Literatură teologică apocrifă (sau „falsă”)


manuscriseQumram

Apocrif înseamnă „fals” , „neadevărat”. „Scrierile apocrife sunt necanonice, chiar dacă după titlu, formă şi conţinut ele vor să treacă drept canonice, ceea ce uneori le-a reuşit (Epistolia 12, 107 a Fericitului Ieronim; De civitate Dei 15,23, 4, a Fericitului Augustin). Când sunt de origină gnostică, apocrifele urmăresc să falsifice doctrina Bisericii, iar cănd sunt de origine iudaică şi creştină au în vedere edificarea sufletească a cititorilor.
În ultimul timp tot mai mulţi îşi fac prezenţa în spaţiul public, prin susţinerea de conferinţe, predicând de la amvon şi prin pezenţa în spaţiul virtual lansând tot felul de articole şi sit-uri, unele persoane ce fac parte din curentul reformator de tip occidental, venind cu învăţuturi şi reguli false culese din scrierile apocrife şi eretice din sec II-V, cu care combat pueril şi virulent adevărata învăţătură a Bisericii Ortodoxe şi regulile ei de viaţă creştină. Am considerat că această acţiune făcută de unii preoţi ortodocşi este un Prozelitism-pseudo ortodox împotriva ortodoxiei celei adevărate.

Pentru a demasca cu uşurinţă argumentaţiile false pe care se bazează, am considerat că ar fi bine venită o informare cu privirea la titlurile scrierilor apocrife şi eretice, pe care aceste persoane le citează în susţinerea părerii lor, pentru a ştii să ne ferim şi a nu le lua în consideraţie, socotindu-le eretice.

Ca să nu se spună că vin cu părerile mele, tot ce voi scrie se regăseşte într-un manual de Patrologie vol. 2 scris de Preot. Prof. Dr.Ioan G. Coman, pentru Facultăţile de Teologie, cu binecuvântarea Patriarhului Iustin şi editat de Istitul Biblic şi de misiune al Bisericii Ortodoxe Române, tipărit la Tipografia Patriarhiei Române, Bucureşti 1985, pag. 495-522.

Sunt considerate scrieri „apocrife”sau „false” următoarele:

I. LITERATURA APOCRIFĂ IUDEO-CREŞTINE

1. Cartea a 3 a lui Esdras, care a influenţat o vreme eshatologia creştină şi tratează decăderea regatului lui Iuda;

2. Cartea a 4 a lui Ezdras, scrisă în perioada distrugerii Irusalimului;

3. Cartea lui Enoch sau Secretele lui Enoch (în versiune slavonă) cuprinde prima referinţă la hiliasm, tratând despre învierea morţilor. Scrisă în sec. I-II;

4. Testamentul celor 12 Patriarhi. Lucrarea îndeamnă la ferirea de păcatele săvârşite de Patriarhi Vechiului Testament.

5. Înălţarea la cer a lui Isaia. Lucrarea cuprinde legende referitoare la Beliar şi la martiriul lui Isaia, despre cele 7 ceruri, întruparea, patima, învierea şi înălţarea lui Hristos la cer, aşa cum le-a văzut profetul după ce s-a urcat la cer. Lucrarea este opera unui creştin anonim scrisă în sec. II;

6. Testamentul lui Solomon. Lucrarea este scrisă în sec.III, după o lucrare veche iudaică despre Solomon şi despre tainele din lumea cealaltă.

7. Evanghelia nazoreilor sau Evanghelia după evrei cum mai denumită de Fericitul Ieronim şi preţuită de acesta şi de Origen, Eusebiu, Hegesip şi Epifaniu, considerând ca extindere a Evangheliei după Matei, după original. Scrisă în sec. II.

