Deasa împărtăşanie şi nevrednicia.


167857_170389642998822_6350389_n

Dacă sunt diferenţe de păreri de la duhovnic la duhovnic, acest fapt nu este rău, dacă nu depăşeşte în mod peioirativ atribuţiile, nu alterează adevărul revelat şi mântuirea credinciosului. Că mai sunt unii duhovnici care nu lucrează cât ar trebui sau nu zidesc tot timpul pe credincioşi, iar alţii prea mult exagerează, este foarte adevărat. Însă, tot ce zideşte face parte din Împărăţia lui Dumnezeu. Se deosebesc duhovnicii, pentru că nu la toţi le dă Dumnezeu acelaşi dar lucrător al Harului şi pentru că nu toţi se silesc de a lucra cu Harul pe care l-au primit la Taina Hirotoniei, de aceea Mântuitorul ne spune: „Râvniţi la darurile cele mai desavărşite”[39], pentru că darurile sunt de multe feluri. Acest lucru nu trebuie să stârnească invidia cuiva pentru harul lucrător al altuia.

Credincioşii trebuie să caute în fiecare preot, aşa diferit cum este el, lucrarea harului pe care-l are şi să se folosească de el, sufleteşte. La un preot vei găsi darul de a sfătui cum este bine, la alt preot darul rugăciunii împlinite, la alt preot darul vorbirii frumoase şi convingătoare ce-ţi urcă mintea în cer, la alt preot darul cântării frumoase ce-ţi înalţă sufletul printre îngeri, la alt preot darul izgonirii duhului necurat ce-l chinuie pe om, la alt preot darul vindecării de boli şi împlinirea dorinţelor. Mii de daruri diferite şi dacă stai şi le analizezi constaţi că ai nevoie de lucrarea acestor daruri. Dacă părintele duhovnic, vă dă voie să vă împărtăşiţi, ca în primele veacuri creştine, foarte des, înseamnă că are darul de a vă menţine în stare de vrednicie de a vă împărtăşi şi nu din consideraţii principiale, nici măcar în virtutea cum a fost odată, pentru că lumea de azi, faţă de lumea cum a fost odată nu mai seamănă, curată, nepătată şi neîntinată, păcatele s-au înmulţit şi în raport de ele s-a mărit şi timpul de penitenţă.

Unii încearcă să îndrume la o deasă împărtăşanie fără de socoteală, fără spovedanie, venind cu argumentul aplicabil preotului cum poate acesta ca la fiecare Liturghie să se împărtăşească? Este total greşit şi în cazul mirenilor să argumentăm în felul acesta, pentru că preotul este şi el om, dar faţă de omul de rând are ceva ce acesta nu are, Harul Preoţiei. Preotul este săvârşitorul Sfintei Liturghii iar omul creştin este primitorul. Nu-i poţi pune unul în locul celuilalt, nici preotul în rândul mirenilor şi nici mireanul în rândul preoţilor. Preotul înainte de săvârşirea Sfintei Liturghii se pregăteşte cu, curăţie trupească şi sufletească. Dacă nu face această pregătire şi vine întinat, nici el n-are voie să liturghisească şi nici să se împărtăşească. Preotul înainte de Sfânta Liturghie face canonul de liturghisitor, ceea ce credinciosul nu. Preotul se spovedeşte şi el la duhovnic, ca preot şi om.
Spun toate acestea aşa ca cel ce face o analiză a lucrurilor în lumina învăţăturii bisericii noastre pentru credincioşi să cunoască aceste lucruri, să nu se smintească, văzând diferenţe la preoţi, ca cei ce n-au o înţelegere sau o cunoaştere a lucrurilor de acest fel.

Sfântul Ioan Gură de Aur, nu îndeamnă la o împărtăşire deasă, dar nici rară. Este de părere că, nu ar trebui lăudat nici cel care se împărtăşeşte odată pe an şi nici cel care se împărtăşeşte la 40 de zile, sau mai des, ci pune mare accent pe vrednicia cu care se împărtăşeşte cineva:
„Nici pe cei ce se împărtăşesc o dată, şi nici pe cei ce de multe ori, nici pe cei ce de puţine ori, ci îi laud pe cei cu conştiinţa curată se împărtăşesc şi a căror viaţă nu se poate reproşa… De ce? Fiindcă aceştia primesc asupra lor judecată, osândă, cât şi pedepsirea şi pedeapsă… Crezi că-ţi ajung 40 de zile spre a te curăţi de păcatele făcute timp îndelungat şi după o săptămână iarăşi te întorci la cele mai dinainte….? Pentru aceea diaconul rosteşte „sfintele sfinţilor”, adică cel ce nu este sfânt să nu se apropie. Nu zice numai: Cel ce este curat de păcate, ci cel ce este sfânt” [40].

