Cine este… preotul și cum trebuie privit!?


spovedanie_23

Dumnezeu m-a chemat şi m-a ales în fruntea poporului Său pentru a fi slujitorul LUI şi păstor al turmei Sale. Scăpăm din vedere că turma sau poporul este al lui Dumnezeu şi nu este al nostru sau al meu a preotului. Mie mi s-a încredinţat, doar, să păstoresc o mică o parte din turma lui Hristos şi să nu pierd pe nici unul. Aceasta este o misiune încredinţată şi nicidecum o meserie, sau o profesie sau un drept al meu.

Potrivit credinţei şi a râvnei cu care lucrează preotul turma, Dumnezeu îl va  răsplăti, şi-l va numi: „slugă bună şi credincioasă peste puţine ai fost pusă şi peste multe Te voi pune„[38] şi „păstorul cel bun„[39] sau, dacă nu, se va numi: „slujitor rău şi viclean„[40] şi „păstorul care nu este păstor… şi care când vede lupul venind lasă oile şi fuge… şi nu-l doare inima de oi„[41]

Pe lângă  multe alte responsabiliţi pe care le are preotul în misiunea sa, una dintre cele mai de bază este “păzirea legii” [42] şi  ţinerea rânduielilor bisericeşti aşa cum le-au lăsat Sfinţii Părinţi, în pravile, în canoane, în cărţile de slujbă, spunându-ne: “Vezi preote, să nu te afli mai iscusit decât noi, mai adăugând sau mai micşorând ceva din cele ce noi am hotărât pentru că la îndemnul Duhului Sfânt am hotărât”.

Iar de nerespectarea Sfintei Scripturi nici nu mai vorbesc, mă înfricoşez când mă gâdesc că nimeni nu poate “schimba vreo cirtă sau vreo iotă pentru că şi Dumnezeu îl va schimba pe el” şi nici interpretarea incorectă a Sf. Scripturi după părerile noastre, care de multe ori sunt în contradicţie cu ceea ce spune Scriptura, făcându-ne ERETICI.

Cineva îmi spunea: ”Părinte, acum este timpul compromisurilor, nici biserica şi nici preoţii nu sunt scutiţi de compromisuri”.  Aşa o fi nu zic ba, văd şi eu că trăim nişte timpuri ale degradării morale şi religioase a omului, a minciunilor şi a înşelătoriilor. Dacă eu ca om  ajung să mă compromit cu ceva sau învre-un fel în mod personal, nepăzindu-mă, trebuie să am grijă ca nu cumva prin mine să fie compromise: Dumnezeu, preoţia, Biserica, credinţa şi rânduielile bisericeşti. Eu nu am voie ca preot să fac compromisuri în numele lui Dumnezeu. Nu sunt poruncile mele, nici rânduielile mele, nici canoanele mele, ci sunt ale lui Dumnezeu şi ale Sf. Biserici, eu doar trebuie să le administrez, să le fac cunoscute, să le păzesc în modul cel mai corect posibil şi într-o stare de fidelitate faţă de Cel ce le-a pus. Nu pentru aceasta am fost ales, chemat, sfinţit şi pus în fruntea unui popor ca să fac compromisuri, ci tocmai să păzesc ca Dumnezeu să nu fie compomis în aceasta lume sau în “acest neam desfrânat şi păcătos”[43] cum însuşi Mântuitorul îl numeşte.

Atât legile puse de Dumnezeu prin vorbire directă cu omul cât şi prin intermediul proorocilor şi al oamenilor sfinţiţi, cât şi rânduielile şi regulile (canoane) puse în biserică de Sfinţii Părinţi, se află sub înrâurirea  sau intervenţia directă Duhului Sfânt şi sub autoritate directă a lui Dumnezeu. Acest fapt ne obligă ca să le păzim cu sfinţenie, să le respectăm şi să le practicăm  în viaţa noastră. Orice abaterea de la acestea ÎL supără pe Dumnezeu indiferent de motivaţia noastră sau dacă invocăm duhul personal al  îngăduinţei, a iubirii omului şi al duhovniciei.

