Profanarea Sfintei Cruci în centrul Londrei


13082741_228701867491340_4674232299891756652_n

 

O credincioasă, care, este plecată la muncă în Anglia, spunea că în centru Londrei, pe pavajul pietonal, pe care calcă toată lumea, este pusă o lespede mare pe care este gravată Sfânta Cruce. Văzând că se calcă zilnic crucea în picioare de către trecători, mă întreabă ce să facă, ca să nu se mai profaneze semnul Sfintei Cruci.

Este interzis de a face semnul crucii jos pe pământ, pe pardoseală, pe preșuri, pe covoare de tip cărare, pe pat și pe scaune unde te așezi și unde se calcă sau în alte locuri unde se batjocorește și se profanează. (Can. 73 Sinod V-VI Ecum.) Și dacă vezi că se batjocorește în felul acesta, crucea, nu  trebuie să taci și să treci mai departe ca și cum nu ai fi văzut, pentru că prin tăcere consimți și te faci părtaș la batjocorirea ei.

Am îndemnat-o, să meargă la episcopul locului şi să-i aducă la cunoştință şi să intervină pe lângă autorităţile locale, pentru a scoate crucea din pavajul pietonal. Fiind străină pe acele meleaguri şi străină de Biserica Catolică, a trimis un mail preotului care are în subjurisdicţie zona cu pricina… vă redau textul răspunsului pe care l-a primit:

Sărut mâna, părinte! Îmi cer scuze ca vă deranjez, am scris la Biserica Catolică în legătura cu Crucea care este pe trotuar şi pe care calcă oamenii zilnic şi am primit un răspuns, care m-a lăsat fără cuvinte despre cum gândesc ei… iată răspunsul:

“Dear A, Thank you for your thoughtful email and your deep concern and respect for the Holy Cross. I agree with your concern and my hope is that those thatpass that way and may never even enter the church may be invited to pause and reflect on the mystery of the cross. I hope that they would think of the great price our saviour paid for us by dying on the cross and help others to carry their cross. I do not believe that those who erected the cross intended to be disrespectful. I imagine it would be difficult to remove the plaque without the permission of the county council and those who donated monies to erect it the first day. As I pass the way, I often think of the Lord carrying his cross to Calvary. Thank you for concern. Best wishes Fr. Cyril Mangan Adm.”

În traducere:

„Dragă A. Vă mulţumim pentru e-mail grijuliu și preocuparea profundă și respectul pentru Sfânta Cruce. Sunt de acord cu îngrijorarea și speranța mea este că cei care trec în acest fel, și nu pot intra în biserică, poate fi invitat să stea și să reflecte asupra misterului crucii. Sper că ei s-ar gândi la prețul mare plătit de Mântuitorul nostru pentru noi, prin moartea Sa pe cruce, și ajută pe alții să ducă crucea lor. Nu cred că cei care au ridicat crucea au făcut scest lucru să fie lipsit de respect. Îmi imaginez că ar fi dificil de a elimina placa fără permisiunea consiliului județean și a celor care au donat sume de bani. Așa cum şi eu trec pe drum, mă gândesc des la Domnul care duce crucea pe Golgota. Vă mulțumim pentru îngrijorare. Cele mai bune urări, Fr. Cyril Mangan Adm”

-Ce s-ar putea face la un aşa răspuns? Ei consideră că nu fac nimic rău.

-Ce puteți face? V-ați făcut datoria să spuneţi cuiva dar vedeţi că nu este responsabil. Poate la Consiliul Judeţean dacă se mai poate face ceva. Am înţeles că acel pavaj a fost finanţat de cineva care a dorit să pună crucea acolo şi trebuie lămurită acea persoană, că nu este bine să se calce crucea în picioare, mai bine ar fi să se pună crucea în picioare ca s-o vadă toţi şi s-o cinstească, decât pe pavaj să fie călcată în picioare.

-Mulțumesc pentru răspuns. Oricum ei sunt catolici şi sunt încăpăţânaţi. Au principiile lor. Voi vorbi cu părintele nostru de aici, să îi spună şi episcopului nostru despre asta. Poate el reuşeşte ceva, fiind episcop. Ei consideră că e ceva bun să fie Crucea acolo că, aşa o s-o vadă şi păgânii şi poate se vor gândi la ea….

-Se înşeală, săracii de ei. Sunt canoane care interzic creştinilor de a pune crucea în locurile unde poate fi profanată, călcată în picioare sau unde se așează cu fundul, adică: pe pavaje, pe covoare, pe bănci sau scaune, etc. Dumneavoastră, v-ați făcut datoria şi aţi spus, încă o să le mai spuneţi, poate vor înțelege şi vor învăţa şi ei ce este corect şi cum trebuie să respecte un lucru sfânt.

-Sper şi ei să-şi dea seama de greşeală, deşi e cam greu să-i facem să înţeleagă, dacă nu simt. Oricum voi discuta despre aceasta cu episcopul de aici, când îl voi întâlni… cel mai probabil pe 10 noiembrie vă voi spune ce va zice şi dânsul. Vă mulţumesc pentru sfaturi. Doamne ajută!

În mănăstiri nu se săvârşesc Taina Sf.Botez şi Taina Cununiei de către preoţii-monahi (ieromonahii).


casatorie_0

Oficierea cununiilor şi a botezelor trebuie să se facă numai la parohii. Motivul ar fi unul de ordin canonic că ieromonahii (preoţii monahi) n-au voie să săvârşească cununii şi la boteze la mănăstire. Se exceptează doar acei ieromonahii care sunt trimişi de către episcop la parohii, ca preoţi parohi sau suplinitori în lipsa preotului de mir. În mănăstire nu are voie să intre nimeni cu scopul de a se cununa sau de a boteza. Aceasta contribuind la păstrarea specificităţii atât a monahismului care prin votul depus s-a despărţit total de cele ale lumi şi de lume,  pentru a nu da prilej de ispitire şi sminteală monahilor, cât şi a preotului de parohie (de mir), ca  cel ce  este căsătorit şi are copii este un trimis  al episcopului în lume să rezolve problemele sprituale a credincioşilor de mir (parohie). Această oprire se bazează pe principiul că monahul nu trebuie să aibă nimic în comun cu lumea (Drept canonic ortodox).

În ultimul timp, mai precis din epoca comunistă, prin intervenţii de tot felul, s-a acceptat tacit, pe motiv ca cei ce aveau funcţii mari în partid, din cauza interdicţiilor şi a persecuţiilor, să se cunune undeva la o mănăstire sau să-şi boteze copiii fără să ştie, pe ascuns. Această învoire cu mănăstirea a luat şi mai mare amploare după căderea comunismului în loc să se stingă. Astăzi se fac cozi la poarta mănăstirilor a căror egumeni şi stareţi n-au înţeles de starea de necesitate de atunci, de  persecuţie a regimului comunist asupra persoanelor cu funcţii în partidul comunist din perioada aceea şi care erau şi buni creştini şi nu înţeleg că acea perioadă a trecut nu mai au rolul de a salva pe cineva, nici caracterul monahismului în roport cu lumea, şi continuă a călca prevederile canonice şi regulile monahale primind  pe credincioşii de mir oficiindu-le cununiile şi botezurile pe care de drept canonic stă în atribuţiile preotului de parohie.

Faţă de această situaţie Sfântul Sinod a BOR dă o decizie prin care face apel ca fiecare să revină pe locul specific lui, să respecte fiecare atribuţiunile lui şi să înceteze acest amestec a monahisimului în cele ale parohiilor de mir.

1.-Decizia din 17 aprilie 2010 a Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care are sugestivul titlu, „Călugărie în mănăstire şi cununie în parohie”, a hotărât ca slujbele de cununie să nu mai poată fi oficiate în mănăstiri. Acestea trebuie să aibă loc doar în bisericile de parohie.