8. Evanghelia ebioniţilor sau Evanghelia celor 12. Scrisă în sec. II. Ebioniţii se opuneau jertfei. Hristos ar fi zis: Eu am venit ca să înlătur jertfa, dar dacă voi nu încetaţi să jertfiţi, nici mânia mea nu va înceta asupra voastră. Hristos nu era născut din Dumnezeu Tatăl, ci era creat ca unul dintre arhangheli, însă el stăpânea peste îngeri şi peste toate făpturile (pag497).

9. Evanghelia egiptenilor. Lucrare de origine gnostică, respinsă de Origen, Clement, Ipolit şi Epifaniu, că sprijină ideile eretice ale encratiţilor şi naasenilor.

10. Evanghelia lui Petru, pe care episcopul Serapion al Antiohiei o respinge ca dochetistă.

11. Protoevanghelia lui Iacob sau Naşterea Mariei, cunoscută de Clement Alexandrinul şi Origen, scrisă în anul 200 în Egipt.

12. Povestea copilăriei lui Iisus de Toma, scrisă în sec.I-II, se păstrează în versiuni: greacă, latină şi siriacă. Relatează minunile lui Iisus la vârsta de 5-12 ani.

13. Istoria dulgherului Iosif, scrisă în greceşte la anul 400 în Egipt. Prezintă boala, moartea şi înmormântarea lui Iosif după mitul şi ritul lui Osiris (un zeu) dar în interptare creştină.

14. Evanghelia lui Nicodim, apărută în sec.V, compilată dintr-un material mai vechi compusă din trei părţi: a.-Faptele lui Pilat, prin care se aţâţa pe păgâni împotriva creştinilor, b.- dezbaterile sinedriului despre Învierea lui Hristos, c.- Coborârea la iad. Biserica coptă îl venerează pe Pilat ca sfânt şi martir.

15. Evanghelia lui Toma, este o scriere aprocrifă gnostică de sine stătătoare. Scrisă în sec. II, în limba greacă, în Siria sau Egipt. Cuprinde 114 de sentiţe sau Logia sau cuvinte sau dialoguri cu Apostolii. Este menţionată de Origen, de Ipolit şi de Sf. Chiril al Ierusalimului în operele lor.

16. Apocriful lui Ioan, adica doctrina sau cartea secretă. Scrisă în sec.II, păstrată în Biserica Coptă. Cuprinzând descoperiri a Sf. Ap. Ioan despre cosmologia şi antropologia gnostică.

17. Evanghelia după Maria Magdalena, este păstrată fragmentar într-un text copt dintr-un originar grec. Scrisă în sec. II;

18. Sophia lui Iisus Hristos, cumprizând învăţături despre originea lumii şi despre mântuire, prezentate sub formă de dialog dintre Mântuitorul cu Apostolii. Lucrarea a fost scrisă în sec.II-III;

19. Pistis Sophia, o evanghelie întinsă, ce cuprinde convorbirile lui Iisus cu ucenicii şi uceniceţele în anul 12 după Înviere. Textul scris în limba greacă, provine de la gnosticii egipteni în sec.III;

20. Evanghelia lui Filip, descoprită în biblioteca gnosticilor de la Nag-Hammadi, în 1945 şi relatează în partea de început, soarta sufletului care prin autocunoaştere şi readunare în sine îşi cunoaşte originea în lumea transcendentă. Scrisă în sec. II-III;

21. Evanghelia lui Matthias, scrisă în sec. II şi folosită în cercurile gnostice. Origen şi Eusebiu de Cezareea o aşează între operele eretice.

22. Evanghelia lui Bartolomeu sau Întrebările lui Bartolomeu. Apostolul Bartolomeu pun întrebări lui Iisus despre: unde a plecat de pe cruce în timpul patimilor, despre iad, despre rai, despre câţi oamnei se nasc, câţi mor, despre mântuire, etc.

