Practici greşite, care, contravin rânduielilor bisericeşti, pe baza argumentelor false


10262112_873862426020504_1612227124617793439_n

Argumentele false  sunt luate de la catolici şi protestanţi şi din scrierile apocrife din perioada arianismului şi cu care in mod violent de tip arian îndrăznesc unii clerici din occident să combată canonicitatea ortodoxă şi a strica bunele rânduieli în Biserica Ortodoxă şi în conştiinţa credincioşilor. Cea mai discutată scriere din care se citează majoritatea argumentelor false (eretice) este „Constituţiile Apostolice”, scrisă de arieni, pusă pe seama Clement Romanul, ucenicul Sf Ap Petru, dar nu este el autorul ci un arian sau semiarian din Antiohia la anul 380. Scrierea a fost combătută de Sf.Părinţi şi anatematizată la Simondul de la Trulan în anul 690, şi incriminată ca eretică şi „pierzătoare de suflete”. Majoritatea argumentelor false sunt preluate preponderent de la catolici şi răspândite prin internet de un oarecare „Ierom PP” care se identifică cu sit-ul teologie.net. In cele ce urmează punem de faţă, în paralel , Rânduiala Bisericii cu argumentele false, pentru informarea  corectă a credincioşilor ca să-i ajute să facă deosebire dintre bine şi rău şi să nu se lase înşelaţi. Dacă s-au rătăcit în unul din argumentele false, crezându-l bun, să se oprească din acel drum greşit şi s-o ia pe calea cea adevărată a biserici.

10592715_10203500683592044_5437473172676657667_n

1.-Intrarea în sfântul Altar a bărbaţilor şi femeilor, cu ocazia sfinţirii unei biserici.

Argumentul fals:

Este unica dată când au voie să intre şi femeile în Sfântul Altar, cu binecuvântarea episcopului.
Potrivit cărui canon?
Nu există canonic un astfel de pogorământ.

Rânduiala Bisericii:

Nu intră în Altar bărbaţii şi mai ales femeile, cu nici o ocazie, inclusiv cu sfinţirea unei biserici, potrivit: canonul 69 Sin.VI Ecumenic; canonul 19 şi canonul 44 Laodiceea.
-La mănăstiri de maici, în Sfântul Altar, intră numai maica de semnată de stareţă şi binecuvântarea episcopului, pentru a întreţine curăţenia, a aprinde candelele, lumânările şi tămâia, în baza canonului 15 al Sfântului Nechifor Mărturisitorul [131].
-Cel mult se aşează o măsuţă înaintea catapetesmei, pe care sunt aşezate: Sfânta Evanghelie, pentru a fi sărutată de credincioşi, o cruce, un sfeşnic, miruitorul, un vas cu bucăţi de târnoseală, o cutie în care se strâng pomelnice care se dau de credincioşi, asistate de către un preot. Credincioşii se închină la icoanele de pe iconostas, după care, vin înaintea măsuţei, sărută Sfânta Evanghelie, sunt miruiţi de către preot şi primesc o bucăţică de târnoseală (dacă este).
– Dacă se crează un precedent distructiv, nici episcopul nu poate face pogorământ atunci când public se calcă un canon, antrenând în masă călcarea canoanelor, pentru a nu fi pus în situaţia să repete şi la următoarea sfinţire de biserică.
Călcarea canoanelor în mod repetat pe motiv de “pogorământ” de către marea masă de credincioşi duce inevitabil la nerespectarea şi desfiinţarea lor. Atunci, ce a făcut episcopul, a dat un “pogorământ” unui caz izolat, sau a “desfiinţat acele canoane” pentru credincioşii eparhiei sale? De aici, se răspândeşte şi mai departe, dând naştere la un obicei, fără putinţa de a fi oprit.
Apoi se naşte pericolul de a nu mai crede şi a respecta autoritatea canoanelor, nici regulile stricte impuse de Sfinţii Părinţi şi a Sinoadelor Ecumenice, considerându-le facultative şi nu obligatorii, ceea ce mai târziu va fi o mare problemă în biserica noastră.

2.-Intrarea femeilor cu necurăţie lunară în Sfânta Biserică.

Argumente false:

În Noul Testament femeia la regula ei lunară nu se mai socoteşte necurată;(?)

Că este o regulă din Vechiul Testament, care nu mai este valabilă în Noul Testament, face parte din prescripţiile iudaice;(?)

În canoane s-a prevăzut, numai pentru faptul, că nu aveau cum să se protejeze femeile, neexistând metode, iar acum nu mai este o problemă, au apărut mijloace de a se proteja (tampoane, vată), ca atare, nu mai e valabil canonul.

Ceea ce este o aberaţie, că Biserica s-ar conduce potrivit timpului. Ar fi un atac la atributul Atemporaneităţii lui Dumnezeu şi implicit la atributul de Una, Sfântă şi Apostolească a Bisericii.
În timpul necurăţiei femeii, se petrec două lucruri esenţiale de care trebuie să ţinem cont, scurgerea sângelui necurat şi schimbarea naturii femeii într-una necurată. Părintele Cleopa spunea, “că femeia se poate îmbrăca în tampoane şi în vată, că tot necurată rămâne şi întinează” referindu-se că timp de 7 zile natura ei este necurată.
-Canonul 1 a Sfântului Atanasie, nu face referire la necuraţia femeii, “scurgerea de sânge”, nici măcar atingere sau aluzie la ea, aşa cum ar încerca susţinătorii feminismului să spună, interpretând greşit, că nu este decât o secreţie a trupului, asemenea secreţiilor nazale.
Dacă citim Canonul, aflăm că se referă strict la necurăţia bărbatului, care este diferită de aceea a femeii şi nicidecum la necurăţia femeii. Nici nu putem asocia sau extinde canonul şi femeii ce se află în timpul ciclului, pentru că nu se aseamănă cu ceea ce i se întâmplă bărbatului. Necurăţia bărbatului este un accident sau o ispită venită de la un vrăjmaş, o scurgere seminală şi efectul ei este de o zi, pe când la femei este o regulă a trupului, un ciclu, o scurgere a sângelui necurat, şi efectul ete de 7 zile, consemnat de Biblie.

În perioada cât ţine ”scurgerea de sânge” femeia dacă stă acasă ar fi lipsită de Duhul Sfânt; dacă moare în timpul acesta? Este fals.

-Se face referire mereu la o scriere eretică, din sec. IV numită “Constituţiile Apostolice”, care nu mai consideră femeia în perioada menstruaţiei a fi necurată. De aici sunt luate majoritatea argumentelor false în susţinerea faptului că femeia nu poate fi socotită necurată;

Nu poate fi necurată femeia deoarece, “scurgerea de sânge” face parte din procesul de procreere pe care Dumnezeu l-a lăsat şi nimic din ce a rânduit Dumnezeu nu poate fi necurat.

.
Este o interpretare greşită, care în final aduce acuză la adresa lui Dumnezeu că s-ar contrazice. Dumnezeu tot ce a creat le-a făcut bune: “Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte” [132].
Dar, tot ce a creat le-a pus în râduială şi le-a stabilit reguli: ”S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut şi le-a pus în rânduială” [133].

Necurăţia femeii nu contrazice pe Dumnezeu în poruncile Sale, ci nerespectarea poruncii. Nici mărul din care a mâncat Eva şi apoi Adam n-a fost necurat, era bun, tot Dumnezeu l-a sădit în mijlocul Raiului, dar s-au întinat Eva şi Adam dacă au muşcat din el. Neascultarea făţă de porunca ce au primit-o de la Dumnezeu, i-a întinat. Orice neascultare şi călcare cu bună ştiinţă a ceea ce a poruncit Dumnezeu, întinează, aşa cum este şi porunca de care vorbim.

Canoanele nu interzic femeii necurate de a intra în Biserică, chiar de a săruta icoanele, numai să se nu se împărtăşească.(?) Fals.

Nu este adevărat, mai jos prezint câte canoane sunt care interzic de a intra femeia necurată în Biserică.
-Dacă vine la cununie, o mireasă sau o naşă, aflându-se în perioada de necurăţie, n-o cununi? Ce faci? Răspunsul îl dă canonul 6 si 7 a Sfântului Timotei: se amână.

Rândula Bisericii:

Interzice de a intra în Biserică, femeia necurată (la ciclu): canonul 2 al Sf. Dionisie Alexandrinul, canonul 28 al Sf Ioan Postitorul, canoanele 6 şi 7 a Sf.Timotei, canonul 44 da la Laodiceea, timp 7 zile [134].
În Cărţile de cult, Molitfelnic, spune: „Femeia ce va fi întru scurgerea sângelui ei, adică: după obicei având cele fireşti ale sale, să nu se împărtăşească de Paşti, până ce nu se va curăţi; nici să nu intre în biserică, până la 7 zile, nici cu bărbatul ei să nu se împreuneze, până ce nu se va curăţi…” [135].
Pravila Bisericească, spune: „Muierea care se află întru a ei, după obiceiul firii muiereşti, aceea nu se poate pricistui dumnezeieştilor Taine, până ce se va curăţi; nici nu intră in biserică până în şapte zile, nici se împreună cu bărbatul ei până ce se va curăţi. Iar de se va afla în Biserică şi va veni a slobozi firea şi se va pricepe şi va ieşi afară într-acel ceas, atunci nu se canoniseşte, iar de se va pricepe şi-i va fi ruşine de nu va ieşi afară, ci va lua anafora atunci se canoniseşte în 7 zile cu câte 10-20 metanii” [136].

