Nu suntem din lumea aceasta.


bolta

Oricât ni s-ar părea de neobişnuit, dar adevărul acesta rămâne: că ne-a trimis Dumnezeu în lumea aceasta, ca să învăţăm a ne lepăda de ea şi să o căutăm pe cea adevărată” (Pr. Arsenie Boca).

Vreau să spun că observaţia Părintelui Arsenie Boca este mult mai profundă decât îşi închipuie cineva. Pare simplă la prima vedere şi un joc de cuvinte, dar, în aceste cuvinte se cuprinde toată filozofia existenţei noastre pe pământ. Chiar dacă lumea aceasta este creată de Dumnezeu, El, Creatorul, ne vrea lepădaţi de ea. De ce? Pentru că lumea aceasta nu ne este proprie nouă celor făcuţi de mâna lui Dumnezeu, ci ne este una în care am căzut prin păcatul neascultării. Este lumea în care ne-a fugărit Dumnezeu, pedepsindu-ne, din lumea în care ne-a creat pentru veşnicie şi în care nu ne-am putut menţine, din cauza neascultării, s-a alterat chipul lui Dumnezeu din om.

Această lume în care trăim este lumea blestemului dat de Dumnezeu omului pentru greşeala de a-l fi ascultat pe şarpe în loc să-L asculte pe Dumnezeu. Este lumea în care:“blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale! Spini şi pălămidă îţi va rodi el şi te vei hrăni cu iarba câmpului! În sudoarea feţei tale îţi vei mânca pâinea ta, pâna ce te vei întoarce în pământul din care eşti luat; pământ eşti şi în pământ te vei întoarce” [117].

Este lumea în care „voi înmulţi necazurile tale” [118] şi durerile, date omului pentru acelaşi motiv, neascultând de porunca lui Dumnezeu de a se înfrâna. Este blestemul durerilor dat femeii “prin dureri vei naşte prunci”[119]. Este lumea supunerii, a stăpânirii şi a asupririi, prin blestemul dat femeii: “atrasă vei fi către bărbatul tău şi el te va stăpâni”[120]. Este lumea separării de faţa lui Dumnezeu prin mulţimea de păcate, a alungării omului din grădina Edenului [121], din cauza păcatului pe care omul îl va înmulţi. Este lumea păcatului. Omul este alungat aici, în lumea aceasta, pentru a se căi.

Lumea aceasta este tot a lui Dumnezeu, ca şi celelate locuri pe care le-a creat: Universul, Raiul şi Iadul.
Edenul, locul nostru originar şi lumea noastră s-a închis, a fost pus un Arhanghel cu sabia de foc, ca să păzească intrarea, ca nu cumva omul să se întoarcă înapoi şi să guste din pomul vieţii.

Deci, nu este aici, lumea aceasta, în care ne vrea Dumnezeu. El ne vrea să mergem din nou în lumea noastră în care ne-a pus de la început când ne-a creat. Acolo nu putem merge nerăscumpăraţi, ne-eliberaţi de păcat şi ne-restauraţi. Acolo este lumea noastră proprie şi acolo trebuie să ne întoarcem.

De aceea, Părintele Arsenie Boca ne aduce aminte de acest adevăr, îndemnându-ne, să nu ne legăm cu nimic de lumea aceasta vremelnică, pentru că nu este a noastră, nici de case, nici de bani, nici de bogăţii, nici de nimic ce există pe faţa pământului, nefiind ale noastre, nu le putem lua cu noi când plecăm. O doamnă intervine la ceea ce spun eu şi zice:
-Mulţumesc, Părinte, foarte mult pentru mesajul detaliat. Sunt de acord cu dvs. în ceea ce spuneţi. Mă gândesc că viaţa aceasta, “lumea necazurilor şi a durerilor date omului”, cum spuneţi, trebuie să o trăim, să ne bucurăm de ea şi să fim fericiţi. Căci ne e dată de Dumnezeu. Cum putem reuşi acest lucru, în condiţiile în care trăim în dureri şi suferinţe? Şi nu vorbesc de suferinţele trecătoare şi poate, normale, obişnuite. Ci de cele care durează în viaţa oamenilor şi nu sunt nici puţine şi nici la puţini oameni pe Pământ. Realitatea este că mai mult de jumătate dintre oamenii de pe Pământ sunt nefericiţi şi cuprinşi de suferinţe de toate felurile. Trebuie, totuşi, să ne bucurăm de viaţa pe care o avem, nu-i aşa? Mai ales că este singura dată nouă pe Pământ, prin credinţa hristică. Dar suferinţa nu se împacă cu bucuria. Care este soluţia?

