Este bine să răspunzi la scrisorile ce te amenință cu o nenorocire, dacă nu ai să scrii de 20 de ori și să le trimiți altor persoane?


1391541_1399717423597500_1691254737_n

Este a treia oară în decurs de un an, când primesc mesajul acesta, să scriu de 20 ori o rugăciune și să-l trmit mai departe la alte persoane, că, dacă nu voi face aceasta mi se va întâmpla nenorociri. L-am scris și trimis așa cum scrie, la 20 de persoane. Îmi cer scuze că vi l-am trimis, dar vă mulțumesc că m-ați luminat. Ultima dată când am primit mesajul(în luna august), nu l-am mai trimis așa cum scrie și la o săptămână mi s-a stricat telefonul, era nou, în garanție, Am considerat că din cauză că nu am trimis mesajele.

Să nu credeți în așa ceva. Este o lucrare ocultă, împrumutată de pe la alte culte, se întâlnește frecvent pe la catolici, protestanți și budiști. O credință falsă cu care un vrăjmaș nevăzut vrea să strice credința cea adevărată. Credințele false îl îndepărtează pe om de adevăr, de Dumnezeu, poate să-și piardă mântuirea. De ce este o credință falsă ? Pentru că  se bazează pe un neadevăr, pe ceva ocult, și-l face pe om să-și pună nădejdea și credință în ceva ce nu este adevărat și să piardă nădejdea și credința în adevăratul Dumnezeu, Cel ce are grijă de toate și pe toate le poate.

Când necuratul prinde pe cineva cu o credință falsă, este cel mai fericit, se bucură, dansează, pentru că este sigur că l-a câștigat pe respectivul, se laudă cu el în fața iadului, pentru care faptă este lăudat și primește un rang superior (este promovat pe scara ierarhiei drăcești), cu condiția să aibă grijă să nu-l piardă pe respectivul suflet.

De aceea, celui ce are credință falsă, diavolul îi împlinește orice dorință, orice vis, îi dă vedenii, întâmplări, rezolvări, și necazuri, etc. De aceea este foarte greu să mai scape cineva care a căzut în plasa acestui demon. Toate acestea: împlinirea visurilor, confirmarea întâmplărilor, aducerea necazurilor, lucruri care vin de la acest demon, au rolul să-i întărească credința falsă pe care o are omul și să-l mențină în orbirea sufletului. Din cauza acesta omul devine orb sufletește. Nu mai este în stare să vadă și să distingă minciuna de adevăr, să mai facă diferență dintre puterea lui Dumnezeu și înșelăciunea lui de unde-i vine. Se lasă condus de acestea și crede în ele pentru că i le confirmă demonul în plasa căruia a căzut.

Dacă cel ce a căzut în plasa acestui vrăjmaș și-a dat seama de acest lucru și s-a salvat, imediat renunță de a mai crede în așa ceva, și alergă la duhovnic de a mărturisi și a se căi pentru că a supărat pe Dumnezeu, iar demonul n-a mai reușit să-l mențină  în credința falsă, atunci, acel demon este  batjocorit și degradat, pentru nereușită că l-a pierdut. Atunci devine răzbunător. Nu va reuși să se răzbune dacă respectivul se îmbracă în post, în rugăciune și Sfânta Liturghie.

Pr. Ioan V Argatu

Credința nefățanică, smerită și lucrătoare


_dsc0357

Lumea este încurcată și necredincioasă pe acest pâmânt, iar credinţa cea adevărată nu-și mai găsește locul, decât în suflet şi în gând…

Da, dar nu trebuie să fie numai în suflet și în gând și s-o ții ascunsă acolo, în mod egoist, sau de frică, ea trebuie să fie mărturisită și împărtășită celor din jur, trebuie să se manifeste în curajul și faptele noastre. Nu trebuie s-o lași doar în interiorul tău, să fie adormită, ea trebuie să fie lucrătoare prin fapte și mărturisire. Mântuitorul ne spune că Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în Împărăţia Cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri. „(Mat. 7, 21) sau „după fapte îi veți cunoaște„.