-Femeia cu „scurgere de sânge” din pricina căreia i se porunceşte să stea acasă şi să nu meargă la biserică, nu se poate spune desprea ea, că este lipsită în această perioadă de Duhul Sfânt, odată ce îndeplinieşte o poruncă a lui Dumnezeu şi făcând ascultare de ea. Prin îndeplinirea poruncilor lui Dumnezeu, vine Duhul Sfânt, ne ocroteşte de atacurile vrăjşmaşe şi ne dă putere să ducem acultare până la sfîrşit şi prin călcarea poruncilor ne pleacă Duhul Sfânt, de abia atunci rămânem goi de Duhul Sfânt. Mai degrabă se află sub ocrotirea Duhului Sfânt, femeia care stă acasă şi rugându-se lui Dumnezeu, în perioda aceasta a ei, decât dacă s-ar duce la biserică, călcând porunca şi întinând Locaşul lui Dumnezeu, atunci ar părăsi-o Duhul Sfânt.

Canoanele 6 şi 7 a Sfântului Timotei, spun că dacă s-ar întâmpla în ziua când trebuie să se cunune vre-o mireasă să-i vină cele femeieşti, trebuie să se amâne Taina Cununiei, până ce mireasa se va curăţi, pentru că femeia necurată nu poate primi Sfintele Taine.

-Chiar dacă prevederea interdicţiei femeii necurate de a nu intra în Biserică are ca justificare dogmatică prevăzută de Vechiul Testament, este valabilă, normativă şi obligatorie pentru creştini, pentru că provine dintr-o carte canonică a Sfintei Scripturi, şi orice Sinod, şi Sfinţii Părinţi ai Noului Testament, la întocmirea canoanelor s-au bazat pe revelaţia supranaturală a lui Dumnezeu a Vechiului Testament. Nici un canon nu contrazice adevărul revelat. Dacă se încearcă să se contrazică vreun adevăr revelat, atunci, avem de-a face cu o erezie.

-De a nu se confunda şi a se face confuzie între legile veşnice ale lui Dumnezeu (numindu-le greşit prescripţii iudaice şi obiceiuri iudaice) cu legile vremelnice specifice iudaismului şi care se opresc odată cu Noul Testament şi pe care Sfinţii Apostoli le stabilesc la Sinodul Apostolic [137] ţinut la Ierusalim în anul 50: tăierea împrejur (înlocuit cu Sf.Botez); Jertfele (înlocuite cu Jertfa Mântuitorului Iisus Hristos); jertfelele idolilor; preoţia sau leviţii (înlocuită cu preoţia Harului); sărbătorile (înlocuite cu sărbătorile închinate lui Dumnezeu şi sfinţilor); azimile (folosirea pâinii nedospite) înlocuită cu artosul (pâine dospită sau pâinea Împărăţiei Cerurilor).

-Nesupunându-ne cuvintelor Sfintei Scripturi şi canoanelor bisericeşti, şi venind cu argumente false, preluate dintr-o carte eretică, cum este Constituţiile Apostolice, nu se face, decât, să se prelungească erezia arienilor şi în zilele noastre şi poate mai departe, iar acel eretic pe nume Arie să-şi înmulţească turma în iad şi chinurile.

3.-Participarea mamei la botezul propriului copil.

Argumente false:

Este o discriminare sau nu-i drept, să nu participe mama la cel mai important eveniment din viaţa copilului ei şi din viaţă ei ca mamă; se acuză Biserica de deficit în rânduiala botezului şi că a făcut nedreptate mamei, când a stabilit rânduiala botezului.

Săvârşirea botezului după 40 de zile, când mama, poate face molifta de lehuză şi poate intra în biserică, participând la botezul propriului copil; Fals.

Nu se mai ţine cont de ordinea timpilor şi a rânduielilor, care trebuiesc respectate: aghiazma în prima zi, molifta de 8 zile, rânduiala punerii numelui în a 8-a zi urmată de botez, molifta la 40 zile a lehuzei, închinarea pruncului odată cu molifta mamei.

În trecut n-au participat mamele la botezul propriilor copii,fiind lumea mai înapoiată şi credulă.(?)

Rânduiala Bisericii:

-Preoţii sunt îndemnaţi, să îndrume pe mame, să respecte timpii şi rânduiala tipiconală arătată în Molitfelnic şi să nu se facă slujitorii dorinţelor şi pretenţiilor celor mai puţin credincioşi ce-şi fac rânduială loruşi, ignorând ce spune cartea.

-Nici o mamă nu participă la botezul copilului său, pruncul este adus de naşii lui la Biserică:
“Iar de va fi prunc, să-l aducă cei ce vor să-i fie naşi şi să stea cu dânsul înaintea uşilor bisericii”[138].

-Botezul se face la 8 zile după naştere şi nu la 40 de zile sau mai târziu. Numai când pruncul este în pericol de moarte se face mai repede botezul:”Se cuvine a şti că, dacă pruncul născut este slăbit şi nu suge, ci trage să moară, nu trebuie să aştepte, cum rău zic unii, până la a opta zi, spre a-l boteza, ci în ceasul care s-a născut, spălându-l îndată să-l boteze, spre a nu muri nebotezat”[139].
În mod normal se face la 8 zile când nu are cum să participe mama.

Botezul se face în mod normal la 8 zile, pentru că la 8 zile a fost adus şi Iisus Hristos la templu pentru a I se face tăierea împrejur, care bine ştim era un botez sângeros:“Când s-au inplinit opt zile, ca să-L taie împrejur, I-au pus numele Iisus, cum a fost numit de înger, mai înainte de a se zămisli în pântece” [140].
“Botezul se face de obicei la 7 zile după naştere”[141], “Vechile pravile interziceau amânarea botezului după 40 de zile” [142].

4.-Icoanele nu trebuiesc sfinţite.[143]

Argumente false:

“nu e nevoie să se binecuvinteze icoana, pentru că însuși chipul celui reprezentat pe ea constituie de fapt “binecuvântarea” ei… se sfinţeşte prin isăşi chipul care-l reprezintă;

duhul lumesc (adică al “secolului”, de unde vine “secularizarea”) care a pustiit de credință sufletele a determinat nevoia omului de a “sfinți” ceea ce, în mod normal nu mai are nevoie de sfințire purtând deja pecetea sfințitoare a celui care e reprezentat pe ea;

cel reprezentat pe icoană este cel de la care vine binecuvântarea;

-obiceiul de a se lăsa icoana în altar 40 de zile, pentru a se “impregna” oarecum din sfințenia slujirii din altar…”

Dacă ar fi să ne luăm după astfel de argumente, a unei minţi bolnave, nu ar mai trebui sfinţită nici Biserica de către arhiereu, pentru că însuşi prezenţa lui Dumnezeu în ea o sfinţeşte; că însuşi icoanele existente în ea, care se sfinţesc şi ele prin ele însele, ar putea sfinţi biserica şi ne-am putea duce cu interpretările mai departe până să le dăm dreptate protestanţilor şi să ne prindem mintea în plasa ereziilor, pe care am urzit-o îmbolnăvind-o. Se întâmplă lucrul acesta pentru ca cel pentru care ne rugăm ca Dumnezeu să-l dăruiască: „…drept învăţând cuvântul adevărului Tău” [144],  în loc să amendeze astfel de păreri rătăcite, spune că “i-a admirat părerea Pr Ştefan la Paris” [145].

Rânduiala Bisericii:

-În cărţile de slujbe (Molitfelnic) este prevăzută Rânduiala sfinţirii icoanelor, nu este o inovaţie şi nici un obicei în popor, ci o rânduială bisericească pe care nu trebuie s-o punem la îndoială.

-Se face Rânduiala sfinţirii icoanelor, pentru că materia din care le confecţionăm trebuie să fie sfinţită mai înainte şi după, de a executa pictura. Aşa cum sfinţim înainte terenul pe care ridicăm o Biserică, tot aşa ar trebuie sfinţit suportul pe care dorim să pictăm chipul lui Dumnezeu. Nu putem face chipul lui Dumnezeu, a Maicii Domnului şi a sfinţilor din orice materie. Se face această rânduială pentru a curăţi materia, pentru destinaţia ei, materia trebuie să fie bună, curată şi sfântă.

