poporul său„[195];

• -“Tot lucrul de care se va atinge cel necurat va fi necurat; şi tot ce se va atinge de acel lucru va fi necurat până seara”[196];

• –De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi pe voi”[197].

-Cel ce se atinge de trupul de animale necurate va fi necurat toată ziua.

• -“Să deosebiţi dobitocul curat de cel necurat şi pasărea curată de cea necurată; să nu vă întinaţi sufletele voastre cu dobitoc sau cu pasăre, nici cu toate cele ce se târăsc pe pământ, pe care Eu le-am deosebit ca necurate”[198].

-Cel ce mănâncă din animale domestice moarte (mortăciuni) necurat este toată ziua.

• -“Iar de va muri vreun dobitoc din cele ce se mănâncă şi se va atinge cineva de stârvul lui, acela necurat va fi până seara”[199];

• –“Şi tot cel ce va mânca mortăciune sau sfâşiat de fiară, acela, fie băştinaş sau străin, să-şi spele hainele, să se spele cu apă şi necurat va fi până seara, iar apoi va fi curat”[200].

 

ARGUMENTUL CANONIC [201]

 

1.- Canonul 2 al Sfântului Dionisie Alexandrinul (+264):

“În privinţa femeilor care au necurăţie lunară, dacă se cuvine, aflându-se ele în această stare, să intre în Casa lui Domnezeu (în Sf.Biserică), socotesc că şi a întreba este de prisos (adică este bine ştiut lucrul acesta şi nu ar avea rost să mai întrebe cineva); deoarece cred că nici ele, fiind credincioase şi cucernice, n-ar îndrăzni să intre, aflându-se aşa, sau să se apropie de masa cea sfântă, sau să se atingă de trupul şi sângele lui Hristos; căci nici aceea ce avea scurgerea sângelui de 12 ani nu s-a atins de El spre vindecare, ci numai de poalele Lui; dar este lucru neprihănit a se ruga (adică, poate să se roage), oricum ar fi cineva, şi a-şi aduce aminte de Stăpânul, oricum s-ar afla, şi a se ruga spre a dobândi ajutor (acasă şi nu în Biserică); iar cel ce nu este cu totul curat, şi cu sufletul şi cu trupul, se va opri de a se apropia de cele sfinte şi de Sfintele Sfinţilor”.

Canonul interzice în mod direct femeilor aflate în perioada lunară de necuraţie, de a intra în Biserică, subliniind că fiecare femeie trebuie să ştie de acest lucru din natura şi firea lucrurilor, iar conştiinţa să-i interzică de a se atinge de lucrurile cele sfinte sau de Biserică, care este Casa lui Dumnezeu şi este sfinţită nici măcar de preot, ci, de arhiereu.

Nici o femeie credincioasă, cucernică, cu râvnă şi evlavie faţă de Sfânta Biserică şi de lucrurile sfinte, nu ar îndrăzni din conştiinţă să se atingă de acestea. Doar cei necredincioşi, nepioşi, necunoscători în cele sfinte şi duhovniceşti, dar care dau sfaturi şi fără de nici un respect faţă de Sfânta Biserică şi de lucrurile cele sfinte şi cei care nu-şi pun osteneala sau nu ştiu cum să facă de a îndrepta şi a mântui pe cineva, ar îndrăzni să nesocotească acest canon, şi a contrazice până şi pe sfinţi şi pe Dumnezeu prin cuvântul Sfintelor Scripturi, după a lor “înţelepciune” având conştiinţa laxă, după care nu trebuie să se ia nimeni.

Observăm că şi Sfântul Dionisie al Alexandriei, consideră a fi necurate femeile ce se află în perioada de necurăţire lunară (menstruaţie), şi el este sfânt părinte din Noul Testament.

