Profanarea Sfintei Cruci în centrul Londrei


13082741_228701867491340_4674232299891756652_n

 

O credincioasă, care, este plecată la muncă în Anglia, spunea că în centru Londrei, pe pavajul pietonal, pe care calcă toată lumea, este pusă o lespede mare pe care este gravată Sfânta Cruce. Văzând că se calcă zilnic crucea în picioare de către trecători, mă întreabă ce să facă, ca să nu se mai profaneze semnul Sfintei Cruci.

Este interzis de a face semnul crucii jos pe pământ, pe pardoseală, pe preșuri, pe covoare de tip cărare, pe pat și pe scaune unde te așezi și unde se calcă sau în alte locuri unde se batjocorește și se profanează. (Can. 73 Sinod V-VI Ecum.) Și dacă vezi că se batjocorește în felul acesta, crucea, nu  trebuie să taci și să treci mai departe ca și cum nu ai fi văzut, pentru că prin tăcere consimți și te faci părtaș la batjocorirea ei.

Am îndemnat-o, să meargă la episcopul locului şi să-i aducă la cunoştință şi să intervină pe lângă autorităţile locale, pentru a scoate crucea din pavajul pietonal. Fiind străină pe acele meleaguri şi străină de Biserica Catolică, a trimis un mail preotului care are în subjurisdicţie zona cu pricina… vă redau textul răspunsului pe care l-a primit:

Sărut mâna, părinte! Îmi cer scuze ca vă deranjez, am scris la Biserica Catolică în legătura cu Crucea care este pe trotuar şi pe care calcă oamenii zilnic şi am primit un răspuns, care m-a lăsat fără cuvinte despre cum gândesc ei… iată răspunsul:

“Dear A, Thank you for your thoughtful email and your deep concern and respect for the Holy Cross. I agree with your concern and my hope is that those thatpass that way and may never even enter the church may be invited to pause and reflect on the mystery of the cross. I hope that they would think of the great price our saviour paid for us by dying on the cross and help others to carry their cross. I do not believe that those who erected the cross intended to be disrespectful. I imagine it would be difficult to remove the plaque without the permission of the county council and those who donated monies to erect it the first day. As I pass the way, I often think of the Lord carrying his cross to Calvary. Thank you for concern. Best wishes Fr. Cyril Mangan Adm.”

În traducere:

„Dragă A. Vă mulţumim pentru e-mail grijuliu și preocuparea profundă și respectul pentru Sfânta Cruce. Sunt de acord cu îngrijorarea și speranța mea este că cei care trec în acest fel, și nu pot intra în biserică, poate fi invitat să stea și să reflecte asupra misterului crucii. Sper că ei s-ar gândi la prețul mare plătit de Mântuitorul nostru pentru noi, prin moartea Sa pe cruce, și ajută pe alții să ducă crucea lor. Nu cred că cei care au ridicat crucea au făcut scest lucru să fie lipsit de respect. Îmi imaginez că ar fi dificil de a elimina placa fără permisiunea consiliului județean și a celor care au donat sume de bani. Așa cum şi eu trec pe drum, mă gândesc des la Domnul care duce crucea pe Golgota. Vă mulțumim pentru îngrijorare. Cele mai bune urări, Fr. Cyril Mangan Adm”

-Ce s-ar putea face la un aşa răspuns? Ei consideră că nu fac nimic rău.

-Ce puteți face? V-ați făcut datoria să spuneţi cuiva dar vedeţi că nu este responsabil. Poate la Consiliul Judeţean dacă se mai poate face ceva. Am înţeles că acel pavaj a fost finanţat de cineva care a dorit să pună crucea acolo şi trebuie lămurită acea persoană, că nu este bine să se calce crucea în picioare, mai bine ar fi să se pună crucea în picioare ca s-o vadă toţi şi s-o cinstească, decât pe pavaj să fie călcată în picioare.

-Mulțumesc pentru răspuns. Oricum ei sunt catolici şi sunt încăpăţânaţi. Au principiile lor. Voi vorbi cu părintele nostru de aici, să îi spună şi episcopului nostru despre asta. Poate el reuşeşte ceva, fiind episcop. Ei consideră că e ceva bun să fie Crucea acolo că, aşa o s-o vadă şi păgânii şi poate se vor gândi la ea….

-Se înşeală, săracii de ei. Sunt canoane care interzic creştinilor de a pune crucea în locurile unde poate fi profanată, călcată în picioare sau unde se așează cu fundul, adică: pe pavaje, pe covoare, pe bănci sau scaune, etc. Dumneavoastră, v-ați făcut datoria şi aţi spus, încă o să le mai spuneţi, poate vor înțelege şi vor învăţa şi ei ce este corect şi cum trebuie să respecte un lucru sfânt.

-Sper şi ei să-şi dea seama de greşeală, deşi e cam greu să-i facem să înţeleagă, dacă nu simt. Oricum voi discuta despre aceasta cu episcopul de aici, când îl voi întâlni… cel mai probabil pe 10 noiembrie vă voi spune ce va zice şi dânsul. Vă mulţumesc pentru sfaturi. Doamne ajută!

În mănăstiri nu se săvârşesc Taina Sf.Botez şi Taina Cununiei de către preoţii-monahi (ieromonahii).


casatorie_0

Oficierea cununiilor şi a botezelor trebuie să se facă numai la parohii. Motivul ar fi unul de ordin canonic că ieromonahii (preoţii monahi) n-au voie să săvârşească cununii şi la boteze la mănăstire. Se exceptează doar acei ieromonahii care sunt trimişi de către episcop la parohii, ca preoţi parohi sau suplinitori în lipsa preotului de mir. În mănăstire nu are voie să intre nimeni cu scopul de a se cununa sau de a boteza. Aceasta contribuind la păstrarea specificităţii atât a monahismului care prin votul depus s-a despărţit total de cele ale lumi şi de lume,  pentru a nu da prilej de ispitire şi sminteală monahilor, cât şi a preotului de parohie (de mir), ca  cel ce  este căsătorit şi are copii este un trimis  al episcopului în lume să rezolve problemele sprituale a credincioşilor de mir (parohie). Această oprire se bazează pe principiul că monahul nu trebuie să aibă nimic în comun cu lumea (Drept canonic ortodox).

În ultimul timp, mai precis din epoca comunistă, prin intervenţii de tot felul, s-a acceptat tacit, pe motiv ca cei ce aveau funcţii mari în partid, din cauza interdicţiilor şi a persecuţiilor, să se cunune undeva la o mănăstire sau să-şi boteze copiii fără să ştie, pe ascuns. Această învoire cu mănăstirea a luat şi mai mare amploare după căderea comunismului în loc să se stingă. Astăzi se fac cozi la poarta mănăstirilor a căror egumeni şi stareţi n-au înţeles de starea de necesitate de atunci, de  persecuţie a regimului comunist asupra persoanelor cu funcţii în partidul comunist din perioada aceea şi care erau şi buni creştini şi nu înţeleg că acea perioadă a trecut nu mai au rolul de a salva pe cineva, nici caracterul monahismului în roport cu lumea, şi continuă a călca prevederile canonice şi regulile monahale primind  pe credincioşii de mir oficiindu-le cununiile şi botezurile pe care de drept canonic stă în atribuţiile preotului de parohie.

Faţă de această situaţie Sfântul Sinod a BOR dă o decizie prin care face apel ca fiecare să revină pe locul specific lui, să respecte fiecare atribuţiunile lui şi să înceteze acest amestec a monahisimului în cele ale parohiilor de mir.

1.-Decizia din 17 aprilie 2010 a Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care are sugestivul titlu, „Călugărie în mănăstire şi cununie în parohie”, a hotărât ca slujbele de cununie să nu mai poată fi oficiate în mănăstiri. Acestea trebuie să aibă loc doar în bisericile de parohie.

Decizie la baza căreia stau următoarele prevederi canonice:

2.-În “Drept canonic ortodox” de Arhiad. Pr. Dr. Ioan N. Floca, vol I, Bucuresti 1990, pag. 525, se spune:
-Monahul nu are voie să se ocupe cu afaceri lumeşti, militare, politice, civile şi altele de acest fel. Pentru aceasta monahii nu pot fi tutori, nici martori în afaceri de drept civil.
-Monahul, ieromonahul, episcopul (fiindcă este monah), nu poate binecuvânta o căsătorie. Acest lucru este în vigoare pentru monahii şi episcopii care trăiesc în mănăstire, dimpotrivă, monahii îmbunătăţiţi, cu aprobarea episcopului, în serviciul parohial pot oficia cununiile şi toate Tainele, a căror săvârşire cade în sarcina preotului mirean.
-Monahul nu poate fi naş la botez. Această oprire se bazează pe principiul că monahul nu trebuie să aibă nimic în comun cu lumea şi deci nu este în stare să dea îngrijirea prescrisă canoniceşte, pentru fin.”

3.-În „Liturgica specială” de Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, ediţia a IV, Bucureşti 2005, se spune:
„Vechile Pravile îi opresc pe preoţii-călugări (ieromonahii) să oficieze nunta, ca unii care au făcut votul castităţii şi care nu pot lua parte nici la dansul ritual de la „Isaie dănţuieşte…”, nici la ospăţul şi petrecerea cu care e împreunată de obicei nunta (Răspunsuri canonice ale lui Petru Hartofilaxul (sec,XI) în „Sint. Aten. V, 570; Regulile călugăreşti ale Sfântuui Teodor Studitul (PGt.XCIX, col941); Pravila Mare,gl.135 alin.2; Nomocanonul slav cap.84).”

4.-Potrivit canoanelor 3 şi 4 ale Sinodului IV Ecumenic, monahilor li se interzicea a se ocupa cu treburi lumeşti, civile, politice, militare sau de orice alt fel, iar mai târziu li s-a interzis să fie tutori, naşi de botez sau cununie, precum şi să săvârşească Sfânta Taină a Cununiei.

5.-În “Regulile călugăreşti” ale Sf. Teodor Studitul, cât şi vechile pravile opresc, de asemenea, ieromonahii să oficieze Taina Cununiei, ca unii care au depus votul castităţii şi care nu pot lua parte nici la dansul ritual al cântării „Isaie, dănţuieşte …”, nici la ospăţul sau petrecerea care urmează după nuntă.

6.-În Pravila Mare (Îndreptarea Legii, 1652) care, la Glava 135, aliniat 2, arată că „ieromonahul, adică popa călugăr, nuntă nu cunună, adică nu blagosloveşte, că şi aceaia iaste fără dă leage şi făr’ de cale şi nu se cuvine. Pre unul ca acela-l canonesc dumnezăeştii părinţi cu lipsa de preoţia lui”.

7.-În “Evhologhiu Bogat” sau Molitfelnicul cel mare, ediţia II-a, Bucureşti 1896, în Nomocanon, pag 177, spune:

“Preotul Călugăr nu cunună nunta, adică nu o binecuvintează, că nu se cuvine, iar călugărul nici naş să nu fie pruncului”.

Nu se pune problema ca ieromonahul  nu poate din punct de vedere haric, ca preot hirotonit, poate dar nu are voie din punct de vedre canonic,  a regulilor călugăreşti, a ascultării de episcop, nu are nimic comun cu lumea şi în mănăstire. În afara mănăstirii are voie cu o singura condiţie,  să fie trimis de către episcop sau cu învoierea stareţului care la rândul lui are învoirea episcopului.

Credincioşii sunt sfătuiţi şi îndemnaţi să înţeleagă aceste  reguli monahale şi să nu facă presiuni asupra stareţului cerând insistent să se cunune sau să boteze la mănăstire, pe motiv ca e locul mai sfânt, mai binecuvântat şi prin îngăduinţa stareţului călcând rânduiala monahicească să fie primiţi, că vor aduce sminteală unor monahi şi va fi „vai de acela care se sminteşte, dar mai vai de  acela prin care vine sminteala„…  „Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala (Matei 18,7).

Pentru cei ce merg la spovedit…


spoveditul

Cercetaţi canoanele ce ar trebui să le dea duhovnicul pentru fiecare păcat şi comparaţi-le cu cele pe care le primiţi, ca să vedeţi cât de grele sunt păcatele pe care le facem, cât de mult ne îndepărtează de Dumnezeu şi de Sfânta Împărtăşanie şi cât de îngăduitori sunt duhovnicii, ca dumneavoastră, să nu vă îndepărtaţi, ci să vă îndreptaţi şi să nu mai greşiţi.