Preotul nu poate fi mai îngăduitor decât Dumnezeu cel ce pe toţi ne îngăduie, ne rabdă şi ne aşteaptă să ne întoarcem la adevărata slujire şi la advărata slăvire a numelui Său şi Cel ce a dat aceste rânduieli.

Preotul nu poate fi mai bun decât Bunul şi Milostivul Dumnezeu, anulând una sau mai multe din poruncile şi Voile Sale sub diferite pretexte ca fiind prea aspre sau în discordanţă cu pretenţia şi obiceiurile omului modern din zilele noastre sau că ar fi “învechite”. Pentru că  atacă prin aceasta atributele de Îndelungrăbdător, de Atotbunătate şi de Neschimbabilitate a lui Dumnezeu. Dacă omul se schimbă din moment la alt moment, Dumnezeu rămâne acelaşi, neschimbat în poruncile Sale, în voile Sale indiferent ce timp din istoria oamenirii trăim, fie momentul Eden, fie momentul Vachiul Testament, fie momentul Noul Testament, fie epoca omului modern, pentru Dumnezeu toate timpurile sunt un veşnic prezent.

La aceste două aspecte mă gândesc şi mă feresc cât pot de mult de a nu se supăra pe mine Dumnezeu şi de a nu râde de mine diavolii că aş fi mai îngăduitor şi mai bun decât Bunul, Îndelungrăbdătorul şi Prea Milostivul Dumnezeu, eu ticălosul, păcătosul şi nevrednicul om şi preot, pumnul de ţărână şi firul de praf.

Ambele aspecte (îngăduinţa şi bunătatea mea) dacă nu ştiu să le gestionez, mi se par a fi foarte periculoase şi extrem de distructive în a păstra credinţa vie şi lucrătoare în conştiinţa credincioşilor păstoriţi de mine. Pentru că, dacă aş fi eu în locul lui Dumnezeu mai îngăduitor numai cu un singur suflet l-aş pierde şi fiu al gheenei l-aş face şi pe lângă el o mulţime şi odată cu ei şi pe mine. Eu socot că nici a fi neîndurător cu vreun suflet în vreo oarecare împrejurare fortuită, Dumnezeu nu vrea de la mine acest lucru. Şi atunci cum să procedez? Voi proceda cu răbdare şi înţelepciune, cu dreptate şi nepărăsind adevărul, pentru a-l îndrepta mai întâi pe om şi apoi a-l ierta având grijă să nu se piardă în propriul obicei. Mai înainte de a fi îngăduitor socot că este bine ca eu preotul să-l învăţ pe el să respecte tot ceea ce Dumnezeu porunceşte, să-i fac cunoscut şi să-i arăt consecinţa nerespectării acestor rânduieli. Poate omul nu ştie îndeajuns ce trebuie să ştie, ce trebuie să împlinească şi ce trebuie să respecte, fapt pentru care a ajuns în situaţia în care îţi cere îngăduinţă. Să-i vorbesc şi să-l fac să cunoască că fapta pentru care cere îngăduinţă nu se potriveşte cu ceea ce spun Sfintele Scripturi şi rânduielile Sf. Biserici şi că ar fi trebuit să aibă grijă să respecte şi să nu ajungă în situaţia această extremă. Adică să trezeşti în el conştiinţa şi sentimentul datoriei faţă de a respecta rânduielile bisericeşti. Că, nici îngăduinţa preotului pe care o va primi nu este mai bună decât obligaţia de a împlini poruncile lui Dumnezeu. Făcând lucrul acesta omul va vedea în tine o punte salvatoare a momentului greşelii lui şi nu un compromis, şi un timp al îndreptării lui pe care îl acorzi, îşi va pune gând de început bun şi pe alte mentalităţi; va avea sentimentul că, ceea ce a făcut nu a fost bine, şi se va judeca singur pentru aceasta şi va pune grijă de a nu mai repeta, respectând ceea ce a aflat de la tine.