2.- Canonul 28 al Sfântului Ioan Postitorul (Ajunătorul):

“Canonul al 2-lea al Sfântului Dionisie, dar şi al 7-lea a lui Timotei, porunceşte ca femeile care sunt în curăţirea lunară să nu se atingă de nimic dintre cele sfinte până la a şaptea zi. Şi legea cea veche porunceşte aceasta. Dar nici nu îngăduie să se împreune cu bărbaţii; căci din aceasta se întâmplă ca cei ce se zămislesc să se facă slabi şi fără putere. De aceea şi Dumnezeiescul Moise a ucis pe tatăl leprosului, fiindcă din cauza neînfrânării n-a aşteptat curăţirea femeii. Iar ceea ce nu va ţine seama de aceasta în timpul necurăţeniei sale şi va atinge dumnezeieştile taine, 40 de zile porunceşte să fie neîmpărtăşită.”

Canonul interzice femeii care se află în necurăţie lunară să nu se atingă de nimic sfânt, stabilind şi timpul de înfrânare, 7 zile. În acest interval de timp femeia trebuie să aibă conştiinţa trează că nu se poate atinge de nici un lucru sfânt. Lucrurile sfinte sunt cele sfinţite şi închinate slujirii şi laudei lui Dumnezeu: sf. biserică, sf. icoane, sf. cruce, sf.evanghelie, sf. veşminte, sf. împărtăşanie, sf. anaforă, aghiazmă, sf. Taine, etc. de care omul se foloseşte pentru a ajunge şi el la starea de sfinţenie. Unii se fac că nu ştiu care sunt lucrurile cele sfinte pe care trebuie să le respecte.

3- Canonul 6 al Sf Timotei:

“Întrebare: Dacă o femeie catehumenă şi-a dat numele său ca să se boteze, iar în ziua botezării sale i s-au întâmplat cele după obiceiul femeiesc, se cuvine ei a se boteza în acea zi? Ori să amâne? Şi cât să amâne?
Răspuns: Se cuvine să amâne până ce se va curăţi”

Acest canon este similar şi pentru interzicerea primirii celorlalte Sfinte Taine cum ar fi: Mirungerea, Sfânta Împărtăşanie, Spovedania, Sfantul Maslu, şi Cununia. Sfintele Taine fiind acte văzute prin care se transmite Harul cel nevăzut al lui Dumnezeu, femeia în stare de necurăţie nu poate primi acest Har. Având în vedere că Duhul cel Sfânt nu se coboară peste nimic necurat, femeia în această stare ar rămâne vădită de intenţia de a batjocori sfinţenia Harului prin prezenţa necurăţiei ei dacă nu se păzeşte, iar ca act văzut, femeia nu poate primi Sfintele Taine şi nici să se atingă de lucrurile sfinte, cum ar fi: Biserica, Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului, Sfintele Icoane, Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce, Sfintele Veşminte, Sfintele Cununii, aghiazma şi untdelemnul sfinţit. Atât acest canon cât şi canonul 2 al Sfântului Dionisie, cât şi Canonul 28 al Sfântului Ioan Postitorul, cât şi Sfânta Scriptură poruncesc ca femeia să nu se atingă de nimic sfânt în perioada lunară de necurăţire.

4- Canonul 7 al Sfântului Timotei:

“Întrebare: Dacă o femeie va şti că are cele obişnuite femeilor (necurăţie lunară, menstruaţie), se cuvine a se apropia de Taine în ziua aceea ori nu?
Răspuns: Nu se cuvine până ce nu se va curăţi”.

Atât în canonul 6 cât şi în canonul 7 ale Sfântului Timotei, femeia la ciclul lunar este socotită a fi necurată sau în stare de necurăţie lunară, fapt pentru care prin aceste canoane i se porunceşte femeii că nu se cuvine să se atingă de nimic sfânt. Sfântul Timotei este un sfânt părinte al Noului Testament, respectă porunca lui Dumnezeu dată în Vechiul Testament. Nu spune nicăieri că, necurăţia femeii ar fi o prescripţie iudaică sau regulă vechitestamentară şi nu trebuie respectată de cei de azi. La fel face şi Sfântul Ioan Postitorul, la fel Sfântul Dionisie şi Sfinţii Părinţi de la Sinodul de la Laodiceea şi toţi Sfinţii Părinţi consideră că Vechiul Testament ca fiind parte a Sfintei Scripturi care are aceeaşi valoare ca Noul Testament. Este greşit să spunem ca arienii, că Vechiul Testament aparţine în exclusivitate iudaismului şi trebuie să ne separăm total de el şi să nu mai ţinem cont de el, aflându-ne strict sub Legea Harului. Sunt a aceluiaşi Dumnezeu, atât Vechiul Testament cât şi Noul Testament, pe care le respectăm deopotrivă şi nu împotrivă.