Păcatele care opresc de la Sfânta Împărtăşanie şi canonisirea lor după Sfintele Canoane[31]:
-Fermecătorii sau vrăjitorii, 20 de ani să nu se împărtăşească;
-Cei care se duc la fermecători, 6 ani să nu se împărtăşească;
-Cei care dau în cărţi, care dau cu bobii, care ghicesc în cafea, care dau cu ghiocul, care descântă şi cei care se duc la ei; cei care poartă talismane, mărţişoare, buruieni descântate sau altceva de acest fel; cei care pun semne la copii şi la vite să nu se deoache, 6 ani să nu se împărtăşească[32];
-Cine cheamă vrăjitori sau fermecători pentru a face rău altora, ca un ucigaş se socoteşte şi 20 de ani să nu se împărtăşească[33];
-Preacurvarii (Cei căsătoriţi, desfrânând cu persoane străine căsătorite se numesc preacurvari), homosexualii (Homosexuali se numesc aceia care desfrânează anal bărbat cu bărbat sau bărbatul cu soţia lui desfrânând în chipul arătat mai sus), cei care se împreună cu dobitoacele, cei ce se împreună cu femeile lor peste fire (împreunarea peste fire este atunci când bărbatul sau o femeie îşi fac demonica plăcere sărutându-se unde nu trebuie), 15 ani să nu se împărtăşească;
-Curvarii (Curvie se cheamă atunci când doi necăsătoriţi sau văduvi desfrânează), 7 ani să nu se împărtăşească;
-Cine va curvi cu sora lui de un tată şi de o mamă, 20 de ani să nu se împărtăşească;
-Cine va curvi cu nora sau cu mama soacrei, 11 ani să nu se împărtăşească;
-Cine va curvi cu cumnata lui sau cu vara primară, 10 ani să nu se împărtăşească;
-Cine va curvi cu a doua vară, 9 ani să nu se împărtăşească;
-Cine va curvi cu naşa care l-a botezat, 20 de ani să nu se împărtăşească;
-Cine va curvi cu cumătra, adică cu mama naşei care a botezat, cine va curvi cu două surori sau, femeia, cu doi fraţi, 11 ani să nu se împărtăşească;
-Cine va curvi cu mama vitregă şi cine a desvirginat o fecioară mai mică de 12 ani, acela 12 ani să nu se împărtăşească;
-Cel ce a curvit cu femeia sa peste fire (împreunarea peste fire este atunci când bărbatul sau o femeie îşi fac demonica plăcere sărutându-se unde nu trebuie), să nu se împărtăşească 15 ani; la fel şi femeia se canoniseşte dacă a fost cu voia ei; iar dacă a fost silită (adică fără voia ei), 6 ani să nu se împărtăşească;
-Cel ce s-a căsătorit a doua oară, 1 an să nu se împărtăşească;
-Cel ce s-a căsătorit a treia oară, 10 ani să nu se împărtăşească; iar de are copii sub 40 de ani, 5 ani să nu se împărtăşească. Dacă a trecut de 40 de ani şi are copii, să nu i se mai îngăduie a treia căsătorie;
-A patra căsătorie nu este îngăduită; iar dacă cineva a încheiat-o, acea căsătorie să se desfacă şi 8 ani să nu se împărtăşească;
-Dacă se va împreuna cineva înainte de cununia religioasă, 1 an să nu se împărtăşească;
-Dacă cineva va curvi cu mama logodnicei lui sau cu o altă rudă a ei, acea căsătorie se opreşte;
-Cel ce a făcut malahie (Onania), 40 de zile să mănânce hrană uscată şi să facă câte o sută de metanii pe zi şi cu mare căinţă în suflet hotărându-se de a nu mai greşi; se poate împărtăşi cu Sfintele Taine. Dacă nu îndeplineşte canonul arătat mai sus, 1 an să nu se împărtăşească;
-Femeia fiind în timpul periodului, adică în zilele necurăţiei ei, (la menstruaţie) să nu se împreune cu bărbatul şi nici în biserică nu poate să intre, să nu ia anaforă şi aghiazmă, ori să sărute sfintele icoane, mai înainte de opt zile, adică mai înainte de a fi trecut periodul ei. Dacă femeia, după opt zile nu s-a făcut bine, atunci mai prelungeşte timpul până s-a făcut deplin sănătoasă. În duminici şi sărbători, miercuri şi vineri şi în cele patru sfinte posturi de peste an, soţul şi soţia să se păstreze în curăţie (Pentru duminici şi sărbători soţul şi soţia să nu aibă împreunare de vineri orele 24 şi până luni orele 17);
-Cei căsătoriţi dorind să se împărtăşească la praznice, sărbători, duminica, sau în oricare alt timp să aibă 7 zile. Fără împreunare înainte şi trei zile după împărtăşanie;
-Cei tineri, însă, de curând căsătoriţi, pot să se împărtăşească cu trei zile de curăţie mai înainte de a se împărtăşi şi o zi după aceea;
-Cei care fac malahie unul cu altul sau femeie cu femeie, 80 de zile să se canonisească mâncând hrană uscată în toate zilele şi făcând câte o sută de metanii pe zi. De nu va împlini acest canon, 2 ani să nu se împărtăşească şi să facă câte o sută de metanii pe zi;
-Cel ce a ucis de bunăvoie, 20 de ani să nu se împărtăşească;
-Cel ce a ucis fară voia lui (din greşeală), 10 ani să nu se împărtăşească;
-Cel ce a ucis în război sau apărându-se de tâlhari, 3 ani să nu se împărtăşească;
-Cel ce de bunăvoia lui s-a lepădat de Hristos şi revine, la sfârşitul vieţii lui să se împărtăşească;
-Cel ce din cauza chinurilor s-a lepădat de Hristos, 8 ani să nu se împărtăşească;
-Cel ce a furat şi singur a spus fapta sa, după ce va înapoia cele furate, 1 an să nu se împărtăşească; iar dacă a fost descoperit de alţii, 2 ani să nu se împârtăşească şi să înapoieze cele furate sau costul lor, dacă nu le mai are;
-Jefuitorii de morminte, 10 ani să nu se împărtăşească;
-Furtul de cele sfinte, fie din biserică sau din altă parte, 15 ani să nu se împărtăşească;
-Călcătorii de jurământ, ca şi cei care au jurat strâmb, 10 ani să nu se împărtăşească;
-Cei ce joacă în horă, cad sub afurisenie [34];
-De se va căsători un bărbat cu o femeie evreică, sau, o femeie ortodoxă cu un bărbat evreu, sau cu bărbat eretic, sau bărbatul ortodox cu femeie eretică, acea căsătorie să se desfacă; dar dacă iudeul sau ereticul primeşte credinţa ortodoxă, atunci căsătoria să rămână încheiată;
-De va muri pruncul nebotezat din neglijenţa părinţilor, aceştia 3 ani să nu se împărtăşească şi să facă câte o sută de metanii pe zi;
-Femeia care şi-a omorât pruncul fară să vrea, în timpul somnului, 7 ani să nu se împărtăşească;
-Femeile care îşi omoară pruncii în pântece, care avortează sau fac raclaj, 10 ani să nu se împărtăşească, iar dacă se feresc să nu facă copii, 1 an să nu se împărtăşească;
-Femeia care pierde pruncul fară voia ei, 1 an să nu se împărtăşească;
-Cel ce ocărăşte sau batjocoreşte pe cineva, trei zile să se afurisească şi să mănânce numai pâine cu apă, pentru că: … cel ce va zice fratelui său nebun, vinovat este de gheena focului “ [35];
-De va avea cineva vrajbă asupra altuia şi unul dintre ei moare fără ca ei să se fi împăcat, cel rămas în viaţă se opreşte de la Sfânta Împărtăşanie 1 an, şi timp de 40 de zile va merge la mormântul celui mort şi va cere iertare cu lacrimi de durere şi va face câte 50 de metanii pe zi;
-Dacă va ocărâ şi va batjocori cineva pe părinţii săi, cu greu canon să se canonisească, iar dacă îi va bate, pe unul ca acela numai arhiereul, iar la mare nevoie şi preotul, poate a-l dezlega de acel mare păcat şi numai după ce şi-a împlinit canonul ce i-a fost dat şi numai după ce şi părinţii lui iarăşi l-au primit şi l-au iertat;
-Părinţii care îşi nedreptăţesc copiii, pe unii iubindu-i, iar pe alţii defăimându-i, deşi ei sunt cu bună cuviinţă şi nu le împart drept zestrea ce li se cuvine, dacă nu se vor îndrepta să fie lipsiţi de Sfânta Împărtăşanie şi lepădaţi de Biserică, adică să se afurisească;
-Acela care ar ocărâ, ar bârfi, ar necinsti sau ar bate pe vreun preot, chiar dacă ar fi preotul vinovat, unul ca acela va fi dat anatemei şi lepădat de la Biserică ca unul ce s-a îndepărtat de Sfânta Treime şi la un loc cu Iuda va fi partea lui şi 2 ani să nu se împărtăşească, chiar de l-ar ierta preotul, căci zice Scriptura:
„Pe mai marele poporului tău să nu-l vorbeşti de rău”[36];
-Cel învrăjbit cu cineva, mai înainte de a se împăca, nu poate intra în biserică şi nici să trimită prinos şi să facă câte 50 de metanii pe zi până ce se va împăca cu cel pe care l-a supărat, cerându-şi iertare cu toată umilinţa, iar dacă acela este vinovat şi tot el nu vrea să se împace, vina rămâne asupra lui, iar acesta nu mai este sub canon;
-Dacă va mânca cineva de dulce miercurea sau vinerea precum şi în Postul Paştelui, 2 ani să nu se împărtăşească (numai cei ce au pogorământ);
-Dacă va intra cineva ca să se roage cu ereticii: catolicii, protestanţii, adventiştii, pocăiţii, tudoriştii, baptiştii şi alţii de acest fel, sau dacă va mânca la praznicele lor, unul ca acela să se afurisească şi dacă nu se va căi să se taie cu totul de la Biserica lui Hristos, ca unul ce a căzut din har;
-Dacă va lucra cineva în duminici sau în sărbători, să se afurisească, fară numai dacă va face aceasta fară voia lui;
-Acela care nu merge la Sfânta Liturghie trei duminici la rând, să se afurisească, fară numai dacă este greu bolnav;
-Dacă a ştiut cineva despre altul că păcătuieşte şi nu l-a oprit, cu toate că putea să-l oprească, unul ca acela să se canonisească, la fel cu acela care a săvârşit păcatul;
-Dacă cineva se împodobeşte ca să facă sminteală şi se dă cu mirodenii, dacă îşi vopseşte părul, unghiile, faţa, sprâncenele şi buzele, să se afurisească [37];
-Sinucigaşului nu i se face prohodire (înmor- mântare cu preot) şi nici în cimitir nu se îngroapă; aceasta însă numai dacă n-a fost inconştient (nebun)
când s-a sinucis;
-Dacă cineva ar vrea să intre în cler, dar a căzut în vreunul din păcatele: fermecătorie, ghicitorie, vrăjitorie, curvie, preacurvie, malahie, recăsătorie, ucidere, lepădarea de Hristos, acela nu se mai poate face preot [38].

______________
[31].- Molitfelnicul Mare, Chişinău, 1820, pag. 501-527.
[32].- Canonul 61 Trulan.
[33].- Canonul 72 al Sfântului Vasile cel Mare.
[34].- Afurisenie înseamnă despărţire şi lepădare de Biserică.
[35].- Matei 13, 12.
[36].- Faptele Apostolilor 23, 5.
[37].- Canonul 103 Trulan.

Biserica de lângă tine.


CATEDRALA 2015

Este păcat dacă mă duc la altă biserică din altă parohie ce este tot aproape de casa mea, eu sunt la jumătatea drumului dintre cele două biserici. Cea din parohia mea a fost finalizată şi vine foarte multă lume pe când cea din cealaltă parohie vin puţini şi biserica este în construcţie. Am avut un accident ce am scăpat cu viaţă nu am păţit absolut nimic atât eu cât şi prietenul meu ce era la volan, putea să ajungă în cărucior cât şi fata din spate şi maşina a ajuns la fier vechi, a fost minune, am lovit un copac, apoi un stâlp şi o maşină parcată. Îmi place să particip la slujbele de la această biserică şi să ajut şi eu cum pot şi cât pot.

De regulă orice credincios aparţine unei biserici şi a preotului care slujeşte la acea biserică. Mai mulţi credincioşi formează o comunitate care aparţin aceleaşi biserici care formează o parohie. Parohia înseamnă o biserică, un preot şi o comunitate de credincioşi. De ce este important ca fiecare credincios să aparţină de parohia lui? Din două motive: un motiv de ordin administrativ al parohiei şi unul de ordin spiritual sau sufletesc al credinciosului ce aparţine de o parohie. Ambele motive sunt foarte importante pentru viaţa religioasă şi mântuirea credincioşilor. Prin primul motiv că se susţine existenţa bisericii în mijlocul comunităţii de credinciosi, prin a fi zidită, împodobită şi a se asigura toate cele necesare pentru desfăşurarea cultului divin şi a slujitorilor ei. Al doilea motiv este foarte important din punct de vedere sufletesc şi condiţie la mântuire pentru fiecare credincios ce aparţine de acea biserică. Este important, deoarece mântuirea fiecărui suflet dintr-o parohie se va cere de la preotul care păstoreşte acea comunitatea de credinciosi din care faci parte şi nu de la altul. Dumnezeu va cere din mâna fiecărui preot sufletele credincioşilor care i-au fost încredinţate spre păstorire. Preotul este obligat să ducă fiecare suflet din parohia ce-i aparţine în Împărăţia lui Dumnezeu. Preotul în a carui răspundere te afli iţi va deschide porţile Împărăţiei lui Dumnezeu. Chiar dacă te duci la alt preot, nu poţi fi sigur că te vei mântui deoarece preotului la care te-ai dus nu i-ai fost dat în răspunderea sa. De aceea este bine ca fiecare credincios să meargă la biserica lui, sa aibă grijă de ea, s-o împodobească să ajute pe preot pentru a admnistra averea ei, apoi să asculte şi să solicite pe preot a-i curăţii sufletul prin sfaturi şi spovedanie, de a-l uni cu Hristos prin Taina Sf Împărtăşanii, de a-i cere binecuvântare şi rugăciuni pentru bunul mers al vieţii şi de a-l ajuta să se mântuiască. Numai în situaţia în care preotul neglijează pe credincioşi şi nu are grijă de turma lui, credincioşii mai aleargă şi în alte părţi pentru a se salva.

În ceea ce priveşte mersul la Sfânta Biserică, este la fel, mergem la biserica de care aparţinem pentru că este biserica care se roagă pentru noi. Biserica pentru noi este corabia în care ne aflăm înotând pe valurile acestei vieţi până la limanul mântuirii.