-Se face Rânduiala sfinţirii icoanelor, pentru ca ele să reprezinte chipul celui pictat pe ea, făcut de noi din propria imaginaţie sau reprodusă după un prototip. Este greşit să se spună că icoana este însuşi chipul, ci o încercare de a-l repoduce cât mai fidel, cât mai frumos şi mai curat chipul celui reprezentat pe icoană, prin care, privindu-l, să înalţe mintea noastră la cel reprezentat.

-Râduiala sfinţirii icoanelor, este o rugăciune către Bunul Dumnezeu, rugându-l, pe Însuşii Cel ce este reprezentat pe ele, pe Dumnezeu, să le sfinţească şi să le arate lucrătoare:”….cu sârguinţă ne rugăm: caută cu îndurare spre noi şi spre icoana aceasta şi, pentru întruparea şi arătarea Unuia-Născut Fiului Tău, în a cărui pomenire am zugrăvit-o, trimite asupra ei binecuvântarea Ta cea cerească şi harul Preasfântului Duh şi binecuvinteaz-o şi sfinţeşte-o şi dă-i ei putere tămăduitoare şi de toate meşteşugirile diavoleşti izgonitare…”[146].

Deci, nu noi sfinţim icoana cu de la sine putere, ci îL rugăm pe Dumnezeu s-o sfinţească şi să-i dea putere prin mijlocirea harului sfinţitor al preoţiei care ni s-a dat. Da, este necesară această rugăciune de sfinţire.

5.-Împărtăşirea de mai mult ori cu o singură spovedanie [147].

Argumentul fals

O spovedanie facută ţine mai mult timp, o săptămână şi chiar o lună. Te poţi împărtăşi în intervalul acesta, fără să te mai spovedeşti dacă nu ai făcut păcate mari.

Rânduiala Bisericii

-Biserica Ortodoxă se caracterizează prin mai multă trăire, multă credinţă, multă seriozitate în modul de a privi la voinţa lui Dumnezeu, este fidelă Sfintelor Scripturi şi ce învaţă Sfinţii Părinţi. Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie sunt cele două izvoare ale Revelaţiei Divine şi sunt de căpătâi în viaţa bisericescă a creştinului ortodox. Credincioşii în comuniunea cu Dumnezeu sunt conduşi de raţiunea conştiinţei şi a credinţei. Credinţa îl ajută pe om să se apropie de cunoşterea de Dumnezeu mai mult decât o poate face raţiunea. Credinciosul ştie că nu poate intra în comuniune cu Dumnezeu decât împăcaţi cu Dumnezeu. Împăcarea vine în urma unei stări de smerenie, de recunoaştere a păcatelor şi de îndreptare prin căinţă şi hotărârea de a nu-l supăra pe Dumnezeu. Această împăcare se realizează prin Taina Mărturisirii. Prin Taina Mărturisirii omul primeşte iertarea:“…Eu nevrednicul preot şi duhovnic, cu puterea ce-mi este dată, te iert şi te dezleg de toate păcatele tale, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” [148] şi îl aşează pe om într-o stare de vrednicie, de comuniune şi cuminicare cu Dumnezeu sau de împărtăşire:
“Astfel, oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de trupul şi sângele Domnului. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului” [149].

Dacă ne împărtăşim fără a ne mărturisi, nu am realizat starea de vrednicie sau după cum spune Sfântul Apostol Pavel, am intrat în starea de “osândă”? Ştiind că la mărturisire primeşti iertarea păcatelor mărturisite, păcatele făcute până în momentul mărtusirii şi nu a păcatelor viitoare.

De aceea, este foarte greşit să se creadă că, cu o mărturisire te poţi împărtăşi mai mult timp.
Înainte de a ne împărtăşi, trebuie să trecem pe la duhovnic, cu căinţă şi cu gândul îndreptării să ne mărturisim, rugându-l ca prin puterea pe care a primit-o, să ne împace cu Dumnezeu şi prin iertare şi dezlegare să ne arate vrednici de a ne împărtăşi.

Deci, de câte ori ne împărtăşim, mai înainte trebuie să ne spovedim.

6.-Împărtăşirea credincioşilor în fiecare duminică [150].

Argumente false:

Aşa se împărtăşeau creştinii în primele veacuri;

Este păcat să participi la Sfânta Liturghie fără să te împărtăşeşti. De ce vine creştinul la Sfânta Liturghie dacă nu se împărtăşeşte, ca un spectator?

Rânduiala Bisericii:

-Poate participa creştinul la Sfânta Liturghie fără să se împărtăşească, nu pentru că ar refuza Sfânta Împărtăşanie, sau ar fugi de ea, ci pentru faptul că se simte nevrednic de a primi, din cauza păcatelor care-l apasă, din cauză că nu a primit dezlegare de la duhovnic, sau nu le-a mărturisit pe toate, sau n-a făcut canonul dat de duhovnic, sau mai are de făcut. Şi ca să nu rămână credinciosul păgubit, Sfânta Biserică a rânduit “rânduiala Sfintei Anafore” care se dă în locul Sfintelor Taine. Anafora, se sfinţeşte în timpul când se cântă Axionul Maicii Domnului. Prin atingerea ei de Sfântul Trup şi Sânge (Sfântul Disc şi Sfântul Potir), rostindu-se de către preot rugăciunea:“Pentru rugăciunile Presfintei Maicii Tale, Doamne Iisuse Hristose, binecuvintează pâinea aceasta, ce se va da în locul Sfintelor Tale Taine,…” [151].

7.-Împărtăşirea credincioşilor chiar dacă au mâncat [152].

Argumente false:

Se pot împărtăşi cei ce au mâncat cu 2 ore în urmă, pentru că mâncarea se digeră în două ore.

Rânduiala Bisericii:

-E total greşit. Nu este vorba în cât timp se digeră mâncarea din stomac şi în raport de aceasta să ne împărtăşim, ci pentru că păzim o rânduială de a nu mânca nimic începând de la ora 24,oo, (respectiv “0”) pentru a ne putea împărtăşi sau să luăm Sfânta Anaforă participând la Sfânta Liturghie. De ce începând cu ora “0”? Pentru că atunci se termină ziua care a trecut şi începe o nouă zi.

Dacă preotul care liturghiseşte trebuie să aibă grijă ca începând cu această oră să nu înghită nimic, să aibă grijă dimineaţa când se spală pe dinţi, să nu înghită apă, iar pe credincioşi îi învăţăm să aibă numai două ore nemâncate şi putem să-i împărtăşim? E greşit!

Şi dacă ar fi să ne luăm după stomac, tot nu putem să-l împărtăşim pe credincios după două ore, pentru că nu se digeră, şi nici nu elimină mâncare în două ore. Un stomac leneş în care poate dura procesul de descompunere şi eliminare opt ore, altul şase ore, altul a mănâncat seara şi se simte greu la stomac dimineaţa, pentru că nu i-a mistuit stomacul.

Cu îngăduinţă, putem, după două ore să împărtăşim un copil mic, un sugar, căruia mama îi dă piept dar nu la un adult.

Ar fi corect ca preotul şi credincioşii, să stea toată noaptea spre duminică la o nuntă, să bea şi să mănânce, la ora 7 după ce a băut ultimul pahar, să vină de la nuntă şi să intre în slujbă? Ar avea mai mult de două ore timp până când ar trebui să se împărtăşească! E permis? Nicidecum!

8.-Împărtăşirea celor cu păcate grele fără să li se acorde timp de penitenţă.

Argumente false:

Trebuiesc primiţi la împărtăşanie tinerii care trăiesc în păcatul desfrânării şi în concubinaj, nu trebuie îndepărtaţi, pentru că însuşi faptul că au venit să se mărtusirească spun despre ei că se căiesc.

-Duhul Sfânt prezent în Sfânta Împărtăşanie îi va călăuzi să se lepede de păcat şi să-şi îndrepte viaţa.

Rânduiala Bisericii:

“Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi” [153].
“Astfel, oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de trupul şi sângele Domnului. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului”[154].

Potrivit acestor două texte din Sfânta Scriptură, mă întreb, cine ar îndrăzni să “împărtăşească tinerii care trăiesc în păcatul desfrânării şi concubinaj, ca să nu fie îndepărtaţi, pentru că însuşi faptul că a venit să se mărtusirească spun despre ei că se căiesc. Şi că Duhul Sfânt prezent în Sfânta Împărtăşanie îi va călăuzi să se lepede de păcat şi să-şi îndrepte viaţa.”

Care cleric ar fi atât de ireponsabil şi de slab la minte, să gândească aşa? Câtă rătăcire…! Batjocură de Sfânta Împărtăşanie. Socotesc Sfânta Împărtăşanie ca pe o mâncare oarecare. În loc să-i înveţe, să-i convingă, şi să-i îndrepte pe tineri, prin putere preoţie lucrătoare, şi să păzească Sfintele Taine ca să nu fie date “în gura celor ce nu merită”, aruncă sarcina îndreptării lor, de la ei pe Duhul Sfânt. Oare cum se numeşte păcatul acesta?