Decizie la baza căreia stau următoarele prevederi canonice:

2.-În “Drept canonic ortodox” de Arhiad. Pr. Dr. Ioan N. Floca, vol I, Bucuresti 1990, pag. 525, se spune:
-Monahul nu are voie să se ocupe cu afaceri lumeşti, militare, politice, civile şi altele de acest fel. Pentru aceasta monahii nu pot fi tutori, nici martori în afaceri de drept civil.
-Monahul, ieromonahul, episcopul (fiindcă este monah), nu poate binecuvânta o căsătorie. Acest lucru este în vigoare pentru monahii şi episcopii care trăiesc în mănăstire, dimpotrivă, monahii îmbunătăţiţi, cu aprobarea episcopului, în serviciul parohial pot oficia cununiile şi toate Tainele, a căror săvârşire cade în sarcina preotului mirean.
-Monahul nu poate fi naş la botez. Această oprire se bazează pe principiul că monahul nu trebuie să aibă nimic în comun cu lumea şi deci nu este în stare să dea îngrijirea prescrisă canoniceşte, pentru fin.”

3.-În „Liturgica specială” de Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, ediţia a IV, Bucureşti 2005, se spune:
„Vechile Pravile îi opresc pe preoţii-călugări (ieromonahii) să oficieze nunta, ca unii care au făcut votul castităţii şi care nu pot lua parte nici la dansul ritual de la „Isaie dănţuieşte…”, nici la ospăţul şi petrecerea cu care e împreunată de obicei nunta (Răspunsuri canonice ale lui Petru Hartofilaxul (sec,XI) în „Sint. Aten. V, 570; Regulile călugăreşti ale Sfântuui Teodor Studitul (PGt.XCIX, col941); Pravila Mare,gl.135 alin.2; Nomocanonul slav cap.84).”

4.-Potrivit canoanelor 3 şi 4 ale Sinodului IV Ecumenic, monahilor li se interzicea a se ocupa cu treburi lumeşti, civile, politice, militare sau de orice alt fel, iar mai târziu li s-a interzis să fie tutori, naşi de botez sau cununie, precum şi să săvârşească Sfânta Taină a Cununiei.

5.-În “Regulile călugăreşti” ale Sf. Teodor Studitul, cât şi vechile pravile opresc, de asemenea, ieromonahii să oficieze Taina Cununiei, ca unii care au depus votul castităţii şi care nu pot lua parte nici la dansul ritual al cântării „Isaie, dănţuieşte …”, nici la ospăţul sau petrecerea care urmează după nuntă.

6.-În Pravila Mare (Îndreptarea Legii, 1652) care, la Glava 135, aliniat 2, arată că „ieromonahul, adică popa călugăr, nuntă nu cunună, adică nu blagosloveşte, că şi aceaia iaste fără dă leage şi făr’ de cale şi nu se cuvine. Pre unul ca acela-l canonesc dumnezăeştii părinţi cu lipsa de preoţia lui”.

7.-În “Evhologhiu Bogat” sau Molitfelnicul cel mare, ediţia II-a, Bucureşti 1896, în Nomocanon, pag 177, spune:

“Preotul Călugăr nu cunună nunta, adică nu o binecuvintează, că nu se cuvine, iar călugărul nici naş să nu fie pruncului”.

Nu se pune problema ca ieromonahul  nu poate din punct de vedere haric, ca preot hirotonit, poate dar nu are voie din punct de vedre canonic,  a regulilor călugăreşti, a ascultării de episcop, nu are nimic comun cu lumea şi în mănăstire. În afara mănăstirii are voie cu o singura condiţie,  să fie trimis de către episcop sau cu învoierea stareţului care la rândul lui are învoirea episcopului.

Credincioşii sunt sfătuiţi şi îndemnaţi să înţeleagă aceste  reguli monahale şi să nu facă presiuni asupra stareţului cerând insistent să se cunune sau să boteze la mănăstire, pe motiv ca e locul mai sfânt, mai binecuvântat şi prin îngăduinţa stareţului călcând rânduiala monahicească să fie primiţi, că vor aduce sminteală unor monahi şi va fi „vai de acela care se sminteşte, dar mai vai de  acela prin care vine sminteala„…  „Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala (Matei 18,7).

Pentru cei ce merg la spovedit…


spoveditul

Cercetaţi canoanele ce ar trebui să le dea duhovnicul pentru fiecare păcat şi comparaţi-le cu cele pe care le primiţi, ca să vedeţi cât de grele sunt păcatele pe care le facem, cât de mult ne îndepărtează de Dumnezeu şi de Sfânta Împărtăşanie şi cât de îngăduitori sunt duhovnicii, ca dumneavoastră, să nu vă îndepărtaţi, ci să vă îndreptaţi şi să nu mai greşiţi.