Nu-ţi interzice nimeni de a te duce să ajuţi şi o altă biserică care se află în construcţie sau în mare nevoie de ajutor, dar trebuie să ţii cont mai întâi să nu-ţi neglijezi biserica ta. Biserica ta este şi va fi cea de lângă tine şi în care te afli. Biserica din altă parte este biserica altor credincioşi sau al altei comunităţi de credincioşi din care tu nu faci parte ci, eşti numai un musafir. Dacă biserica ta este în construcţie o neglijezi şi te duci să ajuţi alta la mai mare distanţă, nu este bine. Părintele Ilarion Argatu spunea: „Cel ce trece pe lângă biserica lui neglijând-o şi ajută pe alta mai departe, tot aşa va trece şi Dumnezeu pe lângă el şi va ajuta pe alţii”.

Unii credincioşi cu posibilităţi financiare şi materiale care pot să ajute construcţia, renovarea sau împodobirea bisericii lor şi nu o ajută, ci merg la alta mai departe pe motiv că acolo este mai bine primit, i se acordă atenţie şi laude mai multe, este pus la masă cu familia sau prietenii lui. Despre aceştia părintele spunea ca nu li se socoteşte nimic la mântuire din darul de bani sau materiale pe care-l fac, deoarece au trecut pe lângă Hristos care-i aştepta în biserica de lângă ei, iar darul lor a avut ca suport slava de sine şi-au luat plata prin laudele primite. În fiecare biserica se află Hristos pentru că El este capul întregii biserici şi mai degrabă te aşteaptă cu smerenie acolo unde-i lipsă şi te primeşte într-o biserică modestă, care poate fi chiar cea de lângă tine decat în cea măreaţă.

Spuneaţi ca aţi avut un accident din care aţi ieşit teferi iar maşina nu mai poate fi îndreptată. Multumiţi lui Dumnezeu pentru că vă iubeşte, că v-a cruţat viaţa şi vă aşteaptă să-i descoperiţi voia şi să-L iubiţi cu adevărat respectându-i poruncile. A fost o avertizare şi un îndemn serios la îndreptare. Cununaţi-vă şi feriţi-vă de păcate şi dacă sunteţi în vre-o situaţie contrarie cu voia lui Dumnezeu îndreptaţi-vă că să nu vă fie şi mai rău. Iubiţi-vă biserica din care faceţi parte. Dumnezeu să vă călăuzească pe calea cea dreaptă. Amin.

Stop “violenţei” !


11203055_956027291108391_6573528023591229045_n

Eu zic că ar fi corect să spunem: stop neascultării faţă de părinţi, din partea copiilor şi stop violenţei din partea părinţilor.
Dacă ai un copil cu o fire îndărătnică, adică nu vrea să te asculte în nimic, nici de vorbă bună, nu vrea să primească de la tine nici un fel de povaţă, nici un sfat, oricât de mult efort ai depune să-l lămureşti că nu este bine ce face, este în zadar. Ţi se urcă în cap, face obrăznicii şi te face de râs; te strâmbă, te îngână, te înjură (că aşa a învăţat de la prieteni) şi chiar se răsteşte la tine văzându-te că nu reacţionezi mai sever, ce faci? Îl laşi aşa? Ai terminat cu educaţia lui? Pleci de acasă?

Nu cred că strică o mângâiere ”finuţă” a unei vărgute, numai pe ”funduleţ”, unde masa de muschi face vătămarea mai uşoară, pentru a-l face prieten cu cuminţenia. Este ultimul argument de convingere până la urma urmei. Un proverb popular spune: ”Unde dă tata sau mama cu varga acolo copilul creşte”, ce creşte? Creşte cuminţenia şi înţelepciunea. Sau alt proverb:”foloseşte vărguţa cât este copilul de-a curmezişul patului nu când este de-a lungul patului, pentru că atunci îţi arată el cine este şi ce poate”.

Nu cred să nu fie cineva de acord sau împotriva cu ce spune Sfânta Scriptură:
Cine cruţă varga îşi urăşte copilul, iar cei care-l iubesc, îl ceartă devreme” [102].
“Deprinde pe tânăr cu purtarea care trebuie s-o aibă; chiar când va îmbătrâni nu se va abate de la ea” [103].
”Nu cruţa pe feciorul tău de pedeapsă, chiar dacă îl loveşti cu varga, nu moare. Tu îl baţi cu varga, dar scapi sufletul lui din împărăţia morţii” [104].
”Ai feciori? Învaţă-i pe ei şi încovoaie din pruncie grumazul lor. Ai fete? Veghează la curăţia lor şi să le araţi o față serioasă” [105].
Vedeţi câte sfaturi înţelepte ne dă Sfânta Scriptură? Dacă le urmăm cu multă cumpănire şi folosim seriozitatea în educaţia copiilor noştri, ne vom bucura de pe urma lor.

1.-Nu cred că a stricat cuiva că părinţii l-au tras de urechi sau i-au aplicat o vărguţă când era obraznic, prea obraznic şi neîntrecut de obraznic. Mie cel puţin mi-a prins bine, recunosc. De fiecare dată când călcam pe alături vărguţa îmi arăta precis drumul drept pe unde să merg şi mulţumesc părinţilor pentru aceasta. Dacă n-o foloseau, cu siguranţă nu aş fi ajuns preot, poate…un vagabond, un hoţ, un curvar, un boschetar, un beţiv, un delicvent, un recidivist şi certat cu toată lumea.

Înclinaţia oricărui copil este de a face ceea ce li se porunceşte să nu facă. Conştiinţa la copii se formează treptat şi la care trebuie să lucreze părinţii.
Nimeni nu s-a născut cu conştiinţa formată. Recunoaştem. Să nu-mi spună cineva că el de când s-a născut şi până la vârsta maturităţii a înţeles de cuvânt şi a ştiut ce este bine şi ce este rău, că s-a ferit de rău şi a făcut numai binele, fără intervenţia convingătoare a părinţilor. Doar dacă ne place să fim demagogi. Copiii nu se nasc doxaţi de ştiinţă, de educaţie şi de maniere, să poţi spune că laşi pe copii să-şi dea seama ei singuri că au greşit, ci cu creşterea le dobândesc de la cei mari: părinţi, educatori, învaţători, profesori, preoţi, folosind fiecare metoda specifică lui.

Dacă suntem radicali în a respinge ca nefolositoare seriozitatea convingătoare în educaţie: fie cuvântul, fie nuiaua sau alte privaţiune materiale (mă refer la bomboane, la jucarii, la bani, îmbrăcăminte, televizor, calculator,etc.), nu cred că este bine. Pentru mine era de ajuns să-mi spună tata:
”n-am să-ţi cumpăr haine noi de Paşti, la Biserică ai să te duci cu cele vechi şi o să râdă lumea şi colegii de tine”, mă faceau băiat cuminte şi mă străduiam să iau note mari la şcoală. Când promiţi astfel de măsuri, trebuie să fie la modul cel mai serios.

Ţin minte când eram în clasa a patra, pentru că luasem note mici la şcoală, tata nu mi-a cumpărat costum nou de Paşti. Am suferit mult şi-mi era ruşine.
Ţin minte că într-alt an, am venit numai cu note mari, nu numai costum şi pantofi mi-a luat tata, ci a venit şi cu un acordeon, spunându-mi:
Pentru că anul acesta ai învăţat şi ai luat note de 9 şi 10, ţi-am cumpărat un acordeon”.
Eram în al nouălea cer de bucurie, pentru că îmi era foarte drag acordeonul şi îmi doream unul. Aşa ştiau părinţii mei să ne educe încurajându-ne când eram buni şi pedepsindu-ne când întreceam măsura răutăţii, însă o făceau la modul cel mai serios. Amândoi părinţii mergeau în acelaşi ton şi cântau aceeaşi muzică, pe acelaşi ritm după care eram obligaţi să jucăm. Nu era situaţia, aşa cum întâlnim la părinţii de astăzi, dacă mă certa unul, găseam alinare în braţele celuilalt.

2.- Să nu creadă cineva că exclud realitatea existenţei unor părinţi violenţi, iuţi la mânie, neiertători, terorizând şi maltratând copiii; aspri şi prea severi în educarea copiilor, care pur şi simplu traumatizează sufletul, psihicul, conştientul, intelectul şi fizicul copiilor. Părinţi ireponsabili, fără dragoste şi fără de milă faţă de copiii lor. Am întâlnit şi astfel de părinţi, care nu au măsură în ceea ce fac şi cum fac, inconştienţi; părinţi care maltratează copiii pentru orice greşeală cât de mică.

Copilului trebuie să-i mai ierţi anumite greşeli mici pentru a nu-l teroriza, şi de a-l obliga moral, să consimtă că nu va mai repeta greşeala şi pentru a simţi bunătatea ta că a fost iertat şi căldura ta de părinte.

Acei inconştienţi, care prin bătaie nesocotită îşi terorizează copiii, ei merită ”cureaua” şi asprimea legii. Din cauză lipsei de milă cu care au educat copiii, au crescut copiii schilodiţi sufleşte, bolnavi psihic şi fizic. Acei părinţi sunt nişte călăi şi brute pentru copiii lor şi trebuiesc luate măsuri cu astfel de părinţi, mergând până la căderea din drepturi părinteşti, pentru a salva integritatea fizică, psihică şi intelectuală a copilului de azi şi a cetăţeanului şi credinciosului de mâine.

_________________
[102].- Pilde 13,24.
[103].- Pilde 22,6.
[104].- Pilde 23,13-14.
[105].- Isus Sirah 7, 24-25.

Regula necurăţiei la om


in biserica

Am promis şi mă ţin de cuvânt, că voi scrie pe rând, toate argumentele care susţin rânduiala pusă de Dumnezeu în om şi în Biserică, temeliuită de Sfinţii Părinţi prin Dreptul Canonic, că:
-NU au voie, atât femeile cât şi bărbaţii în timpul necurăţiei trupeşti, să intre în Sfânta Biserică, fiind sfinţită şi târnosită de episcop.
-NU au voie, atât femeile cât şi bărbaţii în timpul necurăţiei trupeşti, să intre în Pridvorul Bisericii, ce a fost sfinţit odată cu biserica de către episcop şi face corp comun cu ea, exceptând: catehumenii, femeile după 40 zile de lehuzie, ce s-au curăţat. Dar nu şi femeia în timpul necurăţiei ei trupeşti şi nici bărbatul întinat;
-NU au voie, atât femeile cât şi bărbaţii în timpul necurăţiei trupeşti, să calce în Curtea Bisericii, ce a fost sfinţită de episcop înainte de zidirea acelei biserici. Toate Bisericile sunt construite pe pământ sfinţit;
-NU au voie, atât femeile cât şi bărbaţii în timpul necurăţiei trupeşti, să se atingă de Lucrurile Sfinte, din Biserică, de acasă şi de ori unde s-ar afla, de: icoane, candele, veşminte preoţeşti, sfinte vase, Sfântul Mir, Sfânta Evanghelie, Sfintele Cununii, Sfânta Cruce, cristelniţa botezului, etc.;
-NU au voie, atât femeile cât şi bărbaţii în timpul necurăţiei trupeşti, să bea sau să mănânce nimic din ceea ce este sfinţit: Sfânta Împărtăşanie, Sfânta Anaforă, Aghiazmă mare sau mică, prescură, arthos, untdelemn sfinţit etc.

Redau mai jos câteva texte din Sfânta Scriptură ce vorbesc în mod direct despre femeia în timpul scurgerii de sânge lunare, că este necurată. Natura ei devine în stare de necurăţie, pentru 7 zile din lună (să nu se confunde nevoia de igienă corporală cu natura întinată a omului), iar prin atingere de lucruri sau de oameni, toate cele atinse devin necurate.

ARGUMENTUL BIBLIC
– sau ce spune Biblia despre necurăţia omului?

 

1.- FEMEIA NECURATĂ:

• -“De va avea femeia curgere de sânge, care curge din trupul său, trebuie să stea şapte zile pentru curăţirea sa. Tot cel ce se va atinge de ea, necurat va fi până seara.
Tot lucrul pe care se va culca ea în timpul necurăţiei va fi necurat şi tot lucrul pe care va şedea va fi necurat./…/
De va dormi ea cu bărbatul, necurăţia ei va fi şi pe el şi necurat va fi el şapte zile, iar tot patul, în care va dormi, necurat va fi” [176].

• –„Grăieşte fiilor lui Israel şi le zi: Dacă femeia va zămisli şi va naşte prunc de parte bărbătească, necurată va fi şapte zile, cum e necurată şi în zilele regulei ei”[177].

• -“Iar de va naşte fată, necurată va fi două săptămâni, ca şi în timpul regulei ei; apoi să mai stea şaizeci şi şase de zile pentru a se curăţi de sângele său” [178].

• -“Dacă femeii îi va curge sânge mai multe zile şi nu în timpul regulii ei, sau dacă ea are curgere mai mult decât timpul regulii ei obişnuite, atunci în tot timpul curgerii necurăţiei ei va fi necurată, ca şi în timpul regulii ei”[179].

2.- BĂRBATUL NECURAT:

-Bărbatul ce are scurgere de sămânţă este necurat atât el cât şi patul lui şi toate lucrurile pe care le-a atins.