9.-Sfânta Anaforă, este o inovaţie şi nu trebuie să se împartă credincioşilor la sfârşitul Sfintei Liturghii.

Argumente false:

“binecuvântarea anaforei la Liturghie, după prefacere, uitându-se că termenul de „anafora” se cuvine doar prescurii „ridicate în sus” (gr.anaforein) la Proscomidie și din care s-a luat Sfântul Agneț, gest prin care ea s-a sfințit, ne mai având nevoie de a fi binecuvântată a doua oară, la finalul Liturghiei (iar celelalte prescuri mici fiind „afierosite” altarului prin scoaterea miridelor din ele, ne mai necesitând nici ele a fi binecuvânate încă o dată); așa s-a ajuns să se dea anafora pe post de „antidoron” (în locul darurilor) celor care nu se pot împărtăși sau nu sunt „pregătiți să se împărtășească”, când ea era de fapt hărăzită tocmai acelora care se împărtășeau din Agnețul care se luase din prescura „înălțată” la Proscomidie și care devenise prin aceasta „anafora” (aceasta se aplică și mai evident cu privire la Agnețele care se scot pentru Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, păstrându-se partea de prescură rămasă după ce s-a scos fiecare Agneț, și tăindu-se pentru a deveni „anafora” care se dă credincioșilor care s-au împărtășit, în timpul Psalmului 33, la Liturghia la care se folosește Agnețul care s-a scos din aceasta)”[155].

O inovaţie oficializată de Biserică.

Rânduiala Bisericii:

-Odată ce există ”rânduiala bincuvântării anaforei” în cadrul Sfintei Liturghii, consemnată în cărţile vechi şi noi de slujbă (Liturghiere), având explicaţii şi justificări veridice date de Biserică şi un caracter de necesitate pentru credincioşi, nu poate fi socotită inovaţie. Mai degrabă poate fi socotită o lipsă din partea celor ce opinează contrariul şi o falsă justificare, din partea celor care-o exclud sau n-o au în practica liturgică. De exemplu, în Ardeal nu se dă anaforă credincioşilor la terminarea Sfintei Liturghii, se explică de ce, pentru că Biserica Ortodoxă din Ardeal de secole de-a rândul se află sub influenţa Bisericii Catolice şi a bisericilor protestante.

Din cauza acestor înfluenţe, nu se dau nici pomelnice la Sfântul Altar, pentru a fi pomeniţi credincioşii la cereri speciale; Nu se dă nici jertfă la Altar (lumânări, untdelemn, vin, prescură), nici Sfânta Anaforă.

-Preotul binecuvintează anafora în timp ce la strană se cântă Axionul Maicii Domnului. “Anafora reprezentând pe Maica Domnului, care, este un mic dar, ce participă la darurile cele bogate, înlocuind marele dar, pentru cei ce nu s-au împărtăşit, din mâna preotului primind harul dumnezeisc”[156].

Pentru Anaforă, se taie, de regulă, din prescura din care s-a scos Sfântul Agneţ. “Dacă sunt credincioşi mai mulţi şi nu ajunge numai o prescură, se poate tăia din prescura a doua, din care s-a scos părticică întru cinstea pomenirea Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu” [157].

Preotul luând vasul cu anaforă îl atinge de Sfântul Disc şi de Sfântul Potir binecuvântându-l, zicând: “Pentru rugăciunile Prea Sfintei Maicii Tale, Doamne Iisuse Hristoase, binecuvintează pâinea aceasta, ce se va da în locul Sfintelor Tale Taine, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin” [158].
Sfântul Nicolae Cabasila, spune: “Pâinea care se împarte ca anaforă a fost sfinţită dinainte, pentru că, a fost oferită lui Dumnezeu. Toţi creştinii o primesc cu evlavie în căuşul mâinii drepte şi sărută mâna preotului care, cu puţin înainte, a ţinut şi a junghiat Trupul luiHristos şi s-a sfinţit întreagă” [159].

10.- Liturghia catehumenilor şi mai cu seamă “ectenia celor chemaţi” nu mai trebuie să se rostească, că nu mai are obiectul importanţei ei, ci să se intre direct în Liturghia propriu-zisă.

Argumente false:

-Astăzi, nu mai sunt catehumeni;

-Se rostea în primele secole, când veneau de la păgânism ca să se boteze. Până la primirea botezului, stăteau o perioadă în pridvorul bisericii, învăţau adevărurile de credinţă creştină şi li se permitea să stea la Sfânta Liturghie, până la momentul rostirii: “Cei chemaţi ieşiţi”, când trebuiau să plece, nemaiputând să stea, pentru că nu erau botezaţi.

Rânduiala Bisericii:

-Atât timp cât Liturghia catehumenilor este cuprinsă în cărţile de slujbă şi face parte din rânduila Sfintei Liturghii trebuie rostită, în special „ectenia celor chemaţi” pentru că îşi are rostul şi importanţa ei. Nu este permis, ca fiecare după cum îl taie capul, să suprime ceva din Sfânta Liturghie.

-Mai sunt şi în ziua de azi catehumeni: păgâni de încreştinat; creştini care sunt chemaţi la îndreptare; credincioşii pe care păcatele i-au coborât în rândul păgânilor; credincioşii care s-au lepădat de Hristos şi de Biserică. Aceştia sunt cei chemaţi, pentru care se roagă Biserica.

11.-Rugăciunile de taină, pe care le rosteşte preotul în Altar, în cadrul Sfintei Liturghii, trebuie zise cu voce tare, în auzul credincioşilor.

Argumente false:

-Rugăciunile care au indicaţia în Liturghier, că se rostesc “în taină” de către preot, trebuiesc rostite cu voce tare în auzul credincioşilor, pentru că suntem împreună slujitori.(?)

-Este bine să audă şi credincioşul, ca să ia act de frumuseţea rugăciunilor şi de importanţa momentului.

Rânduiala Bisericii:

-În rânduiala Sfintei Liturghii, sunt rugăciuni de taină, se citesc în taină de către preot în timp ce la strană se cântă: antifoanele (Rugăciunea antifonului I, II, III); în timp ce se face Vohodul Mic (Rugăciunea intrării); când strana cântă troparele şi condacele (Rugăciunea cântării întreit-sfinte); în timp ce se citeşte Apostolul (Rugăciunea dinainte de Evanghelie); în timpul ecteniei întreite (Rugăciunea cererii stăruitoare); în timpul ecteniei pentru cei chemaţi (Rugăciunea pentru cei chemaţi) şi pentru credincioşi (Rugăciunea I şi a II-a pentru credincioşi); în timpul cântării heruvimice (Rugăciunea heruvimică); în timpul ecteniei cererilor (Rugăciunea punerii-înainte); în timpul cântării “Cu vrednicie şi cu dreptate…” (Rugăciunea Sfintei Jertfe); în timpul cântării: “Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot” (Rugăciune); în timp ce se cântă: ”Pe Tine Te lăudăm…”(Rugăciunile de invocare a Duhului Sfânt, numite epicleza); în timp ce se cântă: “Pe toţi şi pe toate” (Rugăciune); în timpul ecteniilor înainte de “Tatăl nostru” (Rugăciune); după împărtăşire (Rugăciunea de mulţumire) [160]. Toate au însemnată porunca să fie citite “în taină”.
Dacă ar fi citite cu glas tare de către preot, aşa cum rău sfătuiesc unii clerici, s-ar suprapune cu cântările de la strană, cu ecteniile rostite de diacon, nu s-ar mai înţelege nimic.

-Sunt momente de profundă taină, în cadrul Sfintei Liturghii, când se închid uşile şi se trage perdeaua (dvera), ca să nu se vadă şi să nu se audă nimic: după „Câţi sunteţi chemaţi ieşiţi!”; după intrarea în Altar cu Cinstitele Daruri, timp în care se cântă „Ca pe Împăratul tuturor …”; după ce preotul rosteşte din faţa uşilor împărăteşti „Sus să avem inimile…. să mulţumim Domnului” urmând „Rugăciunea Sfintei Jertfe”; după ce rosteşte preotul: „Şi să fie milele marelui Dumnezeu…”; şi după apolis [161].

-Chiar dacă am considera că “suntem împreună slujitori”, preotul-Altar şi credincioşi-strană, suntem diferiţi în slujire, cu harul şi cu locul înalt de unde slujim. Cele două părţi sunt separate printr-un iconostas (catapeteasmă). Altarul este locul cel mai înalt sau cel mai sfânt, sfânta-sfinţilor, loc de taină. Preotul slujeşte în Altar şi credincioşii dau răspunsurile din Biserică. Nu este bine spus că preotul şi credincioşii prezenţi în Biserică “sunt împreună slujitori”, este greşit din punct de vedere a stării de fapt şi a exprimării, cel mult putem spune despre credincioşi că sunt participanţi la Sfânta Litughie. Doar despre 2-3 şi mai mulţi preoţi care slujesc la acelaşi altar, putem să spunem că sunt împreună slujitori.