23. Propovăduirea lui Petru, scrisă în sec. II în Egipt;

24. Faptele lui Petru, scrisă între 180-190, cuprinde lupta lui Petru cu artificiile magice ale lui Simon Magul. În versiune latină o găsim sub denumire Actus Petri cum Simone;

25. Martiriul lui Petru, în care se descrie moartea Apostolului Petru prin răstignire;

26. Maritiriul Fericitului Apostol Petru, scrisă de Linius, în sec. VI.

27. Faptele lui Pavel, scrise de un preot din „dragoste pentru Pavel” în anii 185-195, găsite necomplete. Relatează despre călătoriile misionare şi faptele minunate a Sf. Ap. Pavel.

28. Faptele lui Andrei, provin din sec. II şi circula la eretici. Ele povestesc călătoriile lui Andrei în jurul Pontului, apoi la Patras unde a fost martirizat.

29. Faptele lui Ioan, meţionate de Eusebiu (Istoria bisericească 3,25,6). Prezintă despre călătoria Sf. Ioan la Roma, exilul pe insula Patmos şi întoarcerea la Efes, ultma slujire Euharistică şi moartea sa. Scrisă în sec.III;

30. Faptele lui Toma, compusă în sec.III de orientare gnostică. Compusă din 170 capitole. Sunt redate predici şi imne cu caracter soteriologic gnostic. De o impresionantă frumuseţe sunt capitolele: Imnul Nunţii şi Imnul Perlei.

31. Corespondenţa dintre Iisus şi regele Abgar al Edesei. O traducere după originalul Siriac, povesteşte preliminariile convertirii lui Abgar prin unul din cei 70 de ucenici şi anume Taddeu-Addai pe care Apostololul Toma îl va trimite la Edesa.

32. Mutarea Mariei în varianta latină Transitus Mariae, se păstrează în greacă, latina şi versiuni orientale. Relatează moartea şi înălţarea Mariei la cer.

33. Scrisoare către Laodiceni, apărut în sec.II-III. Scrisoarea e mai degrabă un fals stângaci, alcătuită din frânturi de texte din scrisori pauline.

34. Crespondenţa dintre Pavel şi Seneca, recunoscută ca autentică de Fercitul Ieronim (De viris illustribus 12), numai datorită popularităţii atât a lui Pavel cât şi a lui Seneca. Este o colecţie de 14 scrisori. E o corespondenţă fără conţinut real, evenimentele sut prezentatea artificial.

35. Scrisoarea lui Titus, ucenicul lui Pavel, despre castitate. Subliniază valoarea fecioriei aduncând elogii cu citate din Biblie şi trimiteri la unele opere apocrife. Scrisoarea se adresează unor cercuri ascetice de bărbaţi şi de femei din Spania. Este scrisă în sec. V, într-o latină stricată.

36. Apocalipsa lui Petru. Are două variante, una grecească ce circula în Egipt, şi etiopiană ce era cunoscută în Apus şi Rasărit. E considerată a fi inspirată de Metodiu, iar Canonul Muratori o enumeră printre scrierile neaprobate. Descrie cerul şi iadul acordând atenţie nu Mântuitorului ci pedepsirii păcătoşilor şi răsplătirii drepţilor. Istoricul bisericesc Eusebiu şi Fericitul Ieronim o resping. Scrisă în sec. II.

37. Apocalipsa lui Pavel sau Visio Pauli în varianta latină. Este o scriere lungă, ce conţine 51 capitole. Descrie ce i s-a arătat lui Pavel când s-a înalţat până la al treilea cer.

38. Apocalipsa lui Toma. Originalul grec s-a pierdut, s-au păstrat două versiuni latine. Datează din sc. V. Este singura care împarte evenimentele Judecăţii de Apoi pe şapte zile. Cele şapte zile de groază ale sfârşitului sunt într-o paralelă negaivă a celor şase zile ale creaţiei.

39. Prima Apocalipsă a lui Iacob. Relatează dialogul dintre Iisus şi Iacob cel Drept. Cum i se prezic acestuia chinurile şi moartea, inclusiv distrugerea Ierusalimului.