• -„Grăiţi fiilor lui Israel şi le spuneţi: Dacă un bărbat va avea curgere din trupul său, pentru curgerea lui este necurat” [180];

• -“Şi legea necurăţiei lui este aceasta: Ori de se face curgere din trupul lui, ori de este împiedicată curgerea în trupul lui, el este necurat”[181];

• -“Tot patul, pe care doarme cel ce are curgere, este necurat; tot lucrul, pe care va şedea cel ce are curgere, este necurat”[182];

• –“Dacă un om va avea din întâmplare curgerea seminţei, acela să-şi spele cu apă tot trupul său şi va fi necurat până seara” [183];
•- “Dacă bărbatul se va culca cu femeia şi va avea el curgerea seminţei, să se spele amândoi cu apă şi necuraţi să fie până seara” [184];

•- “Aceasta este rânduiala pentru cel ce are curgere şi pentru cel ce i se va întâmpla pierderea seminţei, care-l face necurat” [185];

3.- BISERICA ŞI LUCRURILE SFINTE:

-Cel necurat să nu intre în BISERICĂ, pentru că spurcă locaşul cel sfânt:

• –“Iar dacă vreun om va fi necurat şi nu se va curăţi, omul acela se va stârpi din obşte, căci a spurcat Locaşul Domnului…Acesta să fie aşezământ veşnic pentru dânşii” [186];

• –“Aşa să feriţi pe fiii lui Israel de necurăţia lor, ca să nu moară ei în necurăţia lor, spurcându-Mi Locaşul Meu cel din mijlocul vostru” [187];

•- “A aşezat de asemenea portari la porţile templului Domnului (Biserică), ca să nu poată intra cel ce este necurat prin vreo faptă” [188];

• -“Şi au intrat preoţii înăuntrul templului Domnului (Biserică) pentru curăţire şi au scos afară în curtea templului tot ce au găsit necurat în locaşul sfânt al Domnului”[189].

-Cel necurat să nu se atingă sau să nu mănânce din cele sfinte.

-“Omul… care… va avea curgere de sânge să nu mănânce din cele sfinte, până nu se va curăţi; şi cine se va atinge de ceva necurat de la mort, sau cine va suferi de curgerea seminţei”[190].

-Biserica trebuie curăţită de necurăţia ce se adună în ea.

• –“Şi au curăţit sfintele şi au dus pietrele necurăţiei la loc necurat”[191].

4.- PENTRU PREOŢI ŞI MIRENI:

-Pentru cei ce nu fac deosebire între curat şi necurat şi pângăresc lucrurile sfinte, şi care este datoria preoţilor?

• –“Cine ar putea să scoată ceva curat din ceea ce este necurat? Nimeni!” [192];

• –“Preoţii calcă legea Mea şi pângăresc lucrurile sfinte ale Mele; nu osebesc ce este sfânt de ce nu este sfânt şi nu fac deosebire între curat şi necurat…., şi Eu sunt înjosit de către aceştia” [193];

• -“Ei , preoţii, trebuie să înveţe pe poporul Meu a deosebi ce este sfânt de ce nu este sfânt şi să le lămurească ce este curat şi ce este necurat” [194].

5.- CÂND POATE DEVENI OMUL NECURAT?

-Cel ce se atinge de necuraţie omenească şi de tot lucrul necurat va fi necurat:

• –“Dacă vreun om, care s-a atins de ceva necurat, de necurăţenie omenească, sau de dobitoc necurat, sau de vreo târâtoare necurată, va mânca din carnea jertfei de izbăvire, adusă Domnului, omul acela se va stârpi din poporul său„[195];

• -“Tot lucrul de care se va atinge cel necurat va fi necurat; şi tot ce se va atinge de acel lucru va fi necurat până seara”[196];

• –De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi pe voi”[197].

-Cel ce se atinge de trupul de animale necurate va fi necurat toată ziua.

• -“Să deosebiţi dobitocul curat de cel necurat şi pasărea curată de cea necurată; să nu vă întinaţi sufletele voastre cu dobitoc sau cu pasăre, nici cu toate cele ce se târăsc pe pământ, pe care Eu le-am deosebit ca necurate”[198].

-Cel ce mănâncă din animale domestice moarte (mortăciuni) necurat este toată ziua.

• -“Iar de va muri vreun dobitoc din cele ce se mănâncă şi se va atinge cineva de stârvul lui, acela necurat va fi până seara”[199];

• –“Şi tot cel ce va mânca mortăciune sau sfâşiat de fiară, acela, fie băştinaş sau străin, să-şi spele hainele, să se spele cu apă şi necurat va fi până seara, iar apoi va fi curat”[200].

 

ARGUMENTUL CANONIC [201]

 

1.- Canonul 2 al Sfântului Dionisie Alexandrinul (+264):

“În privinţa femeilor care au necurăţie lunară, dacă se cuvine, aflându-se ele în această stare, să intre în Casa lui Domnezeu (în Sf.Biserică), socotesc că şi a întreba este de prisos (adică este bine ştiut lucrul acesta şi nu ar avea rost să mai întrebe cineva); deoarece cred că nici ele, fiind credincioase şi cucernice, n-ar îndrăzni să intre, aflându-se aşa, sau să se apropie de masa cea sfântă, sau să se atingă de trupul şi sângele lui Hristos; căci nici aceea ce avea scurgerea sângelui de 12 ani nu s-a atins de El spre vindecare, ci numai de poalele Lui; dar este lucru neprihănit a se ruga (adică, poate să se roage), oricum ar fi cineva, şi a-şi aduce aminte de Stăpânul, oricum s-ar afla, şi a se ruga spre a dobândi ajutor (acasă şi nu în Biserică); iar cel ce nu este cu totul curat, şi cu sufletul şi cu trupul, se va opri de a se apropia de cele sfinte şi de Sfintele Sfinţilor”.

Canonul interzice în mod direct femeilor aflate în perioada lunară de necuraţie, de a intra în Biserică, subliniind că fiecare femeie trebuie să ştie de acest lucru din natura şi firea lucrurilor, iar conştiinţa să-i interzică de a se atinge de lucrurile cele sfinte sau de Biserică, care este Casa lui Dumnezeu şi este sfinţită nici măcar de preot, ci, de arhiereu.

Nici o femeie credincioasă, cucernică, cu râvnă şi evlavie faţă de Sfânta Biserică şi de lucrurile sfinte, nu ar îndrăzni din conştiinţă să se atingă de acestea. Doar cei necredincioşi, nepioşi, necunoscători în cele sfinte şi duhovniceşti, dar care dau sfaturi şi fără de nici un respect faţă de Sfânta Biserică şi de lucrurile cele sfinte şi cei care nu-şi pun osteneala sau nu ştiu cum să facă de a îndrepta şi a mântui pe cineva, ar îndrăzni să nesocotească acest canon, şi a contrazice până şi pe sfinţi şi pe Dumnezeu prin cuvântul Sfintelor Scripturi, după a lor “înţelepciune” având conştiinţa laxă, după care nu trebuie să se ia nimeni.

Observăm că şi Sfântul Dionisie al Alexandriei, consideră a fi necurate femeile ce se află în perioada de necurăţire lunară (menstruaţie), şi el este sfânt părinte din Noul Testament.

2.- Canonul 28 al Sfântului Ioan Postitorul (Ajunătorul):

“Canonul al 2-lea al Sfântului Dionisie, dar şi al 7-lea a lui Timotei, porunceşte ca femeile care sunt în curăţirea lunară să nu se atingă de nimic dintre cele sfinte până la a şaptea zi. Şi legea cea veche porunceşte aceasta. Dar nici nu îngăduie să se împreune cu bărbaţii; căci din aceasta se întâmplă ca cei ce se zămislesc să se facă slabi şi fără putere. De aceea şi Dumnezeiescul Moise a ucis pe tatăl leprosului, fiindcă din cauza neînfrânării n-a aşteptat curăţirea femeii. Iar ceea ce nu va ţine seama de aceasta în timpul necurăţeniei sale şi va atinge dumnezeieştile taine, 40 de zile porunceşte să fie neîmpărtăşită.”

Canonul interzice femeii care se află în necurăţie lunară să nu se atingă de nimic sfânt, stabilind şi timpul de înfrânare, 7 zile. În acest interval de timp femeia trebuie să aibă conştiinţa trează că nu se poate atinge de nici un lucru sfânt. Lucrurile sfinte sunt cele sfinţite şi închinate slujirii şi laudei lui Dumnezeu: sf. biserică, sf. icoane, sf. cruce, sf.evanghelie, sf. veşminte, sf. împărtăşanie, sf. anaforă, aghiazmă, sf. Taine, etc. de care omul se foloseşte pentru a ajunge şi el la starea de sfinţenie. Unii se fac că nu ştiu care sunt lucrurile cele sfinte pe care trebuie să le respecte.

3- Canonul 6 al Sf Timotei:

“Întrebare: Dacă o femeie catehumenă şi-a dat numele său ca să se boteze, iar în ziua botezării sale i s-au întâmplat cele după obiceiul femeiesc, se cuvine ei a se boteza în acea zi? Ori să amâne? Şi cât să amâne?
Răspuns: Se cuvine să amâne până ce se va curăţi”

Acest canon este similar şi pentru interzicerea primirii celorlalte Sfinte Taine cum ar fi: Mirungerea, Sfânta Împărtăşanie, Spovedania, Sfantul Maslu, şi Cununia. Sfintele Taine fiind acte văzute prin care se transmite Harul cel nevăzut al lui Dumnezeu, femeia în stare de necurăţie nu poate primi acest Har. Având în vedere că Duhul cel Sfânt nu se coboară peste nimic necurat, femeia în această stare ar rămâne vădită de intenţia de a batjocori sfinţenia Harului prin prezenţa necurăţiei ei dacă nu se păzeşte, iar ca act văzut, femeia nu poate primi Sfintele Taine şi nici să se atingă de lucrurile sfinte, cum ar fi: Biserica, Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului, Sfintele Icoane, Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce, Sfintele Veşminte, Sfintele Cununii, aghiazma şi untdelemnul sfinţit. Atât acest canon cât şi canonul 2 al Sfântului Dionisie, cât şi Canonul 28 al Sfântului Ioan Postitorul, cât şi Sfânta Scriptură poruncesc ca femeia să nu se atingă de nimic sfânt în perioada lunară de necurăţire.

4- Canonul 7 al Sfântului Timotei:

“Întrebare: Dacă o femeie va şti că are cele obişnuite femeilor (necurăţie lunară, menstruaţie), se cuvine a se apropia de Taine în ziua aceea ori nu?
Răspuns: Nu se cuvine până ce nu se va curăţi”.

Atât în canonul 6 cât şi în canonul 7 ale Sfântului Timotei, femeia la ciclul lunar este socotită a fi necurată sau în stare de necurăţie lunară, fapt pentru care prin aceste canoane i se porunceşte femeii că nu se cuvine să se atingă de nimic sfânt. Sfântul Timotei este un sfânt părinte al Noului Testament, respectă porunca lui Dumnezeu dată în Vechiul Testament. Nu spune nicăieri că, necurăţia femeii ar fi o prescripţie iudaică sau regulă vechitestamentară şi nu trebuie respectată de cei de azi. La fel face şi Sfântul Ioan Postitorul, la fel Sfântul Dionisie şi Sfinţii Părinţi de la Sinodul de la Laodiceea şi toţi Sfinţii Părinţi consideră că Vechiul Testament ca fiind parte a Sfintei Scripturi care are aceeaşi valoare ca Noul Testament. Este greşit să spunem ca arienii, că Vechiul Testament aparţine în exclusivitate iudaismului şi trebuie să ne separăm total de el şi să nu mai ţinem cont de el, aflându-ne strict sub Legea Harului. Sunt a aceluiaşi Dumnezeu, atât Vechiul Testament cât şi Noul Testament, pe care le respectăm deopotrivă şi nu împotrivă.

5- Canonul 44 al Sfântului Sinod din Laodiceea (+343):

“Nu se cuvine ca femeile să intre în Altar…se interzice aceasta femeilor, care, independent de voinţa lor, au lunar scurgere de sânge”.

ARGUMENTUL CULT
sau din cărţile de cult ( slujba)

 

1.- Molitfelnicul Cel Bogat (Evhologhiul)

În moltfelnicele şi aghiazmatarele ce conţin slujba Sfintelor Taine, a ierurgiilor şi a rugăciunilor la diferite trebuinţe din viaţa omului şi a bisericii, (nu în toate ediţiile), se prevede această regulă a „femeii necurate”, că nu are voie să intre în Biserică, nu are voie să se atingă de icoane şi de lucrurile cele sfinte, nu are voie să se împărtăşească. Ceea ce ne dă de înţeles, că această stare a femeii de necurăţie în timpul ciclului lunar nu este o simplă prescripţie iudaică, cum tendenţios o aduc unii contra-argument, referindu-se la Vechiul Testament, ci este o poruncă dată de Dumnezeu omului, valabilă şi în Noul Testament. Este o poruncă şi o rânduială transmisă omului cu caracter permanent sau veşnic. Acest lucru trebuie să înţeleagă susţinătorii ideii de tip arian, că este o poruncă dumnezeiască şi ca atare o lege veşnică şi nu o prevedere rituală iudaică, a Vechiului Testament, de care nu trebuie să mai ţinem seama, deoarece suntem discipolii Noului Testament. Este o gravă eroare sau rătăcire, să se promoveze noutestamentarea respingându-se vechitestamentarea, ca şi cum Dumnezeu a înlocuit Vechiul Testament cu Noul Testament. Ca şi cum am avea doi dumnezei, fiecare cu testamentul şi legea lui. Mântuitorul n-a făcut lucrul acesta, nici Sfinţii Apostoli şi nici Sfinţii Părinţi. Trebuie să se înţeleagă că Legile şi poruncile date de Dumnezeu în mod direct patriarhilor, proorocilor culminând cu Moise, o parte le-a desâvârşit Mântuitorul prin Legea Harului şi o parte au rămas neschimbate şi veşnice. Atât cele desăvârşite cât şi cele ce au rămas neschimbate, le respectăm cu sfinţenie şi nu ne abatem. Sfinţii Părinţi au respectat Voinţa lui Dumnezeu, dând canoanele şi scriind în cărţile de slujbă, ţinând cont de aceste legi, indiferent de testament şi timp. Dacă vii cu contra-argument pentru cele din V.T., nu faci altceva decât să-L contrazici pe Dumnezeu, lovind în atributul de neschimbabilitate şi atemporaneitate. Adică, Dumnezeu nu se schimbă niciodată în Voile şi poruncile Sale şi pentru El cursul istoriei omeneşti este un mereu prezent. Pentru Dumnezeu cuvintele Sale nu s-au învechit, ci ne aşteaptă să le împlinim şi să le respectăm.

