Legile veşnice, nu se schimbă


biblia

Biserica Ortodoxă nu respinge nici o parte a Sfintei Scripturi, nici o carte a ei, considerată canonică, nici un capitol, nici un verset, nici un cuvânt, nici o virgulă şi nici un punct. Numai sectarii fac acest lucru, Biserica Ortodoxă, nu.

Vechiul Testament face parte din Sfânta Scriptură şi are aceeaşi valoare ca şi Noul Testament. Ceea ce nu înţeleg alte persoane, este faptul că Vechiul Testament conţine pe lângă istoria poporului evreu şi legile sau poruncile date de Dumnezeu şi proorociile care ne privesc direct pe noi, creştinii ortodocşi. Apoi, nu ştiu să deosebească tipul de legi date de Dumnezeu în Vechiul Testament. Nu ştiu care dintre ele merg mai departe şi care se opresc la trecerea în Noul Testament. Aţi auzit de legile veşnice şi legile îndreptării? Legile veşnice sunt acele legate de crearea omului, natura şi fiinţa sa, care nu se vor schimba niciodată[219]. Din care fac parte şi cele rânduite de Dumnezeu femeii ca prin dureri să nască prunci şi prin scurgere de sânge se va curăţi de necuraţia ei, în timp de 7 zile şi 40 de zile după naştere. Legile îndreptării sunt date omului pentru: a-l îndrepta din căderea neascultării; de a-l pregăti pentru a primi Răscumpărarea; de a fi răscumpărat prin Jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos; de a restaura chipul lui Dumnezeu din el, ce a fost alterat de păcat şi de a ajunge la desăvârşire prin legea Harului.

Să nu se înşele nimeni că legile veşnice din Vechiul Testament au fost anulate, de cineva. De cine? De Dumnezeu? De Hristos? Credeţi că Dumnezeu se schimbă în Voile Sale şi anulează propriile porunci? Nicidecum. Dumnezeu este neschimbabil, neschimbabilitatea este unul dintre atributele Sale. El nu se schimbă în Fiinţa Sa, nici în Voile Sale şi nici în poruncile Sale. Hristos le-a anulat aducând lucrarea Harului? Nicidecum. Chiar El a spus „N-am venit să stric legea ci am venit s-o împlinesc”[220].

Canoanele bisericeşti se bazează pe aceste legi neschimbabile sau veşnice din Vechiul Testament. Sfinţii Apostoli, Sfinţii Părinţi, Soboarele Ecumenice le-au respectat şi Biserica Ortodoxă este singura care le-a păstrat în originalitatea lor şi singura care le respectă aşa cum sunt. De aceea spunem că Ortodoxia este credinţa cea adevărată şi cea mai curată dintre toate credinţele de pe faţa pământului. De aceea unii acuză Biserica Ortodoxă de conservatorism şi de învechită, că nu are ce schimba. Adevărul propovăduit de ea rămâne acelaşi. Cei ce caută să facă schimbări în Biserică nu fac altceva decât s-o mutileze, s-o plaseze undeva unde nu este Adevăr, unde nu este Dumnezeu.

Să nu încerce nimeni, nici mirean, nici preot, nici episcop, nici altcineva, să dea interpretări străine ce par mai potrivite lumii, îndepărtând-o de Adevărul poprovăduit de ea, îndepărtând-o de Dumnezeu. Cel ce caută interpretări de tip sectar, occidental sau ecumenist, la ceea ce nu ne convine din canonicitatea ei şi mutilând Sfânta Scriptură, se elimină singur din Biserică.

Să citim şi aflăm ce spun canoanele: 2 al Sfântului Dionisie, canonul 28 al Sfântului Ioan Pustnicul, canoanele 6 şi 7 a Sfântului Timotei. Să nu fim necredincioşi şi în postura lui Iuda, luându-ne după ce spun unii, ci să fim permanent cu frică de Dumnezeu şi cu grija de a nu greşi, dacă vrem să ne mântuim.

*

Cât de minunată este femeia în actul de creaţie al lui Dumnezeu şi în actul de mântuire, voi vorbi altă dată. Câte nu se pot spune! Deocamdată trebuie să terminăm argumentaţia subiectului început, ca toată lumea să aibă toate argumentele şi să creadă că această latură ce o dezbatem are o deosebită importanţă în viaţa şi mântuirea femeii. Am fost provocat să abordez acest subiect. Pe parcursul abordărilor, am constatat din reacţia şi abordarea lor, că nici din fraţii preoţi nu cunosc problema şi nu sfătuiesc cum se cade, anulând respectarea rânduielilor bisericeşti, a sfaturilor biblice şi canonicitatea bisericii, prin explicaţii fără justificare, ori făcând apel la iconomia lui Dumnezeu, adică omeneşte şi după interesul fiecăruia, ducând lumea în haos, în a nu mai şti ce este bine şi ce este rău.


[219].- Numeri 19,21.

[220].- Matei 5,17.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s