Binecuvântare și bunăcuviința, atunci când ne rugăm


10301290_1540523679516873_7085707351153894219_n

1.-Am nevoie să primesc binecuvântare ca să citesc un acatist? (de ex. Sf. Nicolae.) Sunt necăsătorită şi nu reuşesc să  fac nici o relaţie sănătoasă.

 

Este foarte bine ca orice rugăciune să fie rostită cu binecuvântare duhovnicului. Dacă sunteţi departe de duhovnic, puteţi citi un acatist şi fără binecuvântare. Când citiţi acatistul, să staţi în genunchi, făcând la început 3 metanii, dacă se poate să aveți candela sau o lumânare aprinsă. Începeţi cu rugăciunile începătoare şi apoi continuaţi cu citirea acatistului. La încheiere mai faceţi 3 metanii.

Să nu rostiți nici o rugăciune, nici un acatist, stând pe scaun sau culcată în pat, și nici dezbrăcată sau în pijamale, pentru că Dumnezeu privește la bunăcuviința cu care ne rugăm și îngerii ne privesc, care duc rugăciunile noastre înaintea lui Dumnezeu.

Pentru căsătorie, încercaţi să faceţi zilnic câte 7 metanii (în numele celor șapte Taine printre care şi Taina Căsătoriei) zicând la fiecare metanie pe care o faceți și rugăciunea particulară de cerere: „Doamne, dă-mi soarta cea bună cu care să Te laud toată viața”.

Pentru căsătorie aveţi câteva sfaturi din partea Părintelui Ilarion Argatu, în cartea sfinției sale: ”Despre căsătorie”, care v-ar prinde bine să le aveți.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s