Iar Sfântul Atanasie, dă un răspuns canonic Patriarhului Antiohiei (561), de felul cum ar fi mai bine să ne împărtăşim, mai des sau mai rar, spunând:
”Este lămurit că mai înainte trebuie să ne curăţim şi să ne eliberăm de toată fapta vrăjmaşă şi astfel să ne apropiem de dumnezeiasca slujbă tainică, ca nu cumva să fie spre peirea sufletului şi a trupului…” [41].

Părintele Arhimandrit Cleopa Ilie spune :
„Sfânta Împătăşanie, fiind strâns legată de Spovedanie, se poate da, cu dezlegarea duhovnicului, în cele patru posturi, sau cel mai des odată pe lună pentru cei mai evlavioşi şi cel mai rar la Sfintele Paşti. Însă numai după săvârşirea canonului dat.” [42]

Sfântul Ioan Gură de Aur recomandă iarăşi credincioşilor că se pot împărtăşi cel mai des de douăsprezece ori pe an, la cele douăsprezece praznice Împărăteşti, cu dezegarea duhovnicului lor „însă cu frică şi cu cutremur, ca să nu luăm osândă în loc de hrană şi moarte în loc de viaţă” [43].

IPS Mitropolit Serafim Joantă [44], unul dintre cei mai duhovniceşti ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, dacă citim cu atenţie interviul dat pe tema „deasa împărtăşanie” şi analizăm tot ce spune, vom descoperi nu numai iconomie ci şi acrivie. La prima vedere, pare că este de acord cu desa împărtăşanie, dar foarte subtil subliniază, că nu o poate face omul fără a se găndi la păcatele care îl opresc. Pentru o asemenea comuniune trebuie o viaţă de sfinţenie. Îmbracă frumos şi armonios lucrurile cum au fost, mă refer la începuturi, cum ar trebui să fie şi cum sunt în zilele noastre. Totul depinde de starea morală a fiecărui credincios şi de vrednicia cu care se prezintă în faţa Sfântului Potir şi propriei sale conştiinţe. Psihologia omului de astăzi este una pervertită şi mai puţin bazată pe conştiinţă şi credinţă. Primează regula generală, obiceiul şi obişnuinţa.

Câţi dintre noi avem conştiinţa păcatului dreaptă, trează şi sensibilă? La câţi dintre noi cântarul păcatelor este conştiinţa? Facem păcate grele sau păcate de moarte şi păcate împotriva apropelui nostru aproape zilnic, fără să apelăm la conştiinţă, mai bine zis o înăbuşim uneori în prea marea încredere în bunătatea lui Dumnezeu şi în dezvinovăţirea de sine.

Înalt Prea Sfinţia Sa spune şi de necesitatea postului, al canonului şi al desei spovedanii, toate contribuind la vrednicia credinciosului de a se împărtăşi des.

Păcatele grele din care fac parte cele capitale, cele împotriva Duhului Sfânt şi cele strigătoare la cer sunt despărţirea creştinului de Biserică şi de Sfânta Împărtăşanie şi implicit, mărirea distanţei ca timp de la o împărtăşanie la alta, din cauza penitenţei ce trebuie s-o facă penitentul. Nu mai vorbesc de păcatele personale uşoare, care şi ele întinează pe om, dar făcând apel la iconomie, credem că se iartă chiar prin primirea Sfintei Împărtăşanii. Însă, despre aceste păcate uşoare şi mai lesne de iertat, un sfânt părinte spune că: „cel obişnuit cu păcatele subţiri şi făcându-le des şi multe sunt la fel de grele ca cele mari. Că, ce diferenţă este în greutatea unui sac umplut cu bolovani mari şi unul umplut cu nisip mărunt? Nu cântăresc la fel?„(a.p.)
Este şi acesta un punct de vedere, un adevăr de care trebuie să ţinem cont.

Care preot sau duhovnic nu ar vrea, ca toţi credincioşii bisericilor pe care le păstoresc, să nu se împărtăşească mai des sau chiar duminică de duminică? Nu cred că s-ar împotrivi cineva şi ar ţine morţiş la regula rarei împărtăşiri. Ce am pierde noi preoţii, dacă credincioşii noştri ar fi vrednici şi pregătiţi, în curăţenie trupească şi sufletească şi ar veni la fiecare Sfântă Liturghie să se împărtăşească? Nu am pierde, ci am câştiga sufletele. Dar, păcatul este opritor, păcatul este cel ce opreşte, să lepădăm păcatul şi să ne îmbrăcăm în vrednicie. Sfântul Apostol Pavel spune:
„oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de trupul şi sângele Domnului. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului” [45].
Păcatul şi această „osândă” de care se vorbeşte ne opreşte de a ne împărtăşi des.