E bine că aveți credința în suflet și în inimă, acolo este locul ei, dar trebuie s-o faci să fie lucrătoare prin fapte. Un exemplu de lucrarea a credinței este, atunci când mergi la Biserică, participi la Sfânta Liturghie și te rogi…stai de vorba cu Dumnezeu. Mergi la Biserică? Cred că da, nu mă îndoiesc de lucrul acesta, dacă ai credință nu poți sta acasă nepăsător când Hristos se Jertfește pe Sfânta Masă și te cheamă la Cina Sa.

O altă lucrare a credinței, este atunci când te rogi și postești miercuri și vineri și toate posturile de peste an. Postești? Cum să nu postești dacă ai credința în suflet și în inimă, care te îndeamnă să faci acest lucru și te mustră, dacă nu-l faci cu smerenie.

O altă lucrare a credinței este să faci milostenie, să nu treci pe lângă un sărac, să nu-l miluiești cu ceva. Faci milostenie? Cum să nu faci, când credința din inimă îți spune că săracii sunt frații mai mici ai lui Dumnezeu și dacă îi dai unui sărac, îi dai lui Dumnezeu. Îi judeci pe cerșetori? Nu cred, nu te lasă credința din inimă și conștiința, să te faci judecătorul cuiva în locul lui Dumnezeu. Întotdeauna simți sentimentul de milă față de cel sărac, de cel neputincios şi neajutorat și mereu îți spui că puteai fi tu în locul lui. Și câte fapte bune, nu-l îndeamnă să facă acela ce are credința în suflet și în inimă așa cum spui tu !

Am zis mai la început de credința adormită, ca să fiu mai blând, dar Dumnezeu nu spune așa, El nu lasă cărare pe mijloc, ci spune direct „Credința fără fapte este moartă și faptele fără credință sunt moarte”(Iacov 2, 20 si 26).

Pr.Argatu V Ioan

Ce sunt dogmele?


355cb1497aa425af7219cbdb6a6f35a3

Părinte, eu cred că, credința nu stă în haine…și dogme… dogmee..

Credința stă numai în dogme și în practicarea lor și apoi „în haine”. Dogmă, înseamnă „învățătură”, sau adevărul credință revelat de Dumnezeu, în cazul nostru și stă la baza credinței noastre. Dacă n-ar fi dogmele, n-am ști în ce să credem, n-am avea adevărul ca obiect de bază al credinței noastre. Fără dogme, credința noastră ar fi una deșartă, falsă. Popoarele care nu au la baza credinței lor dogmele revelate de Dumnezeu, nu pot avea o credință adevărată, decât o credință falsă. Nu știu cui să i se închine, cine este adevăratul Dumnezeu, nu-L cunosc, ajung să se închine creaturii, materiei, universului, lucrurilor și naturii, pentru că nu-l cunosc pe Adevăratul Creator a tuturor lucrurilor, căruia i se cuvine  închinare și slăvire. Iar hainele sunt acoperămintele trupului nostru, cu care ne îmbrăcăm și care au rolul de a ne pune în starea de bună cuviință, eleganță și de cinstire în relația cu semenii noștri și mai ales cu Dumnezeu. Rușinea trupului nostru (dacă o mai avem) o acoperim cu îmbrăcămintea, (împotriva căreia văd că vă revoltați). Și acest lucru ne diferențiază de animalele pe care Dumnezeu le-a acoperit, ca să ne fie plăcute ochiului.

Termenul de „dogmă” vine din limba greacă care înseamnă învățătură, adevăr, ca și termenul de „ortodox” este termen compus și care vine din aceeași limbă: „ortos=drept și doxa=slavă, slăvire și prin traducere înseamnă „drept slăvitor”. Dacă avem alergie la termenii bisericești, teologici, religioși, care vin din limba greacă, latină și slavă, înseamnă că avem o mare problemă.

Dogmele în Biserica Ortodoxă sunt învățăturile de credință care sunt descoperite nouă de Dumnezeu în Sfânta Scriptură și nu le fabricăm noi. Am putea folosi doar termenul de „învățătură” în loc de dogmă, dar acest lucru nu rezolvă problema dumneavoastră.