5- Canonul 44 al Sfântului Sinod din Laodiceea (+343):

“Nu se cuvine ca femeile să intre în Altar…se interzice aceasta femeilor, care, independent de voinţa lor, au lunar scurgere de sânge”.

ARGUMENTUL CULT
sau din cărţile de cult ( slujba)

 

1.- Molitfelnicul Cel Bogat (Evhologhiul)

În moltfelnicele şi aghiazmatarele ce conţin slujba Sfintelor Taine, a ierurgiilor şi a rugăciunilor la diferite trebuinţe din viaţa omului şi a bisericii, (nu în toate ediţiile), se prevede această regulă a „femeii necurate”, că nu are voie să intre în Biserică, nu are voie să se atingă de icoane şi de lucrurile cele sfinte, nu are voie să se împărtăşească. Ceea ce ne dă de înţeles, că această stare a femeii de necurăţie în timpul ciclului lunar nu este o simplă prescripţie iudaică, cum tendenţios o aduc unii contra-argument, referindu-se la Vechiul Testament, ci este o poruncă dată de Dumnezeu omului, valabilă şi în Noul Testament. Este o poruncă şi o rânduială transmisă omului cu caracter permanent sau veşnic. Acest lucru trebuie să înţeleagă susţinătorii ideii de tip arian, că este o poruncă dumnezeiască şi ca atare o lege veşnică şi nu o prevedere rituală iudaică, a Vechiului Testament, de care nu trebuie să mai ţinem seama, deoarece suntem discipolii Noului Testament. Este o gravă eroare sau rătăcire, să se promoveze noutestamentarea respingându-se vechitestamentarea, ca şi cum Dumnezeu a înlocuit Vechiul Testament cu Noul Testament. Ca şi cum am avea doi dumnezei, fiecare cu testamentul şi legea lui. Mântuitorul n-a făcut lucrul acesta, nici Sfinţii Apostoli şi nici Sfinţii Părinţi. Trebuie să se înţeleagă că Legile şi poruncile date de Dumnezeu în mod direct patriarhilor, proorocilor culminând cu Moise, o parte le-a desâvârşit Mântuitorul prin Legea Harului şi o parte au rămas neschimbate şi veşnice. Atât cele desăvârşite cât şi cele ce au rămas neschimbate, le respectăm cu sfinţenie şi nu ne abatem. Sfinţii Părinţi au respectat Voinţa lui Dumnezeu, dând canoanele şi scriind în cărţile de slujbă, ţinând cont de aceste legi, indiferent de testament şi timp. Dacă vii cu contra-argument pentru cele din V.T., nu faci altceva decât să-L contrazici pe Dumnezeu, lovind în atributul de neschimbabilitate şi atemporaneitate. Adică, Dumnezeu nu se schimbă niciodată în Voile şi poruncile Sale şi pentru El cursul istoriei omeneşti este un mereu prezent. Pentru Dumnezeu cuvintele Sale nu s-au învechit, ci ne aşteaptă să le împlinim şi să le respectăm.

Redau mai jos, extras în format foto-copie din una din carţile de cult, cărţile de slujbă,” Molitfelnicul Mare” sau Evhologhiul Mare, tipărit la anul 1896 şi retipărit în zilele noastre cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Calinic Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, la editura Pelerinul Român. M-a impresionat un paragraf citind „cuvântul înainte”, redau textual: „Şi pentru că adevărul credinţei nu va suferi nicicând învechire sau trecere, după spusele Scripturii: „dacă este cineva întru Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi” (II Cor.5,17), se cuvenea aşadar să căutăm, să folosim, să retipărim, şi să păstrăm neschimbată moştenirea cea duhovnicească a Sfinţilor Părinţi, înaintaşii noştri întru Hristos”. „Femeia ce va fi intru scurgerea sângelui ei, adică: după obicei având cele fireşti ale sale, să nu se împărtăşească de Paşti, până ce nu se va curăţi; nici să nu intre în biserică, până la 7 zile, nici cu bărbatul ei să nu se împreuneze, până ce nu se va curăţi…”

Untitled

Foto-copia, pagina 143, din Nomocanonul cuprins în Evhologhiul Mare (Molitfelnicul Mare, tipărit la Bucureşti în anul 1896, (retipărit cu binecuvântarea IPS Calinic al Argeşului), de către M-rea Petru Vodă din judeţul Neamţ).