Redau mai jos, extras în format foto-copie din una din carţile de cult, cărţile de slujbă,” Molitfelnicul Mare” sau Evhologhiul Mare, tipărit la anul 1896 şi retipărit în zilele noastre cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Calinic Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, la editura Pelerinul Român. M-a impresionat un paragraf citind „cuvântul înainte”, redau textual: „Şi pentru că adevărul credinţei nu va suferi nicicând învechire sau trecere, după spusele Scripturii: „dacă este cineva întru Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi” (II Cor.5,17), se cuvenea aşadar să căutăm, să folosim, să retipărim, şi să păstrăm neschimbată moştenirea cea duhovnicească a Sfinţilor Părinţi, înaintaşii noştri întru Hristos”. „Femeia ce va fi intru scurgerea sângelui ei, adică: după obicei având cele fireşti ale sale, să nu se împărtăşească de Paşti, până ce nu se va curăţi; nici să nu intre în biserică, până la 7 zile, nici cu bărbatul ei să nu se împreuneze, până ce nu se va curăţi…”

Untitled

Foto-copia, pagina 143, din Nomocanonul cuprins în Evhologhiul Mare (Molitfelnicul Mare, tipărit la Bucureşti în anul 1896, (retipărit cu binecuvântarea IPS Calinic al Argeşului), de către M-rea Petru Vodă din judeţul Neamţ).

2.- Pravila Bisericescă

După cum se poate citi şi din foto-copie, scrie clar cu litere şi cuvinte că femeia care se află la necurăţia ei obişnuită:
1.- Nu are voie să se împărtăşească până ce nu se va curăţi;
2.- Nu va intra în Biserică până în 7 zile;
3.- Nu se va împreuna cu bărbatul său până nu se va curăţi;
4.- Dacă se află în Biserică şi simte că i-a venit necurăţia, pe loc fără întârziere să iasă afară;
5.- Dacă se află în Biserică şi-i vine necurăţia şi de ruşine nu va ieşi afară, ci va îndrăzni să rămână şi să ia anaforă, se canoniseşte cu 7 zile, cu câte 10-20 metanii zilnic.

Untitled2 Untitled3

Argumente de ordin dogmatic, de ordin canonic, de ordin liturgic, unde se spune clar despre necurăţia bărbatului şi a femeii. Ca să anulezi toate acestea pe baza unor interpretări mai mult sentimentale şi pe nimic concret, consinder ca este o ofensă adusă lui Dumnezeu. Vreau un singur text din biblie, din canoane sau din cărţile de slujbă unde să se spună ad-literam că „Iisus a desfinţat această poruncă şi a repus-o pe femeie în egalitate cu bărbatul” . Interpretări de tip pro-arian culese dintr-o carte aprocrifă numită „Constituţiile Apostolice”, o carte eretică ce a fost condamnata de Sfinţii Părinţi la Sinodul Trulan 690, prin canonul II.


[176].- Levitic 15,19-20,24.
[177].- Levitic 12,2.
[178].- Levitic 12,5.
[179].- Levitic 15,25.
[180].- Levitic 15,2.
[181].- Levitic 15,3.
[182].- Levitic 15,4.
[183].- Levitic 15,16.
[184].- Levitic 15,18.
[185].- Levitic 15,32.
[186].- Numeri 19,20-21.
[187].- Levitic 15,31.
[188].- 2 Paralipomena 23,19.
[189].- 2 Paralipomena 29,16.
[190].- Levitic 22,4.
[191].- 1Macabei 4,43.
[192].- Iov 14,4.
[193].- Iezechiel 22,26.
[194].- Iezechiel 44,23.
[195].- Levitic 7,21.
[196].- Numeri 19,22.
[197].- II Corinteni 6,17.
[198].- Levitic 20,25.
[199].- Levitic 11,39.
[200].- Levitic 17,15.
[201].- Canoanele Bisericii Ortodoxe –note şi cometarii, Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Sibiu, 2005, pag. 250, 442, 488.

Nu uita de Dumnezeu…, de preot…, când hotărăşti data nunţii!


cununii2

Să înţeleg că vă referiţi la faptul, dacă se întâmplă ca mireasa să fie necurată în ziua nunţii? Sfântul Timotei dă răspunsul în această situaţie, adică:
“Se cuvine să se amâne până când se va curăţi”[61]. Nu este altă soluţie care să fie corectă şi cu “Doamne ajută”. Orice altă soluţie sau rezolvare este păcătoasă.

De vină nu sunt canoanele, nici preoţii, nici bisericile, nici Dumnezeu. Cel care a pus această rânduială în trupul femeii, tot El i-a dat poruncă să nu întineze “Locaşul lui Dumnezeu”[62]. De vină este lipsa de grijă a femeii sau a familiei, când au fixat data nunţii. Trebuie să recunoaştem că astăzi, prea puţini se mai gândesc şi la aspectul acesta. Doar când se văd în faţa faptului împlinit, vin la preot, întrebându-l, ce să facă că uite ce s-a întâmplat?

Când se fixează data nunţii, nimeni nu vine la preot să stea de vorbă cu el, să cerceteze toate impedimentele la o cununie. La preot vin, exact, în momentul când le trebuie să se cunune. Atunci încep întrebările şi e prea târziu să mai îndrepţi ceva.

La o cununie nu numai necurăţia femeii este o problemă, ci mai multe sunt, reguli şi rânduieli de care trebuie ţinut seama. De pildă, cercetarea dacă nu cumva tinerii sunt rude apropiate, dacă nu cumva data nunţii cade într-o zi când sunt interzise nunţile, dacă naşii nu sunt cununaţi la biserică şi dacă sunt ortodocşi, dacă părinţii sunt de acord cu cununia copiilor şi dacă le dau binecuvântarea, pentru că sunt canoane care prevăd lucrurile acestea.

Consider că este normal ca mai înainte de a fixa data nunţii să meargă tinerii şi familia la preot şi să discute despre rânduielile săvârşirii unei cununii, care sunt condiţiile, ce impedimente sunt şi ce-i de făcut ş.a.m.d. Dar aşa, preotul este ignorat şi tratat ca pe un funcţionar public care “trebuie” să-i facă omului ceea ce-i cere, dacă nu, se supără, îl critică şi nu mai merge la biserică.

Nu dragii mei, nu este corect! Nu vă închipuiţi cât de jignitor şi umilitor este. Şi când te gândeşti că binecuvântarea unei căsnicii frumoase şi fericite în viaţă, o primeşti de la Dumnezeu prin mâna şi graiul preotului cu puterea Harului ce i-a fost dat şi o va face cu conştiinţa încărcată şi cu sufletul amărât.
Cum alergi după local, după muzică, după naşi, aleargă, dragul meu, în primul rând la preot, începe cu preotul şi vei vedea că Dumnezeu te va ajuta mai mult şi toate vor merge ca pe roate, cum spunem noi când avem spor.

__________________
[61].- Canonul 6 şi 7 al Sf. Timotei.
[62].- Numeri 19, 20.

Este corect să trecem prin Sfântul Altar la sfinţirea unei biserici ?


10592715_10203500683592044_5437473172676657667_n

Canoanele Bisericeşti interzic atât femeilor cât şi bărbaţilor să intre în Sfântul Altar:

1.-“Să nu fie îngăduit vreunuia din toţi cei ce fac parte dintre laici să intre înăuntru sfântului Altar în nici un chip, nu este oprită de la acest lucru stăpânirea împărătească, atunci când după oarecare predanie foarte veche, ar voi să aducă daruri Creatorului”[14].

Deci, canonul opreşte de a intra în Sfântul Altar pe toţi laicii fie bărbaţi, fie femei şi copii, făcând excepţie împăratul, care este considerat unsul lui Dumnezeu. Canonul interzice categoric spunând: ”În nici un chip” nu se poate intra în Sfântul Altar, nici măcar cu ocazia sfinţirii unei biserici, nici cu voia preotului sau a ierarhului.

2.- “….numai celor ierosiţi le este iertat să intre în Altar şi să se cuminice”[15],

adică numai celor ce sunt hirotoniţi li se îngăduie să intre în Altar penrtu a se împărtăşi.

3.-“Nu se cuvine ca femeile să intre în Altar” [16].

Acest canon s-a dat la Sinodul de la Laodiceea, şi interzice femeilor în mod special să intre în Sfântul Altar.

4.-“Se cuvine călugăriţelor a intra în Sfântul Altar şi să apridă lumânări şi candele, să-l cureţe şi să-l măture”[17].

La mănăstirele de maici, episcopul dă binecuvântare de a intra în Sfântul Altar în baza acestui canon, la o măicuţă, nu la toate ci, care este rânduită pe post de a face curăţenie şi de a se îngriji de cele ce sunt necesare pentru slujbă. Maicile primesc tunderea în monahism, este mare diferenţă într-o simplă femeie şi o monahie. Cred că am lămurit şi pe cei ce întreabă cum de li se dă voie maicilor să intre în Sfântul Altar.
Cred că vă daţi seama singuri, citind aceste canoane, că nu este bine ceea ce facem la sfinţiri de biserici, călcând canoanele şi evlavia cu care participăm nu ne ajută. Poţi avea evlavie şi ascultare faţă de ceea ce porunceşte Biserica în acelaşi timp. Ascultarea vine din smerenie. Dacă, pe lângă evlavie mai ai şi ascultarea şi smerenie, îţi foloseşte evlavia, dacă nu le ai, îţi va folosi tot atât cât îi foloseşte unui om mândru mândria.

Atunci când diavolul are ceva de căştigat din credinţa noastră, din evlavia noastră, din râvna noastră, ne înmulţeşte credinţa, râvna, evlavia atât de mult, până la extrem, pentru ca să ne fie căderea mai mare. Aici într-adevăr, are de câştigat, pentru că suntem călcători de canone şi stricători de rânduieli bisericeşti. Se săvârşeşte păcatul, ştim că păcatul întinează şi întinăm Altarul chiar în ziua când s-a sfinţit. Dacă doreşte o femeie sau un bărbat să intre în Sfântul Altar poate s-o facă înainte de a se sfinţi biserica, nu după ce a fost sfinţită.

Acest obicei a apărut nu demult şi nu este de folos, dimpotrivă ne închinăm şi sărutăm Sfânta Evanghelie din locul de unde nu avem voie, de unde nu se cuvine, ca nişte „neascultători” şi “neînţelepţi”[18] faţă de ceea ce poruncesc Biserica şi Sfinţii Părinţi: “Deci luaţi seama cu grijă, cum umblaţi, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca cei înţelepţi” [19].

Veţi zice că episcopul dă voie. Nu cred, forţat… poate, forţat de insistenţele noastre, crezând că aşa e bine. Să nu ne înşelăm, pentru că episcopul dă voie de nevoie, cu conştiinţa păcatului. Eu am stat vorbă cu vlădica despre acest obicei, dacă este corect sau nu şi de ce se îngăduie? Mi-a zis: din cauza preoţilor, iar preoţii din cauza credincioşilor şi banilor. Acolo unde preotul nu conduce turma, ci turma îl conduce pe el, se întâmplă astfel de situaţii şi necazuri. L-am auzit pe ierarh spunând unui preot: „Nu este bine, dar, faci cum vrei…, faci cum ai învăţat… cum ştii!„. Când ierarhul a spus-o în forma aceasta, înseamnă foarte mult. Înseamnă că tu, ca preot, eşti răspunzător. Tu ca preot ştii că în Sfântul Altar conform canoanelor nu are voie să intre nimeni înafară de preotul slujitor şi cu binecuvântare omul care face curăţenie şi deservire la Sfintele Slujbe. Cu toate că ştii, vii în ziua sfinţirii şi faci presiuni asupra episcopului să facă pogorământ, spunându-i: „Înalt Prea Sfintite, lumea cere să intre în Sfâtul Altar, ce facem?”. Ce trebuia să faci? Trebuia să înveţi poporul că este păcat, se calcă nişte canoane. Faptul că episcopul ţi-a spus ţie ca preot „Nu este bine, dar faci ce vrei”, înseamnă că ţi-a spus că nu este bine şi a lăsat totul în ascultarea şi în răspunderea ta de preot. Chiar dacă nu te mustră şi nu zice nimic, să ştii că te-a lăsat la mustrarea lui Dumnezeu:“Şi piatră de poticnire şi stâncă de sminteală, de care se poticnesc, fiindcă n-au dat ascultare cuvântului, spre care au şi fost puşi“[20]. Episcopul ce poate să mai facă în ziua şi în clipa când toţi credincioşii stau, îmbulzindu-se la uşa altarului? Poate să facă tulburare şi nemulţumire? Nu.

Pe acest marea păcat îl mai însoţeşte un altul, tot la fel de mare, lăcomia banilor adunaţi. Parcă este un făcut, că cei mai mulţi bani la o sfinţire de biserică se adună din practicarea acestui obicei păcătos, ceea ce-i face pe unii preoţi să zică: „Cum să nu treacă lumea prin Sfântul Altar, acolo se adună cei mai mulţi bani, e singura dată când pot intra şi femeile în Altar”.

