De ce nu mă ascultă fiul meu…?


943252_662350690446215_235773724_n

Părinte, v-am mai scris eu că am doi copii, un băiat și o fată, iar cu băiatul nu mă înțeleg. Când m-am căsătorit cu soțul meu, soacra mea nu a fost de acord cu această căsătorie. După cinci ani am plecat în străinătate, pot să vă spun că de atunci ne-am înțeles foarte bine. De când ne-am întors eu și soțul meu ne înțelegem bine, fata învață bine, iar băiatul nu mai învață deloc, îmi ia banii, dacă îi zic ceva îmi spune că pleacă, nu mai ascultă, iar dacă îi zic să învețe se duce la calculator, devine agitat, zbiară, mi-a luat telefonul mie și fetei să nu-l pot suna soț și să-i spun să vină acasă ca să-l liniștească, se comportă copilul meu ca un nebun. Nu știu ce să mai fac cu băiatul. Vă rog părinte ajutați-mă cu un sfat?

Băiatul este la o vârstă, când se vrea liber și pe picioarele lui, iar intervenția părinților în anumite momente, o vede ca o piedică, ca o îngrădire și de aceea are aceste reacții violente și lipsite de respect. Nu este bine să fie așa. Probabil, n-a fost învățat și obișnuit de mic, cu răbdarea și ascultarea de cuvântul părinților și nici de a suporta observațiile. Dacă nu ați vrut să fiți și iubitoare și dreaptă și severă și consecventă în același timp, în creșterea copiilor dumneavoastră și i-ați lăsat de mici după cum au vrut ei și până ce au crescut mari la voia înțelegerii lor, acum, căutați să vă faceți înțeleasă de ei și să-și dea seama că greșesc.

Ascultarea și respectul față de părinți este pe primul loc pentru un copil, este o poruncă dumnezeiască, porunca a-5-a din cele 10 porunci care spune:”Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta ca să-ți fie ție bine și să trăiești mulți ani pe pământ”. Neascultarea și lipsa de respect față de părinți îl supără mult pe Dumnezeu și din cauza aceasta copiii vor avea multe necazuri în viață și chiar viața li se scurtează.

Ascultarea și respectul copiilor față de părinți se aseamănă cu ascultarea și respectul pe care trebuie să îl avem față de Dumnezeu.

Părinții au obligația de a educa pe copii, să-i învețe să-i asculte și să-i respecte. Să le impună copiilor de mici, respectul și ascultare, și nu când sunt mari. Să se învețe de mici cu acest mod de viață, să-i obișnuiască să accepte cuvântul părinților chiar atunci când nu e după voia lor și nu le convine. Să-i învețe cu răbdarea și ascultarea. Cuvântul părinților în fața copiilor are caracter de lege.

Nu înțeleg, de ce unii părinți se coboară din demnitatea de părinte la aceea de a fi “prieten” copilului lor? Statutul de părinte este mult mai presus decât statutul de “prieten”, care, de multe ori, este o forma nepotrivită în educarea unui copil. Aud pe multe mame exprimându-se ”sunt prietenă cu fata mea”. De aceea nu te mai ascultă întru totul fiică, pentru că te-ai coborât de pe treapta de mamă la aceea de prietenă. Ca fiică, unei mamei te confesezi cu toate și discuți de toate și ai cea mai mare încredere în sfatul ei, pe când unei prietene, fie ea și mama, nu-i împărtășești toate intimitățile tale, toate gândurile tale, ci ești mai reținută.

Sau, un tată care spune că este prieten cu fiul său, înseamnă că s-a coborât de pe treapta de tată responsabil, pe treapta de a fi prieten cu fiul său și ce fac băieții care spun că sunt prieteni, același lucru îl face și tatăl cu fiul, adică, îl învață să fie bărbat, îl învață să bea, să fumeze, să nu se lase călcat picioare, să fie dur, și să-și arate bărbăția, etc.

Spuneați, de dependența de calculator a băiatului dumneavoastră, a căpătat-o datorită îngăduinței pe care i-ați acordat-o. Nu v-ați dat seama cât de nociv și periculos este calculatorul pentru sănătatea mentală a copilului, cât de mult deformează imaginea lui despre viață. Acum este foarte greu să-l opriți. Trebuie să-l faceți să înțeleagă răul din această obișnuință.

În ceea ce privește relația dumneavoastră cu soacra care nu v-a prea dorit de noră, dar, care până la urmă v-a acceptat, să procedați mereu așa cum îndeamnă Părintele Ilarion Argatu: „luați un buchet de flori și o cutie cu bomboane și vizitați-vă soacra, cu urări frumoase de sănătate, pentru că ea este aceea care a născut și a crescut pentru dumneavoastră bărbatul pe care-l iubiți și cu care întemeiați o familie și faceți casă și așa relația o să se îndrepte și o să vă iubească soacra”.

Datorită caracterelor și firilor diferite dintre generații, este bine ca orice familie să viețuiască separat ne amestecându-se una în treburile celeilalte. De aceea și Dumnezeu zice: Va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa se va alipi de femeia sa…” (Fac. 2, 24; Mat.9, 5). Cât ați stat departe unii de alții a fost bine, a fost înțelegere și armonie.

Pentru a îndepărta răul din casa și a reveni la o armonie mai bună, vă spovediți, chemați preotul să vă facă sfeștanie în casă. Rugați-vă lui Dumnezeu citind Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos și Acatistul Acoperământul Maicii Domnului, faceți metanii și țineți zile de post.. Participați împreună cu soțul și copiii, cu regularitate, la Sfânta Biserică, ascultând Sfânta Liturghie. O să fie bine.