-Aşa este d-na C. Pe undeva aşa este, dar este un adevăr. Unele adevăruri nu pot fi prezentate decât aşa cum sunt, cu toate că le putem îmbrăca şi într-o lumină optimistă. Am vrut doar să explic de ce lumea aceasta nu este a noastră, pentru care motiv suntem în ea şi, ca atare, să nu ne punem nădejdea în ea, în termenii cei mai reali. Că, este, de fapt, una pregătitoare pentru adevărata viaţa şi bucurie, în acelaşi timp, adevăratul motiv pentru care Părintele Arsenie Boca spune “să învăţăm a ne lepăda de ea”. Iar lepădarea de lumea aceasta nu trebuie înţeleasă ca o părăsire a ei din voinţa noastră, sau să ne provocăm plecarea din ea, sau a ne împotrivi existenţei ei, ci în sensul în care dvs aţi punctat, să nu ne legăm de falsa strălucire a ei şi să nu rămânem cu inima în ea, pentru că ne aşteaptă să dobândim strălucirea unei lumi adevărate, adică a unei lumi a noastră pentru veşnicie, pe care putem s-o moştenim, unde frumuseţea dumnezeiască şi bucuria sunt ale noastre şi depline. Însă, nu trebuie să confundăm în discuţia noastră viaţa cu lumea. Datorită vieţii pe care Dumnezeu ne-a dat-o în dar, acceptăm lumea în care trăim şi care nu e rea, în dorinţa de a câştiga lumea vieţii celei veşnice. Nu trăim într-o lume lipsită de bucurii şi frumuseţi, cu toate că uneori ne depăşesc suferinţele, lipsurile şi necazurile. Nu sunt rele nici suferinţele, nici lipsurile, nici munca ostenitoare, nici ce primim de la lume şi nici ce primim de la diavol. Le primim cu supunere şi ne bucurăm când le învingem. Găsim fericirea în ele. În lupta cu ele, îl avem sprijin pe Dumnezeu, pe Maica Domnului şi pe toti sfinţii rugători pentru noi. Deznădejdea şi renunţarea la luptă cu ele ne aduce nefericirea. Prin suportarea a toate acestea, omul se umple de virtuţi şi păşeşte din virtute în virtute până la îndumnezeire, dobândind prin aceasta desăvârşita bucurie sau fericire. Toate sunt dătătoare de “fericire”. Pe Muntele Fericirilor, Mântuitorul spune predica fericirilor vieţii noastre ca trăitori în această lume, aşa: fericiţi cei săraci cu duhul…. fericiţi cei ce plâng… fericiţi cei blânzi…. fericiţi cei flămânzi… fericiţi cei milostivi… fericiţi cei curaţi cu inima… fericiţi făcătorii de pace… fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate… fericiţi veţi fi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni… Încurajându-ne de a le primi şi arătându-ne şi reversul sau corespondentul lor în lumea care ne aşteaptă. Chiar şi în schingiuiri şi torturi sfinţii mărturisitori ai credinţei găseau fericire, ne-mai-simţind durerea provocată de cei ce îi torturau. Din Marea Sa Bunătate, cu toate că nu le merităm, Dumnezeu a presărat frumuseţi, bunătăţi şi bucurii, ca să nu ne deznădăjduim şi să avem puterea sufletească de a da slavă lui Dumnezeu, de a nu-L uita că El este Creatorul a toate frumuseţile ce le-a pus în jurul nostru ca să ne umple inimile de dragoste pentru El şi pentru aproapele. Dacă lumea aceasta care este trecătoare, aşa cum spune la Sfânta Scriptură că “Cerul şi pământul vor trece”[122], sau că “Va fi un pământ nou şi un Cer nou”[123], este atât de frumoasă, ne încântă ochiul şi ne înnobilează sufletul, cu cât mai frumoase vor fi cele din lumea vieţii celei veşnice pe care o vom moşteni veşnic ca fiind a noastră?

Trebuie să ne bucurăm de toate, dar să nu ne legăm inima de nimic ca şi cum ar fi ale noastre, renunânţând la cele stătătoare şi veşnice.

Să descoperim măreţia lui Dumnezeu în toată perfecţiunea şi frumuseţea creaţiei, atât cât ochiul nostru poate percepe. Să ne bucurăm dar, şi ştim că toate acestea sunt umbra celor ce ne aşteaptă.
Vrednicia de a dobândi pe cele viitoare o primim prin lupta şi biruinţa celor prezente. Nu vreau să vă las în pericolul de a fi mulţumitori numai cu cele prezente, ci de a vă îndemna efortului pentru dobândirea frumuseţilor şi bunătăţilor celor veşnice “Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit” [124].

Revin la afirmaţia dumneavoastră:
Dar suferinţa nu se împacă cu bucuria şi fericirea. Care este soluţia? [125] Aceasta e şi soluţia. Tocmai suferinţa pune început bucuriei şi fericirii. Din ceea ce am spus mai sus, cred că se înţelege, că în lumea aceasta tocmai suferinţa este suportul bucuriei şi al fericirii. Vedem acest lucru şi în actul de Răscumpărare, prin Jertfa Mântuitorului pe Cruce. Prin suferinţa Lui s-a făcut bucurie în lume, prin suferinta Lui a fost Răscumpărată lumea, prin suferinţa Lui lucrează bucuria Harului în lume, prin suferinţa Lui ni s-au dăruit bucuriile vieţii veşnice. Suferinţa aduce curăţirea sufletelor noastre, aduce răscumpărarea păcatelor, ne apropie de Dumnezeu, aduce cununa mucenicească şi fericirea vieţii celei veşnice.

___________________
[117].- Facerea 3, 17-19.
[118].- Facerea 3,16.
[119].- Ibidem.
[120].- Ibidem.
[121].- Ibidem.
[122].- Matei 24,35.
[123].- Apocalipsa 21,1.

[124].- I Corinteni 2, 9.
[125].- Convorbire cu D-na Asist. Universitar Cristina Rhea.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s