Păcatele care opresc de la Sfânta Împărtăşanie şi canonisirea lor după Sfintele Canoane[31]:
-Fermecătorii sau vrăjitorii, 20 de ani să nu se împărtăşească;
-Cei care se duc la fermecători, 6 ani să nu se împărtăşească;
-Cei care dau în cărţi, care dau cu bobii, care ghicesc în cafea, care dau cu ghiocul, care descântă şi cei care se duc la ei; cei care poartă talismane, mărţişoare, buruieni descântate sau altceva de acest fel; cei care pun semne la copii şi la vite să nu se deoache, 6 ani să nu se împărtăşească[32];
-Cine cheamă vrăjitori sau fermecători pentru a face rău altora, ca un ucigaş se socoteşte şi 20 de ani să nu se împărtăşească[33];
-Preacurvarii (Cei căsătoriţi, desfrânând cu persoane străine căsătorite se numesc preacurvari), homosexualii (Homosexuali se numesc aceia care desfrânează anal bărbat cu bărbat sau bărbatul cu soţia lui desfrânând în chipul arătat mai sus), cei care se împreună cu dobitoacele, cei ce se împreună cu femeile lor peste fire (împreunarea peste fire este atunci când bărbatul sau o femeie îşi fac demonica plăcere sărutându-se unde nu trebuie), 15 ani să nu se împărtăşească;
-Curvarii (Curvie se cheamă atunci când doi necăsătoriţi sau văduvi desfrânează), 7 ani să nu se împărtăşească;
-Cine va curvi cu sora lui de un tată şi de o mamă, 20 de ani să nu se împărtăşească;
-Cine va curvi cu nora sau cu mama soacrei, 11 ani să nu se împărtăşească;
-Cine va curvi cu cumnata lui sau cu vara primară, 10 ani să nu se împărtăşească;
-Cine va curvi cu a doua vară, 9 ani să nu se împărtăşească;
-Cine va curvi cu naşa care l-a botezat, 20 de ani să nu se împărtăşească;
-Cine va curvi cu cumătra, adică cu mama naşei care a botezat, cine va curvi cu două surori sau, femeia, cu doi fraţi, 11 ani să nu se împărtăşească;
-Cine va curvi cu mama vitregă şi cine a desvirginat o fecioară mai mică de 12 ani, acela 12 ani să nu se împărtăşească;
-Cel ce a curvit cu femeia sa peste fire (împreunarea peste fire este atunci când bărbatul sau o femeie îşi fac demonica plăcere sărutându-se unde nu trebuie), să nu se împărtăşească 15 ani; la fel şi femeia se canoniseşte dacă a fost cu voia ei; iar dacă a fost silită (adică fără voia ei), 6 ani să nu se împărtăşească;
-Cel ce s-a căsătorit a doua oară, 1 an să nu se împărtăşească;
-Cel ce s-a căsătorit a treia oară, 10 ani să nu se împărtăşească; iar de are copii sub 40 de ani, 5 ani să nu se împărtăşească. Dacă a trecut de 40 de ani şi are copii, să nu i se mai îngăduie a treia căsătorie;
-A patra căsătorie nu este îngăduită; iar dacă cineva a încheiat-o, acea căsătorie să se desfacă şi 8 ani să nu se împărtăşească;
-Dacă se va împreuna cineva înainte de cununia religioasă, 1 an să nu se împărtăşească;
-Dacă cineva va curvi cu mama logodnicei lui sau cu o altă rudă a ei, acea căsătorie se opreşte;
-Cel ce a făcut malahie (Onania), 40 de zile să mănânce hrană uscată şi să facă câte o sută de metanii pe zi şi cu mare căinţă în suflet hotărându-se de a nu mai greşi; se poate împărtăşi cu Sfintele Taine. Dacă nu îndeplineşte canonul arătat mai sus, 1 an să nu se împărtăşească;
-Femeia fiind în timpul periodului, adică în zilele necurăţiei ei, (la menstruaţie) să nu se împreune cu bărbatul şi nici în biserică nu poate să intre, să nu ia anaforă şi aghiazmă, ori să sărute sfintele icoane, mai înainte de opt zile, adică mai înainte de a fi trecut periodul ei. Dacă femeia, după opt zile nu s-a făcut bine, atunci mai prelungeşte timpul până s-a făcut deplin sănătoasă. În duminici şi sărbători, miercuri şi vineri şi în cele patru sfinte posturi de peste an, soţul şi soţia să se păstreze în curăţie (Pentru duminici şi sărbători soţul şi soţia să nu aibă împreunare de vineri orele 24 şi până luni orele 17);
-Cei căsătoriţi dorind să se împărtăşească la praznice, sărbători, duminica, sau în oricare alt timp să aibă 7 zile. Fără împreunare înainte şi trei zile după împărtăşanie;
-Cei tineri, însă, de curând căsătoriţi, pot să se împărtăşească cu trei zile de curăţie mai înainte de a se împărtăşi şi o zi după aceea;
-Cei care fac malahie unul cu altul sau femeie cu femeie, 80 de zile să se canonisească mâncând hrană uscată în toate zilele şi făcând câte o sută de metanii pe zi. De nu va împlini acest canon, 2 ani să nu se împărtăşească şi să facă câte o sută de metanii pe zi;
-Cel ce a ucis de bunăvoie, 20 de ani să nu se împărtăşească;
-Cel ce a ucis fară voia lui (din greşeală), 10 ani să nu se împărtăşească;
-Cel ce a ucis în război sau apărându-se de tâlhari, 3 ani să nu se împărtăşească;
-Cel ce de bunăvoia lui s-a lepădat de Hristos şi revine, la sfârşitul vieţii lui să se împărtăşească;
-Cel ce din cauza chinurilor s-a lepădat de Hristos, 8 ani să nu se împărtăşească;
-Cel ce a furat şi singur a spus fapta sa, după ce va înapoia cele furate, 1 an să nu se împărtăşească; iar dacă a fost descoperit de alţii, 2 ani să nu se împârtăşească şi să înapoieze cele furate sau costul lor, dacă nu le mai are;
-Jefuitorii de morminte, 10 ani să nu se împărtăşească;
-Furtul de cele sfinte, fie din biserică sau din altă parte, 15 ani să nu se împărtăşească;
-Călcătorii de jurământ, ca şi cei care au jurat strâmb, 10 ani să nu se împărtăşească;
-Cei ce joacă în horă, cad sub afurisenie [34];
-De se va căsători un bărbat cu o femeie evreică, sau, o femeie ortodoxă cu un bărbat evreu, sau cu bărbat eretic, sau bărbatul ortodox cu femeie eretică, acea căsătorie să se desfacă; dar dacă iudeul sau ereticul primeşte credinţa ortodoxă, atunci căsătoria să rămână încheiată;
-De va muri pruncul nebotezat din neglijenţa părinţilor, aceştia 3 ani să nu se împărtăşească şi să facă câte o sută de metanii pe zi;
-Femeia care şi-a omorât pruncul fară să vrea, în timpul somnului, 7 ani să nu se împărtăşească;
-Femeile care îşi omoară pruncii în pântece, care avortează sau fac raclaj, 10 ani să nu se împărtăşească, iar dacă se feresc să nu facă copii, 1 an să nu se împărtăşească;
-Femeia care pierde pruncul fară voia ei, 1 an să nu se împărtăşească;
-Cel ce ocărăşte sau batjocoreşte pe cineva, trei zile să se afurisească şi să mănânce numai pâine cu apă, pentru că: … cel ce va zice fratelui său nebun, vinovat este de gheena focului “ [35];
-De va avea cineva vrajbă asupra altuia şi unul dintre ei moare fără ca ei să se fi împăcat, cel rămas în viaţă se opreşte de la Sfânta Împărtăşanie 1 an, şi timp de 40 de zile va merge la mormântul celui mort şi va cere iertare cu lacrimi de durere şi va face câte 50 de metanii pe zi;
-Dacă va ocărâ şi va batjocori cineva pe părinţii săi, cu greu canon să se canonisească, iar dacă îi va bate, pe unul ca acela numai arhiereul, iar la mare nevoie şi preotul, poate a-l dezlega de acel mare păcat şi numai după ce şi-a împlinit canonul ce i-a fost dat şi numai după ce şi părinţii lui iarăşi l-au primit şi l-au iertat;
-Părinţii care îşi nedreptăţesc copiii, pe unii iubindu-i, iar pe alţii defăimându-i, deşi ei sunt cu bună cuviinţă şi nu le împart drept zestrea ce li se cuvine, dacă nu se vor îndrepta să fie lipsiţi de Sfânta Împărtăşanie şi lepădaţi de Biserică, adică să se afurisească;
-Acela care ar ocărâ, ar bârfi, ar necinsti sau ar bate pe vreun preot, chiar dacă ar fi preotul vinovat, unul ca acela va fi dat anatemei şi lepădat de la Biserică ca unul ce s-a îndepărtat de Sfânta Treime şi la un loc cu Iuda va fi partea lui şi 2 ani să nu se împărtăşească, chiar de l-ar ierta preotul, căci zice Scriptura:
„Pe mai marele poporului tău să nu-l vorbeşti de rău”[36];
-Cel învrăjbit cu cineva, mai înainte de a se împăca, nu poate intra în biserică şi nici să trimită prinos şi să facă câte 50 de metanii pe zi până ce se va împăca cu cel pe care l-a supărat, cerându-şi iertare cu toată umilinţa, iar dacă acela este vinovat şi tot el nu vrea să se împace, vina rămâne asupra lui, iar acesta nu mai este sub canon;
-Dacă va mânca cineva de dulce miercurea sau vinerea precum şi în Postul Paştelui, 2 ani să nu se împărtăşească (numai cei ce au pogorământ);
-Dacă va intra cineva ca să se roage cu ereticii: catolicii, protestanţii, adventiştii, pocăiţii, tudoriştii, baptiştii şi alţii de acest fel, sau dacă va mânca la praznicele lor, unul ca acela să se afurisească şi dacă nu se va căi să se taie cu totul de la Biserica lui Hristos, ca unul ce a căzut din har;
-Dacă va lucra cineva în duminici sau în sărbători, să se afurisească, fară numai dacă va face aceasta fară voia lui;
-Acela care nu merge la Sfânta Liturghie trei duminici la rând, să se afurisească, fară numai dacă este greu bolnav;
-Dacă a ştiut cineva despre altul că păcătuieşte şi nu l-a oprit, cu toate că putea să-l oprească, unul ca acela să se canonisească, la fel cu acela care a săvârşit păcatul;
-Dacă cineva se împodobeşte ca să facă sminteală şi se dă cu mirodenii, dacă îşi vopseşte părul, unghiile, faţa, sprâncenele şi buzele, să se afurisească [37];
-Sinucigaşului nu i se face prohodire (înmor- mântare cu preot) şi nici în cimitir nu se îngroapă; aceasta însă numai dacă n-a fost inconştient (nebun)
când s-a sinucis;
-Dacă cineva ar vrea să intre în cler, dar a căzut în vreunul din păcatele: fermecătorie, ghicitorie, vrăjitorie, curvie, preacurvie, malahie, recăsătorie, ucidere, lepădarea de Hristos, acela nu se mai poate face preot [38].