Învățăturile (dogmele) le avem de la cel ce-i spuneau toți „INVĂȚĂTORULE”. Invățătorul fiind însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Chiar astăzi, am ascultat Sfânta Evanghelia, care s-a citit la Sfânta Liturghie, cum un învățător de lege iudeu îl întreabă pe Mântuitorul folosind termenul în discuție: Învățătorule, care poruncă este mai mare în Lege? „. (Mat.22, 36)

Fără a fi învățăți, n-am ști nimic despre Dumnezeu și nu am ști nimic de felul cum trebuie să ne comportăm în relația noastră cu Dumnezeu și cu semenii. Chiar Mântuitorul le-a poruncit Sfinților Apostoli: „Mergeți… și învățăți toate neamurile (Evanghelia), care va crede se va boteza și se va mântui și cine nu va crede se va osândi”(Mat. 28, 9). Atenție, că osânda este mai mare pentru cel botezat și care nu crede.

Tot ce ne învață Dumnezeu prin Sfânta Scriptură, le numim dogme sau învățături, și avem nevoie de ele ca de aerul ceresc, în urcușul nostru către Împărăția lui Dumnezeu. Am înțeles? Nimic nu este de ne înțeles.

De ce nu mă ascultă fiul meu…?


943252_662350690446215_235773724_n

Părinte, v-am mai scris eu că am doi copii, un băiat și o fată, iar cu băiatul nu mă înțeleg. Când m-am căsătorit cu soțul meu, soacra mea nu a fost de acord cu această căsătorie. După cinci ani am plecat în străinătate, pot să vă spun că de atunci ne-am înțeles foarte bine. De când ne-am întors eu și soțul meu ne înțelegem bine, fata învață bine, iar băiatul nu mai învață deloc, îmi ia banii, dacă îi zic ceva îmi spune că pleacă, nu mai ascultă, iar dacă îi zic să învețe se duce la calculator, devine agitat, zbiară, mi-a luat telefonul mie și fetei să nu-l pot suna soț și să-i spun să vină acasă ca să-l liniștească, se comportă copilul meu ca un nebun. Nu știu ce să mai fac cu băiatul. Vă rog părinte ajutați-mă cu un sfat?

Băiatul este la o vârstă, când se vrea liber și pe picioarele lui, iar intervenția părinților în anumite momente, o vede ca o piedică, ca o îngrădire și de aceea are aceste reacții violente și lipsite de respect. Nu este bine să fie așa. Probabil, n-a fost învățat și obișnuit de mic, cu răbdarea și ascultarea de cuvântul părinților și nici de a suporta observațiile. Dacă nu ați vrut să fiți și iubitoare și dreaptă și severă și consecventă în același timp, în creșterea copiilor dumneavoastră și i-ați lăsat de mici după cum au vrut ei și până ce au crescut mari la voia înțelegerii lor, acum, căutați să vă faceți înțeleasă de ei și să-și dea seama că greșesc.

Ascultarea și respectul față de părinți este pe primul loc pentru un copil, este o poruncă dumnezeiască, porunca a-5-a din cele 10 porunci care spune:”Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta ca să-ți fie ție bine și să trăiești mulți ani pe pământ”. Neascultarea și lipsa de respect față de părinți îl supără mult pe Dumnezeu și din cauza aceasta copiii vor avea multe necazuri în viață și chiar viața li se scurtează.

Ascultarea și respectul copiilor față de părinți se aseamănă cu ascultarea și respectul pe care trebuie să îl avem față de Dumnezeu.

Părinții au obligația de a educa pe copii, să-i învețe să-i asculte și să-i respecte. Să le impună copiilor de mici, respectul și ascultare, și nu când sunt mari. Să se învețe de mici cu acest mod de viață, să-i obișnuiască să accepte cuvântul părinților chiar atunci când nu e după voia lor și nu le convine. Să-i învețe cu răbdarea și ascultarea. Cuvântul părinților în fața copiilor are caracter de lege.