Există o comuniune între preot şi credincioşi în timpul slujirii, cu participare efectivă şi afectivă printr-un sentiment de pioşenie, de evlavie, la cântare şi la răspunsuri.
Credincioşii, nu privesc ca la un spectacol ceea ce face preotul în Altar, şi nici nu aude tot, ştiind că acolo se săvârşeşte tainic Jertfa Mântuitorului participând şi el cu credinţa, smerenia, cu răspunsul şi cu cântări de laudă rostite din biserică.

-Cei ce rostesc cu voce tare “rugăciunile de taină” lezează caracterul de “taină” a lui Dumnezeu “că nu voi spune vrăjmaşilor Tăi Taina Ta” [162]. Dumnezeu nu se descoperă omenirii decât într-un sigur fel, în mod tainic. Toată existenţa şi lucrarea lui Dumnezeu, pentru om, este o mare şi nemârginită taină. Taine sunt zămislirea, întruparea, naşterea, jertfa, mântuirea, învierea, înălţarea, biserica, preoţia, slujirea, lucrarea Sfântului Duh în biserică, Sfintele Taine, sfintele slujbe, apocalipsa, a Doua Venire a Mântuitorului, învierea morţilor, judecata sufletelor, judecata universală, cerul nou şi pământul nou.

-În concluzie: nu este bine să se rostească rugăciunile de taină cu voce tare în auzul credincioşilor la Sfânta Litughie. Să respectăm tot ceea ce scrie în cărţile de slujbă şi ceea ce au rânduit Sfinţii Părinţi liturghisitori. Doar aşa vom auzi cuvintele Mântuitorului. “Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost pusă credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău” [163].

Numai făcând fiecare bine şi cu luare aminte lucrarea pentru care suntem puşi să-o săvârşim, vom fi “împreună slujitori”.

12.-În timpul cântării “Pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea cea de o Fiinţă şi nedespărţită” de dinainte de “Crez”, preoţii să deschidă Uşile Împărăteşti şi să rostească către popor cuvintele: ”Hristos în mijlocul nostru”, iar poporul întrerupe cântarea, şi răspund cu toţi într-un glas “Este şi va fi”.

Argumente false:

Aşa se făcea în primele veacuri creştine, trebuie să revenim la forma primară.

Rânduiala Bisericii:

-În râduiala Sfintei Litrghii nu este prevăzut ca preotul să deschidă Uşile Împărăteşti şi să rostească către credincioşi, cuvintele: Hristos în mijlocul nostru, decât, numai acolo unde sunt mai mulţi preoţi, după ce sărută Cinstitele Daruri, apoi îndreptându-se unul către altul, rostesc: Hristos în mijlocul nostru! Se răspunde: Este şi va fi! sărutându-se pe umeri, săvârşind sărutarea păcii [164].

-Dacă se pretinde că în primele veacuri creştine se făcea sărutarea păcii între credincioşi, trebuie să ţinem cont că, Rânduiala Sfintei Liturghii, erau într-o formă primară, când textul şi mişcările nu era bine conturate, bine definite şi explicitate. Circulau între creştini zeci de liturghii. Fiecare zonă sau comunitate de creştini aveau liturghia potrivit tradiţiei locului. De abia în secolul IV, prin Sfinţii Părinţi: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Ioan Gură de Aur şi Sfântul Grigore Dialogul, se ordonează textul Sfintei Liturghii într-o formă liturgică şi dogmatică unitară şi coerentă, text pe care-l avem şi astăzi.

-Dacă s-ar proceda după cum rău spun unii dornici de importanţă şi de senzaţii, ar trebui întreruptă cântarea: Pre Tine Te laudăm.. şi să se facă sărutarea păcii între credincioşi şi preţ de un sfert şi chiar jumătate de oră să fie în biserică o vânzoleală.


[131].- Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca “Canoanele Bisericii Ortodexe” Sibiu 2005.

[132].- Facerea 1,31.
[133].- Facerea 2,3.

[134].- Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca “Canoanele Bisericii Ortodexe” Sibiu 2005.
[135].- Evhologhiul Mare (Molitfelnicul Mare), Nomocanonul, tipărit la Bucureşti în anul 1896, retipărit cu binecuvântarea IPS
Calinic al Argeşului, de către M-rea Petru Vodă din judeţul Neamţ, pag. 143.
[136].- Ierom. Nicodim Sachelarie, Pravila Bisericească, ediţia a III-a, 1999, pag. 436, regula 1769.

[137].- Faptele Apostolilor 15, 1-29.

[138].- Molitfelnic, Bucureşti 2006, pag. 23.
[139].- Molitfelnic, Bucureşti 2006, pag. 17.
[140].- Luca 2,21.
[141].- Canonul 37 al Sfântului Ioan Postitorul.
[142].- Pr. Prof. Ene Branişte, Liturgică Specială, 2005, pag. 292.

[143].- Este vorba de un nou curent promovat de un oarecare Pr. Ştefan de la Paris, propagat preoţilor ortodocşi români din
Italia, îndoind şi pe cei mari, care ar trebui să ţină cârma dreaptă a dreptei credinţe.

[144].- Liturghier, Bucureşti 2012, pag. 180.
[145].- Scrisoare către preoţi, Italia 2014.

[146].- Molitfelnic, Bucuresti 2006, pag. 645, alin. 2.
[147].- O influenţă nouă de factură catolică, “impusă” clerului ortodox din Italia, de către cei ce sunt puşi să ţină cârma dreptei credinţe. În bisericile catolice credincioşii se împărtăşesc la fiecare slujbă nu mai contează poate fi şi seara, pot să fie mâncaţi, fără să fie spovediţi timp de o săptămână, o lună. Un fel de formalism fără concursul conştiinţei.

[148].- Aghiazmatar, Bucureşti 1976, pag. 59.

[149].- I Corinteni 11,27 şi 29.
[150].- Scrisoare către preoţi, Italia 2014.

[151].- Liturghier, Bucureşti 1974, pag. 127.
[152].- Scrisoare către preoţi, Italia 2014.

[153].- Matei 7 ,6.
[154].- I Corinteni 11,27 şi 29.

[155].- Scrisoare către preoţi, Italia 2014.

[156].- Protopresbiter Stefanos Anagnostopoulos, “Explicarea Dumnezeiştii Liturghii”, 2005, pag. 483.

[157].- Liturghier, Bucureşti 1974, pag. 128.
[158].- Op. cit. pag. 127.
[159].- Nicolae Cabasila, „Explicarea Sfintei Liturghii”,cp.53,p.150, 489c

[160].- Liturghier, Bucureşti 2012.

[161].- Ibidem.

[162].- Liturghia Sf Ioan Gură de Aur, Liturghier, Buc. 2012, pag. 270.
[163].- Matei 25,21.

[164].- Rânduiala Sfintei Liturghii, Liturghier, Buc. 2012, pag. 169.

Anunțuri

DUMNEZEU A LĂSAT LOC DE POCĂINȚĂ PENTRU DIAVOLI?


Cu siguranță, ca să știm și să cunoaștem răspunsul la această întrebare nu ne poate fi de folos la propria mântuire. Dacă ar fi fost important să știm aceasta Dumnezeu ne-ar fi descoperit, ne-ar fi spus și am fi citit în Sfântele Scripturi. Știm că Dumnezeu ne-a vorbit prin Sfintele Scripturi despre tot ceea ce ne este de folos la mântuire. De aceea pe unii care se află pe calea mântuirii, nu-i interesează să știe dacă Dumnezeu a acordat sau nu, și îngerilor căzuți timp de pocăință și loc de întoarcere înapoi la starea de la început, iertându-i și restabilindu-i, ci vor să știe cum se pot mântui ei. Alții din curiozitatea specifică firii omenești, chiar dacă știu că nu le folosește la nimic poate mai mult le strică și le îngreunează urcușul duhovnicesc, ar dori să știe dacă Dumnezeu le-ar fi acordat sau nu și îngerilor căzuți ca și omului căzut timp de pocăință și de mântuire. Cu alte cuvinte sunt curioși și ar dori să știe dacă Dumnezeu a fost drept și cu îngerii căzuți. Întotdeauna curiozitatea omului i-a adus cădere, și este una din armele diavolului folosită în ispită pentru a determina voința omului să i se supună mai ușor și să cadă. În acest caz ispita pentru cel curios este judecata și îndoiala în dreptatea lui Dumnezeu. Sfântul Vasile cel Mare pentru a potoli ispita celor curioși, spune: -”Probabil înainte de a fi omul creat, i-a fost lăsat și diavolului loc de pocăință și dacă vanitatea, chiar dacă era o boală mai veche, ar fi fost totuși îngrijită, iar el s-ar fi vindecat prin pocăință se putea ca el să fie repus la început. Dar de la pregătirea lumii, sădirea raiului și omul din el, porunca lui Dumnezeu, pizma diavolului și uciderea celui cinstit, i s-a închis și locul pocăinței.”(1) Aflăm că Dumnezeu, le-ar fi acordat și îngerilor căzuți ”loc de pocăință” prin care s-ar fi putut întoarce înainte de crearea lumii văzute, dar pe care nu l-au folosit, nu s-au putut ”pocăi”, din cauza alterăririi firii lor cu mândria și răutatea și l-au pierdut. Mândria și răutatea fac parte din natura lor, s-au prefăcut în izvor de mândrie și de răutate. Când Dumnezeu a creat lumea văzută, când a ”sădit raiul și omul din el”, când a dat prima poruncă omului ”să nu mănânce”, diavolul a devenit ”pizmătăreț” adică invidios pe om și l-a ”ucis”, și astfel, pentru el s-a închis ”locul de pocăință” și nu se mai poate întoarce, ci i s-a pregătit iezerul cel foc și veșnic ”diavolului și îngerilor lui”, ca pedeapsă pentru toată răutatea și stricarea a tot ce a zidit Dumnezeu.