Şi pentru că diavolul nu doarme, ci caută să aibă cât mai mult câştig, mai îndeamnă şi pe femeile necurate şi fără frică de Dumnezeu şi conştiinţă, să treacă şi ele prin Sfâtul Altar, pentru că nu se ştie când o să mai aibă ocazia. Unele trec de 3 până la 7 ori, prin  Altar spre a lor pierzare. Astfel, a câştigat în sens negativ şi preotul şi credincioşii şi diavolul, doar biserica şi Dumnezeu le-a pierdut pe toate “a fost înjosit”. Preotul, câştigul, “banii” adunaţi în Sfântul Altar; credincioşii, osândă, păcăliţi cu păcatul cel mare a călcării canoanelor; biserica, în locul sfinţeniei primite s-a ales cu întinarea, de cei ce calcă canoanele, de femeile necurate şi de vrăjitoare, care, întotdeauna sunt prezente pentru a semăna şi ele răutăţile şi vrăjile lor în locul unde trebuie să fie sfinţenie, unde să se mântuiască suflete, iar diavolul să-i câştige pe toţi, pentru că toţi s-au făcut neascultători.

Ce spuneţi? Am dreptate? Mai vreţi să mai treceţi prin Sfântul Altar? Consideraţi că v-ar mai fi de folos sufletesc, potrivit celor ce vi le-am prezentat?

Mă doare sufletul, când văd şi aud că “Dumnezeu este înjosit prin obiceiurile noastre”, când biserica devine o marionetă şi o jucărie la îndemâna celor ce o desconsideră şi că preoţii, pe bună dreptate, sunt învinovăţiţi pentru toate păcatele acestea.

*

Masa cu Sfânta Evanghelie, cu crucea, se aşează în faţa Sfântului Altar pe solee, pentru a fi sărutate de credincioşi, în dreptul uşilor Împărăteşti. Credincioşii intră pe solee prin partea dreaptă, sărută icoanele de pe Catapeteasmă, trec apoi în faţa mesei şi sărută Evanghelia, sunt miruiţi de preot şi ies prin partea stângă. Uşile diaconeşti şi cele Împărăteşti ale Sfântului Altar rămân închise şi nu intră nimeni. Aşa este mai corect.


[14]- Canonul 69 de la Sinodul VI Ecumenic.
[15]- Canonul 19 de la Laodiceea.
[16]- Canonul 44 de la Laodceea.
[17]- Canonul 15 al Sf.Nechifor Mărturisitorul.
[18].- Solomon 14,8.
[19].- Efeseni 5,15.

[20].- I Petru 2,8.

Răspuns la o mare dilemă..


.spovedanie_23

            Credinciosul creştin otodox are două ascultări principale după care se conduce în viaţa de creştin, prima: ascultarea de Dumnezeu; a doua: ascultarea de Biserică. Preotul-duhovnic este principalul glas al bisericii. Dilema este: ce alegem în momentul când aceste două ascultări se contrazic? Mergem pe ce spune Dumnezeu sau pe ce spune duhovnicul ?

Fraţilor creştini şi români, ce trebuie respectat mai întâi Sfânta Scriptură, care este glasul lui Dumnezeu sau sfatul duhovnicului? Îmi veţi zice că şi una şi alta. Aveţi mare dreptate, aşa trebuie să facă un bun creştin şi credincios să asculte Cuvântul lui Dumnezeu şi cuvântul duhovnicului. Adevărat veţi spune aşa trebuie, să respectăm şi Scriptura şi duhovnicul dacă merg în tandem. Şi atunci ce-i de făcut? Ce alegem dacă aceste două ascultări se contrazic? Cum ieşim din această dilemă? Când se contrazic aceste două ascultări? Când una dintre ele greşeşte. Care poate greşi? Îmi veţi zice duhovnicul. Adevărat. Când duhovnicul nu ascultă şi nu ia în considerare poruncile lui Dumnezeu, sfatul lui nu se mai potriveşte cu porunca dată de Dumnezeu, de care trebuie să ascultăm necondiţionat. Cine-i mai mare, cine-i mai întâi? Îmi veţi zice că Dumnezeu este mai mare şi mai întâi.

Când duhovnicul sfătuieşte altceva faţă de ceea ce Dumnezeu porunceşte, înseamnă că el se află despărţit de Dumnezeu, adică pe calea ereziei. În cazul acesta îl ascultăm? Desigur că nu.

Ei, aici intervine obligaţia noastră spirituală de a cunoaşte, a cântări, a analiza şi a descoperi adevărul sau duhul străin al presupusului adevăr, pe care îl primim ca sfat. Să analizăm puţin şi să ne întrebăm: Sfânta Scriptură, oare nu este ea singura care conţine Adevărul de necontestat? Adevarul Absolut? Însuşi Cuvântul lui Dumnezeu? Este? Sigur că este, fără îndoială şi fără tăgadă, peste el nu putem veni cu părerile noastre. Deci din start dăm credibilitate şi ascultare Sfintei Scripturi şi a cuvintelor ei.

Apoi, ne întrebăm care ar rebui să fie calitatea cea mai mare a unui „duhovnic?” Vom spune, calitatea de a asculta, de a respecta şi a pune în aplicare “tot cuvântul ce iese din gura lui Dumnezeu”[54], în modul cel mai fidel, necontestat şi necomentat, cu seriozitate şi severitate chiar.

Peste Cuvântul lui Dumnezeu nu se trece niciodată şi de către nimeni cu vreo părere personală contrară sau speculativă şi nici invocând puterea de a dezlega. Nu-i mai mare puterea de a dezlega a preotului decât Cuvântul lui Dumnezeu. Însuşi Cuvântul lui Dumnezeu leagă şi dezleagă. Un duhovnic îmbunătăţit nu va pune niciodată cuvântul său înaintea Cuvântului lui Dumnezeu. Am dreptate? Întotdeauna un duhovnic îmbunătăţit îl veţi cunoaşte, din evidentul fapt că-şi susţine cuvântul pe Cuvântul lui Dumnezeu, observându-se vădita grijă de a nu ieşi din Cuvântul lui Dumnezeu, de a nu supăra pe Dumnezeu şi apoi pe oameni. Întotdeauna va asocia cuvântul său cu, Cuvântul lui Dumnezeu. Întotdeauna va începe să înveţe cum făceau proorocii, cu atenţionarea:
Aşa grăieşte Dumnezeu!”,….. “Aşa voieşte Dumnezeu”,…..” că aşa a grăit Domnul!”…. [55]

Dacă un duhovnic vine cu sfaturi şi îndemnuri ce contrazic cuvântul lui Dumnezeu, să vă fie măsură, de a a-l califica pe acel duhovnic cât de „îmbunătăţit” este. Cuvântul său împotriva Cuvântului lui Dumnezeu îl descalifică. Aşa deosebim pe un duhovnic îmbunătăţit de unul mai puţin îmbunătăţit. Să nu confunde cineva termenul de “îmbunătăţit” cu cel de “bun lumii” când preotul face pe plac oamenilor cum vor ei şi nu mai ţine cont de ce vrea Dumnezeu.

Nici ascultare nu i se cuvine unui asemenea preot, şi Arie a fost preot “îmbunătăţit” în ochii unor credincioşi şi a unor ierarhi ai vremii şi ştim în cât de mare erezie i-a dus pe toţi care au crezut în el şi care mai cred şi astăzi. Ca drept dovadă, avem acei sfătuitori pro-occidentali (proaspăt apăruţi) ce seamănă neghina învăţăturii ariene în conştiinţa credincioşilor şi slujitorilor ortodocşi, culese din scrierile arienilor redactate în atelierul arian din Antiohia între anii 362-381, învăţând altceva împotriva Scripturii şi al Canoanelor Bisericeşti şi a cărţilor de slujbă: despre starea femeii în biserică; a morţilor; a Sfintei Împărtăşanii şi altele.

*

Vă îndemn să nu-L ispitiţi pe Dumnezeu punând la încercare Îndelunga Lui Răbdare. Am vorbit şi am arătat că şi în Sfânta Scriptură şi în Canoanele Bisericeşti şi chiar în cărţile de slujbă (Evhologhiu-Molitfenicul Mare) porunceşte clar şi răspicat că femeia la timpul necurăţiei ei, nu are voie să intre în Biserică. O mai repet, că este o rânduială Dumnezeiască şi o rănduială Bisericească, care trebuie respectată.

Cine respectă acest lucru şi face ascultare, ascultarea îl mântuieşte. Este buna-cuviinţă şi respect faţă de lucrurile sfinte, respecţi pe Dumnezeu.
Îndemnul meu nu este de a nu-şi asculta cineva duhovnicul, ci de a discerne ce ascultare facem, pentru a ne fi de folos. De a convinge pe toată lumea că, ghidul cel mai bun şi cântarul cel mai drept pe care-l putem folosi de a nu ne rătăci de la calea cea dreaptă şi de Bunul Dumnezeu este Sfânta Scriptură (Biblia). Este cartea de capătâi a credinţei noastre, prin care ni se descoperă Dumnezeu, Revelaţia Supranaturală o mai numesc teologii; este însuşi Cuvântul lui Dumnezeu, din ea pornesc spre ascultarea noastră ce se cuprinde în Sfânta Tradiţie: Canoanele Bisericeşti, Cărţile de slujbă, Mărturisirile de Credinţă, Scrierile Sfinţilor Părinţi, ar trebui şi sfaturile duhovnicilor ca formă finală şi practică.

În concluzie, voi spune că este răspunderea noastră faţă de drumul pe care îl alegem; de păstorul care să ne conducă; de aceea ne-a dat Dumnezeu: minte, înţelepciune, raţiune, ce ne îndeamnă la o curată credinţă prin cuvintele Sale, ce ne lumineaza mintea şi
ne strecoară cunoştinţa de Dumnezeu.

**

Dacă o să-L punem pe Dumnezeu mai presus de toate, nu vom greşi.
Cu regret şi cu durere în suflet o spun, până astăzi n-am crezut ce spun credincioşii, că pot fi “oameni” care nu dau sfatul cel bun. Acum am simţit că revoluţia şi liberatea occidentului a adus şi asemenea lucruri străine şi gunoaie peste credinţa noastră. Aşa am ajuns să studiez şi să mă documentez de conţinutul scrierilor pe care se bazează teologia catolică şi protestantă. Aşa am ajuns la scrierile ariene eretice şi anatematizate de Biserica Ortodoxă în Sinoadele Ecumenice, pe care “unii” le strecoară ca învăţături în Biserica Ortodoxă. Ne aflăm în mare şi eminent pericol de a deveni neo-ortodocşi.

Aceşti „semănători” cu denumiri ortodoxe au pus în pericol Ortodoxia, cea care a păstrat adevărurile de credinţă nealterate timp de 2000 de ani, încearcă ei să le altereaze.

De aceea, văd că este o luptă şi o mare tulburare pe tema credinţei practice, iar credincioşii sunt în derivă sau eroare şi nu mai ştiu pe cine să asculte? Cine spune adevărul?

Învăţăturile bisericii bune, adevărate, nealterate şi moştenite, sunt luate în râs şi în derizoriu; marii duhovnici sunt blamaţi şi etichetaţi ca nişte oameni lipsiţi de cultură şi analfabeţi; preoţii ce ar mai ţine cârma câtuşi de puţin sunt ameninţaţi „vezi părinte ce teologie faci!?” N-am crezut că pe faţă, fără nici o jenă făţă de credincioşi, îşi vor arunca unul altuia cuvinte de „înşelat” sau „eretic”. Se vede cu ochii deschişi că vrăjmaşul satana se lupta să învrăjbească şi să dezbine ortodoxia noastră, pornind de la păstorii ei.

Îndemnul meu este ca orice credincios să se redreseze pe drumul cel bun al Ortodoxiei, ascultând de Bunul Dumnezeu prin respectarea Sfântei Scripturi, a canoanelor şi a rânduielilor Sfintei Biserici. Cine vă dă sfat care vi se pare străin de tradiţia Bisericii, să aveţi pretenţia să vi-l dea cu cartea în mână cerându-i: „unde scrie?”. Ce altceva aş mai putea spune?


[54].- Matei 4,4.

[55].- Zaharia 2,7; Iezechiel 12,28; Isaia 22,25; 1 Judecători 11,23.

Practici (inovaţii în cult) care nu fac parte din Sfânta Liturghie şi Sfântul Maslu


laIerihon3a

1.- Punerea Sfântului Potir pe capetele celor prezenţi, la ieşirea cu Cinstitele Daruri.

De ce nu este bine?
-În primul nu este prevăzut în rânduiala tipiconală a Sfintei Liturghii;
-Se pun în pericol Cinstitele Daruri, cineva neatent poate să atingă Sfântul Potir şi să-l verse;
-Preotul fiind mai în vârstă, în aglomeraţie, şi înăduşeală, făcând mare efort fizic de a atinge capetele tuturor, îl poate cuprinde o neputinţă, o ameţeală şi să scape din mâini Sfântul Potir;
-Se expun Cinstitele Daruri situaţiei de a fi necinstite, prind atingerea lor de anumite persoane necurate (vrăjitoare, eretici, femei ce se află la ciclu, credincioşi cu păcate grele, etc.), care de obicei sunt prezente în biserică.

De ce acceptă unii preoţi?
-Unii preoţi admit că este obicei format de-a lungul câtorva generaţii şi renunţarea la el ar aduce tulburare mare în biserică.
Unii credincioşi înţeleg mai greu şi trebuie dusă muncă de lămurire. Din experienţă spun că de pe o dumnică pe alta, dacă se face schimbarea, te trezeşti cu biserica goală. Aşa a păţit un preot din oraşul Vatra Dornei. N-au înţeles credincioşii, considerându-l pe preot de rea credinţă. El până atunci, de vreo 15 ani de slujire, plus preoţii bătrâni de dinaintea sa, au practicat punerea Cinstitelor Daruri pe capul credincioşilor, acum era de neînţeles pentru credincioşi, cum deodată nu mai este bun. Nu este vorba că este un obicei nescris, ci este şi o mângâiere pentru credincioşi, prin atingerea Darurilor.
După o pregătire mai îndelungată a credincioşilor, ei vor înţelege că este numai un obicei împământenit şi că este mai de preţ să renunţăm la el şi să păzim Cinstitele Daruri.