Nu înțeleg, de ce unii părinți se coboară din demnitatea de părinte la aceea de a fi “prieten” copilului lor? Statutul de părinte este mult mai presus decât statutul de “prieten”, care, de multe ori, este o forma nepotrivită în educarea unui copil. Aud pe multe mame exprimându-se ”sunt prietenă cu fata mea”. De aceea nu te mai ascultă întru totul fiică, pentru că te-ai coborât de pe treapta de mamă la aceea de prietenă. Ca fiică, unei mamei te confesezi cu toate și discuți de toate și ai cea mai mare încredere în sfatul ei, pe când unei prietene, fie ea și mama, nu-i împărtășești toate intimitățile tale, toate gândurile tale, ci ești mai reținută.

Sau, un tată care spune că este prieten cu fiul său, înseamnă că s-a coborât de pe treapta de tată responsabil, pe treapta de a fi prieten cu fiul său și ce fac băieții care spun că sunt prieteni, același lucru îl face și tatăl cu fiul, adică, îl învață să fie bărbat, îl învață să bea, să fumeze, să nu se lase călcat picioare, să fie dur, și să-și arate bărbăția, etc.

Spuneați, de dependența de calculator a băiatului dumneavoastră, a căpătat-o datorită îngăduinței pe care i-ați acordat-o. Nu v-ați dat seama cât de nociv și periculos este calculatorul pentru sănătatea mentală a copilului, cât de mult deformează imaginea lui despre viață. Acum este foarte greu să-l opriți. Trebuie să-l faceți să înțeleagă răul din această obișnuință.

În ceea ce privește relația dumneavoastră cu soacra care nu v-a prea dorit de noră, dar, care până la urmă v-a acceptat, să procedați mereu așa cum îndeamnă Părintele Ilarion Argatu: „luați un buchet de flori și o cutie cu bomboane și vizitați-vă soacra, cu urări frumoase de sănătate, pentru că ea este aceea care a născut și a crescut pentru dumneavoastră bărbatul pe care-l iubiți și cu care întemeiați o familie și faceți casă și așa relația o să se îndrepte și o să vă iubească soacra”.

Datorită caracterelor și firilor diferite dintre generații, este bine ca orice familie să viețuiască separat ne amestecându-se una în treburile celeilalte. De aceea și Dumnezeu zice: Va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa se va alipi de femeia sa…” (Fac. 2, 24; Mat.9, 5). Cât ați stat departe unii de alții a fost bine, a fost înțelegere și armonie.

Pentru a îndepărta răul din casa și a reveni la o armonie mai bună, vă spovediți, chemați preotul să vă facă sfeștanie în casă. Rugați-vă lui Dumnezeu citind Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos și Acatistul Acoperământul Maicii Domnului, faceți metanii și țineți zile de post.. Participați împreună cu soțul și copiii, cu regularitate, la Sfânta Biserică, ascultând Sfânta Liturghie. O să fie bine.

Pr.Argatu V Ioan

Când diavolul îți fură mintea -incestul spiritual și curvia trupească


10482243_344996735705492_6967642010502898818_n

Părinte, am un bun prieten de familie, care, este văduv de opt ani, și se simte din ce în ce mai mult, că-i este tot mai greu, singur. Nașa lui de cununie este și ea văduvă și i-a propus finului să se cupleze cu dânsa, dar, să ceară dezlegarea cuiva. A mers la preotul lui, care, a spus nu. A mers la Î.P.S.Pimen, care i-a spus ei că nu se poate. A mai mers la un părinte din Humor, care, la fel, nu i-a dat ei dezlegare. Când au văzut că nu sunt înțeleși de nici un preot, vor să ia singuri hotărârea de a sta împreună, fără acordul preotului, pe motiv că în Biblie nu spune nicăieri că e păcat. V-aș ruga, dacă găsiți ceva legat de consecințele acestei uniri dintre nașă și fin, să ne spuneți, poate se va schimba credința lor greșită.