(1).-Sf. Vasile cel Mare, Comentariu la cartea Profetului Isaia, PSB, Vol. 2, Cap. 13, pct. 279, edit. Basilica, 2009, pag. 327.

Este bine să răspunzi la scrisorile ce te amenință cu o nenorocire, dacă nu ai să scrii de 20 de ori și să le trimiți altor persoane?


1391541_1399717423597500_1691254737_n

Este a treia oară în decurs de un an, când primesc mesajul acesta, să scriu de 20 ori o rugăciune și să-l trmit mai departe la alte persoane, că, dacă nu voi face aceasta mi se va întâmpla nenorociri. L-am scris și trimis așa cum scrie, la 20 de persoane. Îmi cer scuze că vi l-am trimis, dar vă mulțumesc că m-ați luminat. Ultima dată când am primit mesajul(în luna august), nu l-am mai trimis așa cum scrie și la o săptămână mi s-a stricat telefonul, era nou, în garanție, Am considerat că din cauză că nu am trimis mesajele.

Să nu credeți în așa ceva. Este o lucrare ocultă, împrumutată de pe la alte culte, se întâlnește frecvent pe la catolici, protestanți și budiști. O credință falsă cu care un vrăjmaș nevăzut vrea să strice credința cea adevărată. Credințele false îl îndepărtează pe om de adevăr, de Dumnezeu, poate să-și piardă mântuirea. De ce este o credință falsă ? Pentru că  se bazează pe un neadevăr, pe ceva ocult, și-l face pe om să-și pună nădejdea și credință în ceva ce nu este adevărat și să piardă nădejdea și credința în adevăratul Dumnezeu, Cel ce are grijă de toate și pe toate le poate.

Când necuratul prinde pe cineva cu o credință falsă, este cel mai fericit, se bucură, dansează, pentru că este sigur că l-a câștigat pe respectivul, se laudă cu el în fața iadului, pentru care faptă este lăudat și primește un rang superior (este promovat pe scara ierarhiei drăcești), cu condiția să aibă grijă să nu-l piardă pe respectivul suflet.

De aceea, celui ce are credință falsă, diavolul îi împlinește orice dorință, orice vis, îi dă vedenii, întâmplări, rezolvări, și necazuri, etc. De aceea este foarte greu să mai scape cineva care a căzut în plasa acestui demon. Toate acestea: împlinirea visurilor, confirmarea întâmplărilor, aducerea necazurilor, lucruri care vin de la acest demon, au rolul să-i întărească credința falsă pe care o are omul și să-l mențină în orbirea sufletului. Din cauza acesta omul devine orb sufletește. Nu mai este în stare să vadă și să distingă minciuna de adevăr, să mai facă diferență dintre puterea lui Dumnezeu și înșelăciunea lui de unde-i vine. Se lasă condus de acestea și crede în ele pentru că i le confirmă demonul în plasa căruia a căzut.

Dacă cel ce a căzut în plasa acestui vrăjmaș și-a dat seama de acest lucru și s-a salvat, imediat renunță de a mai crede în așa ceva, și alergă la duhovnic de a mărturisi și a se căi pentru că a supărat pe Dumnezeu, iar demonul n-a mai reușit să-l mențină  în credința falsă, atunci, acel demon este  batjocorit și degradat, pentru nereușită că l-a pierdut. Atunci devine răzbunător. Nu va reuși să se răzbune dacă respectivul se îmbracă în post, în rugăciune și Sfânta Liturghie.

Pr. Ioan V Argatu

Credința nefățanică, smerită și lucrătoare


_dsc0357

Lumea este încurcată și necredincioasă pe acest pâmânt, iar credinţa cea adevărată nu-și mai găsește locul, decât în suflet şi în gând…

Da, dar nu trebuie să fie numai în suflet și în gând și s-o ții ascunsă acolo, în mod egoist, sau de frică, ea trebuie să fie mărturisită și împărtășită celor din jur, trebuie să se manifeste în curajul și faptele noastre. Nu trebuie s-o lași doar în interiorul tău, să fie adormită, ea trebuie să fie lucrătoare prin fapte și mărturisire. Mântuitorul ne spune că Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în Împărăţia Cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri. „(Mat. 7, 21) sau „după fapte îi veți cunoaște„.

E bine că aveți credința în suflet și în inimă, acolo este locul ei, dar trebuie s-o faci să fie lucrătoare prin fapte. Un exemplu de lucrarea a credinței este, atunci când mergi la Biserică, participi la Sfânta Liturghie și te rogi…stai de vorba cu Dumnezeu. Mergi la Biserică? Cred că da, nu mă îndoiesc de lucrul acesta, dacă ai credință nu poți sta acasă nepăsător când Hristos se Jertfește pe Sfânta Masă și te cheamă la Cina Sa.

O altă lucrare a credinței, este atunci când te rogi și postești miercuri și vineri și toate posturile de peste an. Postești? Cum să nu postești dacă ai credința în suflet și în inimă, care te îndeamnă să faci acest lucru și te mustră, dacă nu-l faci cu smerenie.

O altă lucrare a credinței este să faci milostenie, să nu treci pe lângă un sărac, să nu-l miluiești cu ceva. Faci milostenie? Cum să nu faci, când credința din inimă îți spune că săracii sunt frații mai mici ai lui Dumnezeu și dacă îi dai unui sărac, îi dai lui Dumnezeu. Îi judeci pe cerșetori? Nu cred, nu te lasă credința din inimă și conștiința, să te faci judecătorul cuiva în locul lui Dumnezeu. Întotdeauna simți sentimentul de milă față de cel sărac, de cel neputincios şi neajutorat și mereu îți spui că puteai fi tu în locul lui. Și câte fapte bune, nu-l îndeamnă să facă acela ce are credința în suflet și în inimă așa cum spui tu !

Am zis mai la început de credința adormită, ca să fiu mai blând, dar Dumnezeu nu spune așa, El nu lasă cărare pe mijloc, ci spune direct „Credința fără fapte este moartă și faptele fără credință sunt moarte”(Iacov 2, 20 si 26).

Pr.Argatu V Ioan

Ce sunt dogmele?


355cb1497aa425af7219cbdb6a6f35a3

Părinte, eu cred că, credința nu stă în haine…și dogme… dogmee..

Credința stă numai în dogme și în practicarea lor și apoi „în haine”. Dogmă, înseamnă „învățătură”, sau adevărul credință revelat de Dumnezeu, în cazul nostru și stă la baza credinței noastre. Dacă n-ar fi dogmele, n-am ști în ce să credem, n-am avea adevărul ca obiect de bază al credinței noastre. Fără dogme, credința noastră ar fi una deșartă, falsă. Popoarele care nu au la baza credinței lor dogmele revelate de Dumnezeu, nu pot avea o credință adevărată, decât o credință falsă. Nu știu cui să i se închine, cine este adevăratul Dumnezeu, nu-L cunosc, ajung să se închine creaturii, materiei, universului, lucrurilor și naturii, pentru că nu-l cunosc pe Adevăratul Creator a tuturor lucrurilor, căruia i se cuvine  închinare și slăvire. Iar hainele sunt acoperămintele trupului nostru, cu care ne îmbrăcăm și care au rolul de a ne pune în starea de bună cuviință, eleganță și de cinstire în relația cu semenii noștri și mai ales cu Dumnezeu. Rușinea trupului nostru (dacă o mai avem) o acoperim cu îmbrăcămintea, (împotriva căreia văd că vă revoltați). Și acest lucru ne diferențiază de animalele pe care Dumnezeu le-a acoperit, ca să ne fie plăcute ochiului.

Termenul de „dogmă” vine din limba greacă care înseamnă învățătură, adevăr, ca și termenul de „ortodox” este termen compus și care vine din aceeași limbă: „ortos=drept și doxa=slavă, slăvire și prin traducere înseamnă „drept slăvitor”. Dacă avem alergie la termenii bisericești, teologici, religioși, care vin din limba greacă, latină și slavă, înseamnă că avem o mare problemă.