Ce rău poate aduce îngăduinţa preotului dezlegând lucrurile care nu trebuiesc dezlegate? Răul cel mai mare este slăbirea credinţei, denaturare rânduielilor bisericeşti şi ştirbirea autorităţii preotului. Pe timp mediu şi lung se va ajunge la o degradare morală şi religioasă a credincioşilor datorită acestor trei motive la care s-a ajuns. Ne procedând cum am spus mai sus, de a-l face pe om să aibă conştiinţa că a greşit şi îngăduind sau dezlegând cu uşurătate fără mustrare şi sfat duhovnicesc, acelaşi om va veni şi a doua oară şi a treia oară şi va cere să îngăduie preotul de fiecare dată fără ca el să pună osteneală de a se îndrepta. Şi dacă la un moment dat preotul va constata că a greşit îngăduindu-l pe om, pentru că, cu nimic nu l-a îndreptat, şi va căuta de acum să-l înveţe şi să-l îndrepte, dar va fi prea târziu. Omul nu va înţelege, ci se va întreba de ce până acum preotul nu i-a zis nimic şi acum deodată îi zice? Cum de până acuma s-a putut şi acum nu se mai poate şi este silit să se îndrepte? Cum de până acum preotul nu i-a zis nimic că el se află într-o mare greşeală sau păcat? Nu va înţelege că preotul vrea să-l îndrepte de la greşeala lui, ci va crede că a intervenit ceva în relaţia lui cu preotul, ori că preotul este influenţat cu ceva asupra lui, ori nu mai este binevoitor şi atunci se va îndepărta criticându-l la lume şi va  merge  la alt preot ”îngăduitor” şi astfel nu se va îndrepta niciodată. Ne îndreptându-l pe om, până la urmă, îngăduinţa mea fară de socoteală îl va lăsa pe om  fără mântuire.

Se mai crează o situaţie pe fond psihilogico-mental că, dacă ai fost îngăduitor cu o persoană într-un moment fortuit ţi se va cere să fii îngăduitor şi cu cei din jurul lui care ştiu de îngăduiţa ta asupra aceluia, spunând: cum de la acela s-a putut şi la mine nu se poate? Şi atunci încep presiunile asupra preotului şi judecăţile că preotul este aşa, că face aşa şi atunci sminteala este gata pentru că la ea va contribui tot felul de imaginaţii şi scenarii în mintea credincioşilor inoculate de un duh al discodiei. Atunci eu ca preot, în asemenea situaţie pe care eu am creat-o prin nesăbuinţa acţiunilor mele, voi fi judecat şi de faptul că am dezlegat ceea ce nu se dezleaga şi că sunt un preot de lume, şi că nu ţin rânduielile bisericeşti cum se cuvine, ca-s omul banului, că-s omul interesului personal, că sunt preferenţial, ca nu pot pune credincioşii bază în mine ca preot, că sunt preotul omului modern şi a.m.d.

Dacă de la începutul preoţiei nu ai credinţă, o traictorie bine definită a drumului preoţiei pe care trebuie să-l parcurgi şi o consecvenţă a gândirii şi a acţiunilor tale şi ve păşi pe drumul preoţiei cu pas nesigur având echilibrul omului beat, şi prin tine toate se vor compromite (Dumnezeu, credinţă, Biserică, rânduielile bisericeşti, învăţăturile de credinţă, preoţie), atunci te poţi retrage din preoţie că mai de folos îţi va fi, decât să se smintească atâtea suflete care se vor pierde din cauza ta.Şi atunci, la final, cu ce te voi alege?

Însă tu, preote, nu ai puterea aceasta să anulezi canoane, să faci pogorăminte şi să dai dispense. Nu ai puterea deplină să faci acest lucru şi trebuie să fii conştient de dimensiunea puterii tale preoţeşti. Doar episcopul are această putere, puterea deplină a preoţiei, şi nici el, nu poate dezlega ce a legat cu legi veşnice Dumnezeu şi ceea ce a legat canoanele bisericeşti, dar, are puterea să facă popogorământ şi să dea dispensă pentru un caz de moment şi numai el o poate face. Tu ca preot şi duhovnic, nu.