 

Sigur că, necredința își spune cuvântul. Dacă au fost la atâția preoți și nu au găsit pe nici unul, să fie de acord cu ei, trebuia să creadă că este ceva serios. Dacă au fost și la ierarhul locului și tot așa le-a spus și el, trebuia să se gândească că este un păcat pe care nimeni nu și-l asumă să le dea dezlegare. Cum se chemă păcatul pe care vor să-l facă? Se chemă „incest” între o mamă și fiul ei, pe linie spirituală.

Între ei, este gradul I de rudenie spirituală. Cartea spune că cine săvârșește păcatul desfrânării, cu nașa sau cu finul, nu are voie să se împărtășească 20 de ani, canonul 79 a Sfântului Vasile cel Mare. Așa de greu este acest păcat, îi trebuie omului timp de 20 de ani de căință, ca să fie curățit. Să citească,  în Aghiazmatar-ul din 1976, pagina 62, sau Molitfelnic-ul din 2006, pagina 77,  sau în orice ediție, care, se găsește la orice preot.

Ce au citit dumnealor și nu au găsit scris? Biblia?  Biblia nu cuprinde explicarea canoanele, nici a gradelor de rudenie în detaliu, nici a rânduielilor bisericești, nici a slujbelor, ca să le înțeleagă omul, ci doar face amintire de ele și de faptul că e păcat dacă sunt călcate cu bună știință, se dau niște porunci de către Dumnezeu, pe care omul nu trebuie să le calce. Din Biblie sunt preluate și explicate și le găsim în alte cărți scrise de Sfinții Părinții, pe înțelesul fiecărui creștin, și care fac parte din Sfânta Tradiție ce are aceeași valoare cu Sfânta Scriptură (Biblia).

Nimic n-au citit din ceea ce trebuia să citească. Au cerut vreunui preot să le arate unde scrie, în ce carte, în Canoanele Bisericești, în Molitfelnic, în Aghiazmatar, în cărțile de Drept Bisericesc, etc.? Nu.

Pe ei nici nu-i interesează ce scrie în Biblie și în cărți. Lor li s-au aprins „călcâiele”, și vor cu orice preț să se împreuneze, să-și satisfacă pofta nebună. Credeți că nu știu că este păcat și încă unul destul de mare ? Știu. Dar, ca niște necredincioși și vicleni, caută pe ”preotul” care să fie de acord cu păcatul lor, ca să-l folosească scut de justificare și care să poarte toată vina pentru păcatul lor, crezând că în fața lui Dumnezeu, vor fi iertați, dând vina pe preotul care a fost de acord. Viclenie. În fața lui Dumnezeu va amuți toată gura, neștiind ce să răspundă, nu se vor putea dezvinovăți de păcatul lor, dreptatea lor va fi ca o cârpă lepădată înaintea lui Dumnezeu, pentru că n-au ascultat de poruncile lui Dumnezeu, de Biserica Sa și de preoții Săi.

Pr.Argatu V Ioan

Când băieții sunt ”rușinoși”, fetele rămân …….în concubinaj.


cununie_2

Am douăzeci și opt de ani și am o relație de șase ani și încă nu ne-am căsătorit, că el nu are de gând, ce să fac, părinte, că îmi doresc și o familie, o casă, cum să-l conving? Toată lumea e de acord, ambii părinți la fel, însă el e rușinos de așa ceva.

 

Rușinos? Părăsiți-l, nu mai pierdeți timpul. El se simte bine așa. Nevastă are, cine să-i facă de mâncare, are, cine să-i spele, are, de șase ani de zile s-a învățat așa, lui îi este bine așa, și fără să fie căsătorit și cununat și când se va plictisi și se va satură de tine, te schimbă fără milă așa cum își schimbă ciorapii.