Dogmele în Biserica Ortodoxă sunt învățăturile de credință care sunt descoperite nouă de Dumnezeu în Sfânta Scriptură și nu le fabricăm noi. Am putea folosi doar termenul de „învățătură” în loc de dogmă, dar acest lucru nu rezolvă problema dumneavoastră.

Învățăturile (dogmele) le avem de la cel ce-i spuneau toți „INVĂȚĂTORULE”. Invățătorul fiind însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Chiar astăzi, am ascultat Sfânta Evanghelia, care s-a citit la Sfânta Liturghie, cum un învățător de lege iudeu îl întreabă pe Mântuitorul folosind termenul în discuție: Învățătorule, care poruncă este mai mare în Lege? „. (Mat.22, 36)

Fără a fi învățăți, n-am ști nimic despre Dumnezeu și nu am ști nimic de felul cum trebuie să ne comportăm în relația noastră cu Dumnezeu și cu semenii. Chiar Mântuitorul le-a poruncit Sfinților Apostoli: „Mergeți… și învățăți toate neamurile (Evanghelia), care va crede se va boteza și se va mântui și cine nu va crede se va osândi”(Mat. 28, 9). Atenție, că osânda este mai mare pentru cel botezat și care nu crede.

Tot ce ne învață Dumnezeu prin Sfânta Scriptură, le numim dogme sau învățături, și avem nevoie de ele ca de aerul ceresc, în urcușul nostru către Împărăția lui Dumnezeu. Am înțeles? Nimic nu este de ne înțeles.

De ce nu mă ascultă fiul meu…?


943252_662350690446215_235773724_n

Părinte, v-am mai scris eu că am doi copii, un băiat și o fată, iar cu băiatul nu mă înțeleg. Când m-am căsătorit cu soțul meu, soacra mea nu a fost de acord cu această căsătorie. După cinci ani am plecat în străinătate, pot să vă spun că de atunci ne-am înțeles foarte bine. De când ne-am întors eu și soțul meu ne înțelegem bine, fata învață bine, iar băiatul nu mai învață deloc, îmi ia banii, dacă îi zic ceva îmi spune că pleacă, nu mai ascultă, iar dacă îi zic să învețe se duce la calculator, devine agitat, zbiară, mi-a luat telefonul mie și fetei să nu-l pot suna soț și să-i spun să vină acasă ca să-l liniștească, se comportă copilul meu ca un nebun. Nu știu ce să mai fac cu băiatul. Vă rog părinte ajutați-mă cu un sfat?

Băiatul este la o vârstă, când se vrea liber și pe picioarele lui, iar intervenția părinților în anumite momente, o vede ca o piedică, ca o îngrădire și de aceea are aceste reacții violente și lipsite de respect. Nu este bine să fie așa. Probabil, n-a fost învățat și obișnuit de mic, cu răbdarea și ascultarea de cuvântul părinților și nici de a suporta observațiile. Dacă nu ați vrut să fiți și iubitoare și dreaptă și severă și consecventă în același timp, în creșterea copiilor dumneavoastră și i-ați lăsat de mici după cum au vrut ei și până ce au crescut mari la voia înțelegerii lor, acum, căutați să vă faceți înțeleasă de ei și să-și dea seama că greșesc.

Ascultarea și respectul față de părinți este pe primul loc pentru un copil, este o poruncă dumnezeiască, porunca a-5-a din cele 10 porunci care spune:”Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta ca să-ți fie ție bine și să trăiești mulți ani pe pământ”. Neascultarea și lipsa de respect față de părinți îl supără mult pe Dumnezeu și din cauza aceasta copiii vor avea multe necazuri în viață și chiar viața li se scurtează.

Ascultarea și respectul copiilor față de părinți se aseamănă cu ascultarea și respectul pe care trebuie să îl avem față de Dumnezeu.

Părinții au obligația de a educa pe copii, să-i învețe să-i asculte și să-i respecte. Să le impună copiilor de mici, respectul și ascultare, și nu când sunt mari. Să se învețe de mici cu acest mod de viață, să-i obișnuiască să accepte cuvântul părinților chiar atunci când nu e după voia lor și nu le convine. Să-i învețe cu răbdarea și ascultarea. Cuvântul părinților în fața copiilor are caracter de lege.

Nu înțeleg, de ce unii părinți se coboară din demnitatea de părinte la aceea de a fi “prieten” copilului lor? Statutul de părinte este mult mai presus decât statutul de “prieten”, care, de multe ori, este o forma nepotrivită în educarea unui copil. Aud pe multe mame exprimându-se ”sunt prietenă cu fata mea”. De aceea nu te mai ascultă întru totul fiică, pentru că te-ai coborât de pe treapta de mamă la aceea de prietenă. Ca fiică, unei mamei te confesezi cu toate și discuți de toate și ai cea mai mare încredere în sfatul ei, pe când unei prietene, fie ea și mama, nu-i împărtășești toate intimitățile tale, toate gândurile tale, ci ești mai reținută.

Sau, un tată care spune că este prieten cu fiul său, înseamnă că s-a coborât de pe treapta de tată responsabil, pe treapta de a fi prieten cu fiul său și ce fac băieții care spun că sunt prieteni, același lucru îl face și tatăl cu fiul, adică, îl învață să fie bărbat, îl învață să bea, să fumeze, să nu se lase călcat picioare, să fie dur, și să-și arate bărbăția, etc.

Spuneați, de dependența de calculator a băiatului dumneavoastră, a căpătat-o datorită îngăduinței pe care i-ați acordat-o. Nu v-ați dat seama cât de nociv și periculos este calculatorul pentru sănătatea mentală a copilului, cât de mult deformează imaginea lui despre viață. Acum este foarte greu să-l opriți. Trebuie să-l faceți să înțeleagă răul din această obișnuință.

În ceea ce privește relația dumneavoastră cu soacra care nu v-a prea dorit de noră, dar, care până la urmă v-a acceptat, să procedați mereu așa cum îndeamnă Părintele Ilarion Argatu: „luați un buchet de flori și o cutie cu bomboane și vizitați-vă soacra, cu urări frumoase de sănătate, pentru că ea este aceea care a născut și a crescut pentru dumneavoastră bărbatul pe care-l iubiți și cu care întemeiați o familie și faceți casă și așa relația o să se îndrepte și o să vă iubească soacra”.

Datorită caracterelor și firilor diferite dintre generații, este bine ca orice familie să viețuiască separat ne amestecându-se una în treburile celeilalte. De aceea și Dumnezeu zice: Va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa se va alipi de femeia sa…” (Fac. 2, 24; Mat.9, 5). Cât ați stat departe unii de alții a fost bine, a fost înțelegere și armonie.

Pentru a îndepărta răul din casa și a reveni la o armonie mai bună, vă spovediți, chemați preotul să vă facă sfeștanie în casă. Rugați-vă lui Dumnezeu citind Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos și Acatistul Acoperământul Maicii Domnului, faceți metanii și țineți zile de post.. Participați împreună cu soțul și copiii, cu regularitate, la Sfânta Biserică, ascultând Sfânta Liturghie. O să fie bine.

Pr.Argatu V Ioan

Când diavolul îți fură mintea -incestul spiritual și curvia trupească


10482243_344996735705492_6967642010502898818_n

Părinte, am un bun prieten de familie, care, este văduv de opt ani, și se simte din ce în ce mai mult, că-i este tot mai greu, singur. Nașa lui de cununie este și ea văduvă și i-a propus finului să se cupleze cu dânsa, dar, să ceară dezlegarea cuiva. A mers la preotul lui, care, a spus nu. A mers la Î.P.S.Pimen, care i-a spus ei că nu se poate. A mai mers la un părinte din Humor, care, la fel, nu i-a dat ei dezlegare. Când au văzut că nu sunt înțeleși de nici un preot, vor să ia singuri hotărârea de a sta împreună, fără acordul preotului, pe motiv că în Biblie nu spune nicăieri că e păcat. V-aș ruga, dacă găsiți ceva legat de consecințele acestei uniri dintre nașă și fin, să ne spuneți, poate se va schimba credința lor greșită.

 

Sigur că, necredința își spune cuvântul. Dacă au fost la atâția preoți și nu au găsit pe nici unul, să fie de acord cu ei, trebuia să creadă că este ceva serios. Dacă au fost și la ierarhul locului și tot așa le-a spus și el, trebuia să se gândească că este un păcat pe care nimeni nu și-l asumă să le dea dezlegare. Cum se chemă păcatul pe care vor să-l facă? Se chemă „incest” între o mamă și fiul ei, pe linie spirituală.

Între ei, este gradul I de rudenie spirituală. Cartea spune că cine săvârșește păcatul desfrânării, cu nașa sau cu finul, nu are voie să se împărtășească 20 de ani, canonul 79 a Sfântului Vasile cel Mare. Așa de greu este acest păcat, îi trebuie omului timp de 20 de ani de căință, ca să fie curățit. Să citească,  în Aghiazmatar-ul din 1976, pagina 62, sau Molitfelnic-ul din 2006, pagina 77,  sau în orice ediție, care, se găsește la orice preot.