______________
[31].- Molitfelnicul Mare, Chişinău, 1820, pag. 501-527.
[32].- Canonul 61 Trulan.
[33].- Canonul 72 al Sfântului Vasile cel Mare.
[34].- Afurisenie înseamnă despărţire şi lepădare de Biserică.
[35].- Matei 13, 12.
[36].- Faptele Apostolilor 23, 5.
[37].- Canonul 103 Trulan.

Biserica de lângă tine.


CATEDRALA 2015

Este păcat dacă mă duc la altă biserică din altă parohie ce este tot aproape de casa mea, eu sunt la jumătatea drumului dintre cele două biserici. Cea din parohia mea a fost finalizată şi vine foarte multă lume pe când cea din cealaltă parohie vin puţini şi biserica este în construcţie. Am avut un accident ce am scăpat cu viaţă nu am păţit absolut nimic atât eu cât şi prietenul meu ce era la volan, putea să ajungă în cărucior cât şi fata din spate şi maşina a ajuns la fier vechi, a fost minune, am lovit un copac, apoi un stâlp şi o maşină parcată. Îmi place să particip la slujbele de la această biserică şi să ajut şi eu cum pot şi cât pot.

De regulă orice credincios aparţine unei biserici şi a preotului care slujeşte la acea biserică. Mai mulţi credincioşi formează o comunitate care aparţin aceleaşi biserici care formează o parohie. Parohia înseamnă o biserică, un preot şi o comunitate de credincioşi. De ce este important ca fiecare credincios să aparţină de parohia lui? Din două motive: un motiv de ordin administrativ al parohiei şi unul de ordin spiritual sau sufletesc al credinciosului ce aparţine de o parohie. Ambele motive sunt foarte importante pentru viaţa religioasă şi mântuirea credincioşilor. Prin primul motiv că se susţine existenţa bisericii în mijlocul comunităţii de credinciosi, prin a fi zidită, împodobită şi a se asigura toate cele necesare pentru desfăşurarea cultului divin şi a slujitorilor ei. Al doilea motiv este foarte important din punct de vedere sufletesc şi condiţie la mântuire pentru fiecare credincios ce aparţine de acea biserică. Este important, deoarece mântuirea fiecărui suflet dintr-o parohie se va cere de la preotul care păstoreşte acea comunitatea de credinciosi din care faci parte şi nu de la altul. Dumnezeu va cere din mâna fiecărui preot sufletele credincioşilor care i-au fost încredinţate spre păstorire. Preotul este obligat să ducă fiecare suflet din parohia ce-i aparţine în Împărăţia lui Dumnezeu. Preotul în a carui răspundere te afli iţi va deschide porţile Împărăţiei lui Dumnezeu. Chiar dacă te duci la alt preot, nu poţi fi sigur că te vei mântui deoarece preotului la care te-ai dus nu i-ai fost dat în răspunderea sa. De aceea este bine ca fiecare credincios să meargă la biserica lui, sa aibă grijă de ea, s-o împodobească să ajute pe preot pentru a admnistra averea ei, apoi să asculte şi să solicite pe preot a-i curăţii sufletul prin sfaturi şi spovedanie, de a-l uni cu Hristos prin Taina Sf Împărtăşanii, de a-i cere binecuvântare şi rugăciuni pentru bunul mers al vieţii şi de a-l ajuta să se mântuiască. Numai în situaţia în care preotul neglijează pe credincioşi şi nu are grijă de turma lui, credincioşii mai aleargă şi în alte părţi pentru a se salva.

În ceea ce priveşte mersul la Sfânta Biserică, este la fel, mergem la biserica de care aparţinem pentru că este biserica care se roagă pentru noi. Biserica pentru noi este corabia în care ne aflăm înotând pe valurile acestei vieţi până la limanul mântuirii.

Nu-ţi interzice nimeni de a te duce să ajuţi şi o altă biserică care se află în construcţie sau în mare nevoie de ajutor, dar trebuie să ţii cont mai întâi să nu-ţi neglijezi biserica ta. Biserica ta este şi va fi cea de lângă tine şi în care te afli. Biserica din altă parte este biserica altor credincioşi sau al altei comunităţi de credincioşi din care tu nu faci parte ci, eşti numai un musafir. Dacă biserica ta este în construcţie o neglijezi şi te duci să ajuţi alta la mai mare distanţă, nu este bine. Părintele Ilarion Argatu spunea: „Cel ce trece pe lângă biserica lui neglijând-o şi ajută pe alta mai departe, tot aşa va trece şi Dumnezeu pe lângă el şi va ajuta pe alţii”.

Unii credincioşi cu posibilităţi financiare şi materiale care pot să ajute construcţia, renovarea sau împodobirea bisericii lor şi nu o ajută, ci merg la alta mai departe pe motiv că acolo este mai bine primit, i se acordă atenţie şi laude mai multe, este pus la masă cu familia sau prietenii lui. Despre aceştia părintele spunea ca nu li se socoteşte nimic la mântuire din darul de bani sau materiale pe care-l fac, deoarece au trecut pe lângă Hristos care-i aştepta în biserica de lângă ei, iar darul lor a avut ca suport slava de sine şi-au luat plata prin laudele primite. În fiecare biserica se află Hristos pentru că El este capul întregii biserici şi mai degrabă te aşteaptă cu smerenie acolo unde-i lipsă şi te primeşte într-o biserică modestă, care poate fi chiar cea de lângă tine decat în cea măreaţă.

Spuneaţi ca aţi avut un accident din care aţi ieşit teferi iar maşina nu mai poate fi îndreptată. Multumiţi lui Dumnezeu pentru că vă iubeşte, că v-a cruţat viaţa şi vă aşteaptă să-i descoperiţi voia şi să-L iubiţi cu adevărat respectându-i poruncile. A fost o avertizare şi un îndemn serios la îndreptare. Cununaţi-vă şi feriţi-vă de păcate şi dacă sunteţi în vre-o situaţie contrarie cu voia lui Dumnezeu îndreptaţi-vă că să nu vă fie şi mai rău. Iubiţi-vă biserica din care faceţi parte. Dumnezeu să vă călăuzească pe calea cea dreaptă. Amin.

Stop “violenţei” !


11203055_956027291108391_6573528023591229045_n

Eu zic că ar fi corect să spunem: stop neascultării faţă de părinţi, din partea copiilor şi stop violenţei din partea părinţilor.
Dacă ai un copil cu o fire îndărătnică, adică nu vrea să te asculte în nimic, nici de vorbă bună, nu vrea să primească de la tine nici un fel de povaţă, nici un sfat, oricât de mult efort ai depune să-l lămureşti că nu este bine ce face, este în zadar. Ţi se urcă în cap, face obrăznicii şi te face de râs; te strâmbă, te îngână, te înjură (că aşa a învăţat de la prieteni) şi chiar se răsteşte la tine văzându-te că nu reacţionezi mai sever, ce faci? Îl laşi aşa? Ai terminat cu educaţia lui? Pleci de acasă?

Nu cred că strică o mângâiere ”finuţă” a unei vărgute, numai pe ”funduleţ”, unde masa de muschi face vătămarea mai uşoară, pentru a-l face prieten cu cuminţenia. Este ultimul argument de convingere până la urma urmei. Un proverb popular spune: ”Unde dă tata sau mama cu varga acolo copilul creşte”, ce creşte? Creşte cuminţenia şi înţelepciunea. Sau alt proverb:”foloseşte vărguţa cât este copilul de-a curmezişul patului nu când este de-a lungul patului, pentru că atunci îţi arată el cine este şi ce poate”.