Cea mai vinovată sunteți dumneavoastră, stați de șase ani cu un băiat, care, nici gând nu are să se căsătorească. Vă întreb: de ce ați stat atât timp cu acest individ, crezând ce? După șase ani de trăire în păcatul curviei, la ce vă mai așteptați? Ce-ar mai fi de realizat și ce-ar mai fi frumos în viața voastră de trăit? Vă spun că nimic. Doar conștiința s-o împăcați. De ce ați ales să trăiți atât timp fără să vă căsătoriți, crezând ce? La ce bine și ce împliniri v-ați așteptat mergând pe această cale? Ceea ce urmează, va fi cu mai mult durere și suspin. Ce poate să aducă în viața voastră călcarea a trei porunci?: „Să nu trăiești în desfrânare” sau „Să nu fii desfrânat”(porunca a-7-a), de șase ani zi de zi o călcați; „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți fie ție bine și să trăiești mulți ani pe pământ” sau ascultă de tatăl tău și de mama ta…(porunca a 5-a). Sfatul părinților, care mereu v-au îndrumat, să nu faceți păcatele acestea grele și rușinoase; „Să nu ucizi”, sau, să nu faci avort,  să nu te ferești, să nu iei contraceptive, etc., toate se cuprind în porunca a 6-a. Ce zice Dumnezeu că i-ați întors spatele și L-ați scos din viața dumneavoastră călcându-i poruncile și ducând o viață fără reguli, fără binecuvântarea Lui?

De ce credeți că a dat Dumnezeu porunci și a pus omului reguli de conviețuire? Ca să-i fie viața bine rânduită și împlinită. Binecuvântarea vieții și fericirea din ea, nu se găsește într-o viață dezordonată și în afara lui Dumnezeu. În afara lui Dumnezeu găsești o altă stăpânire, cea a păcatului.

Pe cine ați ascultat timp de șase ani? Pe cine asculți și a cui voie faci, ești sub stăpânirea lui. Dacă asculți de Dumnezeu ești cu El, dacă asculți de cel rău ești sub stăpânirea celui rău. Când am săvârșit vreun păcat înseamnă că am ascult de cel ce este stăpânul păcatului, iar stăpânul păcatului este diavolul. Singuri și voit ne băgăm sub stăpânirea lui.

Unde se află binele, binecuvântarea, fericirea și purtarea noastră de grijă? O să ziceți că la Dumnezeu. Așa este, numai la El și dacă suntem numai cu El. Dar fugiți de El. Însă, omul ar vrea pe toate acestea de la Dumnezeu, să le aibă, de ce nu, și dulceața păcatului, adică să slujească la doi domni, lui Dumnezeu și lui mamona.

Nu zic că, băiatul nu este și el vinovat, foarte vinovat. Însă, de la o fată, se așteaptă mai multă pudoare, mai multă sfială, mai multă curăție, mai multă înțelepciune și grijă pentru viața ei.

Băieții sunt diferiți față de fete, în ceea ce privește concepția despre viață. Băieții sunt profitori, caută să cucerească în scurt timp o fată, și să profite de ea, dacă poate. Îi promite multe și tot ce vrea ea să audă, pentru a câștiga încrederea fetei și a-i ceda la păcat. După ce a cucerit-o și a avut-o, nu mai este atât de interesat de fată și la un moment dat, se plictisește și neavând nici-o responsabilitate față de ea, fiind liber, caută altele și face noi cuceriri. Fetele rămân amăgite, cu păcatul, cu rușine, cu neîmplinirea și la o vârstă când nu mai interesează pe nimeni persoana ei. Atunci, se trezește ca dintr-un vis urât și aleargă cu disperare, să-L caute pe Dumnezeu, că poate o mai îndrepta ceva. De cele mai multe ori, e prea târziu, iar Dumnezeu e prea departe, mâhnit și îndurerat, așteaptă îndreptare ei, sau, să facă judecata acelui suflet, ce L-a alungat cu păcatele din viața ei.