2.- Pravila Bisericescă

După cum se poate citi şi din foto-copie, scrie clar cu litere şi cuvinte că femeia care se află la necurăţia ei obişnuită:
1.- Nu are voie să se împărtăşească până ce nu se va curăţi;
2.- Nu va intra în Biserică până în 7 zile;
3.- Nu se va împreuna cu bărbatul său până nu se va curăţi;
4.- Dacă se află în Biserică şi simte că i-a venit necurăţia, pe loc fără întârziere să iasă afară;
5.- Dacă se află în Biserică şi-i vine necurăţia şi de ruşine nu va ieşi afară, ci va îndrăzni să rămână şi să ia anaforă, se canoniseşte cu 7 zile, cu câte 10-20 metanii zilnic.

Untitled2 Untitled3

Argumente de ordin dogmatic, de ordin canonic, de ordin liturgic, unde se spune clar despre necurăţia bărbatului şi a femeii. Ca să anulezi toate acestea pe baza unor interpretări mai mult sentimentale şi pe nimic concret, consinder ca este o ofensă adusă lui Dumnezeu. Vreau un singur text din biblie, din canoane sau din cărţile de slujbă unde să se spună ad-literam că „Iisus a desfinţat această poruncă şi a repus-o pe femeie în egalitate cu bărbatul” . Interpretări de tip pro-arian culese dintr-o carte aprocrifă numită „Constituţiile Apostolice”, o carte eretică ce a fost condamnata de Sfinţii Părinţi la Sinodul Trulan 690, prin canonul II.


[176].- Levitic 15,19-20,24.
[177].- Levitic 12,2.
[178].- Levitic 12,5.
[179].- Levitic 15,25.
[180].- Levitic 15,2.
[181].- Levitic 15,3.
[182].- Levitic 15,4.
[183].- Levitic 15,16.
[184].- Levitic 15,18.
[185].- Levitic 15,32.
[186].- Numeri 19,20-21.
[187].- Levitic 15,31.
[188].- 2 Paralipomena 23,19.
[189].- 2 Paralipomena 29,16.
[190].- Levitic 22,4.
[191].- 1Macabei 4,43.
[192].- Iov 14,4.
[193].- Iezechiel 22,26.
[194].- Iezechiel 44,23.
[195].- Levitic 7,21.
[196].- Numeri 19,22.
[197].- II Corinteni 6,17.
[198].- Levitic 20,25.
[199].- Levitic 11,39.
[200].- Levitic 17,15.
[201].- Canoanele Bisericii Ortodoxe –note şi cometarii, Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Sibiu, 2005, pag. 250, 442, 488.

Nu uita de Dumnezeu…, de preot…, când hotărăşti data nunţii!


cununii2

Să înţeleg că vă referiţi la faptul, dacă se întâmplă ca mireasa să fie necurată în ziua nunţii? Sfântul Timotei dă răspunsul în această situaţie, adică:
“Se cuvine să se amâne până când se va curăţi”[61]. Nu este altă soluţie care să fie corectă şi cu “Doamne ajută”. Orice altă soluţie sau rezolvare este păcătoasă.

De vină nu sunt canoanele, nici preoţii, nici bisericile, nici Dumnezeu. Cel care a pus această rânduială în trupul femeii, tot El i-a dat poruncă să nu întineze “Locaşul lui Dumnezeu”[62]. De vină este lipsa de grijă a femeii sau a familiei, când au fixat data nunţii. Trebuie să recunoaştem că astăzi, prea puţini se mai gândesc şi la aspectul acesta. Doar când se văd în faţa faptului împlinit, vin la preot, întrebându-l, ce să facă că uite ce s-a întâmplat?