2.- Trecerea cu Cinstitele Daruri, peste copiii şi credincioşii, aşezaţi pe jos în poziţia culcat.

De ce nu este bine?
-În primul rând, nu este prevăzut în rânduiala tipiconală a Sfintei Liturghii, fiind o inovaţie în cult;
-Călcând peste credincioşi, preotul se poate împiedica şi să cadă, punând în mare pericol Cinstitele Daruri.

De ce acceptă unii preoţi?
-Unii aduc explicaţia că ar fi o imitare a momentului când lumea îl îmbulzea pe Mântuitorul atingându-se de El:
“Şi iată o femeie cu scurgere de sânge de doisprezece ani, apropiindu-se de El pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui” [165] şi a momentului când se atingeau de Sfinţii Apostoli şi de umbra acestora:
“Încât scoteau pe cei bolnavi în uliţe şi-i puneau pe paturi şi pe tărgi, ca venind Petru, măcar umbra lui să umbrească pe vreunul dintre ei”[166].
-Alţi preoţi zic: fiind un obicei care nu contravine unei dogme sau canon, n-ar dori să-i tulbure pe credincioşi.

3.- Citirea pomelnicelor la ieşirea cu Cinstitele Daruri.

De ce nu este bine?
-În primul rând, nu este prevăzut în rânduiala tipiconală a Sfintei Liturghii, fiind o inovaţie în cult;
-Îl încurcă pe preot citirea pomelnicelor, având Cinstitele Daruri în ambele mâini;
-Se încurcă la pomenit, uneori creând ilaritate, faptul că nu poate personal să mânuie pomelnicele, trebuie să le ţină pălimarul, care nu întotdeauna este prsoana potrivită.
-Uneori se adună pomelnice atât de multe, încât preotul stă în picioare cu Cinstitele Daruri în mână chiar şi o jumătate de oră, dacă nu mai mult.
Acest lucru oboseşte pe preot şi macină răbdarea credincioşilor.

De ce acceptă unii preoţi?
-Unii preoţi mai răbdători, pentru a nu supăra credincioşii, suportă acest obicei;
-Cu îndelungi explicaţii preotul ar putea schimba obiceiul, fără să supere prea mult pe credincioşi.

4.- La citirea pomelnicelor, rostindu-se pe lângă nume şi cererile pe care le au fiecare.

De ce nu este bine?
-Nu este bine, pentru că poate provoca ilaritate pentru credincioşii care ascultă, provocând râs şi discuţii de comicul şi penibilul cererilor de pe unele pomelnice.
-Pot porni ura unor credincioşi contra altora, când se vor auzi pomeniţi că se roagă cineva pentru răul, sau răzbunarea lor.
-Se pot supăra unii credincioşi şi i-ar pune în situaţii stânjenitoare faţă de auditoriu, auzindu-se pentru ce se roagă.
-Unde sunt pomelnice multe de pomenit, timpul de pomenire fiind prea mare, ceea ce face să dureze prea mult şi credincioşii să-şi piardă răbdarea.

De ce acceptă unii preoţi?
-Preotul care pomeneşte astfel, nu-şi dă seama cât rău şi sminteală provoacă.

5.- Introducerea de rugăciuni personale şi cereri particulare, ale preotului, la ectenia cererilor.

De ce nu este bine?
-Clericul care mai adaugă sau scoate din rânduiala Sfintei Liturghii se face vinovat de neascultare faţă de cum i-a poruncit Biserica să liturghisească.
-Dacă pentru orice cuvânt “deşert” omul va da socoteală pentru el ,”în ziua judecăţii”[167], cu atât mai mult clericul va da socotelă de cuvintele cu care au slujit.
-Clericul care pune în plus sau scoate, scurtând slujbele, nu este slujitorul cel credincios, nu a făcut cum i s-a poruncit. S-a crezut mai iscusit decât Sfinţii Părinţi, adăugând cuvânt străin la cuvântul lor, care se numeşte deşertăciune.
-Clericul care a scurtat din cuvinte sau din slujbă, nu a făcut cum i s-a poruncit, fiind leneş şi nerâvnitor de a sluji Domnului, a scurtat slujba, la chemarea celor pământeşti de care era legat.
-Unii clerici introduc rugăciuni de ei compuse sau culese din alte părţi, pentru a fi apreciaţi şi lăudaţi. Pentru a apărea în faţa credincioşilor că rugăciunile lor sunt mai interesante şi mai cuprinzătoare, făcându-se vrednic de slavă deşartă.
-Alţii introduc, după a lor părere, opinii noi şi exprimări noi, pe care le consideră bune, care sunt împrumutate de la alte culte şi confesiuni. Aceştia nu au duhul Sfinţilor Părinţi, nu au duhul Ortodoxiei, ci un duh străin.
-Unele cereri şi rugăciuni ies din expresia obişnuită de rugăciune, exprimând ridicolul.
-Sfinţii Părinţi atenţionează intervenţia preotului în textul liturgic sau canonic, zicând: “Vezi preote să nu te faci mai iscusit decât noi, mai adăugând sau micşorând ceva, pentru că noi am scris potrivit Duhului Sfânt”(a.p.)

De ce acceptă preoţii?
-Din cauza păcatului mândriei şi a necredinţei.
Crezând că înfrumuseţeză slujba sau o mai îmbogăţeşte, o face, nu pentru slava lui Dumnezeu, ci pentru slava de sine, care se va finaliza cu judecată şi osândă.

6.- Săvârşirea a Sfintei Liturghii, a Darurilor mai Înainte Sfinţite, seara.

De ce nu este bine?
-Chiar dacă în vechime se săvârşea seara această
Sfântă Liturghie, după Tipicul Bisericesc, toate liturghiile şi toate Sfintele Taine se oficiază dimineaţa.
-Pentru că se calcă o prevedere tipiconală:
“Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, deşi unită cu Vecernia zilei următoare, totuşi se săvârşeşte în cursul dimineţii, atât miercurea şi vinerea, cât şi în zilele de rând de peste săptămână, în care s-ar oficia, când cade o sărbătoare bisericească” [168].

De ce acceptă preoţii?
-Din neştiinţă sau după părerea lor, zicând că este bine şi aşa, bazată pe raţiune;
-Pentru că unii preoţi sunt duşi în eroare, bazându-se nu pe tipicul bisericesc editat, cu aprobarea Sfântului Sinod (1976), ci pe indicaţiile tipicului editat în Ardeal (Alba Iulia). Se ştie că biserica ortodoxă din Ardeal, timp de câteva secole a fost sub influenţa catolicismului şi multe dintre practicile lor sunt impropiate de ortodocşii ardeleni.

7.- Săvârşirea Sfântului Maslu de obşte, seara.

De ce nu este bine?
-Pentru că Sfintele Taine sunt lucrări văzute prin care se transmite Harul cel nevăzut a lui Dumnezeu. În cadrul rânduielii, se invocă coborârea Sfântului Duh ca şi la Sfânta Liturghie. Aşa cum Sfânta Liturghie o săvârşim dimineaţa, pregătindu-ne cu curăţenie trupească şi sufletească, pe nemâncate, odihniţi şi cu mintea limpede, aşa trebuie să fie şi aici.
-Pentru că seara toţi credincioşii participanţi şi preoţii sunt obosiţi de munca zilei, mâncaţi şi încărcaţi de păcate şi cu povara grijilor de peste zi, nu vor putea fi atenţi şi nu vor avea puterea de concentrare asupra rugăciunilor.

De ce acceptă preoţii?
-Pentru simplul motiv că, după amiază sau seara pot participa mai mulţi şi cei care au servicii. Din păcate, se gândeşte să aibă mai multă lume la Sfântul Maslu, mai mult venit, mai puţin se gândeşte la folosul sufletesc pe care ar trebui să-l aducă credincioşilor şi la rânduiala corectă pe care trebuie s-o respecte.


[165].- Matei 9,20.
[166].- Faptele Sfinţilor Apostoli 5,15
[167].- Matei 12,36.

[168].- Tipic bisericesc, Bucureşti, 1976, pag. 140, alin. 5.

Atunci când sfatul părintesc şi duhul blândeţii, nu sunt… de ajuns!


9ed13-inbiserica
Indiferent dacă înţelege omul sau nu vrea să înţeleagă, preotul trebuie să spună cum este bine, trebuie să explice, fără a se teme că supără pe cineva; să spună cu curaj de ce nu este bine şi chiar să mustre.
Dacă preotul nu foloseşte în pastoraţie cele trei metode pe care le recomandă Sfântul Apostol Pavel: mustră, ceartă şi învaţă, zicând Sfântului Timotei:
Propovăduieşte cuvântul, stăruieşte cu timp şi fără de timp, mustră, ceartă, îndeamnă, cu toată îndelunga-răbdare şi învăţătură”[50], nu va reuşi să-l înveţe pe cel ce nu ştie, să-l oprească pe cel ce păcătuieşte şi să-l convingă pe cel îndărătnic. Vă dau un exemplu o situaţie întâlnită.

Am mers preot tânăr într-o comună frumoasă lângă oraşul Vatra Dornei, în urma unui preot ce s-a pensionat. Părintele fiind bătrân, nu auzea bine şi era de o bunătate rară. Din cauza aceasta, la slujbă oamenii vorbeau în Biserică mai rău ca într-o sală de aşteptare dintr-o gară. La prima slujbă, neputând să mă mai rog din cauza gălăgiei, am ieşit pe soleie, am stat preţ de câteva secunde de i-am privit pe fiecare cum vorbeau. Nimeni nu s-a sinchisit că am iesit în faţa lor şi-i priveam. Nimeni nu a sesizat că s-a întrerupt rugăciunea şi cântatul la strană. Cineva, văzând faza penibilă a strigat „linişte!”. Toţi s-au potolit şi se uitau la mine. Am început să le explic pe un ton părintesc, blând şi cu dragoste că este nevoie de linişte, de atenţie la rugăciune şi cântare. Că, ne aflăm în faţa lui Dumnezeu Cel ce se Jertfeşte pe Sfânta Masă, şi le-am explicat în câteva cuvinte ce înseamnă Sfânta Liturghie; ce păcat este pentru cineva care se mişcă deranjând pe cel de lângă el, dar să mai şi vorbească. Am vorbit preţ de vreo 5 de minute; am încheiat cu rugămintea fierbinte să nu mai vorbescă nimeni atât timp cât ţine Sfânta Liturghie. Am intrat în Sfântul Altar şi am continuat Sfânta Liturghie.

L-am întrebat pe preotul bătrân cum de se întâmplă aşa ceva, la care el ridică din umeri şi spune cu lacrimi: „nu mă ascultă nimeni, i-am lăsat să-i cuminţească Dumnezeu şi preotul care o să vină”.

N-au trecut zece minute, au început iarăşi să vorbească care cu care, cu voce tare. Unii mai strigau linişte, alţii se sâsâiau a linişte. După douăzeci de minute, am ieşit a doua oară în faţa lor şi le-am zis: “v-am rugat să faceţi linişte şi v-am explicat cât de păcat este să tulburăm Sfânta Liturghie şi văd că dumneavoastră nu înţelegeţi. Mi-a spus părintele că pe el, în ultimul timp, n-aţi vrut să-l ascultaţi, pe mine văd că nu vreţi să mă ascultaţi, ce-i de făcut? Spuneţi dumneavoastră? Vă rog din nou, să nu mai vorbească nimeni până ce terminăm Sfânta Liturghie”. Şi pe un ton mai serios, am continuat: “Cel ce are de vorbit ceva să iasă afară şi să vorbească până se satură, aici nu suntem pe maidan, nici în piaţă, nici pe stradă, nici în crâşmă unde să vorbim, aici am venit cu toţii să ne rugăm. Dacă o să mai continuaţi să întrerupeţi Sfânta Liturghie, pe cel care-l voi observa că vorbeşte, să nu se supere, eu personal, am să ies din Sfântul Altar, am să merg direct la el, am să-l iau de mână şi-l conduc până unde are voie să vorbească, fără a deranja pe nimeni, fără supărare. Poate să mă reclame la ce foruri doreşte dumnealui, dacă de vorbă bună nu ne putem înţelege, nu pot lăsa biserica şi Sfintele Slujbe de batjocura nimănui. Aţi auzit din Evanghelie ce a făcut Mântuitorul cu cei ce se credeau la piaţă în Templu? A împletit un bici, a lovit în stânga şi în dreapta, a răsturnat tarabele schimbătorilor de bani şi i-a fugărit din templu spunându-le: “Casa Tatălui Meu este casă de rugăciune, iar voi o faceţi peşteră de tâlhari?” [51]. Aşa am să fac şi eu cu cel ce nu are bunăcuviinţă faţă de Locaşul cel Sfânt”. S-a făcut o linişte ca de mormânt, nimeni nu a zis nimic, îşi făceau semne de mirare unii la alţii. O bucată de timp s-a menţinut liniştea.

O femeie limbută, la un moment dat, a început să vorbească spunându-i alteia ce a mai auzit ea în sat. Ea dădea tonul, trebuia s-o opresc. M-am uitat la ea. Cealaltă careia îi spunea îi tot făcea semn să tacă că o vede părintele, însă, pe ea o luase povestitul înainte şi nu se putea opri. Am ieşit ca o săgeată din Sfântul Altar, m-am dus direct la ea şi i-am zis ca să audă toata lumea: „Mătuşă, ce-am vorbit eu cu dumneata şi cu toată lumea asta? Hai, te rog, fără nici-o discuţie vii cu mine,!” Am prins-o de mână şi am ieşit cu ea afară. Afară, i-am zis: „Să nu mai intri la Biserica aceasta, dacă n-o respecţi! Când te vei hotărî să nu mai vorbeşti în Biserică şi n-ai să mai scoţi nici un cuvânt, atunci să vii, dar până atunci, du-te pe maidan şi vorbeşte cât vrei”. Am intrat în Biserică, m-am dus direct în Sfântul Altar, fără să mai zic nimic şi am continuat Sfânta Liturghie.