Spuneați că băiatul e rușinos și de aceea nu vă cere în căsătorie, credeți? Puteți crede așa ceva? Dacă ar fi avut rușine, nu ar fi trăit cu dumneavoastră în concubinaj, fără căsătorie, fără cununie și să dea ochii cu mama și cu tata sau cu lumea care-l cunoaște. N-are rușine. M-ai degrabă nu are credință și frică de Dumnezeu. Nu are de gând să stea mult încurcat cu dumneavoastră și o să caute prilej potrivit să scape. Dacă v-ar fi iubit și v-ar fi respectat, cu adevărat și ar fi considerat, că în persoana dumneavoastră, a găsit fata vieții lui, v-ar fi cerut de mult în căsătorie, ar fi întemeiat cu dumneavoastră o familie. Nu are nimic din toate acestea. Acum, doar la insistențele dumneavoastră și ale părinților lui, despre care ați spus că vă agreează, să mai deschidă gura și să accepte o căsătorie, mai mult din obligație sau chiar din silă.

Mă întrebați „cum să-l conving?”. Eu vă întreb: pe cine vreți să convingeți? Dacă de 6 ani nu este convins, nu are rost. Dacă nu ați făcut-o la început, când poate avea ceva sentimente și interes asupra dumneavoastră, atunci, îl puteați convinge ușor și mai ales, dacă îi spuneați, la modul serios, și de pe poziția fetei cuminți, cu cinste și cu demnitate: „eu nu stau cu tine nici o zi dacă nu ne cununăm la Sfânta Biserică”, acum aveați un soț, erați soție, nu concubină, erați mama, aveați copii și o căsuță, era ceva împlinit.

Îndemnul meu este, să nu mai stați în păcat cu acest băiat și cu nimeni altcineva, până ce nu vă cununați mai întâi. Să aveți curajul, să puneți punct legăturii nelegiuite în care vă aflați, făceți-vă liberă, nu mai stați încurcată cu acest individ „rușinos”, ca să aveți timp să vă rugați și să cereți de la Dumnezeu iertare de păcate și ajutorul de a vă găsi persoana, care, cu adevărat să fie potrivită pentru dumneavoastră, care să vă iubească și să vă respecte toată viața și cu care să întemeiați o familie.

Pr.Argatu V Ioan

Sfat pentru cei ce au trăit în concubinaj


casatorie_0

Părinte, am trăit în desfrânare cu soțul meu șapte ani, având doar cununia civilă. M-am rugat tare mult să reușim să ne cununăm religios. Plângea sufletul în mine la spovedanie, ne spovedeam în fiecare an, în Postul Paștelui. Părinte, simțeam că nu ne merge nimic bine din cauza aceasta, mă chinuiam de mult timp și mă rugam pentru un servici pentru mine și nimic. Noi stăm cu chirie și doar cu salariul soțului de abia ne descurcăm și în plus, sunt discuții în casă din cauză că nu lucrez. Am reușit să ne cununăm religios pe 24 septembrie. Îmi venea să plâng de bucurie, în biserică, că în sfârșit am reușit. Dar am plâns, părinte, și de durere în prima zi după nuntă. Nașii erau supărați că nu i-am băgat mai mult în seamă la petrecere și că n-am mulțumit pentru efortul lor de a ne cununa și sufăr tare mult. Vă rog, din suflet, părinte, dați-ne un sfat, ca să am înțelegere bună cu soțul meu. Să ne ajute Dumnezeu cu un loc de munca ca să ne putem așeza și noi la căsuța noastră. Noi nu avem copii, părinte, mi-a fost frică de Dumnezeu să-i fac fără să fim cununați religios, timpul trece și eu am treizeci de ani.

 

Regretabil, că sunt foarte mulți tineri în ziua de astăzi, care trăiesc necununați, în concubinaj, alții s-au cununat la Primărie iar la Biserică nu, alții amână cununia de pe o zi pe alta. Amânarea este de la diavol. Dumnezeu vrea ca imediat să facem ceea ce este bine, să nu amânăm.

Atunci când îți pui în gând să faci un lucru bun, așa cum este Taina Sfintei Cununii, prin care omul primește binecuvântarea lui Dumnezeu, vine diavolul și-ți întoarce gândul, dându-ți amânare. Dacă ai căzut în această ispită și ai amânat, atunci, i-ai făcut voia, iar voința ta de aici încolo devine fără putere, fapt pentru care de câte ori îți pui în gând să te cununi îți aduce amânare sub diferite pretexte, cu care să te simți îndreptățit să mai amâni. Și așa timpul trece, din amânare în amânare.