Când se fixează data nunţii, nimeni nu vine la preot să stea de vorbă cu el, să cerceteze toate impedimentele la o cununie. La preot vin, exact, în momentul când le trebuie să se cunune. Atunci încep întrebările şi e prea târziu să mai îndrepţi ceva.

La o cununie nu numai necurăţia femeii este o problemă, ci mai multe sunt, reguli şi rânduieli de care trebuie ţinut seama. De pildă, cercetarea dacă nu cumva tinerii sunt rude apropiate, dacă nu cumva data nunţii cade într-o zi când sunt interzise nunţile, dacă naşii nu sunt cununaţi la biserică şi dacă sunt ortodocşi, dacă părinţii sunt de acord cu cununia copiilor şi dacă le dau binecuvântarea, pentru că sunt canoane care prevăd lucrurile acestea.

Consider că este normal ca mai înainte de a fixa data nunţii să meargă tinerii şi familia la preot şi să discute despre rânduielile săvârşirii unei cununii, care sunt condiţiile, ce impedimente sunt şi ce-i de făcut ş.a.m.d. Dar aşa, preotul este ignorat şi tratat ca pe un funcţionar public care “trebuie” să-i facă omului ceea ce-i cere, dacă nu, se supără, îl critică şi nu mai merge la biserică.

Nu dragii mei, nu este corect! Nu vă închipuiţi cât de jignitor şi umilitor este. Şi când te gândeşti că binecuvântarea unei căsnicii frumoase şi fericite în viaţă, o primeşti de la Dumnezeu prin mâna şi graiul preotului cu puterea Harului ce i-a fost dat şi o va face cu conştiinţa încărcată şi cu sufletul amărât.
Cum alergi după local, după muzică, după naşi, aleargă, dragul meu, în primul rând la preot, începe cu preotul şi vei vedea că Dumnezeu te va ajuta mai mult şi toate vor merge ca pe roate, cum spunem noi când avem spor.

__________________
[61].- Canonul 6 şi 7 al Sf. Timotei.
[62].- Numeri 19, 20.

Despre întinarea bisericii


CATEDRALA 2015

Din textele Sfintei Scripturi, aflăm, că Dumnezeu ne porunceşte în mod clar şi direct, să nu întinăm Sfânta Biserică (Locaşul lui Dumnezeu) intrând în ea în stare de necurăţie trupească, atât bărbaţii, cât şi femeile.

De asemenea, aflăm, care este pedeapsa călcării acestei porunci: „moartea” sau „stârpirea”. Este vorba atât de moartea sufletească, cât şi de moartea trupească, care, poate fi scurtarea vieţii prin moarte accidentală sau năprasnică. Aceasta poate fi interpretarea corectă a cuvintelor: “omul acela se va stârpi din obşte (societate)”, sau “ca să nu moară ei în necurăţia lor”[221], adică vor fi scoşi dintre oameni şi vor fi daţi morţii, pentru că omul, prin întinarea Sfintei Biserici şi a lucrurilor sfinte îl înjoseşte pe Dumnezeu, după cuvântul Proorocului Iezechiel, făcând referire la preoţii care lasă să se întâmple acest lucru:
“Preoţii calcă legea Mea şi pângăresc lucrurile sfinte ale Mele….. şi Eu sunt înjosit de către aceştia”[222].
Un duhovnicesc părinte, pentru cei ce întinează biserica, spunea:
“diavolii necurăţiei şi cel al defăimării lui Dumnezeu, sunt lăsaţi, să aducă în casele lor: certuri, furtuni, împotriviri, bătăi, despărţiri şi tot felul de necazuri şi chiar ucideri, căci Dumnezeu nu se lasă umilit, batjocorit şi înjosit de cei păcătoşi ce sunt fără de întoarcere de la păcatul lor”.
Doar cel ce stăruie în răutatea lui îi poate veni şi moartea.