Nu cred să nu fie cineva de acord sau împotriva cu ce spune Sfânta Scriptură:
Cine cruţă varga îşi urăşte copilul, iar cei care-l iubesc, îl ceartă devreme” [102].
“Deprinde pe tânăr cu purtarea care trebuie s-o aibă; chiar când va îmbătrâni nu se va abate de la ea” [103].
”Nu cruţa pe feciorul tău de pedeapsă, chiar dacă îl loveşti cu varga, nu moare. Tu îl baţi cu varga, dar scapi sufletul lui din împărăţia morţii” [104].
”Ai feciori? Învaţă-i pe ei şi încovoaie din pruncie grumazul lor. Ai fete? Veghează la curăţia lor şi să le araţi o față serioasă” [105].
Vedeţi câte sfaturi înţelepte ne dă Sfânta Scriptură? Dacă le urmăm cu multă cumpănire şi folosim seriozitatea în educaţia copiilor noştri, ne vom bucura de pe urma lor.

1.-Nu cred că a stricat cuiva că părinţii l-au tras de urechi sau i-au aplicat o vărguţă când era obraznic, prea obraznic şi neîntrecut de obraznic. Mie cel puţin mi-a prins bine, recunosc. De fiecare dată când călcam pe alături vărguţa îmi arăta precis drumul drept pe unde să merg şi mulţumesc părinţilor pentru aceasta. Dacă n-o foloseau, cu siguranţă nu aş fi ajuns preot, poate…un vagabond, un hoţ, un curvar, un boschetar, un beţiv, un delicvent, un recidivist şi certat cu toată lumea.

Înclinaţia oricărui copil este de a face ceea ce li se porunceşte să nu facă. Conştiinţa la copii se formează treptat şi la care trebuie să lucreze părinţii.
Nimeni nu s-a născut cu conştiinţa formată. Recunoaştem. Să nu-mi spună cineva că el de când s-a născut şi până la vârsta maturităţii a înţeles de cuvânt şi a ştiut ce este bine şi ce este rău, că s-a ferit de rău şi a făcut numai binele, fără intervenţia convingătoare a părinţilor. Doar dacă ne place să fim demagogi. Copiii nu se nasc doxaţi de ştiinţă, de educaţie şi de maniere, să poţi spune că laşi pe copii să-şi dea seama ei singuri că au greşit, ci cu creşterea le dobândesc de la cei mari: părinţi, educatori, învaţători, profesori, preoţi, folosind fiecare metoda specifică lui.

Dacă suntem radicali în a respinge ca nefolositoare seriozitatea convingătoare în educaţie: fie cuvântul, fie nuiaua sau alte privaţiune materiale (mă refer la bomboane, la jucarii, la bani, îmbrăcăminte, televizor, calculator,etc.), nu cred că este bine. Pentru mine era de ajuns să-mi spună tata:
”n-am să-ţi cumpăr haine noi de Paşti, la Biserică ai să te duci cu cele vechi şi o să râdă lumea şi colegii de tine”, mă faceau băiat cuminte şi mă străduiam să iau note mari la şcoală. Când promiţi astfel de măsuri, trebuie să fie la modul cel mai serios.

Ţin minte când eram în clasa a patra, pentru că luasem note mici la şcoală, tata nu mi-a cumpărat costum nou de Paşti. Am suferit mult şi-mi era ruşine.
Ţin minte că într-alt an, am venit numai cu note mari, nu numai costum şi pantofi mi-a luat tata, ci a venit şi cu un acordeon, spunându-mi:
Pentru că anul acesta ai învăţat şi ai luat note de 9 şi 10, ţi-am cumpărat un acordeon”.
Eram în al nouălea cer de bucurie, pentru că îmi era foarte drag acordeonul şi îmi doream unul. Aşa ştiau părinţii mei să ne educe încurajându-ne când eram buni şi pedepsindu-ne când întreceam măsura răutăţii, însă o făceau la modul cel mai serios. Amândoi părinţii mergeau în acelaşi ton şi cântau aceeaşi muzică, pe acelaşi ritm după care eram obligaţi să jucăm. Nu era situaţia, aşa cum întâlnim la părinţii de astăzi, dacă mă certa unul, găseam alinare în braţele celuilalt.

2.- Să nu creadă cineva că exclud realitatea existenţei unor părinţi violenţi, iuţi la mânie, neiertători, terorizând şi maltratând copiii; aspri şi prea severi în educarea copiilor, care pur şi simplu traumatizează sufletul, psihicul, conştientul, intelectul şi fizicul copiilor. Părinţi ireponsabili, fără dragoste şi fără de milă faţă de copiii lor. Am întâlnit şi astfel de părinţi, care nu au măsură în ceea ce fac şi cum fac, inconştienţi; părinţi care maltratează copiii pentru orice greşeală cât de mică.

Copilului trebuie să-i mai ierţi anumite greşeli mici pentru a nu-l teroriza, şi de a-l obliga moral, să consimtă că nu va mai repeta greşeala şi pentru a simţi bunătatea ta că a fost iertat şi căldura ta de părinte.

Acei inconştienţi, care prin bătaie nesocotită îşi terorizează copiii, ei merită ”cureaua” şi asprimea legii. Din cauză lipsei de milă cu care au educat copiii, au crescut copiii schilodiţi sufleşte, bolnavi psihic şi fizic. Acei părinţi sunt nişte călăi şi brute pentru copiii lor şi trebuiesc luate măsuri cu astfel de părinţi, mergând până la căderea din drepturi părinteşti, pentru a salva integritatea fizică, psihică şi intelectuală a copilului de azi şi a cetăţeanului şi credinciosului de mâine.

_________________
[102].- Pilde 13,24.
[103].- Pilde 22,6.
[104].- Pilde 23,13-14.
[105].- Isus Sirah 7, 24-25.

Regula necurăţiei la om


in biserica

Am promis şi mă ţin de cuvânt, că voi scrie pe rând, toate argumentele care susţin rânduiala pusă de Dumnezeu în om şi în Biserică, temeliuită de Sfinţii Părinţi prin Dreptul Canonic, că:
-NU au voie, atât femeile cât şi bărbaţii în timpul necurăţiei trupeşti, să intre în Sfânta Biserică, fiind sfinţită şi târnosită de episcop.
-NU au voie, atât femeile cât şi bărbaţii în timpul necurăţiei trupeşti, să intre în Pridvorul Bisericii, ce a fost sfinţit odată cu biserica de către episcop şi face corp comun cu ea, exceptând: catehumenii, femeile după 40 zile de lehuzie, ce s-au curăţat. Dar nu şi femeia în timpul necurăţiei ei trupeşti şi nici bărbatul întinat;
-NU au voie, atât femeile cât şi bărbaţii în timpul necurăţiei trupeşti, să calce în Curtea Bisericii, ce a fost sfinţită de episcop înainte de zidirea acelei biserici. Toate Bisericile sunt construite pe pământ sfinţit;
-NU au voie, atât femeile cât şi bărbaţii în timpul necurăţiei trupeşti, să se atingă de Lucrurile Sfinte, din Biserică, de acasă şi de ori unde s-ar afla, de: icoane, candele, veşminte preoţeşti, sfinte vase, Sfântul Mir, Sfânta Evanghelie, Sfintele Cununii, Sfânta Cruce, cristelniţa botezului, etc.;
-NU au voie, atât femeile cât şi bărbaţii în timpul necurăţiei trupeşti, să bea sau să mănânce nimic din ceea ce este sfinţit: Sfânta Împărtăşanie, Sfânta Anaforă, Aghiazmă mare sau mică, prescură, arthos, untdelemn sfinţit etc.

Redau mai jos câteva texte din Sfânta Scriptură ce vorbesc în mod direct despre femeia în timpul scurgerii de sânge lunare, că este necurată. Natura ei devine în stare de necurăţie, pentru 7 zile din lună (să nu se confunde nevoia de igienă corporală cu natura întinată a omului), iar prin atingere de lucruri sau de oameni, toate cele atinse devin necurate.

