Ce înseamnă a milui pe săraci ?


sarac12

Un om oarecare din Constantinopol era foarte milostiv. Când mergea pe jos pe uliţele cetăţii, după dânsul se ţineau mulţime de săraci. Iar el se prefăcea faţă de lume că-i ceartă şi-i alungă, însă lăsa în mâinile lor milostenie. Aceasta o făcea ca să se tăinuiască de oameni.

Un oarecare prieten al lui, credincios, l-a întrebat pe el cum a devenit milostiv. Şi el i-a răspuns, grăind: „Când eram mic, cam de zece ani, am intrat în biserică ca să mă rog şi am văzut pe un bătrân duhovnic învăţând poporul pentru milostenie: «Cela ce dă săracului chiar în Mâinile lui Hristos pune.» Iar eu, auzind, n-am crezut pe acel preot ce învăţa, n-am înţeles cuvintele lui, îmi ziceam: «Cum poate Hristos să ia ceva de la cineva, când El este în Ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui, precum grăieşte acesta, cum poate El să ia ceea ce eu dau săracilor?» Şi, acestea gândind, m-am dus spre casa mea. Pe drum, am întâlnit un sărac ce avea haine rupte, era murdar şi flămând, dar deasupra capului său am văzut Chipul Domnului nostru Iisus Hristos. Şi cum mergea acel sărac pe drum, iată un om milostiv i-a dat o pâine. Când omul cel milostiv i-a întins mâna cu pâinea, am văzut cum şi Mântuitorul Iisus Hristos şi-a întins Mâinile Sale, spre mâinile acelui ce a dat păinea, de a luat pâinea din mâinile lui şi l-a binecuvântat. Deci, aceasta văzând, am crezut, că cel ce dă săracului, cu adevărat lui Hristos Mântuitorul dă.

Eu şi acum văd acel Chip stând deasupra capului săracilor şi pentru aceea cuprins sunt de frică şi fac milostenie pe cât pot. Când mă pornesc de acasă, am grijă să iau ceva să dau săracilor ca Hristos să mă binecuvinteze.

Parintele Ilarion Argatu

(Pilde si istorioare adevarate, pg.103)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s