De aceea, trebuie să avem frică de Dumnezeu şi respect faţă de lucrurile sfinte şi să ne întoarcem de la aceste păcate ale necurăţiei noastre îndreptate împotriva lui Dumnezeu şi a Duhului Sfânt şi să ne căim, ca să dăm loc la Marea Milostivire şi Bunătate a lui Dumnezeu de a ne ierta păcatele.

De luat aminte că este foarte greşit ca în această stare de necurăţie să stăm şi să ascultăm Sfânta Liturghie în pridvorul bisericii sau undeva în curtea bisericii. Corect este să stăm acasă şi să ne rugăm. De ce? Pentru că Sfânta Scriptură şi Canoanele Bisericeşti poruncesc să nu ne atingem de nici un lucru sfânt, iar pridvorul bisericii este sfinţit odată cu biserica de către arhiereu şi face corp comun cu ea, nu trebuie atins, nu trebuie să intrăm în el. La fel şi cu terenul din curtea bisericii, care a fost sfinţit de către arhiereu înainte de a se zidi biserica, pentru că bisericile nu se pot zidi decât pe un teren sfinţit şi sfânt, atunci nu trebuie să călcăm pe el cu întinăciune.

Cei ce dau sfaturi, argumentând cum că în pridvorul bisericii intră catehumenii (cei nebotezaţi) şi femeile lehuze, şi că ar putea să intre şi femeia cu scurgere de sânge, greşesc foarte mult, deoarece nu fac deosebire între o femeie cu scurgere de sânge ce se află în timpul ciclului, faţă de o femeie ce a avut necurăţie trupească (lehuza) timp de 40 de zile, acestea au trecut, a devenit curată, fapt pentru care vine şi intră în pridvorul bisericii pentru a primi molifta de curăţie şi nu înainte de 40 de zile, când nu ar putea nici ea să intre, fiind încă necurată. Lehuza, inainte de a împlini cele 40 de zile de la naştere, nu poate intra în biserică. Pe când femeia la ciclu vine şi intră în pridvorul bisericii în timpul necurăţiei ei, fără a fi curăţită, ceea ce nu se cuvine. Iar catehumenii nu se compară cu nici una dintre aceste femei. Catehumenul poate intra în pridvorul bisericii, este necurat pentru că este nebotezat, şi atunci stă undeva în spatele tuturor. I se permite să stea şi să asculte Sfânta Liturghie, numai prima parte, denumită Liturghia celor chemaţi (chemaţi la botez), ceea ce este cu totul altceva.

În concluzie, bărbatul necurat şi femeia necurată nu vor putea călca pământul sfânt al bisericii, nu vor putea intra în pridvorul sfinţit al bisericii şi nici în Sfânta Biserică, până ce nu se vor curăţi de necurăţia lor. Este locul cel mai sfânt din mijlocul unei comunităţi unde n-au voie să-l pângărească cei ce ar putea s-o facă. O să rămână sfânt şi o să ne sfinţim prin el, în măsura în care l-am păzit.


[221].- Levitic 15,31.
[222].- Iezechiel 22, 26.

Atunci când sfatul părintesc şi duhul blândeţii, nu sunt… de ajuns!


9ed13-inbiserica
Indiferent dacă înţelege omul sau nu vrea să înţeleagă, preotul trebuie să spună cum este bine, trebuie să explice, fără a se teme că supără pe cineva; să spună cu curaj de ce nu este bine şi chiar să mustre.
Dacă preotul nu foloseşte în pastoraţie cele trei metode pe care le recomandă Sfântul Apostol Pavel: mustră, ceartă şi învaţă, zicând Sfântului Timotei:
Propovăduieşte cuvântul, stăruieşte cu timp şi fără de timp, mustră, ceartă, îndeamnă, cu toată îndelunga-răbdare şi învăţătură”[50], nu va reuşi să-l înveţe pe cel ce nu ştie, să-l oprească pe cel ce păcătuieşte şi să-l convingă pe cel îndărătnic. Vă dau un exemplu o situaţie întâlnită.