40. A doua Apocalipsă a lui Iacob. Prezintă martiriul Sf, Iacob în faţa templului. Este aruncat de pe acoperişul templului.

41. Apocalipsa lui Ştefan. E cunoscută numai prin Decretum Gelasianum care o condamnă.

II.- LITERATURA PSEUDO-APOSTOLICĂ

Literatura pseudo(falsă)-apostolică tratează mai mult probleme canonico-juridice şi de recrutare a clerului, chestiuni liturgice, de validitatea tainelor în anumite situaţii, având un caracter discplinar-bisericesc şi reguli asupra vieţii creştinului. Sunt scrise între sec. II şi V, perioada frământată de erezii. Autorul lor fiind necunoscut.
Aceste scrieri n-au fost recunoscute de Biserică, constatându-se a fi false şi eretice şi care se deosebesc de scrierile Sfinţilor Părinţi şi de Sfânta Tradiţie. Cine le foloseşte pentru a combate vreo învăţătură sau vreun canon sau vreo rânduială statornicită în Sf Biserică, nu poate fi decât un eretic ce urmăreşte neorânduiala şi strică Biserica lui Hristos. Redau (numai cu titlul informativ), de a recunoaşte care sunt argumentele false cu care vin unii „stricători de rânduieli” citându-le din asemenea cărţi, că sunt eretice:

1. Constituţia bisericească a lui Ipolit (Egpteană) sau Tradiţia Apostolică.
Scrisă în anul 215 de către Ipolit, la Roma. În sec. IV a fost găsită în Biblioteca a Capitolului Catedralei din Verona. Este cea mai veche scriere, un fel de Evhologhiu, ce cuprinde reguli şi formule la hirotonie, la împărtăşanie, la botez, iertarea păcatelor, la Sf. Liturghie, etc. La baza ei stau Didahiele.

2. Didascalia Apostolilor mai este numită Didascalia sau „Învăţătura universală a celor 12 Apostoli şi Sfinţilor Ucenici ai Mântuitorului nostru”, combate ereziile, gnosticismul, păgânismul şi iudaismul. Scrisă în limba siriacă în sec. II-III. Este izvorul a primelor 6 cărţi din Constituţiile Apostoloce. Cuprinde printre altele: tratamentul păcătoşilor să fie cu blândeţe; episcopul să ierte pe apostaţi şi adulterini după o pocăinţă de două până la şapte săptămâni (să fie împărtăşiţi).

3. Constituţie bisericească apostolică, se presupune că a fost scrisă în Siria în anul 300. Conţine sfaturi asupra vieţii creştine. Sunt amintiţi 9 Apostoli în loc de 11, iar numele Sf. Ap. Pavel este omis.

4. Constituţiile Apostolice, autorul este un cleric arian, pentru a-i da o autoritate, a fost pusă pe seama Sf. Clement ucenicul Sf. Ap. Petru. A fost scrisă în sec. IV (380 în Antiohia). Întrucât prin conţinutul ei contrazice o parte din poruncile lui Dumnezeu a fost condamnată la Sinodul Trulan în 690, prin canonul 2, ca o carte eretică şi pierzătoare de suflete. Prin canonul 85 Apostolic, pe care l-au modificat, este scoasă Apocalipsa din Biblie şi introduse: Testamentul Domnului, Constituţiile Apostolice şi Epistolele lui Clement.

5. Canoanele lui Ipolit, a apărut în sec. IV, Sunt în număr 38 scrise în arabă.

6. Testamentul Domnului nostru Iisus Hristos, mai este cunoscută sub denumirea „Octateuhul Clementin” scrisă în limba greacă în sec. V. O prelucrare şi o sinteză a Constituţiei bisericeşti a lui Ipolit (Tradiţia Apostolică) şi a Constituţiile Apostolice. Cuprinde două cărţi; una eshatologică şi una cu reguli asupra vieţii (catehumenat).

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s