Am spus că zilnic facem păcate mari, de multe ori conştient şi de multe ori inconştient. Despre ele vorbea foarte fin IPS Serafim că făcându-ne nevrednici de o deasă împărtăşanie, ne obligă la o deasă spovedanie şi penitenţă. Exemple de păcate mari, pe care le facem zilnic, sau foarte des, cum ar fi: mândria, care izvorăşte din inima omului, mai ales lauda şi preţuirea de sine, peste măsură şi atitudinea noastră de superioritate, cu un dispreţ mascat faţă de aproapele. Care credincios nu este ispitit zilnic de acest păcat?; sau, desfrânarea, când astăzi pe toate gardurile, în toate instituţiile în care intri, vezi chipul desfrânării, pe străzi vezi desfrânare, la televizor zilnic vezi desfrânare şi facem desfrânare dacă nu trupeşte cu gândul şi cu inima, care are aceeaşi valoare şi greutate cu fapta, după cum spune Mântuitorul: „Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui”[46].

Nu mai zic de păcatele conjugale pe care le face omul; Sau, invidia, care este cea mai nestăpânită şi întâlnită la tot pasul, pe cine nu-l muşcă preţ de o secundă şarpele invidiei asupra aproapelui?; Sau, lenea, care greu poate fi controlată şi învinsă, iar ispita ei o simţim zilnic şi ne lăsăm antrenaţi în duhul ei, confundând-o foarte des, cu starea de oboseală sau cu o stare falsă de neputinţă. Nu mai zic de : lăcomie, şi iubirea de argint.

Nu mai vorbesc de păcatele împotriva Duhului Sfânt, pe care le facem zilnic: cele împotriva credinţei, poate şi de 3-4 pe zi ne îndoim în credinţă; cele împotriva nădejdii, poate tot de atâtea ori cădem în neîncredere în puterea lui Dumnezeu, că nu mai poate ajuta; cele împotriva dragostei, faţă de Dumnezeu şi mai ales faţă de aproapele, faptele dragostei noastre lipsesc, nu le săvârşim zilnic.

Apoi, păcatele strigătoare la cer: uciderea, dacă nu omorâm fizic pe cineva, dar moral facem ucideri poate zeci într- o zi, lovind în cinstea şi demnitatea aproapelui, prin vorbirea de rău, clevetire, defăimare, pâră, reclamaţii, etc. Sodomia şi împiedicare venirii pruncilor; asuprirea săracilor şi a văduvelor, apoi oprirea plăţii lucrătorilor.

Sunt credincioşi care se păzesc de aceste păcate şi duc o viaţă de creştin autentic, îi fericesc. Aceştia se pot împărtăşi des cu spovedania deasă.
Când noi preoţii, vom reuşi să-i aducem pe credincioşii pe care îi păstorim, la o astfel de trăire şi vrednicie, îi putem împărtăşi des, la fiecare Sfântă Liturghie, fără să-i împingem la „osânda” despre care vorbeşte Sfântul Apostol Pavel [47].

Părintele Ilie Cleopa atrage atenţia preoţilor care cu uşurinţă dau Sfânta Împărtăşanie:
„Trebuie să ştim că nu numai acei creştini ce primesc Preacuratele Taine cu nevrednicie se vor munci în veci, ci mult mai mare muncă vor lua acei preoţi care, ştiind pe cineva nevrednic, îl vor împărtăşi cu Trupul şi Sângele Domnului” [48].

În ultimul timp se vorbeşte tot mai mult de acest aspect, deasa împărtăşanie şi se aduc tot felul de argumente, dar dacă nu-i curăţim pe creştini de păcate şi nu-i învăţăm să aibă o trăire curată, nu putem vorbi de deasa împărtăşanie. Nu este imposibil să ajungem şi în acest stadiu de trăire creştinească, numai că preoţii trebuie să pregătească pe credincioşi să lucreze, să fie lucrători adevăraţi, în acelaşi timp şi responsabili.


[39].- I Corinteni 12,31.
[40].- Canonul 6, Sf. Ioan Gura de Aur, Prescripţii canonice, Arhid.  Ioan Floca „Canoanele Bisericii Ortodoxe Române” Sibiu 2005, pag. 526-527.
[41].- Canonul 7, a Sf. Atansie, Prescripţii canonice, Arhid. Ioan Floca Canoanele Bisericii Ortodoxe Române, Sibiu 2005, pag. 526-527.
[42].- Arhim. Ilie Cleopa, „Îndrumări duhovniceşti pentru vremelnice şi veşnice”, Cluj-Napoca, 2004, Ed. Teognost, cap. 1264,  pag. 275.
[43].- Sfântul Ioan Gură de Aur “ Împărţirea de grâu” cuvinte 53 şi 54.
[44].- ortodoxiatinerilor.ro/euharistia-continua/20504-interviu –ips- serafim-desapa-împartaşire.
[45].- I Corinteni 10, 27-29.
[46].- Matei 5,28.

[47].- I Corinteni 10,29.
[48].- Arhim. Ilie Clopa, „Îndrumări duhovniceşti pentru vremelnice şi veşnice”, Cluj Napoca, 2004, cap. 1256, pag. 274.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s