„Iubeşte pe păcătos şi uraşte păcatele lui”


Par Galeriu

(cuvintele Părintelui Prof. Constantin Galeriu)
Meditaţie..

Dacă omul nu s-ar identifica cu păcatul ar fi uşoară departajarea. Omul îmbrăţişează păcatul devenind una cu el şi atunci cum poţi pedepsi numai păcatul? Mă gândesc că trebuie bătut omul, cu bătaia cuvântului, ca să fugă păcatul din el. Cum baţi covoarele de praf pe bătător. În iad nu stă păcatul în foc, ci păcătosul sau stau împreună. Se spune că prin foc, fiind vorba de flăcările nemistuitoare, dar usturătoare ale iadului, se arde păcatul din om, însă, depinde cu cât de mult păcat s-a îmbrăcat, cât de mult va trebui să ardă şi să nu fie în focul veşnic. Aşa este şi cu “ura păcatului din aproapele” o exprimi prin cuvinte care vor bate pe păcătos, ceea ce-l va face să creadă că-l urăşti. Dacă te va asculta să se spele singur de întinăciunea păcatului şi-l vei determina să-l părăsească definitiv, şi să fie primul care să urască păcatul din el, înseamnă că l-ai dobândit sau l-ai salvat pe fratele tău, ceea ce va fi o expresie a iubirii tale. Dacă nu l-ai determinat să urască şi el păcatul, faptul că numai tu urăşti păcatul din el, nu are nici-o finalitate. Sunt două sentimente contrare unul alteia, care trebuie să existe simultan: iubirea şi ura, pe care trebuie să le îndrepţi unei singure persoane care stă într-o unire ipostatică cu fapta sa. A iubi pe păcătos, mă gândesc că înseamnă a iubi doar persoana cea asemenea cu tine ce poartă chipul lui Dumnezeu alterat de păcat, doar ca pe un frate de care ţi-e milă pentru rănile pricinuite de păcatele lui şi încerci să-l ajuţi să se vindece. Deci, este vorba de o iubire în sensul de a-l ajuta să iasă de sub sfera păcatului sau de sub robia lui. Nu poţi ajuta pe nimeni dacă tu însuţi nu ai sentimentul iubirii faţă de omul de lângă tine, care să genereze sentimentul de milă. Unii vor crede că păcătoşii trebuie iubiţi pentru păcatele lor. De asemenea, şi alţi păcătoşi vor crede că nu trebuie să-i urască nimeni pentru că sunt aşa, fără să se ostenească de a părăsi starea de păcat. Dacă nu-ţi exprimi concomitent ambele sentimente cu aceeaşi intensitate, vei fi vinovat de neîndreptarea aproapelui şi de încurajarea lui la păcat. Iubirea să ţi-o exprimi doar prin sfatul şi îndemnul de a părăsi păcatul, iar ura doar prin a condamna păcatul şi a-l denunţa, arătându-i celui ce-l poartă cât de urât este, câtă greutate are, pe ce dimensiuni se întinde, cât de mult întinează, câte consecinţe generează şi cât de mult îl îndepărtează de Dumnezeu şi atunci îl vei câştiga pe aproapele tău, şi-l vei iubi cu adevărat, făcându-l să nu mai fie păcătos, ci virtuos. În final, urăşti păcatul aproapelui tău, ca să te salvezi pe tine.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s