Pogorământ înseamnă o învoire de moment de a te abate de la normele canoanelor sau de la rânduielile bisericeşti şi numai pentru un caz izolat şi fortuit ceea ce nu dă preotului dreptul să facă din aceasta o regulă generală.

Am întâlnit fraţi preoţi care la întrebarea de ce îngăduie anumite chestiuni, mi-a răspuns: “şi episcopul nostru dă voie la aşa ceva”. Nu cred. Daţi-mi voie să nu cred, şi să cred că acel preot se înşeală. Să cred că acel preot dintr-un pogorământ al episcopului sau o dispensă dată unui caz extrem a făcut din ea regulă generală pentru toţi care se află în aceeaşi situaţie, ceea ce este foarte greşit.

Chiar dacă ţii şi păzeşti Legile lui Dumnezeu şi rânduielile Sf. Biserici cu fidelitate sau credincioşie şi îndemni pe credincioşii să le ţină şi te lupţi pentru aceasta, tot vei fi judecat de una din părţi ale lumii, numindu-te “habotnic” sau “bigot” şi vor fugi de tine că nu eşti pe placul lor. Dar nu vei fi judecat de Dumnezeu ca “slugă netrebnică”.

De ce să mă supere pe mine acest aspect şi să mă doară, căutând cum să fac ca lumea să nu mă vorbească astfel, pe când, Mântuitorul al cărui slugă sunt îmi spune cuvânt de îmbărbătare şi mângâiere: “Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai întâi decât pe voi M-a urât”[44] Prefer să mi se spună şi aşa decât altfel. Pentru că dacă mi se spune aşa pot rămâne în relaţia cu Dumnezeu şi cu oamenii credincioşi Lui şi am şanse mai mari să fiu plăcut lui Dumnezeu şi să mântuiesc pe careva, decât, să plac lumii sau să mă ruşinez de Dumnezeu în faţa lumii: “Cine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în acest neam desfrânat şi păcătos şi Fiul Omului se va ruşina de el când va veni în slava Tatălui Său cu sfinţii îngeri”[45],  şi în felul acesta ce am câştigat? Nu am câştigat nici lumea făcându-i pe plac, L-am pierdut şi pe Dumnezeu făcând pe plac lumii.

Însă, mai mare încredere au oamenii în preoţii care ţin şi respectă Legea lui Dumnezeu şi rânduielile Sf. Biserici decât în preoţii dedaţi după cum vrea lumea. În sinea lor, oamenii se bucură de preotul care le face pe plac dar mai mult îl respectă pe cel ce este cu Dumnezeu.

Textele redate sunt cu asprime rostite de către Dumnezeu   prin   Proorocul   Iezechiel   pentru  preoţii care nesocotesc pe Dumnezeu în anumite chestiuni, cum este şi aceasta legată de păzirea sfinţeniei în bisericile noastre prin porunca de a nu ne atinge cei necuraţi de Locaşul Său, iar noi îi călcăm Legea: “Preoţii calcă Legea Mea şi pâgăresc lucrurile cele sfinte ale Mele; nu osebesc ce este sfânt de ce nu este sfânt şi nu fac deosebire între curat şi necurat… şi Eu sunt înjosit de aceştia”[46]. Iată ce facem îngăduind ceva ce Dumnezeu nu îngăduie stricând legea: “îl înjosim pe Dumnezeu!”(Iezechiel 22,26), adică, prin necredinţă noastră sau lipsa de credincioşie faţă de Dumnezeu noi căutăm să ne ridicăm în ochii lumii prin îngăduinţa şi bunătatea noastră, şi-L înjosim pe Dumnezeu. Prin două lucruri îl înjosim pe Dumnzeu: că ne facem mai buni decât Dumnezeu, Cel ce a dat aceste porunci şi în al doilea rând, prin înlocuirea Voile Sale cu voile noastre, punându-ne pe noi pe primul loc şi pe Dumnezeu în urma noastră sau pe locul cel din urmă.