ARGUMENTUL BIBLIC
– sau ce spune Biblia despre necurăţia omului?

 

1.- FEMEIA NECURATĂ:

• -“De va avea femeia curgere de sânge, care curge din trupul său, trebuie să stea şapte zile pentru curăţirea sa. Tot cel ce se va atinge de ea, necurat va fi până seara.
Tot lucrul pe care se va culca ea în timpul necurăţiei va fi necurat şi tot lucrul pe care va şedea va fi necurat./…/
De va dormi ea cu bărbatul, necurăţia ei va fi şi pe el şi necurat va fi el şapte zile, iar tot patul, în care va dormi, necurat va fi” [176].

• –„Grăieşte fiilor lui Israel şi le zi: Dacă femeia va zămisli şi va naşte prunc de parte bărbătească, necurată va fi şapte zile, cum e necurată şi în zilele regulei ei”[177].

• -“Iar de va naşte fată, necurată va fi două săptămâni, ca şi în timpul regulei ei; apoi să mai stea şaizeci şi şase de zile pentru a se curăţi de sângele său” [178].

• -“Dacă femeii îi va curge sânge mai multe zile şi nu în timpul regulii ei, sau dacă ea are curgere mai mult decât timpul regulii ei obişnuite, atunci în tot timpul curgerii necurăţiei ei va fi necurată, ca şi în timpul regulii ei”[179].

2.- BĂRBATUL NECURAT:

-Bărbatul ce are scurgere de sămânţă este necurat atât el cât şi patul lui şi toate lucrurile pe care le-a atins.

• -„Grăiţi fiilor lui Israel şi le spuneţi: Dacă un bărbat va avea curgere din trupul său, pentru curgerea lui este necurat” [180];

• -“Şi legea necurăţiei lui este aceasta: Ori de se face curgere din trupul lui, ori de este împiedicată curgerea în trupul lui, el este necurat”[181];

• -“Tot patul, pe care doarme cel ce are curgere, este necurat; tot lucrul, pe care va şedea cel ce are curgere, este necurat”[182];

• –“Dacă un om va avea din întâmplare curgerea seminţei, acela să-şi spele cu apă tot trupul său şi va fi necurat până seara” [183];
•- “Dacă bărbatul se va culca cu femeia şi va avea el curgerea seminţei, să se spele amândoi cu apă şi necuraţi să fie până seara” [184];

•- “Aceasta este rânduiala pentru cel ce are curgere şi pentru cel ce i se va întâmpla pierderea seminţei, care-l face necurat” [185];

3.- BISERICA ŞI LUCRURILE SFINTE:

-Cel necurat să nu intre în BISERICĂ, pentru că spurcă locaşul cel sfânt:

• –“Iar dacă vreun om va fi necurat şi nu se va curăţi, omul acela se va stârpi din obşte, căci a spurcat Locaşul Domnului…Acesta să fie aşezământ veşnic pentru dânşii” [186];

• –“Aşa să feriţi pe fiii lui Israel de necurăţia lor, ca să nu moară ei în necurăţia lor, spurcându-Mi Locaşul Meu cel din mijlocul vostru” [187];

•- “A aşezat de asemenea portari la porţile templului Domnului (Biserică), ca să nu poată intra cel ce este necurat prin vreo faptă” [188];

• -“Şi au intrat preoţii înăuntrul templului Domnului (Biserică) pentru curăţire şi au scos afară în curtea templului tot ce au găsit necurat în locaşul sfânt al Domnului”[189].

-Cel necurat să nu se atingă sau să nu mănânce din cele sfinte.

-“Omul… care… va avea curgere de sânge să nu mănânce din cele sfinte, până nu se va curăţi; şi cine se va atinge de ceva necurat de la mort, sau cine va suferi de curgerea seminţei”[190].

-Biserica trebuie curăţită de necurăţia ce se adună în ea.

• –“Şi au curăţit sfintele şi au dus pietrele necurăţiei la loc necurat”[191].

4.- PENTRU PREOŢI ŞI MIRENI:

-Pentru cei ce nu fac deosebire între curat şi necurat şi pângăresc lucrurile sfinte, şi care este datoria preoţilor?

• –“Cine ar putea să scoată ceva curat din ceea ce este necurat? Nimeni!” [192];

• –“Preoţii calcă legea Mea şi pângăresc lucrurile sfinte ale Mele; nu osebesc ce este sfânt de ce nu este sfânt şi nu fac deosebire între curat şi necurat…., şi Eu sunt înjosit de către aceştia” [193];

• -“Ei , preoţii, trebuie să înveţe pe poporul Meu a deosebi ce este sfânt de ce nu este sfânt şi să le lămurească ce este curat şi ce este necurat” [194].

5.- CÂND POATE DEVENI OMUL NECURAT?

-Cel ce se atinge de necuraţie omenească şi de tot lucrul necurat va fi necurat:

• –“Dacă vreun om, care s-a atins de ceva necurat, de necurăţenie omenească, sau de dobitoc necurat, sau de vreo târâtoare necurată, va mânca din carnea jertfei de izbăvire, adusă Domnului, omul acela se va stârpi din poporul său„[195];

• -“Tot lucrul de care se va atinge cel necurat va fi necurat; şi tot ce se va atinge de acel lucru va fi necurat până seara”[196];

• –De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi pe voi”[197].

-Cel ce se atinge de trupul de animale necurate va fi necurat toată ziua.

• -“Să deosebiţi dobitocul curat de cel necurat şi pasărea curată de cea necurată; să nu vă întinaţi sufletele voastre cu dobitoc sau cu pasăre, nici cu toate cele ce se târăsc pe pământ, pe care Eu le-am deosebit ca necurate”[198].

-Cel ce mănâncă din animale domestice moarte (mortăciuni) necurat este toată ziua.

• -“Iar de va muri vreun dobitoc din cele ce se mănâncă şi se va atinge cineva de stârvul lui, acela necurat va fi până seara”[199];

• –“Şi tot cel ce va mânca mortăciune sau sfâşiat de fiară, acela, fie băştinaş sau străin, să-şi spele hainele, să se spele cu apă şi necurat va fi până seara, iar apoi va fi curat”[200].

 

ARGUMENTUL CANONIC [201]

 

1.- Canonul 2 al Sfântului Dionisie Alexandrinul (+264):

“În privinţa femeilor care au necurăţie lunară, dacă se cuvine, aflându-se ele în această stare, să intre în Casa lui Domnezeu (în Sf.Biserică), socotesc că şi a întreba este de prisos (adică este bine ştiut lucrul acesta şi nu ar avea rost să mai întrebe cineva); deoarece cred că nici ele, fiind credincioase şi cucernice, n-ar îndrăzni să intre, aflându-se aşa, sau să se apropie de masa cea sfântă, sau să se atingă de trupul şi sângele lui Hristos; căci nici aceea ce avea scurgerea sângelui de 12 ani nu s-a atins de El spre vindecare, ci numai de poalele Lui; dar este lucru neprihănit a se ruga (adică, poate să se roage), oricum ar fi cineva, şi a-şi aduce aminte de Stăpânul, oricum s-ar afla, şi a se ruga spre a dobândi ajutor (acasă şi nu în Biserică); iar cel ce nu este cu totul curat, şi cu sufletul şi cu trupul, se va opri de a se apropia de cele sfinte şi de Sfintele Sfinţilor”.

Canonul interzice în mod direct femeilor aflate în perioada lunară de necuraţie, de a intra în Biserică, subliniind că fiecare femeie trebuie să ştie de acest lucru din natura şi firea lucrurilor, iar conştiinţa să-i interzică de a se atinge de lucrurile cele sfinte sau de Biserică, care este Casa lui Dumnezeu şi este sfinţită nici măcar de preot, ci, de arhiereu.

