De cine să ascultăm, de stareţă sau de duhovnic?


argatuioan1

“Părinte, eu sunt de la o mănăstire de călugăriţe, vreo 23 de vieţuitoare, vreau să vă spun că este o mare neînţelegere între maica stareţă şi părintele duhovnic, nu ştie care să comande şi cine este mai mare. Stareţa îl tot obstrucţionează pe părintele de la tot ce poate, se bagă chiar şi în slujbele părintelui şi-i interzice anumite slujbe să le facă. Noi ştim că nu este bine ce face stareţa, e femeie, nu se poate băga peste preoţie.
Vă întrebăm, cum este înaintea lui Dumnezeu ascultarea de stareţă şi ascultarea de duhovnic, care este mai mare sau mai întâi?”

          Pentru maici (călugăriţe) într-o relaţie normală dintre stareţă-duhovnic-obşte, ascultarea se face atât de stareţă, cât şi de duhovnic.

Fiecare îşi are rolul său bine stabilit în conducerea unei obştei. La Dumnezeu, unul conduce administrativ, stareţa, ţinând toiagul în mâna dreaptă având grijă de fiecare maică în parte şi dând ascultări, ca prin ele să se poată mântui fiecare maică. Asigură cele de trebuinţă pentru întreaga obşte. Unul conduce spirital, preotul-duhovnic, conduce obştea pe calea lui Hristos către Împărăţia lui Dumnezeu (inclusiv pe maica stareţă), cu epitrahilul la gât, cu Sfântul Potir în mâna dreaptă şi cu Sfânta Cruce în mâna stângă. La Dumnezeu el merge înainte, urmat de maica stareţă şi de toată obştea. Călugăria nu este înaintea preoţiei, ci invers.

Preotul merge cu un pas înainte, pentru a le descoperi calea către Împărăţia lui Dumnezeu, prin harul ce luminează şi curge prin harul preoţiei. Nu merge singur, ci cu Hristos Cel Jertfit, ce se află ca povăţuitor, răscumpărător şi de merinde dătător, din Sfântul Potir, din mâna preotului. Hristos – Mirele, însoţeşte obştea, o hrăneşte şi-i dă putere să meargă pe cale, să se ridice atunci când cade. Sfânta Cruce din mâna preotului luminează calea descoperită prin Har pe care trebuie să meargă turma (obştea).

Aş putea spune că rolul ambilor conducători este foarte important şi cu mari responsabilităţi, conducând şi păzind obştea, unul pe orizontală şi altul pe verticală. Stareţa păzeşte turma cu toiagul în mână. Iar părintele duhovnic şi slujitor are grijă ca nimeni din obşte să nu se piardă sau să cadă în prăpastia întunecimii păcatului, ci pe toţi să-i ridice la înălţimea Împărăţiei lui Dumnezeu. Asta-i regula după cum vrea Dumnezeu.

Mai sunt şi cazuri izolate, în care stareţa sau duhovnicul nu-şi cunosc locul şi rolul, cauza fiind mândria. Acolo nu şi-a făcut loc smerenia atât de iubită de monahism. Unde lucrează smerenia toţi îşi cunosc locul lor şi trăiesc în armonie. Când te stăpâneşte mândria, slava deşartă, iubirea de sine, nu-ţi mai cunoşti locul, nici măsura şi atunci prin faptele pe care le faci, cuvintele pe care le zici, şi gândurile care-ţi vin, începi a te urca în jos, nu în sus. Aflându-te în urcare, nu mai realizezi că poziţia ta s-a schimbat, eşti cu capul în jos şi direcţia de mers nu este cea către în sus, ci, către în jos. Mândria fiind izvorul răutăţilor în lume, desigur, răstoarnă valoarea şi pe Dumnezeu din conştiinţa celui ce o are.

Deci, ascultare sporită faţă de amândoi, cu ochii, voinţa şi smerenia la maica stareţă şi cu urechea, mintea şi inima la părintele duhovnic, iubind pe Dumnezeu şi veţi primi la înfricoşatul judeţ ceea ce a văzut Sfântul Cuvios Nifon:

“Cuvioasa ceată a monahilor, chipul lor revărsa o tainică mireasmă şi scânteia ca soarele. Domnul i-a împodobit cu şase aripi şi prin puterea Duhului Sfânt au devenit asemenea cu înfricoşaţii Heruvimi şi Serafimi şi au început să cânte cu glas de tunet: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot, plin este tot pământul de Slava Lui. Slava monahilor era mare, negrăită şi cununile lor felurit împodobite şi luminoase; potrivit cu luptele şi cu sudorile lor au primit şi cinstea” [115].

Prima este ascultarea de duhovnic. Nu se poate ca o maică, fie ea şi stareţă, să se bage şi să comande pe preot ce are de făcut strict preoţeşte, în Altar şi în purtarea de grijă sufletească a obştii. Nu poate stareţa să-i interzică nimic din toate acestea. Preotul-duhovnic va da socoteală de felul cum a condus obştea către Împărăţia lui Dumnezeu şi tot el va răspunde înaintea lui Dumnezeu pentru fiecare suflet pierdut. Dacă este împiedicat să-şi facă misiunea în mănăstire, să i se aducă la cunoştinţa episcopului.
__________________
[115].- Sfântul Cuvios Nifon, Episcopul Constantianei, sec. IV  “Vedenie despre Înfricoşătoarea Judecată”, Muntele Athos, 1986, traducere Preot Petroniu Tănase.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s