Sau:“Preoţii trebuie să înveţe pe poporul Meu a deosebi ce este sfânt de ce nu este sfânt şi lămurească ce este curat şi ce nu este curat”[47].

Aţi văzut că în ambele texte Dumnezeu porunceşte preoţilor că trebuie să învăţe poporul ce este bine şi ce este rău şi trebuie să-i învăţe de a face deosebire dintre ce este sfânt şi ce nu este sfânt, ce este curat şi ce nu este curat. Apoi, în alt loc spune că preotul este dator de a învăţa poporul de a face deosebire    între    lumină  şi   întuneric,   de  a  deosebi adevărul de minciună, şi de a deosebi duhurile că nu toate sunt bune şi curate, etc. Deci, este o obligaţie pe care o avem şi nu o invitaţie la care dacă vrem răspundem şi dacă nu vrem o putem refuza.

Apoi, oricât ne-am osteni de a căuta pretexte, de a găsi argumente şi oricât am interpreta textele Sf. Scripturi că fac parte din legea Vechiului Testament, oricât am nega sfintele canoane şi le-am interpreta după voinţa noastră, nu facem altceva decât să rămânem GOI DE ADEVAR: “Cine ar putea să scoată ceva curat din ceea ce este necurat? Nimeni!” (Iov 14,4).

Pentru că nu putem schimba cu nimic natura femeii la timpul necurăţiei ei ca să devină curată, aceasta fiind o lege vesnică dată în trupul său ca şi neputinţa noastră de a schimba ca femeia să nu mai nască pruncii prin dureri. Oricât de mare efort ar face medicina şi ştiinţa, nu se va găsi metoda prin care să-L sfideze pe Dumnezeu anulându-i pur şi simplu blestemul dat de El şi rânduielile puse asupra femeii.

 Aşa şi cu scurgerea de sânge lunare a femeii, chiar cu tonă de săpun de s-ar spăla şi cu un metru cub de tampoane de s-ar proteja, prin natura ei (nu prin fire) este necurată în acele zile (7 zile) şi va întina tot ceea ce va atinge: om, lucruri, biserică, icoană. Ar fi o întinare asemănătoare cu necurăţia naturii oamenilor păcătoşi de dinainte de potop care pe unde călcau întinau de au stricat pământul, fapt pentru care  Dumnezeu l-a spălat cu apa potopului. Producerea potopului de pe timpul lui Noe nu este oare o dovadă clară că pe Dumnezeu îl supără orice întinare? Aşa se va întâmpla şi cu bisericile noastre, dacă îngăduim ca ele să fie întinate de cei necuraţi (bărbaţi, femeii, păcătoşi, păgâni, eretici, animale, etc).

Un sfânt părinte atonit spunea despre vremea apocalipsei, că în bisericile noastre va intra antihrist de unde va predica şi majoritatea bisericilor le vor ocupa antihriştii făcâdu-le bisericile lor alungând pe adevăraţii creştini, pentru că mai înainte de venirea lui, preoţii şi creştinii şi-au întinat Bisericile atât de mult încât L-au alungat cu întinăciunea lor pe Dumnezeu şi au devenit Sfintele Locaşuri goale de Duhul lui Dumnezeu şi pustii de sfinţenie.

Să ne înfricoşăm fraţi preoţi şi dragi creştin de această pustiire. Să ne păzim de a fi noi acei creştin apocaliptici şi să nu-L alungăm din ea pe Bunul Dumnezeu prin a noastră îngăduinţă păcătoasă şi o falsă bunăvoinţă.

_____________________

[38].-Matei 25,21.

[39].-Ioan 101,11.

[40].-Matei 25,26.

[41].-Ioan 10,12.

[42].-Iezechiel 22,26.

[43].-Marcu 8, 38.

[44].-Ioan 15,18.

[45].-Marcu 8, 38.

[46].-Iezechiel 22,26.

[47].-Iezechiel 44,23.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s