Nici o femeie credincioasă, cucernică, cu râvnă şi evlavie faţă de Sfânta Biserică şi de lucrurile sfinte, nu ar îndrăzni din conştiinţă să se atingă de acestea. Doar cei necredincioşi, nepioşi, necunoscători în cele sfinte şi duhovniceşti, dar care dau sfaturi şi fără de nici un respect faţă de Sfânta Biserică şi de lucrurile cele sfinte şi cei care nu-şi pun osteneala sau nu ştiu cum să facă de a îndrepta şi a mântui pe cineva, ar îndrăzni să nesocotească acest canon, şi a contrazice până şi pe sfinţi şi pe Dumnezeu prin cuvântul Sfintelor Scripturi, după a lor “înţelepciune” având conştiinţa laxă, după care nu trebuie să se ia nimeni.

Observăm că şi Sfântul Dionisie al Alexandriei, consideră a fi necurate femeile ce se află în perioada de necurăţire lunară (menstruaţie), şi el este sfânt părinte din Noul Testament.

2.- Canonul 28 al Sfântului Ioan Postitorul (Ajunătorul):

“Canonul al 2-lea al Sfântului Dionisie, dar şi al 7-lea a lui Timotei, porunceşte ca femeile care sunt în curăţirea lunară să nu se atingă de nimic dintre cele sfinte până la a şaptea zi. Şi legea cea veche porunceşte aceasta. Dar nici nu îngăduie să se împreune cu bărbaţii; căci din aceasta se întâmplă ca cei ce se zămislesc să se facă slabi şi fără putere. De aceea şi Dumnezeiescul Moise a ucis pe tatăl leprosului, fiindcă din cauza neînfrânării n-a aşteptat curăţirea femeii. Iar ceea ce nu va ţine seama de aceasta în timpul necurăţeniei sale şi va atinge dumnezeieştile taine, 40 de zile porunceşte să fie neîmpărtăşită.”

Canonul interzice femeii care se află în necurăţie lunară să nu se atingă de nimic sfânt, stabilind şi timpul de înfrânare, 7 zile. În acest interval de timp femeia trebuie să aibă conştiinţa trează că nu se poate atinge de nici un lucru sfânt. Lucrurile sfinte sunt cele sfinţite şi închinate slujirii şi laudei lui Dumnezeu: sf. biserică, sf. icoane, sf. cruce, sf.evanghelie, sf. veşminte, sf. împărtăşanie, sf. anaforă, aghiazmă, sf. Taine, etc. de care omul se foloseşte pentru a ajunge şi el la starea de sfinţenie. Unii se fac că nu ştiu care sunt lucrurile cele sfinte pe care trebuie să le respecte.

3- Canonul 6 al Sf Timotei:

“Întrebare: Dacă o femeie catehumenă şi-a dat numele său ca să se boteze, iar în ziua botezării sale i s-au întâmplat cele după obiceiul femeiesc, se cuvine ei a se boteza în acea zi? Ori să amâne? Şi cât să amâne?
Răspuns: Se cuvine să amâne până ce se va curăţi”

Acest canon este similar şi pentru interzicerea primirii celorlalte Sfinte Taine cum ar fi: Mirungerea, Sfânta Împărtăşanie, Spovedania, Sfantul Maslu, şi Cununia. Sfintele Taine fiind acte văzute prin care se transmite Harul cel nevăzut al lui Dumnezeu, femeia în stare de necurăţie nu poate primi acest Har. Având în vedere că Duhul cel Sfânt nu se coboară peste nimic necurat, femeia în această stare ar rămâne vădită de intenţia de a batjocori sfinţenia Harului prin prezenţa necurăţiei ei dacă nu se păzeşte, iar ca act văzut, femeia nu poate primi Sfintele Taine şi nici să se atingă de lucrurile sfinte, cum ar fi: Biserica, Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului, Sfintele Icoane, Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce, Sfintele Veşminte, Sfintele Cununii, aghiazma şi untdelemnul sfinţit. Atât acest canon cât şi canonul 2 al Sfântului Dionisie, cât şi Canonul 28 al Sfântului Ioan Postitorul, cât şi Sfânta Scriptură poruncesc ca femeia să nu se atingă de nimic sfânt în perioada lunară de necurăţire.

4- Canonul 7 al Sfântului Timotei:

“Întrebare: Dacă o femeie va şti că are cele obişnuite femeilor (necurăţie lunară, menstruaţie), se cuvine a se apropia de Taine în ziua aceea ori nu?
Răspuns: Nu se cuvine până ce nu se va curăţi”.

Atât în canonul 6 cât şi în canonul 7 ale Sfântului Timotei, femeia la ciclul lunar este socotită a fi necurată sau în stare de necurăţie lunară, fapt pentru care prin aceste canoane i se porunceşte femeii că nu se cuvine să se atingă de nimic sfânt. Sfântul Timotei este un sfânt părinte al Noului Testament, respectă porunca lui Dumnezeu dată în Vechiul Testament. Nu spune nicăieri că, necurăţia femeii ar fi o prescripţie iudaică sau regulă vechitestamentară şi nu trebuie respectată de cei de azi. La fel face şi Sfântul Ioan Postitorul, la fel Sfântul Dionisie şi Sfinţii Părinţi de la Sinodul de la Laodiceea şi toţi Sfinţii Părinţi consideră că Vechiul Testament ca fiind parte a Sfintei Scripturi care are aceeaşi valoare ca Noul Testament. Este greşit să spunem ca arienii, că Vechiul Testament aparţine în exclusivitate iudaismului şi trebuie să ne separăm total de el şi să nu mai ţinem cont de el, aflându-ne strict sub Legea Harului. Sunt a aceluiaşi Dumnezeu, atât Vechiul Testament cât şi Noul Testament, pe care le respectăm deopotrivă şi nu împotrivă.

5- Canonul 44 al Sfântului Sinod din Laodiceea (+343):

“Nu se cuvine ca femeile să intre în Altar…se interzice aceasta femeilor, care, independent de voinţa lor, au lunar scurgere de sânge”.

ARGUMENTUL CULT
sau din cărţile de cult ( slujba)

 

1.- Molitfelnicul Cel Bogat (Evhologhiul)

În moltfelnicele şi aghiazmatarele ce conţin slujba Sfintelor Taine, a ierurgiilor şi a rugăciunilor la diferite trebuinţe din viaţa omului şi a bisericii, (nu în toate ediţiile), se prevede această regulă a „femeii necurate”, că nu are voie să intre în Biserică, nu are voie să se atingă de icoane şi de lucrurile cele sfinte, nu are voie să se împărtăşească. Ceea ce ne dă de înţeles, că această stare a femeii de necurăţie în timpul ciclului lunar nu este o simplă prescripţie iudaică, cum tendenţios o aduc unii contra-argument, referindu-se la Vechiul Testament, ci este o poruncă dată de Dumnezeu omului, valabilă şi în Noul Testament. Este o poruncă şi o rânduială transmisă omului cu caracter permanent sau veşnic. Acest lucru trebuie să înţeleagă susţinătorii ideii de tip arian, că este o poruncă dumnezeiască şi ca atare o lege veşnică şi nu o prevedere rituală iudaică, a Vechiului Testament, de care nu trebuie să mai ţinem seama, deoarece suntem discipolii Noului Testament. Este o gravă eroare sau rătăcire, să se promoveze noutestamentarea respingându-se vechitestamentarea, ca şi cum Dumnezeu a înlocuit Vechiul Testament cu Noul Testament. Ca şi cum am avea doi dumnezei, fiecare cu testamentul şi legea lui. Mântuitorul n-a făcut lucrul acesta, nici Sfinţii Apostoli şi nici Sfinţii Părinţi. Trebuie să se înţeleagă că Legile şi poruncile date de Dumnezeu în mod direct patriarhilor, proorocilor culminând cu Moise, o parte le-a desâvârşit Mântuitorul prin Legea Harului şi o parte au rămas neschimbate şi veşnice. Atât cele desăvârşite cât şi cele ce au rămas neschimbate, le respectăm cu sfinţenie şi nu ne abatem. Sfinţii Părinţi au respectat Voinţa lui Dumnezeu, dând canoanele şi scriind în cărţile de slujbă, ţinând cont de aceste legi, indiferent de testament şi timp. Dacă vii cu contra-argument pentru cele din V.T., nu faci altceva decât să-L contrazici pe Dumnezeu, lovind în atributul de neschimbabilitate şi atemporaneitate. Adică, Dumnezeu nu se schimbă niciodată în Voile şi poruncile Sale şi pentru El cursul istoriei omeneşti este un mereu prezent. Pentru Dumnezeu cuvintele Sale nu s-au învechit, ci ne aşteaptă să le împlinim şi să le respectăm.