Ce au citit dumnealor și nu au găsit scris? Biblia?  Biblia nu cuprinde explicarea canoanele, nici a gradelor de rudenie în detaliu, nici a rânduielilor bisericești, nici a slujbelor, ca să le înțeleagă omul, ci doar face amintire de ele și de faptul că e păcat dacă sunt călcate cu bună știință, se dau niște porunci de către Dumnezeu, pe care omul nu trebuie să le calce. Din Biblie sunt preluate și explicate și le găsim în alte cărți scrise de Sfinții Părinții, pe înțelesul fiecărui creștin, și care fac parte din Sfânta Tradiție ce are aceeași valoare cu Sfânta Scriptură (Biblia).

Nimic n-au citit din ceea ce trebuia să citească. Au cerut vreunui preot să le arate unde scrie, în ce carte, în Canoanele Bisericești, în Molitfelnic, în Aghiazmatar, în cărțile de Drept Bisericesc, etc.? Nu.

Pe ei nici nu-i interesează ce scrie în Biblie și în cărți. Lor li s-au aprins „călcâiele”, și vor cu orice preț să se împreuneze, să-și satisfacă pofta nebună. Credeți că nu știu că este păcat și încă unul destul de mare ? Știu. Dar, ca niște necredincioși și vicleni, caută pe ”preotul” care să fie de acord cu păcatul lor, ca să-l folosească scut de justificare și care să poarte toată vina pentru păcatul lor, crezând că în fața lui Dumnezeu, vor fi iertați, dând vina pe preotul care a fost de acord. Viclenie. În fața lui Dumnezeu va amuți toată gura, neștiind ce să răspundă, nu se vor putea dezvinovăți de păcatul lor, dreptatea lor va fi ca o cârpă lepădată înaintea lui Dumnezeu, pentru că n-au ascultat de poruncile lui Dumnezeu, de Biserica Sa și de preoții Săi.

Pr.Argatu V Ioan

Când băieții sunt ”rușinoși”, fetele rămân …….în concubinaj.


cununie_2

Am douăzeci și opt de ani și am o relație de șase ani și încă nu ne-am căsătorit, că el nu are de gând, ce să fac, părinte, că îmi doresc și o familie, o casă, cum să-l conving? Toată lumea e de acord, ambii părinți la fel, însă el e rușinos de așa ceva.

 

Rușinos? Părăsiți-l, nu mai pierdeți timpul. El se simte bine așa. Nevastă are, cine să-i facă de mâncare, are, cine să-i spele, are, de șase ani de zile s-a învățat așa, lui îi este bine așa, și fără să fie căsătorit și cununat și când se va plictisi și se va satură de tine, te schimbă fără milă așa cum își schimbă ciorapii.

Cea mai vinovată sunteți dumneavoastră, stați de șase ani cu un băiat, care, nici gând nu are să se căsătorească. Vă întreb: de ce ați stat atât timp cu acest individ, crezând ce? După șase ani de trăire în păcatul curviei, la ce vă mai așteptați? Ce-ar mai fi de realizat și ce-ar mai fi frumos în viața voastră de trăit? Vă spun că nimic. Doar conștiința s-o împăcați. De ce ați ales să trăiți atât timp fără să vă căsătoriți, crezând ce? La ce bine și ce împliniri v-ați așteptat mergând pe această cale? Ceea ce urmează, va fi cu mai mult durere și suspin. Ce poate să aducă în viața voastră călcarea a trei porunci?: „Să nu trăiești în desfrânare” sau „Să nu fii desfrânat”(porunca a-7-a), de șase ani zi de zi o călcați; „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți fie ție bine și să trăiești mulți ani pe pământ” sau ascultă de tatăl tău și de mama ta…(porunca a 5-a). Sfatul părinților, care mereu v-au îndrumat, să nu faceți păcatele acestea grele și rușinoase; „Să nu ucizi”, sau, să nu faci avort,  să nu te ferești, să nu iei contraceptive, etc., toate se cuprind în porunca a 6-a. Ce zice Dumnezeu că i-ați întors spatele și L-ați scos din viața dumneavoastră călcându-i poruncile și ducând o viață fără reguli, fără binecuvântarea Lui?

De ce credeți că a dat Dumnezeu porunci și a pus omului reguli de conviețuire? Ca să-i fie viața bine rânduită și împlinită. Binecuvântarea vieții și fericirea din ea, nu se găsește într-o viață dezordonată și în afara lui Dumnezeu. În afara lui Dumnezeu găsești o altă stăpânire, cea a păcatului.

Pe cine ați ascultat timp de șase ani? Pe cine asculți și a cui voie faci, ești sub stăpânirea lui. Dacă asculți de Dumnezeu ești cu El, dacă asculți de cel rău ești sub stăpânirea celui rău. Când am săvârșit vreun păcat înseamnă că am ascult de cel ce este stăpânul păcatului, iar stăpânul păcatului este diavolul. Singuri și voit ne băgăm sub stăpânirea lui.

Unde se află binele, binecuvântarea, fericirea și purtarea noastră de grijă? O să ziceți că la Dumnezeu. Așa este, numai la El și dacă suntem numai cu El. Dar fugiți de El. Însă, omul ar vrea pe toate acestea de la Dumnezeu, să le aibă, de ce nu, și dulceața păcatului, adică să slujească la doi domni, lui Dumnezeu și lui mamona.

Nu zic că, băiatul nu este și el vinovat, foarte vinovat. Însă, de la o fată, se așteaptă mai multă pudoare, mai multă sfială, mai multă curăție, mai multă înțelepciune și grijă pentru viața ei.

Băieții sunt diferiți față de fete, în ceea ce privește concepția despre viață. Băieții sunt profitori, caută să cucerească în scurt timp o fată, și să profite de ea, dacă poate. Îi promite multe și tot ce vrea ea să audă, pentru a câștiga încrederea fetei și a-i ceda la păcat. După ce a cucerit-o și a avut-o, nu mai este atât de interesat de fată și la un moment dat, se plictisește și neavând nici-o responsabilitate față de ea, fiind liber, caută altele și face noi cuceriri. Fetele rămân amăgite, cu păcatul, cu rușine, cu neîmplinirea și la o vârstă când nu mai interesează pe nimeni persoana ei. Atunci, se trezește ca dintr-un vis urât și aleargă cu disperare, să-L caute pe Dumnezeu, că poate o mai îndrepta ceva. De cele mai multe ori, e prea târziu, iar Dumnezeu e prea departe, mâhnit și îndurerat, așteaptă îndreptare ei, sau, să facă judecata acelui suflet, ce L-a alungat cu păcatele din viața ei.

Spuneați că băiatul e rușinos și de aceea nu vă cere în căsătorie, credeți? Puteți crede așa ceva? Dacă ar fi avut rușine, nu ar fi trăit cu dumneavoastră în concubinaj, fără căsătorie, fără cununie și să dea ochii cu mama și cu tata sau cu lumea care-l cunoaște. N-are rușine. M-ai degrabă nu are credință și frică de Dumnezeu. Nu are de gând să stea mult încurcat cu dumneavoastră și o să caute prilej potrivit să scape. Dacă v-ar fi iubit și v-ar fi respectat, cu adevărat și ar fi considerat, că în persoana dumneavoastră, a găsit fata vieții lui, v-ar fi cerut de mult în căsătorie, ar fi întemeiat cu dumneavoastră o familie. Nu are nimic din toate acestea. Acum, doar la insistențele dumneavoastră și ale părinților lui, despre care ați spus că vă agreează, să mai deschidă gura și să accepte o căsătorie, mai mult din obligație sau chiar din silă.

Mă întrebați „cum să-l conving?”. Eu vă întreb: pe cine vreți să convingeți? Dacă de 6 ani nu este convins, nu are rost. Dacă nu ați făcut-o la început, când poate avea ceva sentimente și interes asupra dumneavoastră, atunci, îl puteați convinge ușor și mai ales, dacă îi spuneați, la modul serios, și de pe poziția fetei cuminți, cu cinste și cu demnitate: „eu nu stau cu tine nici o zi dacă nu ne cununăm la Sfânta Biserică”, acum aveați un soț, erați soție, nu concubină, erați mama, aveați copii și o căsuță, era ceva împlinit.

Îndemnul meu este, să nu mai stați în păcat cu acest băiat și cu nimeni altcineva, până ce nu vă cununați mai întâi. Să aveți curajul, să puneți punct legăturii nelegiuite în care vă aflați, făceți-vă liberă, nu mai stați încurcată cu acest individ „rușinos”, ca să aveți timp să vă rugați și să cereți de la Dumnezeu iertare de păcate și ajutorul de a vă găsi persoana, care, cu adevărat să fie potrivită pentru dumneavoastră, care să vă iubească și să vă respecte toată viața și cu care să întemeiați o familie.

Pr.Argatu V Ioan