Vă spun, că din acel moment, cât am slujit la acea Sfântă Biserică, nimeni nu a mai avut curajul să vorbească în timpul slujbei. Am avut linişte la orice slujbă. Lumea stătea pioasă şi asculta cu atenţie Sfânta Slujbă.A trebuit să dau un exemplu pentru a fi ascultat. Am fost obligat să fiu dur, cu riscul de a se supăra pe mine, altfel nu se putea rezolva situaţia pe care am găsit-o la acea biserică. Mătuşa în cauză, Dumnezeu s-o ierte, a venit şi-a cerut iertare, am iertat-o şi am avut-o cea mai bună credincioasă. De atunci, ea ţinea toată liniştea şi buna rânduială cu toţi în biserică. De atunci, era o linişte deplină şi toată lumea asculta Sfânta Liturghie.

A trebuit în câteva predici să le explic Sfânta Liturghie, ca să-şi dea seama de importanţa ei şi să aibă respect pentru ea. Pentru a participa lumea din biserică efectiv la Sfânta Liturghie, am îndemnat ca toată lumea să cânte omofon împreună cu strana. Toată biserica dădea răspunsurile la Sfânta Liturghie. În felul acesta ţineam pe toată lumea concentrată asupra cântărilor şi rugăciunilor Sfintei liturghii. La predică foloseam metoda interogativă, adică, puneam întrebări credincioşilor şi aşteptam să răspundă, pentru a-i ţine captivi şi a le verifica cunoştinţele despre credinţă.

Chiar dacă m-au discutat atunci, important pentru mine şi pentru ei era ca să îndrept răul ce se producea. Nimeni nu s-a supărat şi toţi au înţeles că au greşit faţă de Sfânta Biserică, faţă de Sfânta Liturghie şi de toate slujbele la care participau. Şi acum, după 25 de ani, mă ţin minte şi mă pomenesc, cum am reuşit să le impun respectul faţă de slujbele bisericeşti.
Deci, mai sunt şi situaţii când preotul trebuie să aibă curajul şi să îndrepte pe drumul cel bun cu severitate şi cu fermitate, mai ales când bunătatea sau duhul blândeţii pentru unii nu dau rezultate. Aşa a făcut şi Mântuitorul.

Când preotul se dovedeşte a fi numai părinte şi nu o autoritate, sau când se comportă cu teamă de a nu-i pierde pe credincioşi tolerând neorânduiala, atunci îi va pierde. Sau când permite orice împotriva rânduielilor bisericeşti şi nu va învăţa pe oameni cum trebuie, atunci îi pierde cu adevărat.
Doar când te confrunţi cu realitatea sau cu diferite situaţii neaşteptate, îţi vei da seama, că nu tot ceea ce ai crezut, când erai pe băncile şcolii, că este ideal de a pune în practică este şi destul.
Când eşti tânăr îţi imaginezi cum ar trebui să fie şi cum ar fi ideal şi vii cu acest elan, însă trecând timpul, vei căpăta experienţa în ceea ce este adevărat.
Întotdeauna preotul trebuie să se străduiască a nu câştiga pe oameni pentru el, ci pentru Dumnezeu.

__________________

[50].- II Timotei 4,2.

[51].- Matei 21,13.

Este bine să plcăm în timpul Sfintei Liturghii?


laIerihon3a      

Părintele Ilarion Argatu spunea:
“cine nu vine la Sfânta Liturghie de la binecuvântarea de început şi nu stă până la sfârşit, ca să ia Sfânta Anaforă, degeaba a stat, pentru că, ieşind din Sfânta Biserica, înainte de terminarea Sfântei Liturghii, se păgubeşte de primirea harului”.
Nu se iese afară şi nu se pleacă acasă, sub nici un motiv, de la binecuvântarea de început şi până la apolisul de încheiere, când trebuie să se ia Sfânta Anaforă.


Sfânta Litughie este o rugăciune în comun, este cea mai înălţătoare şi puternică rugăciune. Atunci când te rogi, trebuie să spui rugăciunea de la început şi până la sfârşitul ei cu luare aminte, altfel nu îţi este de folos şi nu se înalţă rugăciunea ta la Cer. Spunea Părintele Ilarion: „Dumnezeu nu primeşte de la noi jumătăţi de măsură”. Dumnezeu nu a făcut nimic pe jumătate, ci toate le-a făcut întregi şi bune. Aşa doreşte şi de la noi când îi oferim ceva, să fie pe deplin şi nu pe bucăţi. O rugăciune, un post, o milostenie, o faptă bună, să fie pe deplin făcute cu toată dragostea şi cu toată fiinţa noastră.


Atunci când ne rugăm fie acasă, fie la Biserică, vine un vrăjmaş să întrerupă şi să fragmenteze rugăciunea noastră, dându-ne mulţumirea de sine, ca şi cum i-am spune lui Dumnezeu să se mulţumească cu cât i-am oferit.


Venind la jumătatea Sfântei Liturghii şi plecând după rugăciunea „Tatăl nostru”, ne dă mulţumirea de sine că am fost la Biserică în duminica aceea şi falsa părere că ne-am făcut datoria atât cât am putut, ca să ne împăcăm conştiinţa. Întotdeauna suntem ispitiţi să ne dezvinovăţim cu neputinţa. Dorim ca Dumnezeu să vadă neputinţa noastră. Dumnezeu vede neputinţa fiecăruia dintre noi, dar să nu ne amăgim că L-am păcălit, pentru că ne va măsura neputinţa cu străduinţa. Dumnezeu nu se uită la prezenţa noastră în Sfânta Biserică, ci la participarea noastră efectivă şi afectivă la rugăciunea Sfintei Liturghii.


Dumnezeu nu ne numără când participăm la Sfânta Liturghie, ci ne cântăreşte: dragostea cu care am venit, evlavia cu care ne rugăm, aprinderea inimii când Îl lăudăm, curăţia inimii când ne împărtăşim sau luăm Sfânta Anaforă, râvna cu care îngenunchem, gândul pe care-l înălţăm şi-L căutăm în Înaltul Cerului pe Dumnezeu Cel Jertfit, vede grijile pe care nu le-am lepădat la uşa Bisericii, smerenia din cugetul şi trupul nostru, cât de uşurat şi curăţit de păcate ne este sufletul, cât de iertaţi şi împăcaţi suntem cu aproapele, priveşte unde a căzut sămânţa Sfântei Evanghelii ce s-a citit, cât de mult bagaj am luat să ducem cu noi acasă din cuvântul preotului, dacă am răspuns chemării: „Luaţi mâncaţi, acesta este Trupul Meu…. luaţi şi beţi, acesta este Sângele Meu…” [21], prin primirea Sfintei Împărtăşanii sau a Sfintei Anafore.


Dacă nu ne împărtăşim, ori nu luăm Sfânta Anaforă, Sfânta Liturghie pentru noi nu are finalitate şi nici lucrare. Înseamnă că ne-am dus numai ca nişte spectatori la Jertfa Cea Nesângeroasă a Mântuitorului de pe Sfânta Masă, nu am intrat în comuniune cu El. Asemănâdu-ne cu fariseii ce priveau de pe margini Răstignirea Mântuitorului.


Se ştie că dacă ar fi să ia foc Biserica şi să ardă în timpul Sfintei Litughii, nimeni nu părăseşte Sfânta Litughie. În timpul Sfintei Liturghii nimeni nu iese afară şi nu părăseşte Biserica. Sunt mărturii istorice, urme de neclintit ale credinţei strămoşilor noştri, când au ars bisericile cu tot cu credincioşi în ele, pentru că nu au vrut să plece, să se salveze trupeşte de la focul cel material şi mistuitor, pentru a nu avea parte de focul cel nemistuitor şi veşnic, izbăvind sufletele prin Jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos, la care au participat în mod jertfelnic.
__________________
[21]- Marcu 14,22-23.

Cum ar trebui să postim Postul cel Mare ?


ascultarea

(Câteva dispoziţii canonice şi tipiconale)

Lăsata secului pentru Postul Mare cade între 15 februarie şi 21 martie, după cum şi Sfintele Paşti cad între 4 aprilie şi 8 mai.

Săptămâna brânzei(Săptămâna Albă):

Lăsându-se sec de carne, urmează săptămâna brânzei sau săptămâna albă, în care nu se mănâncă carne şi nici grăsimi animale, ci: lapte, brânză, ouă, unt şi peşte.
-“Oricine, care va mânca carne în lunea săptămânii de brânză şi cine va mânca brânză în lunea primei săptămâni din Postul Mare, 4 ani să se pocăiască şi metanii 300” [68];
-Monahii să nu mănânce miercurea şi vinerea din Săptămâna Brânzei, doar seara să mănânce brânză[69].

Postul Mare:

-Tot Postul cel Mare să se ajuneze cu mâncare uscată [70];
-În toate zilele Postului Mare de luni până vineri, nu se dezleagă la vin şi untdelemn, dar se mănâncă fiertură de 2 ori pe zi [71];
-Luni şi marţi din prima săptămâna a Postului Mare, nu se mănâncă nimic, doar marţi seara se mănâncă pâine caldă din seminţe şi zeamă caldă de fructe fierte [72];
-În toate vinerile din Postul Mare la slujba vecerniei şi a pavecerniţei nu se fac metanii, decât cele însemnate la Liturghia Darurilor mai Înainte Sfinţite: “Să se îndrepteze rugăciunea mea..” se fac 3 metanii; după Vohodul cu Sfintele Daruri, se fac 3 metanii; la “Fie numele Domnului binecuvântat…”, se fac 3 metanii [73];
-În prima sâmbătă din săptămâna întâi din Postul Mare (a Sfântul Toader), mâncăm: bob fiert, măsline, fiertură cu untdelemn şi un pahar de vin [74];
-În sâmbetele şi duminicile din Postul Mare se dezleagă la vin şi untdelemn, iar de luni până vineri, mâncăm numai seara mâncare uscată [75];
-Dacă vreun monah ar îndrăzni să mănânce peşte în Postul Mare înafară de Buna Vestire şi Duminica Stâlpărilor (Floriilor), unul ca acesta să nu se împărtăşească cu Sfintele Taine la Paşti, ci să se pocăiască şi să facă 300 metanii pe zi şi pe noapte [76];
-Cel ce va mânca carne, brânză, lapte, ouă în Postul Mare sau miercurile şi vinerile de peste an, 2 ani să nu se împărtăşească [77];
-Dacă vreun episcop, preot, diacon, citeţ sau cântăreţ nu posteşte Postul Cel Mare sau miercurea şi vinerea de peste an, să se caterisească, înafară de este bolnav, iar de va fi laic, să se afurisească [78].
-În Postul Mare cel bolnav este dezlegat de a lua hrană şi băutură cât îi trebuie[79];
-Femeile care vor naşte în Postul Mare se dezleagă la vin şi untdelemn, carne să nu mănânce, măcar de s-ar afla şi la moarte [80];
-În duminicile Postului Mare, în afară de cea a Întrării Mântuitorului în Ierusalim, la masă mâncăm fiertură cu untdelemn, bem cu măsură vin, câte 2 pahare şi seara 2 pahare [81];
-În miercurea înjumătăţirii postului, la masă nu se cuvine a dezlega la untdelemn şi vin că mai vârtos este zi de plângere, iar nu de bucurie [82];
-Buna Vestire, de va cădea în Săptămâna Patimilor, înafară de vineri şi sâmbătă, se dezleagă la vin, untdelemn şi peşte [83];
-Buna Vestire, de va cădea în Joia Mare sau Vinerea cea Mare, gustăm vin şi peşte [84];
-Buna Vestire, de va cădea în orice zi din Sfântul Post se dezleagă la vin şi untdelemn, iar mirenii se dezleagă şi la peşte. În vinerea Mare se dezleagă numai la vin[85];
-În Joia Canonului celui Mare (din Săptămâna a 5-a), se dezleagă la vin şi untdelemn [86];
-În Vinerea Acatistului, se dezleagă la vin şi untdelemn [87];
-În Joia Mare, se dezleagă la vin şi untde-lemn[88];
-În Joia Mare a Postului Mare, mâncăm fiertură cu untdelemn, (de linte, bob fiert) bem vin (2 pahare) şi mâncare uscată [89];
-Mirenii datori sunt a nu se atinge de femei în tot Postul Mare. Iar de va păcătui cu femeia sa în Postul Mare, nici la Paşti să nu se împărtăşească, pentru că a defăimat tot postul [90].

_____________________
[68].- PB, pg. 391, pc. 1583.
[69].- Ibidem.
[70].- Canonul 50 de la Laodiceea.

[71].- Îndrumătorul Bunului Creştin, pg. 53.
[72].- Tipicul Mare, pg. 42.
[73].- Idem, pg. 511.
[74].- Idem, pg. 512.
[75].- Idem, pg. 42.
[76].- Ibidem.

[77].- PB, pg. 391, pc. 1584.
[78].- Canonul 69 Sf. Apostoli.
[79].- Canonul 10 Sf.Timotei.
[80].- PB, pg. 391, pc. 1586.
[81].- Tipicul Mare, pg. 515.
[82].- Tipicul Mare, pg. 523.
[83].- PB, pg. 390, pc. 1577.
[84].- Canonul 5 Sf. Nechifor.