Redau mai jos, extras în format foto-copie din una din carţile de cult, cărţile de slujbă,” Molitfelnicul Mare” sau Evhologhiul Mare, tipărit la anul 1896 şi retipărit în zilele noastre cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Calinic Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, la editura Pelerinul Român. M-a impresionat un paragraf citind „cuvântul înainte”, redau textual: „Şi pentru că adevărul credinţei nu va suferi nicicând învechire sau trecere, după spusele Scripturii: „dacă este cineva întru Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi” (II Cor.5,17), se cuvenea aşadar să căutăm, să folosim, să retipărim, şi să păstrăm neschimbată moştenirea cea duhovnicească a Sfinţilor Părinţi, înaintaşii noştri întru Hristos”. „Femeia ce va fi intru scurgerea sângelui ei, adică: după obicei având cele fireşti ale sale, să nu se împărtăşească de Paşti, până ce nu se va curăţi; nici să nu intre în biserică, până la 7 zile, nici cu bărbatul ei să nu se împreuneze, până ce nu se va curăţi…”

Untitled

Foto-copia, pagina 143, din Nomocanonul cuprins în Evhologhiul Mare (Molitfelnicul Mare, tipărit la Bucureşti în anul 1896, (retipărit cu binecuvântarea IPS Calinic al Argeşului), de către M-rea Petru Vodă din judeţul Neamţ).

2.- Pravila Bisericescă

După cum se poate citi şi din foto-copie, scrie clar cu litere şi cuvinte că femeia care se află la necurăţia ei obişnuită:
1.- Nu are voie să se împărtăşească până ce nu se va curăţi;
2.- Nu va intra în Biserică până în 7 zile;
3.- Nu se va împreuna cu bărbatul său până nu se va curăţi;
4.- Dacă se află în Biserică şi simte că i-a venit necurăţia, pe loc fără întârziere să iasă afară;
5.- Dacă se află în Biserică şi-i vine necurăţia şi de ruşine nu va ieşi afară, ci va îndrăzni să rămână şi să ia anaforă, se canoniseşte cu 7 zile, cu câte 10-20 metanii zilnic.

Untitled2 Untitled3

Argumente de ordin dogmatic, de ordin canonic, de ordin liturgic, unde se spune clar despre necurăţia bărbatului şi a femeii. Ca să anulezi toate acestea pe baza unor interpretări mai mult sentimentale şi pe nimic concret, consinder ca este o ofensă adusă lui Dumnezeu. Vreau un singur text din biblie, din canoane sau din cărţile de slujbă unde să se spună ad-literam că „Iisus a desfinţat această poruncă şi a repus-o pe femeie în egalitate cu bărbatul” . Interpretări de tip pro-arian culese dintr-o carte aprocrifă numită „Constituţiile Apostolice”, o carte eretică ce a fost condamnata de Sfinţii Părinţi la Sinodul Trulan 690, prin canonul II.


[176].- Levitic 15,19-20,24.
[177].- Levitic 12,2.
[178].- Levitic 12,5.
[179].- Levitic 15,25.
[180].- Levitic 15,2.
[181].- Levitic 15,3.
[182].- Levitic 15,4.
[183].- Levitic 15,16.
[184].- Levitic 15,18.
[185].- Levitic 15,32.
[186].- Numeri 19,20-21.
[187].- Levitic 15,31.
[188].- 2 Paralipomena 23,19.
[189].- 2 Paralipomena 29,16.
[190].- Levitic 22,4.
[191].- 1Macabei 4,43.
[192].- Iov 14,4.
[193].- Iezechiel 22,26.
[194].- Iezechiel 44,23.
[195].- Levitic 7,21.
[196].- Numeri 19,22.
[197].- II Corinteni 6,17.
[198].- Levitic 20,25.
[199].- Levitic 11,39.
[200].- Levitic 17,15.
[201].- Canoanele Bisericii Ortodoxe –note şi cometarii, Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Sibiu, 2005, pag. 250, 442, 488.

Nu uita de Dumnezeu…, de preot…, când hotărăşti data nunţii!


cununii2

Să înţeleg că vă referiţi la faptul, dacă se întâmplă ca mireasa să fie necurată în ziua nunţii? Sfântul Timotei dă răspunsul în această situaţie, adică:
“Se cuvine să se amâne până când se va curăţi”[61]. Nu este altă soluţie care să fie corectă şi cu “Doamne ajută”. Orice altă soluţie sau rezolvare este păcătoasă.

De vină nu sunt canoanele, nici preoţii, nici bisericile, nici Dumnezeu. Cel care a pus această rânduială în trupul femeii, tot El i-a dat poruncă să nu întineze “Locaşul lui Dumnezeu”[62]. De vină este lipsa de grijă a femeii sau a familiei, când au fixat data nunţii. Trebuie să recunoaştem că astăzi, prea puţini se mai gândesc şi la aspectul acesta. Doar când se văd în faţa faptului împlinit, vin la preot, întrebându-l, ce să facă că uite ce s-a întâmplat?

Când se fixează data nunţii, nimeni nu vine la preot să stea de vorbă cu el, să cerceteze toate impedimentele la o cununie. La preot vin, exact, în momentul când le trebuie să se cunune. Atunci încep întrebările şi e prea târziu să mai îndrepţi ceva.

La o cununie nu numai necurăţia femeii este o problemă, ci mai multe sunt, reguli şi rânduieli de care trebuie ţinut seama. De pildă, cercetarea dacă nu cumva tinerii sunt rude apropiate, dacă nu cumva data nunţii cade într-o zi când sunt interzise nunţile, dacă naşii nu sunt cununaţi la biserică şi dacă sunt ortodocşi, dacă părinţii sunt de acord cu cununia copiilor şi dacă le dau binecuvântarea, pentru că sunt canoane care prevăd lucrurile acestea.

Consider că este normal ca mai înainte de a fixa data nunţii să meargă tinerii şi familia la preot şi să discute despre rânduielile săvârşirii unei cununii, care sunt condiţiile, ce impedimente sunt şi ce-i de făcut ş.a.m.d. Dar aşa, preotul este ignorat şi tratat ca pe un funcţionar public care “trebuie” să-i facă omului ceea ce-i cere, dacă nu, se supără, îl critică şi nu mai merge la biserică.

Nu dragii mei, nu este corect! Nu vă închipuiţi cât de jignitor şi umilitor este. Şi când te gândeşti că binecuvântarea unei căsnicii frumoase şi fericite în viaţă, o primeşti de la Dumnezeu prin mâna şi graiul preotului cu puterea Harului ce i-a fost dat şi o va face cu conştiinţa încărcată şi cu sufletul amărât.
Cum alergi după local, după muzică, după naşi, aleargă, dragul meu, în primul rând la preot, începe cu preotul şi vei vedea că Dumnezeu te va ajuta mai mult şi toate vor merge ca pe roate, cum spunem noi când avem spor.

__________________
[61].- Canonul 6 şi 7 al Sf. Timotei.
[62].- Numeri 19, 20.