Pr.Argatu V Ioan

De cine să ascultăm, de stareţă sau de duhovnic?


argatuioan1

“Părinte, eu sunt de la o mănăstire de călugăriţe, vreo 23 de vieţuitoare, vreau să vă spun că este o mare neînţelegere între maica stareţă şi părintele duhovnic, nu ştie care să comande şi cine este mai mare. Stareţa îl tot obstrucţionează pe părintele de la tot ce poate, se bagă chiar şi în slujbele părintelui şi-i interzice anumite slujbe să le facă. Noi ştim că nu este bine ce face stareţa, e femeie, nu se poate băga peste preoţie.
Vă întrebăm, cum este înaintea lui Dumnezeu ascultarea de stareţă şi ascultarea de duhovnic, care este mai mare sau mai întâi?”

          Pentru maici (călugăriţe) într-o relaţie normală dintre stareţă-duhovnic-obşte, ascultarea se face atât de stareţă, cât şi de duhovnic.

Fiecare îşi are rolul său bine stabilit în conducerea unei obştei. La Dumnezeu, unul conduce administrativ, stareţa, ţinând toiagul în mâna dreaptă având grijă de fiecare maică în parte şi dând ascultări, ca prin ele să se poată mântui fiecare maică. Asigură cele de trebuinţă pentru întreaga obşte. Unul conduce spirital, preotul-duhovnic, conduce obştea pe calea lui Hristos către Împărăţia lui Dumnezeu (inclusiv pe maica stareţă), cu epitrahilul la gât, cu Sfântul Potir în mâna dreaptă şi cu Sfânta Cruce în mâna stângă. La Dumnezeu el merge înainte, urmat de maica stareţă şi de toată obştea. Călugăria nu este înaintea preoţiei, ci invers.

Preotul merge cu un pas înainte, pentru a le descoperi calea către Împărăţia lui Dumnezeu, prin harul ce luminează şi curge prin harul preoţiei. Nu merge singur, ci cu Hristos Cel Jertfit, ce se află ca povăţuitor, răscumpărător şi de merinde dătător, din Sfântul Potir, din mâna preotului. Hristos – Mirele, însoţeşte obştea, o hrăneşte şi-i dă putere să meargă pe cale, să se ridice atunci când cade. Sfânta Cruce din mâna preotului luminează calea descoperită prin Har pe care trebuie să meargă turma (obştea).

Aş putea spune că rolul ambilor conducători este foarte important şi cu mari responsabilităţi, conducând şi păzind obştea, unul pe orizontală şi altul pe verticală. Stareţa păzeşte turma cu toiagul în mână. Iar părintele duhovnic şi slujitor are grijă ca nimeni din obşte să nu se piardă sau să cadă în prăpastia întunecimii păcatului, ci pe toţi să-i ridice la înălţimea Împărăţiei lui Dumnezeu. Asta-i regula după cum vrea Dumnezeu.

Mai sunt şi cazuri izolate, în care stareţa sau duhovnicul nu-şi cunosc locul şi rolul, cauza fiind mândria. Acolo nu şi-a făcut loc smerenia atât de iubită de monahism. Unde lucrează smerenia toţi îşi cunosc locul lor şi trăiesc în armonie. Când te stăpâneşte mândria, slava deşartă, iubirea de sine, nu-ţi mai cunoşti locul, nici măsura şi atunci prin faptele pe care le faci, cuvintele pe care le zici, şi gândurile care-ţi vin, începi a te urca în jos, nu în sus. Aflându-te în urcare, nu mai realizezi că poziţia ta s-a schimbat, eşti cu capul în jos şi direcţia de mers nu este cea către în sus, ci, către în jos. Mândria fiind izvorul răutăţilor în lume, desigur, răstoarnă valoarea şi pe Dumnezeu din conştiinţa celui ce o are.

Deci, ascultare sporită faţă de amândoi, cu ochii, voinţa şi smerenia la maica stareţă şi cu urechea, mintea şi inima la părintele duhovnic, iubind pe Dumnezeu şi veţi primi la înfricoşatul judeţ ceea ce a văzut Sfântul Cuvios Nifon:

“Cuvioasa ceată a monahilor, chipul lor revărsa o tainică mireasmă şi scânteia ca soarele. Domnul i-a împodobit cu şase aripi şi prin puterea Duhului Sfânt au devenit asemenea cu înfricoşaţii Heruvimi şi Serafimi şi au început să cânte cu glas de tunet: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot, plin este tot pământul de Slava Lui. Slava monahilor era mare, negrăită şi cununile lor felurit împodobite şi luminoase; potrivit cu luptele şi cu sudorile lor au primit şi cinstea” [115].

Prima este ascultarea de duhovnic. Nu se poate ca o maică, fie ea şi stareţă, să se bage şi să comande pe preot ce are de făcut strict preoţeşte, în Altar şi în purtarea de grijă sufletească a obştii. Nu poate stareţa să-i interzică nimic din toate acestea. Preotul-duhovnic va da socoteală de felul cum a condus obştea către Împărăţia lui Dumnezeu şi tot el va răspunde înaintea lui Dumnezeu pentru fiecare suflet pierdut. Dacă este împiedicat să-şi facă misiunea în mănăstire, să i se aducă la cunoştinţa episcopului.
__________________
[115].- Sfântul Cuvios Nifon, Episcopul Constantianei, sec. IV  “Vedenie despre Înfricoşătoarea Judecată”, Muntele Athos, 1986, traducere Preot Petroniu Tănase.