Am mers preot tânăr într-o comună frumoasă lângă oraşul Vatra Dornei, în urma unui preot ce s-a pensionat. Părintele fiind bătrân, nu auzea bine şi era de o bunătate rară. Din cauza aceasta, la slujbă oamenii vorbeau în Biserică mai rău ca într-o sală de aşteptare dintr-o gară. La prima slujbă, neputând să mă mai rog din cauza gălăgiei, am ieşit pe soleie, am stat preţ de câteva secunde de i-am privit pe fiecare cum vorbeau. Nimeni nu s-a sinchisit că am iesit în faţa lor şi-i priveam. Nimeni nu a sesizat că s-a întrerupt rugăciunea şi cântatul la strană. Cineva, văzând faza penibilă a strigat „linişte!”. Toţi s-au potolit şi se uitau la mine. Am început să le explic pe un ton părintesc, blând şi cu dragoste că este nevoie de linişte, de atenţie la rugăciune şi cântare. Că, ne aflăm în faţa lui Dumnezeu Cel ce se Jertfeşte pe Sfânta Masă, şi le-am explicat în câteva cuvinte ce înseamnă Sfânta Liturghie; ce păcat este pentru cineva care se mişcă deranjând pe cel de lângă el, dar să mai şi vorbească. Am vorbit preţ de vreo 5 de minute; am încheiat cu rugămintea fierbinte să nu mai vorbescă nimeni atât timp cât ţine Sfânta Liturghie. Am intrat în Sfântul Altar şi am continuat Sfânta Liturghie.

L-am întrebat pe preotul bătrân cum de se întâmplă aşa ceva, la care el ridică din umeri şi spune cu lacrimi: „nu mă ascultă nimeni, i-am lăsat să-i cuminţească Dumnezeu şi preotul care o să vină”.

N-au trecut zece minute, au început iarăşi să vorbească care cu care, cu voce tare. Unii mai strigau linişte, alţii se sâsâiau a linişte. După douăzeci de minute, am ieşit a doua oară în faţa lor şi le-am zis: “v-am rugat să faceţi linişte şi v-am explicat cât de păcat este să tulburăm Sfânta Liturghie şi văd că dumneavoastră nu înţelegeţi. Mi-a spus părintele că pe el, în ultimul timp, n-aţi vrut să-l ascultaţi, pe mine văd că nu vreţi să mă ascultaţi, ce-i de făcut? Spuneţi dumneavoastră? Vă rog din nou, să nu mai vorbească nimeni până ce terminăm Sfânta Liturghie”. Şi pe un ton mai serios, am continuat: “Cel ce are de vorbit ceva să iasă afară şi să vorbească până se satură, aici nu suntem pe maidan, nici în piaţă, nici pe stradă, nici în crâşmă unde să vorbim, aici am venit cu toţii să ne rugăm. Dacă o să mai continuaţi să întrerupeţi Sfânta Liturghie, pe cel care-l voi observa că vorbeşte, să nu se supere, eu personal, am să ies din Sfântul Altar, am să merg direct la el, am să-l iau de mână şi-l conduc până unde are voie să vorbească, fără a deranja pe nimeni, fără supărare. Poate să mă reclame la ce foruri doreşte dumnealui, dacă de vorbă bună nu ne putem înţelege, nu pot lăsa biserica şi Sfintele Slujbe de batjocura nimănui. Aţi auzit din Evanghelie ce a făcut Mântuitorul cu cei ce se credeau la piaţă în Templu? A împletit un bici, a lovit în stânga şi în dreapta, a răsturnat tarabele schimbătorilor de bani şi i-a fugărit din templu spunându-le: “Casa Tatălui Meu este casă de rugăciune, iar voi o faceţi peşteră de tâlhari?” [51]. Aşa am să fac şi eu cu cel ce nu are bunăcuviinţă faţă de Locaşul cel Sfânt”. S-a făcut o linişte ca de mormânt, nimeni nu a zis nimic, îşi făceau semne de mirare unii la alţii. O bucată de timp s-a menţinut liniştea.

