DUMNEZEU A LĂSAT LOC DE POCĂINȚĂ PENTRU DIAVOLI?


Cu siguranță, ca să știm și să cunoaștem răspunsul la această întrebare nu ne poate fi de folos la propria mântuire. Dacă ar fi fost important să știm aceasta Dumnezeu ne-ar fi descoperit, ne-ar fi spus și am fi citit în Sfântele Scripturi. Știm că Dumnezeu ne-a vorbit prin Sfintele Scripturi despre tot ceea ce ne este de folos la mântuire. De aceea pe unii care se află pe calea mântuirii, nu-i interesează să știe dacă Dumnezeu a acordat sau nu, și îngerilor căzuți timp de pocăință și loc de întoarcere înapoi la starea de la început, iertându-i și restabilindu-i, ci vor să știe cum se pot mântui ei. Alții din curiozitatea specifică firii omenești, chiar dacă știu că nu le folosește la nimic poate mai mult le strică și le îngreunează urcușul duhovnicesc, ar dori să știe dacă Dumnezeu le-ar fi acordat sau nu și îngerilor căzuți ca și omului căzut timp de pocăință și de mântuire. Cu alte cuvinte sunt curioși și ar dori să știe dacă Dumnezeu a fost drept și cu îngerii căzuți. Întotdeauna curiozitatea omului i-a adus cădere, și este una din armele diavolului folosită în ispită pentru a determina voința omului să i se supună mai ușor și să cadă. În acest caz ispita pentru cel curios este judecata și îndoiala în dreptatea lui Dumnezeu. Sfântul Vasile cel Mare pentru a potoli ispita celor curioși, spune: -”Probabil înainte de a fi omul creat, i-a fost lăsat și diavolului loc de pocăință și dacă vanitatea, chiar dacă era o boală mai veche, ar fi fost totuși îngrijită, iar el s-ar fi vindecat prin pocăință se putea ca el să fie repus la început. Dar de la pregătirea lumii, sădirea raiului și omul din el, porunca lui Dumnezeu, pizma diavolului și uciderea celui cinstit, i s-a închis și locul pocăinței.”(1) Aflăm că Dumnezeu, le-ar fi acordat și îngerilor căzuți ”loc de pocăință” prin care s-ar fi putut întoarce înainte de crearea lumii văzute, dar pe care nu l-au folosit, nu s-au putut ”pocăi”, din cauza alterăririi firii lor cu mândria și răutatea și l-au pierdut. Mândria și răutatea fac parte din natura lor, s-au prefăcut în izvor de mândrie și de răutate. Când Dumnezeu a creat lumea văzută, când a ”sădit raiul și omul din el”, când a dat prima poruncă omului ”să nu mănânce”, diavolul a devenit ”pizmătăreț” adică invidios pe om și l-a ”ucis”, și astfel, pentru el s-a închis ”locul de pocăință” și nu se mai poate întoarce, ci i s-a pregătit iezerul cel foc și veșnic ”diavolului și îngerilor lui”, ca pedeapsă pentru toată răutatea și stricarea a tot ce a zidit Dumnezeu.


(1).-Sf. Vasile cel Mare, Comentariu la cartea Profetului Isaia, PSB, Vol. 2, Cap. 13, pct. 279, edit. Basilica, 2009, pag. 327.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s