Diavolul îți aduce această ispită, cu două scopuri. Primul, este ca să-l prindă pe om în robia păcatului, în cazul de față cu păcatul desfrânării, păcat prin care se calcă una din cele 10 porunci, porunca a 7-a: „Să nu trăiești în desfrânare” și prin aceasta să te pună în vrăjmășie cu Dumnezeu.

Al doilea scop, îl folosește pentru tinerii care sunt plăcuți lui Dumnezeu, care se potrivesc și care ar duce o viață frumoasă și ar întemeia o familie plăcută, diavolul le dă amânare pentru a câștiga timp în care să-i despartă.

În ambele situații, nu trebuie amânată căsătoria, ci degrabă să se cunune la Sfânta Biserică, ca să nu aibă timp diavolul să-i piardă cu păcatul desfrânării și nici să aibă timp să-i despartă.

Cel mai periculos pentru a se strica soarta cea bună și pentru mântuire, este păcatul desfrânării, (curviei, sexului, poți să-i spui cum vrei, pentru că este același lucru). Pentru că prin acest păcat diavolul se crede stăpân pe soarta omului, are putere să nu lase pe îngerul lui Dumnezeu să se apropie și nici să aducă daruri unei căsnicii. Așa se explică cum, de la un moment dat, după o bucată de timp de trăire în păcat, tinerii constată că viața lor nu este așa cum ar trebui să fie, cum și-ar fi dorit, că nu au nici o mulțumire, că nu le merge bine în nimic și nimic nu-i bucură, că intervine foarte des cearta, reproșurile, plictiseala, că se află pe un drum fără finalitate, s.a.m.d.

Dacă reușesc până în cele din urmă, după 3,7,10 ani să se cunune religios, este mare lucru. Însă, chiar de se cunună religios, pentru că s-au înfrățit cu păcatul curviei, vor constata că necazurile nu se opresc aici, ci vin parcă cu o intensitatea mai mare și că trebuie să lupte cu mai multă stăruință pentru a păstra unirea dintre ei.

Este firesc să se întâmple așa, pentru că prin Taina Sfintei Cununii, după 7 ani de desfrânare, să nu-i convină diavolului desfrânării care-i stăpânea și care prin cununia lor, el, se vede alungat de la casa lor, fără putere, se vede învins și că i-a pierdut. Pentru că a fost alungat și i-a pierdut, se va întoarce împotriva lor cu mai mare înverșunare, nu singur, ci cu ajutoare, chemând în ajutor mai mulți demoni, ca să desfacă ceea ce Dumnezeu a unit, adică să-i despartă. Atunci tinerii, ca să-și păstreze unirea lor și să biruiască, va trebui să lupte, cu post, cu rugăciune, metanii, spovedindu-se și împărtășindu-se des și nelipsind de la Sfântă Biserică, de la Sfânta Liturghie.

Și nașterea de prunci buni este un dar de la Dumnezeu, pe care-l primesc tinerii prin Taina Sfintei Cununii dacă o fac la timp, sau îl pierd trăind mulți ani în desfrânare, apoi să aibă copii depinde de mila lui Dumnezeu.

Cereți iertare de la nași, împăcați-i, și respectați-i ca pe proprii părinți. Nu-i lăsați să fie supărați pe dumneavoastră.

Pentru a fi bine, și a îndepărta răul, greșeala, păcatul pe care l-ați făcut, trebuie multă rugăciune, zilnic, mult post, multe metanii, multă căință și părere de rău pentru anii pierduți trăind în desfrânare, spovedanie, canon, sfințirea casei, Taina Sfântului Maslu, participare la Sfânta Liturghie în mod regulat, în fiecare duminică, zilnic candela aprinsă, o zi de post negru(ajunare) pe săptămână, citirea acatistelor, că Dumnezeu să vă ierte și să vă miluiască, revărsând asupra voastră darurile Sale.

Pr.Argatu V Ioan