O femeie limbută, la un moment dat, a început să vorbească spunându-i alteia ce a mai auzit ea în sat. Ea dădea tonul, trebuia s-o opresc. M-am uitat la ea. Cealaltă careia îi spunea îi tot făcea semn să tacă că o vede părintele, însă, pe ea o luase povestitul înainte şi nu se putea opri. Am ieşit ca o săgeată din Sfântul Altar, m-am dus direct la ea şi i-am zis ca să audă toata lumea: „Mătuşă, ce-am vorbit eu cu dumneata şi cu toată lumea asta? Hai, te rog, fără nici-o discuţie vii cu mine,!” Am prins-o de mână şi am ieşit cu ea afară. Afară, i-am zis: „Să nu mai intri la Biserica aceasta, dacă n-o respecţi! Când te vei hotărî să nu mai vorbeşti în Biserică şi n-ai să mai scoţi nici un cuvânt, atunci să vii, dar până atunci, du-te pe maidan şi vorbeşte cât vrei”. Am intrat în Biserică, m-am dus direct în Sfântul Altar, fără să mai zic nimic şi am continuat Sfânta Liturghie.

Vă spun, că din acel moment, cât am slujit la acea Sfântă Biserică, nimeni nu a mai avut curajul să vorbească în timpul slujbei. Am avut linişte la orice slujbă. Lumea stătea pioasă şi asculta cu atenţie Sfânta Slujbă.A trebuit să dau un exemplu pentru a fi ascultat. Am fost obligat să fiu dur, cu riscul de a se supăra pe mine, altfel nu se putea rezolva situaţia pe care am găsit-o la acea biserică. Mătuşa în cauză, Dumnezeu s-o ierte, a venit şi-a cerut iertare, am iertat-o şi am avut-o cea mai bună credincioasă. De atunci, ea ţinea toată liniştea şi buna rânduială cu toţi în biserică. De atunci, era o linişte deplină şi toată lumea asculta Sfânta Liturghie.

A trebuit în câteva predici să le explic Sfânta Liturghie, ca să-şi dea seama de importanţa ei şi să aibă respect pentru ea. Pentru a participa lumea din biserică efectiv la Sfânta Liturghie, am îndemnat ca toată lumea să cânte omofon împreună cu strana. Toată biserica dădea răspunsurile la Sfânta Liturghie. În felul acesta ţineam pe toată lumea concentrată asupra cântărilor şi rugăciunilor Sfintei liturghii. La predică foloseam metoda interogativă, adică, puneam întrebări credincioşilor şi aşteptam să răspundă, pentru a-i ţine captivi şi a le verifica cunoştinţele despre credinţă.

Chiar dacă m-au discutat atunci, important pentru mine şi pentru ei era ca să îndrept răul ce se producea. Nimeni nu s-a supărat şi toţi au înţeles că au greşit faţă de Sfânta Biserică, faţă de Sfânta Liturghie şi de toate slujbele la care participau. Şi acum, după 25 de ani, mă ţin minte şi mă pomenesc, cum am reuşit să le impun respectul faţă de slujbele bisericeşti.
Deci, mai sunt şi situaţii când preotul trebuie să aibă curajul şi să îndrepte pe drumul cel bun cu severitate şi cu fermitate, mai ales când bunătatea sau duhul blândeţii pentru unii nu dau rezultate. Aşa a făcut şi Mântuitorul.

Când preotul se dovedeşte a fi numai părinte şi nu o autoritate, sau când se comportă cu teamă de a nu-i pierde pe credincioşi tolerând neorânduiala, atunci îi va pierde. Sau când permite orice împotriva rânduielilor bisericeşti şi nu va învăţa pe oameni cum trebuie, atunci îi pierde cu adevărat.
Doar când te confrunţi cu realitatea sau cu diferite situaţii neaşteptate, îţi vei da seama, că nu tot ceea ce ai crezut, când erai pe băncile şcolii, că este ideal de a pune în practică este şi destul.
Când eşti tânăr îţi imaginezi cum ar trebui să fie şi cum ar fi ideal şi vii cu acest elan, însă trecând timpul, vei căpăta experienţa în ceea ce este adevărat.
Întotdeauna preotul trebuie să se străduiască a nu câştiga pe oameni pentru el, ci pentru Dumnezeu.

__________________

[50].- II Timotei 4,2.

[51].- Matei 21,13.