De ce nu-i iubim pe noii sfinţi?


12141802_155693858113962_8414058009474080292_n

 

Curioasă atitudine, propagată mai nou în Biserica Ortodoxă Română, faţă de apariţia unor noi sfinţi, a unor noi moaşte, diferită de Biserica Ortodoxă a  Rusiei şi a Greciei. Ne dă un sentiment straniu de parcă lumea sfinţilor şi a trăirii autentice a credinţei a oricărui credincios sau cleric, s-ar fi terminat în secolul trecut.
Apariţia lor, în loc să ne bucure, ne tulbură, ne îngrijorează, ne temem.

Dacă s-ar interzice deshumarea, după cum este canonic, “unii” ar scăpa de aceste “incomode apariţii”, când nu te aştepţi şi de unde nu te aştepţi. Niciodată nu ne trece prin minte să cugetăm, măcar, preţ de o clipă, că cel de lângă noi, cu care stăm de vorbă şi avem o relaţie, poate fi un sfânt. Când auzim îndemnul Mântuitorului nostru Iisus Hristos: “Fiţi sfinţi, precum şi Tatăl vostru Cel din Ceruri Sfânt este”[273], credem că se referă la ceva abstract, greu de realizat şi nu suntem noi aceia care să împlinim aceste măreţe cuvinte şi îndemnuri şi credeam că nimeni nu le poate împlini. Îl invidiem pe cel ce le poate împlini, până la a nu-i recunoaşte meritele.

Noii sfinţi şi noile moaşte, într-adevăr, îmi dau seama că este o problemă pentru noi. Nu ştim cum vom rezolva aceasta problemă şi cât de sinuos parcurs va fi până la capătul drumului şi al evenimentelor ce vor urma.

Această problemă, “a moaştelor ascunse” mi-a adus în minte de strania rezolvare în Biserica Catolică, care m-a indignat profund, când am vizitat locurile cu moaşte din biserica lor, de slaba lor cinstire. Am întrebat pe preotul care mă însoţea şi l-am rugat să-mi explice de ce ţin ascunse moaştele sfinţilor lor şi de ce nu le pun la vedere spre închinare şi cinstire? La care am primit un răspuns şi o explicaţie de tipul acesta:
“La noi în biserică nu sunt moaşte aşa cum aveţi voi în Biserica Ortodoxă, ci sunt “relicve” (adică rămăşiţe trupeşti), până la anul… nu ştiu în timpul cărui papă… erau şi la noi expuse şi se închinau credincioşii. Noi considerăm că le cinstim atâta timp cât relicvele sunt ţinute în biserică în amintirea sfântului. Le ţinem închise ca să nu fie profanate de hoţi”.
În felul acesta au rezolvat catolicii cultul moaştelor, în schimb, exarcerbează cultul statuielor.

Statuiele sunt reci, nu transmit căldură sufletească, nu încălzesc inimile credincioşilor, nu sunt purtătoare de Har, nu înflăcărează inimile cu dragostea lui Dumnezeu, nu pot fi mijlocitoare pentru mântuirea nimănui, nu-ţi inspiră sentimentul caldei dragoste părinteşti, nu-ţi străbate tot trupul de fiorul simţământului religios şi nu se cutremură sufletul la atingerea lor. În faţa lor devii ca ele, o “statuie”.
Pe când, la atingerea Sfintelor Moaşte, devii un alt om, om transformat, un om nou, un om al gândului îndreptat, un om înălţat cu mintea la cele înalte şi sfinte, smerit în cuget, cu evlavie faţă de sfinţi, râvnitor în fapte bune, cald la inimă, îndreptat spre iubire, profund emoţionat şi uşor cutremurat. Este o mare diferenţă între a cinsti moaştele sfinţilor şi a cinsti statuiele lor.

Pe timp ce trece, tot mai mult, mă conving de existenţa “fariseismului” din om. Despre toate păcatele grele şi dintre toţi purtătorii acestor păcate, nu a condamnat Mântuitorul aşa de vehement şi cu asprimea judecăţii în toată propovăduirea Sa, ca acest păcat, “fariseismul”, şi pe purtătorii lui “fariseii”.
Suntem farisei, pentru că nu ne-am dus cu o lumânare s-o aprindem cuviosului, punându-i şi un sfeşnic în care să ardă, chiar dacă-i sfânt sau nu. Suntem farisei, pentru că dragostea şi evlavia noastră nu trebuie să se limiteze doar la un sfânt sau la un număr de sfinţi, numai pe care-i cunoaştem, ci la toţi sfinţii lui Dumnezeu. Suntem farisei, pentru că una spunem şi alta facem. Suntem farisei în actul iubirii.

Avem Duminica Tuturor Sfinţilor şi-i sărbătorim, îi cinstim, doar la modul general, că în particular, vedem bine ce se întâmplă.
Nu ştiu dacă este bine sau nu că, s-au reînhumat moaştele părintelui Calciu şi ale Cuviosului Iosif dela Radeni-Neamţ şi nici nu cred că ar conta părerea mea, cred că cei ce au făcut-o efectiv, au făcut ascultare. Însă ceva mă mâhneşte în suflet şi nu-mi cade bine să ştiu că moaştele se pot îngropa în pământ, ca pe ceva nevrednic de a sta pe pământ printre noi, chiar şi după moarte. Iertare.


[273].- I Petru 1,16.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s